Descoperire în curtea Mănăstirii Văratec. Sticlă cu răvaş găsită îngropată lângă mormântul Veronicăi Micle

Postat la: 04.06.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

O sticlă cu un răvaş de hârtie a fost descoperită de arheologii care efectuau săpături în primul cimitir al Mănăstirii Văratec din Neamţ, acolo unde este şi mormântul poetei Veronica Micle.

Un proiect ce vizează reabilitarea Bisericii Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, care face parte din ansamblul arhitectural Mănăstirea Văratec din Neamţ, a necesitat o etapă obligatorie, de cercetare arheologică preventivă, deoarece restaurarea lăcaşului de cult în incinta căruia se află mormântul poetei Veronica Micle viza şi fundaţia aşezământului.

Săpăturile au început în primăvara acestui an, iar munca arheologilor de la Complexul Muzeal Naţional Neamţ avea să fie răsplătită pe deplin. Ei au descoperit primul cimitir al secularei mănăstiri din Munţii Stânişoarei, scoţând la lumină câteva zeci de morminte, lespezi de piatră cu inscripţii pe ele şi două vechi cruciuliţe de lemn (una datată 1831), obiecte extrem de rare, care au rezistat trecerii timpului. Au mai fost găsite monede, o candelă, dar şi vestigii de acum 8,000 de ani, aparţinând neoliticului timpuriu - ceramică specifică şi unelte din piatră.

Dar, curiozitate maximă a stârnit altceva: o sticlă sigilată, care în interior are un răvaş, ea fiind descoperită la baza fundaţiei bisericii menţionate. Se crede că ea a fost depusă acolo acum aproape 170 de ani, în 1844, când s-a renunţat la vechiul aşezământ construit din lemn, fiind ridicat altul, din piatră, care are forma iniţială şi acum.

„La cercetarea arheologică făcută în martie, am găsit la baza fundaţiei unui monument istoric o sticluţă sigilată, cu un răvaş în interior. Abia aştept ca experţii restauratori să o deschidă", a declarat dr. Vasile Diaconu, şeful Muzeului de Istorie şi Etnografie Târgu Neamţ, coordonatorul ştiinţific al cercetărilor. Arheologii au identificat peste 70 de morminte din primul cimitir al mănăstirii şi care a funcţionat de la finele secolului al XVIII-lea până aproape de sfârşitul secolului al XIX-lea. Iar în jumătate dintre ele au fost găsite lespezi de piatră, inscripţionate.

Aceasta nu a fost o surpriză, deoarece se ştie că, în trecut, la mănăstiri sau schituri, alături de cei decedaţi se punea o cărămidă sau o lespede pe care era trecut numele persoanei şi anul morţii. Toate acestea pot oferi detalii despre cei înhumaţi, iar o coroborare a numelor cu informaţiile care s-ar putea găsi în arhiva mănăstirii ar aduce elemente pentru identificarea respectivilor monahi sau monahii.

„Din zona cercetată avem şi câteva monede, care urmează să fie restaurate şi care ne vor ajuta să datăm mult mai bine mormintele. Pe lângă acestea, cele două cruciuliţe de lemn reprezintă descoperiri foarte rare, incluse în categoria obiectelor de cult şi care vor îmbogăţi patrimoniul muzeal. Cât despre sticla cu un răvaş de hârtie în interior, credem că a fost aşezată la baza fundaţiei bisericii, cel mai probabil în momentul construirii edificiului, în anul 1844", am mai aflat de la Vasile Diaconu, care este şi membru în Comisia Naţională de Arheologie.

Tradiţia orală a mănăstirii aminteşte de existenţa primului cimitir la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul, o dovadă de necontestat fiind tocmai mormântul Veronicăi Micle, care a fost îngropată aici în anul 1889. De altfel, este singurul mormânt aflat în curtea bisericii, una care nu este situată în incinta Mănăstirii Văratec, ci în imediata apropiere, ajungându-se la ea prin stânga parcării din faţa aşezământului, la vreo 150 de metri distanţă. Trebuie spus că locul unde odihneşte muza lui Eminescu nu a făcut obiectul actualei cercetări arheologice.

„Continuăm cercetările la un monument istoric din secolul XIX, dar care ne oferă descoperiri dintre cele mai interesante. Colegul Ionuţ Stigleţ a fost norocos şi cu multă migală a reuşit să salveze dintr-un mormânt o cruciuliţă de lemn, de altfel o raritate arheologică din câte ştim. Momentan încercăm să o păstrăm în mediul în care a stat, dar vom avea nevoie de sprijinul unui restaurator pe lemn care ar putea să o conserve pentru posteritate", a mai povestit arheologul Vasile Diaconu.