• Tweet

La data de 21 martie 2024, a avut loc cea de-a VII-a conferință Diplomacy360, intitulată „Geopolitica și diplomația tehnologiilor emergente și disruptive", organizată în colaborare cu Bursa Română de Afaceri.

Evenimentul, prezidat de către domnul Valentin Preda, fondatorul Diplomacy360 și CEO la Bursa Română de Afaceri, a reunit numeroase personalități, reprezentanți ai instituțiilor de stat, ai diplomației străine și ai sectorului privat.

În marja acestui eveniment, Alexandra Piscupescu, fostă gimnastă de performanță, antrenor și arbitru internațional, a discutat despre un concept inovator și mai puțin cunoscut în țara noastră, dar care ocupă un loc central în agenda Diplomacy360: diplomația sportivă, se arata pe solidnews.ro.

Alexandra, în calitate de responsabilă cu implementarea acestui concept, și-a împărtășit perspectivele și viziunea asupra modului în care acesta poate influența și transforma peisajul diplomatic și de afaceri internațional. Într-un interviu captivant, Piscupescu a dezvăluit detalii privind strategiile de soft power și obiectivele pe care le urmărește în cadrul Diplomacy360.

Ce reprezintă diplomația sportivă și cum ați ajuns sa fiți angrenată în acest proiect?

Diplomația sportivă este un concept puțin cunoscut în România și se referă la capacitatea unică a sportului de a uni comunități, națiuni și țări, servind ca un instrument puternic pentru promovarea dialogului și a înțelegerii între state.

Institutul de Relații Internaționale și Strategice o definește drept "utilizarea sportului ca mijloc de a influența relațiile diplomatice, interculturale, sociale, economice și politice" și este considerată "o parte inseparabilă a diplomației publice".

Cum am ajuns eu să fiu angrenată în acest proiect? În calitate de sportiv, antrenor și arbitru internațional, am avut șansa să interacționez cu lumea sportului din afara României și am descoperit conceptul de „sport diplomacy". Mi-a stârnit interesul... la început, recunosc, nu am înțeles în totalitate importanța acestui concept, dar odată ce am început să mă documentez, am înțeles profunzimea și potențialul său în contextul sportului si al relațiilor internaționale. Făcând o cercetare în mediul online autohton, am observat că exista puține referiri la acest domeniu și, evident, și mai puține proiecte. Am găsit, însă, un proiect îndrăzneț, Diplomacy360, care, spre surprinderea mea, are o dimensiune dedicată diplomației sportive, exact ceea ce căutam. Oportunitatea a întâlnit pregătirea, iar fondatorul și inițiatorul organizației, dl Valentin Preda, s-a dovedit deschis și dispus să mă includă în echipa proiectului.

Țări precum SUA, Canada, China, Marea Britanie dar si Ungaria investesc masiv în diplomația sportivă. Statul român se implică în vreun fel în susținerea acestui concept?

Sunt mai multe țări care promovează și implementează diplomația sportivă. Planul de lucru al Uniunii Europene pentru sport (217-2022) recunoaște necesitatea de a coopera cu țările terțe, în special cu țările candidate și cu potențialii candidați la UE, pentru a promova valorile europene prin intermediul diplomației sportive.

Au existat inițiative în acest sens și din partea statului român. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) are acest domeniu în preocupări, fiind organizate o serie de evenimente cum ar fi: „Cupa MAE", competiție sportivă multidisciplinară dedicată mediului diplomatic din România, cursul „Diplomația și geopolitica sportului" desfășurat sub patronajul MAE în parteneriat cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) și Institutul Sportiv Român (ISR).

Federația Română de Gimnastică are chiar prevăzut în Planul Strategic 2022-2032 un program de dezvoltare a învățământului dual pentru sportivii de înaltă performanță, în care este prevăzută și poziția de diplomație sportivă, ca domeniu de interes conectat la activitatea sportivă.

Cu toate acestea, cred că se pot face mai multe în acest domeniu, într-un parteneriat stat - societate civilă, direcție în care intenționez să acționez.

Este diplomația sportivă un instrument dezinteresat care promovează mesaje umaniste sau mai degrabă un instrument de soft power folosit de state pe scena politică globală?

Nimic nu se întâmplă dezinteresat în lumea în care trăim... și până la urmă este o lege a naturii care ne permite să supraviețuim... există câte un interes în tot ceea ce facem... doar că trebuie să fim atenți ca interesul nostru să fie pe cât posibil în consonanță cu interesul majorității. Și da... diplomația sportivă poate și face parte din instrumentarul de soft power al unui stat și asta datorită mai degrabă atractivității și caracterului inocent al sportului în detrimentul coerciției politice sau a presiunilor financiare și militare. Evenimentele sportive internaționale, organizarea de competiții și promovarea sportivilor talentați pot îmbunătăți imaginea unei țări în ochii altor națiuni și pot oferi contextul perfect pentru deschiderea sau optimizarea unor canale de comunicare și negociere.

Ce rol poate juca diplomația sportivă în multiplele conflicte care afectează în prezent omenirea?

Sportul și în special sportivii au fost de-a lungul timpului și sunt, din păcate, în continuare victime colaterale ale conflictelor geopolitice sau militare, așa cum se întâmplă și în prezent în cazul agresiunii ruse din Ucraina.

Aici, dacă îmi permiteți, voi empatiza cu sportivii și vă pot spune din experiența personală că este de-a dreptul devastator pentru un sportiv, indiferent de naționalitate, ca din motive independente de el și după ani de sacrificii personale (copilărie sacrificată, adolescență sacrificată, eforturi deosebite ale antrenorilor și familiei) să fie exclus din competiții.

Cum a influențat regimul comunist sportul în România? Putem vorbi în acest caz de o formă de diplomație sportivă sau doar de o exploatare a sportivilor și a realizărilor acestora?

În general, fostele state din blocul comunist au investit masiv în sport, pentru a câștiga recunoaștere internațională și pentru a promova "realizările" regimurilor comuniste. Era aceasta o formă de diplomație sportivă sau doar o exploatare a sportivilor și a realizărilor acestora? Vreau să mă refer la cazul României, dacă îmi permiteți. Probabil este vorba de ambele, dar eu nu cred că legende ale sportului românesc, precum Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi, Ilie Năstase, Elisabeta Lipa, Gabriela Szabo, Ivan Patzaichin, au ajuns la performanțe deosebite pentru că statul român din acele vremuri a „investit masiv" în ei. Cu toate acestea, regimul comunist a valorificat la maxim potențialul de imagine al acestor titani ai sportului și a aplicat diplomația sportivă de câte ori a avut ocazia, ceea ce nu a fost rău pentru prestigiul său.

Aici trebuie să reflectăm și să vedem ce ne lipsește pentru a livra și în prezent mai multe asemenea legende pentru a putea „exploata", cum ați spus dumneavoastră, realizările lor. În prezent, ne mândrim și ne lăudăm (poate nu cât ar trebui) cu nume precum Simona Halep, David Popovici, Cristina Neagu.

Dar apropos de diplomația sportivă și promovarea performanțelor noastre, nu știu câți dintre români cunosc faptul că anul trecut țara noastră a câștigat pentru prima dată în istorie titlul de campioană mondială la minifotbal în cadrul Campionatului Mondial organizat în Emiratele Arabe Unite, devenind astfel liderul mondial în acest sport. Poate am fi putut valorifica mai bine și acești sportivi și să-i fi făcut mai cunoscuți... Dar nu este timpul pierdut.