De ce se lasă ciobanul ucis fără să riposteze? Misterul Mioriței, baladă cu 2.000 de variante răspândite în jumătate de Europă

Postat la: 15.01.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

Când vorbim despre "plaiul mioritic" ne referim strict la România... Greșit! Această baladă are peste 2.000 de variante, din Albania în Ucraina și din Maramureș la Salonic - în tot spațiul locuit cândva de traci. Miorița este, în fapt, o emblemă a românității, iar "Plaiul Mioritic" se întinde pe aproape jumătate de Europă. Dacă până nu demult se spunea despre Miorița doar că este o baladă de înaltă formă estetică produsă de poporul român, recent au apărut puncte de vedere care duc această poezie mult mai departe de stadiul de literatură.

Teza de doctorat a filologului Ștefania Mincu, tipărită în volumul 'Miorița - o hermeneutică ontologică', arată că balada pe care toți copiii o învață în școală sub formă de poezie a fost cândva un ritual de inițiere. Toată lumea se întreabă de ce se lasă omorât ciobanul, în măsura în care mioara îl atenționează asupra intenției celorlalți doi? Răspunsul din cartea mai sus amintită: nu este vorba despre o crimă, ci despre moarte ritualică, despre o inițiere.

'Simularea morții este o practică legată de pubertate și pe cea a admiterii - cu drepturi egale - între păstori. Orice 'neofit' este 'străin' înainte de a suporta rigorile simulacrului de moarte presupus de ritual. Toate textele vorbesc cu prisosință de situația în care unul dintre păstori este 'mai mic' sau 'străin' și pentru ca el să capete statut de egalitate cu ceilalți, i se înscenează un ritual în aparență violent și obscur, se pune la cale un omor sângeros și secret pe care îl acceptă fără să crâcnească - ca dovadă că îi cunoaște funcția și necesitatea', explică Ștefania Mincu. Adică, înfăptuitorii ritului nu-l ucid nicidecum pe 'al treilea', ci doar îl aruncă în 'săbiile' sau 'lăncile' fricii de moarte cu scop terapeutic de trezire, de 'renaștere', de 'maturizare'.

Urme ale ritului inițiatic mai există și astăzi

Un obicei existent și astăzi în zona Brașovului practicat de Bobotează sau în apropierea acestei sărbători, citat în carte, constă în apucarea fără veste pe la spate, de către doi inși a unui al treilea și aruncarea acestuia în sus, violent, precum și imediata stropire cu apă, tot prin surprindere. Aruncarea în sus sau 'aruncarea în suliți', conform unor variante ale Mioriței, sunt puse de autoare în paralel cu obiceiul dacic pomenit de istoricii antici: erau aruncați în suliți pentru a merge la Zamolxe.

Ștefania Mincu presupune că acest obicei nu putea fi decât un simulacru de moarte, un fel de variantă a Mioriței, altfel nu se poate explica dispariția lui în totaliate, deși a fost descris cu atâta acuratețe de Herodot. O altă formă în care s-a păstrat Miorița este cea de descântec, pomenită la ciobanii aromâni. În paranteză trebuie spus că o frumoasă variantă de Mioriță în aromână o recită Ion Caramitru, descendent al aromânilor de la Pind. Dar de ce este nevoie de asemena ritual? 'Din raporturile cu moartea derivă toate celelalte moduri de a fi în lume ale omului', explică autoarea. Un om scăpat de angosa morții este unul liniștit, împlinit. De asemenea, Miorița conturează o etnie, deoarece texte de acest gen nu se mai întâlnesc la popoarele din zona noastră. Practici cu funcții asemănătoare, dar nu identice, ar putea fi doar cele ale 'Kanun'-ului albanez.

'Mesajul mioritic presupune o existență uniformă etnologic, pe un vast teritoriu'

'Odată cu publicare tuturor variantelor cunoscute - care astăzi depășesc cifra de 2.000 - nu mai putem vorbi de variante, ci cu adevărat de un corpus textual al unei realități extratextuale, care este lumea tradițională mioritică. Mesajul mioritic presupune o existență colectivă nestatalizată, deși foarte uniformă etnologic, pe un vast teritoriu, evident mai mare decât România de astăzi', spune Ștefania Mincu. Iar la baza acestei culturi străvechi a stat învingerea fricii de moarte, prin ritualul de inițiere numit astăzi Miorița. (S.G.)