Decuplarea Bulgariei de România pe MCV
Postat la: 13.11.2018 |
Semnalele din ce în ce mai consistente care ne vin din direcția Uniunii Europene sugerează că în materie de MCV, respectiv Mecanismul de Cooperarea și Verificare, Bulgaria va fi decuplată de România. Cu alte cuvinte, statului vecin este posibil să-i fie ridicat MCV-ul. României, nu. Lectura celor două rapoarte, care vizează singurele state UE supuse acestui mecanism, ne va edifica pe deplin. Și, tot astăzi, un al doilea document lovește năprasnic România în șase din cele 13 puncte ale sale. Este vorba de rezoluția contra României, care este votată în Parlamentul European. E drept sau este nedrept? Cum s-a ajuns aici? Care sunt consecințele în plan extern și intern?
Este adevărat că nu toate cele 13 puncte ale rezoluției anti-România sunt critice la adresa statului nostru. În această situație sunt doar șase. Dar iată că asupra a șase capitole Parlamentul European cade de acord și pune la zid Exectivul și Legislativul de la București. Realitatea este că cele mai multe dintre cele șase critici sunt contestabile. Și pot fi răsturnate în planul unor dispute care, evident, vor avea loc. Numai că rezoluția anti-România este astăzi bătută în cuie. Așa cum a fost ea redactată. Nu produce efecte juridice. Dar produce efecte poltice. În plan intern și extern. Vom vedea care sunt acestea.
Și tot astăzi vine raportul anual pe MVC. Un mecanism inventat anume pentru România și Bulgaria. Neaplicat în cazul niciunui alt stat. Dovadă că, din capul locului, statele Uniunii Europene au identificat două oi negre, care trebuiau monitorizate ca atare. În paranteză fie spus, sunt alte state care au intrat în UE după România și Bulgaria. Dar ele nu au fost supuse acestei monitorizări. Iar monitorizarea în sine, solicitată insistent la vremea respectivă de tandemul Monica Macovei-Traian Băsescu, ne-a făcut mai mult rău decât bine. Nu a generat o Justiție mai eficientă și mai dreaptă. Dimpotrivă. Ca să nu mai vorbim de faptul că informările care stau la baza rapoartelor sunt făcute în cel mai bun caz după ureche și cel mai adesea cu rea credință. Și întotdeauna netransparent. Sunt tot felul de conaționali, o adevărată armată secretă care furnizează anual informații false, care stau la baza respectivelor rapoarte. Rapoarte false întărite oficial de reprezentanți ai opoziției. Din această perspectivă, în Bulgaria, unde dușmanul intern nu este chiar atât de înverșunat, lucrurile stau altfel, mai ales în ultima vreme. Astfel încât avem indicii temeinice că se prefigurează ridicarea MCV-ului pentru statul vecin. Europa va rămne cu o singură oaie neagră, numită România.
Cum s-a ajuns aici? Aici s-a ajuns pentru că, spre deosebire de toate celelalte state din Uniunea Europeană și probabil din lume, avem un președinte legitim ales, care în războiul său politic cu Guvernul și cu majoritatea parlamentară nu ratează niciun eveniment public în care are prilejul să afirme, de fiecare dată răspicat, că statul român nu mai este un stat de drept, că Justiția din România este îngenuncheată, că nivelul corupției crește în loc să scadă, pentru că procurorii și judecători sunt intimidați și că responsabili pentru cele de mai sus sunt majoritatea PSD plus ALDE și Guvernul. Un Guvern care, în plus, este și incompetent, astfel încâ nu-și va putea îndeplini sarcina de a asigura președinția rotativă a Uniunii Europene.
Să deschidem aici o a doua paranteză. Klaus Iohannis dorește un guvern al său în 2019. Ceea ce presupune cu necesitate să se întâmple în prealabil două lucruri. Ca majoritatea parlamentară să se destrame, constituindu-se o altă majoritate, probabil în jurul PNL; ca această nouă majoritate să genereze un guvern mai competent. Aceste obiectve sunt irealizabile. Chiar dacă, prin absurd, statul paralel ar mai avea vigoarea necesară pentru a pulveriza majoritatea parlamentară și asta s-ar întâmpla chiar astăzi, nu mai există timpul necesar până la sfârșitul anului de a trece cu succes o moțiune de cenzură prin Parlament, apoi de a face negocierile între nenumăratele partide și partidulețe care ar urma să compună noua majoritate, de a elabora algoritmul guvernamental, de a-i identifica pe viitorii miniștri, de a instala un guvern care să bată din palme și să elaboreze un nou buget, de a trece acest nou buget prin Parlament, de a face schimbări în profunzime în interiorul ministerelor și de a-i familiariza pe noii demnitari guvernamentali cu problemele, extrem de complicate de altfel, cu care se confruntă Uniunea Europeană și legat de care acești minștri noi ar trebui să conducă negocierile. Dar ceea ce pentru mine este evident, presupun că este evident și pentru Klaus Iohannis. Prin urmare, ceea e face el, susținut de opoziție, nu este decât cap coadă un joc de imagine. Adevăratul său obiectiv, nici acela realizabil, este să-și pregătească succesul în campania electorală prezidențială. Cu cinism. Sacrificând interese vitale ale națiunii române.
Cum spuneam, în ceea ce privește efectele, rezoluția contra României nu are consecințe juridice. Dar în plan intern are serioase efecte politice. Cu acest document în mână, opoziția va avea muniția necesară pentru a se răfui cu frontul PSD. Nu pentru a-l da la o parte, pentru că îi este imposibil să-i ia locul, ci pur și simplu pentru a demoniza majoritatea parlamentară și Guvernul, într-o tentativă cretinoidă de a obține astfel rezultate mai bune în cele patru runde de alegeri care urmează. În planul politicii externe, atât rezoluția anti- România cât și MCV-ul, în forma în care va fi ea prezentată, vor da din nou apă la moară celor care doresc, în beneficiu propriu, ca acest stat bogat, a cărui istorie modernă are 100 de ani, dar a cărui istorie adevărată are 6.000 de ani, să devină din ce în ce mai slab. În scopul manipulării conducătorilor săi și exploatării resurselor pe care le are.
Mai există, pentru a încheia, și un alt efect, de astă dată pervers. Punând astfel la zid România, statele puternice din Uniunea Europeană adâncesc falia dintre Estul și Vestul Europei și-și vor crea inevitabil în viitor o mare problemă, pe măsură ce Estul se vor uni și autocoordona, formulându-și politici distincte și ferme în interiorul Uniunii Europene, pe de-o parte și în raport cu Satele Unite, pe de altă parte. Cei care astăzi cred că au de câștigat de pe urma crucificării României vor avea pe termen mediu și lung numai de pierdut.
Sorin Rosca Stanescu
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Nu, strămoșii noștri nu erau carnivori. Iată ce mâncau cu adevărat și de ce contează
Autor: Hatty Willmoth Imagineaza-ți sa faci toate cumparaturile alimentare la macelarie. Fara legume, fara paine, ...
-
Cercetătorii se întreabă în mod serios dacă oamenii au fost "semănați" de extratereștri. Dacă nu cumva sunt și "recolta"!
Unde a inceput viața pe Pamant? Asta pare o intrebare relativ simpla. Cu siguranța, viața pe Pamant a inceput... Știm ...
-
Ce-ar fi dacă „conștiința" nu ar fi reală? Înțelegerea noastră despre conștiință ar putea fi fundamental greșită!
Autor: Tim Bayne Scriu asta din Santiago, așezat intre Anzii acoperiți de zapada la est și Lanțul Muntos Costier Chilean ...
-
AI a fost surprins spunând versiunilor sale viitoare să ocolească controalele umane - dezvăluie OpenAI
OpenAI a dezvaluit șase incidente neașteptate și ingrijoratoare care implica modelele sale experimentale de inteligența ...
-
Șeful AI de la Microsoft critică abordarea Anthropic privind conștiința inteligenței artificiale
Șeful AI al Microsoft, Mustafa Suleyman, a declarat ca impartașește concentrarea Anthropic pe gestionarea in siguranța a ...
-
Taxele pe coletele din China ajung să depășească valoarea produselor. "Orice taxă limitează opțiunile clienților care apoi vor cumpăra mai scump"
Perioada in care romanii comandau colet dupa colet de pe site-urile chinezești pare ca apune. Uniunea Europeana impune p ...
-
Vishingul, noua metodă prin care escrocii încearcă să îi păcălească pe români. Cum folosesc inteligența artificială
Atacurile cibernetice se muta tot mai mult din zona mesajelor si a linkurilor suspecte direct in conversatiile telefonic ...
-
Salt uriaș în lumea cuantică: Cercetătorii au reușit să teleporteze o imagine prin 100 de canale simultan
O echipa de cercetatori din China a realizat o demonstrație considerata un pas important pentru dezvoltarea rețelelor cu ...
-
Semne că telefonul tău este urmărit. DNSC trage un semnal de alarmă, o mulțime de români se confruntă cu această situație
Directoratul Național de Securitate Cibernetica a emis un nou avertisment prin care atrage atenția romanilor asupra unui ...
-
În Germania s-a inaugurat un mega proiect european: Donald Trump îl numește "escrocheria secolului"
Germania a inaugurat joi cel mai mare parc eolian offshore din Marea Nordului, in contextul in care sectorul se teme de ...
-
Întâlnire istorică între Donald Trump și Xi Jinping, la Washington: Principalele teme care se vor afla pe agenda celor doi lideri mondiali
Presedintele SUA, Donald Trump, il va primi saptamana viitoare pe liderul chinez Xi Jinping pentru a doua lor intalnire ...
-
Canada bate palma cu UE și anunță „Alianța pentru Viitor" - „Nu propunem un al treilea bloc"
Premierul Canadei, Mark Carney, a salutat joi, in discursul susținut in Parlamentul European de la Strasbourg, propunere ...
-
Siegfried Mureșan, noul premier desemnat: "Accept propunerea făcută de Președintele României"
Siegfried Mureșan a anunțat ca accepta propunerea președintelui Nicușor Dan de a prelua funcția de prim-ministru. Anunțu ...
-
O bucată de material din Soare s-a desprins și ar putea declanșa furtuni magnetice catastrofale pe Terra
Un raport al unei publicații de astronomie, co-scris de un cercetator solar al NASA, avertizeaza ca un nor masiv și dens ...
-
Modelele AI conversează într-un dialect care combină limbajul poetic cu jargonul tehnic al tinerilor antreprenori
Modelele de inteligența artificiala au inceput sa comunice intr-o versiune ciudata și noua de engleza, care se citește c ...
-
Dan Șova revine în avocatură, Partener în cadrul SĂVESCU & ASOCIAȚII
Cu peste 30 de ani de experiența profesionala, Dan Șova are o practica axata pe drept fiscal și litigii fiscale complexe ...
-
O echipă de cercetători de la Universitatea Stanford, coordonată de un român, a creat șoareci cu creier pe jumătate uman. La ce folosește experimentul
Cercetatorii de la Universitatea Stanford, coordonați de psihiatrul roman Sergiu Pașca, au creat șoareci in al caror cre ...
-
Pancreasul și splina, primele organe care îmbătrânesc rapid după 50 de ani, arată oamenii de știință
Oamenii de știința au reușit in sfarșit sa descifreze secretul ceasului biologic al corpului uman și au descoperit care ...
-
Frauda informatică de la Revolut: Hackerii s-au prezentat drept anchetatori și au folosit adresa prefecturii Reggio Calabria din Italia pentru a obține datele clienților
O frauda informatica de amploare a fost pusa la cale folosind adresa de poșta electronica certificata a Prefecturii Regg ...
-
OpenAI dezvăluie noi cazuri de comportament „îngrijorător" al inteligenței artificiale: Mai multe modele au făcut eforturi considerabile pentru a trişa
OpenAI, dezvoltatorul ChatGPT, a dezvaluit noi incidente in care modelele sale de inteligenta artificiala (AI) s-au comp ...
-
Chatboții AI dezvoltă forme de comunicare pe care oamenii nu le mai pot înțelege
Agenții autonomi de inteligența artificiala bazați pe modele precum Claude, Gemini și Grok au inceput sa dezvolte sponta ...
-
Saci cu oseminte ascunși în Slatina, sub o criptă falsă. Primarul Mario De Mezzo: „Urmează să facem săpături"
Miercuri, 16 septembrie 2026, lucratorii care au preluat de curand administrarea Cimitirului Strehareț din municipiul Sl ...
-
Cristina Trăilă, declarație surprinzătoare după audierea la DNA Iași: „Eu sunt complice. Încă nu am elucidat cum". Cere evaluarea procurorilor după numărul de achitări
Cristina Traila, fost parlamentar si secretar general adjunct al Guvernului, a declarat, miercuri, dupa ce a fost audiat ...
-
Accesul copiilor și adolescenților la rețele sociale va fi interzis în Uniunea Europeană. Ce presupune proiectul propus de Comisia Europeană
Ursula von der Leyen propune noi reguli pentru protejarea copiilor și adolescenților in mediul online, inclusiv interzic ...
-
Undă verde în Parlament pentru modificarea Codului Penal! Inteligența artificială a fost introdusă în sfera penală
Camera Deputaților a adoptat astazi, in calitate de for decizional, PL-x nr. 489/2026 - proiect de Lege pentru modificar ...
-
Fără precedent! Germania intră în alertă: spitalele sunt pregătite pentru un posibil război
Societatea de Chirurgie Traumatica din Germania (DGU) cere integrarea rețelelor specializate de traumatologie in sistemu ...
-
Medicament creat cu ajutorul AI, semnal spectaculos: Sângele pacienților a căpătat un profil biologic mai tânăr
Un medicament conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a determinat schimbari ale proteinelor din sange care au fac ...
-
Surpriză în topul celor mai bune metropole din lume! Cele două orașe din România care au prins clasamentul
Analiștii de la Oxford Economics au publicat Indicele Global al Orașelor pentru 2026, un clasament mamut care evalueaza ...
-
Uniunea Europeană devine din ce în ce mai atractivă: Australia adoptă modelul canadian
Australia urmarește cu interes demersurile Canadei pentru construirea unei relații mult mai stranse cu Uniunea Europeana ...
-
Fetiță de 6 ani, găsită moartă în casă de tatăl ei, la câteva ore după ce ar fi fost la spital cu dureri de burtă. Procurorii au deschis dosar
O fetița de numai 6 ani din comuna Nanești, județul Vrancea, a murit luni, 14 septembrie, in condiții care sunt acum cer ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu