DNA: O parte din dezvăluirea Rise Project cu Dragnea este obiectul unui dosar penal
Postat la: 07.07.2017 |
"O parte dintre aspectele conținute în investigația jurnalistică publicată la data de 6 iulie 2017 fac obiectul unui dosar penal aflat pe rolul DNA. În acest dosar, constituit pe bază de sesizare din oficiu, procurorii au dispus, la data de 19 februarie 2016, începerea urmăririi penale in rem (față de fapte) sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de corupție și asimilate corupției", se arată în cominicatul DNA.
Procurorii anticorupție mai precizează că "După începerea urmăririi penale in rem au fost administrate mijloace de probă constând în audieri de martori, ridicări de documente, solicitări de relații de la autoritățile naționale și de la autoritățile din Brazilia. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare."
Dezvăluirile Rise Project
Rise Project a publicat un raport secret care arată cum Direcția Generală de Protecție Internă (DGPI), adică departamentul de informații al Ministerului de Interne, supranumit "Doi și-un sfert", monitoriza organizația "Dragnea 2011".
Raportul secret publicat de Rise Project arată că Liviu Dragnea, șeful PSD și președintele Camerei Deputaților, deține majoritatea acțiunilor la purtăror la compania Tel Drum. Firma, controlată la vedere de prietenii din foști colegi de facultate și prieteni din tinerețe ai lui Dragnea, câștigă, de ani, pe bandă rulantă, licitații cu statul, abonându-se în special la bugetul Consiliului Județean Teleorman, al cărui președinte a fost, timp de trei mandate, Liviu Dragnea.
Documentul secret al DGPI obținut și publicat de Rise Project se numește „Notă privind aspecte care afectează climatul socio-economic al județului Teleorman." Acesta descrie o „rețea infracțională compusă din persoane cu putere de decizie în județ" prin care Liviu Dragnea, baron local, fraudează fonduri europene și guvernamentale.
"Suntem în 2011, la Alexandria. Ofițerii DGPI arată că, inițial, Tel Drum a fost preluată fraudulos de Liviu Dragnea de la stat. Apoi, timp de peste un deceniu, acesta și-a atribuit majoritatea contractelor publice de asfaltare și deszăpezire prin intermediul unor licitații trucate. Iar unele dintre lucrări ar fi fost fictive. Documentul îl identifică încă din primele rânduri pe Dragnea ca fiind „deținătorul majoritar al acțiunilor la purtător de la SC Tel Drum SA"", se arată în acnheta publicată de Rise Project.
„Acțiunile la purtător" sunt certificate anonime. "Oricine deține această hârtie, care specifică un anumit procent din acțiuni, are drept de proprietate asupra unei firme. Când se mișcă hârtia, se schimbă patronul. Nu există birocrație, totul rămâne secret", mai scriu jurnaliștii.
La vedere, însă, de corporația Tel Drum se ocupă prietenii lui Dragnea din tinerețe, persoane care apar și în acte. Raportul obținut de Rise Project prezintă și „organigrama" grupării. În acesta, sunt "trecuți în revistă oamenii de bază ai șefului PSD: afaceristul Marian Fișcuci, fostul deputat Adrian Simionescu, cumnatul lui Dragnea - Florinel Marinaș, fostul președinte al Companiei Naționale de Drumuri - Cristian Duică, directorul general al Tel Drum - Petre Pitiș, funcționari de la Fisc și jurnaliști locali. DGPI a mai fost preocupat de banii care ajung la PSD, descoperind că Tel Drum ar fi finanțat ilegal campaniile electorale în care s-a implicat Liviu Dragnea. E vizată perioada 2008 - 2009, când au avut loc toate tipurile de alegeri, locale, legislative, prezidențiale", se mai explică în ancheta Rise Project.
Conform sursei citate, au fost monitorizate și alte afaceri ale familiei, "precum o tranzacție subevaluată între soții Bombonica și Liviu, cu hotelul Turris din Turnu Măgurele. Și, odată cu asta, ofițerii de informații au aflat un modus operandi. Fostele active de stat, înstrăinate pe nimic în cercul Dragnea, generau evaziune fiscală. Valori reduse, deci taxe mici."
Din același raport secret reiese și cum a început legătura strânsă dintre Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, cei care, acum, prin alianța PSD-ALDE, conduc țara din Guvern și din Parlament. "A început în 2005 cu 257 de miliarde de lei vechi pe care Tăriceanu i le-a dat lui Dragnea pe mână. Primul era premier, celălalt conducea Consiliul Județean, iar în Teleoman erau inundații grave în acel an. Apa spulberase un pod pe care tocmai îl reparase firma Tel Drum. A fost o lucrare fictivă, scriu ofițerii DGPI, dar pe fondul calamităților naturale, Tăriceanu i-a alocat banii lui Dragnea cu titlu de forță majoră. Asta a permis negocieri cu o singură sursă, evitarea lictațiilor publice, până când fondurile au ajuns la Tel Drum - constatau ofițerii DGPI", mai scrie Rise Project.
După un an, tot pe bani publici, a venit adevărata infuzie de capital. "În cursul anului 2006, datorită lipsei fondurilor la capitolul drumuri județene, Liviu Nicolae Dragnea propune și obține aprobarea consilierilor județeni pentru contractarea unui credit pe 20 de ani în valoare de 400 milioane de euro pentru refacerea drumurilor județene (...) câștigătorul fiind tot SC Tel Drum SA, care și-a asigurat lucrări pe o perioadă de 3 ani", se arată în informarea DGPI.
Ancheta jurnalistică mai arată că întregul caiet de sarcini "a fost special croit pentru corporație, în timp ce județul Teleorman, cu un buget sărac, care nu depășea 200 de milioane lei anual, a înregistrat o datorie publică de 1,5 miliarde lei."
Rise Project mai arată că raportul secret care nmonitoriza gruparea "Dragnea 2011" a fost "îngropat instituțional, fără efecte judiciare. Până acum, când cineva l-a scurs din sistem. Nota clasificată a urmat trei filiere, ajungând la mai mulți beneficiari, iar RISE a încercat să reconstituie traseul documentului pas cu pas. Prima, și cea uzuală, a presupus trimiterea informării în centrala DGPI de la București, adică „pe flux" - intranetul criptat folosit de structura de informații".
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Bănci care oferă credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România
În Romania, BCR, Banca Transilvania, ING, BRD și CEC Bank sunt printre bancile la care poți analiza credite de nev ...
-
Marea bătălie mondială se duce acum pe fundul oceanelor: Tehnologie pe care cu greu ne-o putem imagina și un război crâncen pentru resurse
Guvernele si companiile de aparare investesc tot mai mult in drone submarine, senzori si sisteme autonome, pe masura ce ...
-
Un cercetător susține că poate ține anii pe loc: Leacul-minune ar urma să ajungă pe piață în mai puțin de trei ani
Visul „tinereții fara batranețe" ar putea ieși din basme și intra in laborator. William „Bill" Andrews, biol ...
-
Trump vrea să numească un „țar" al inteligenței artificiale: „Înființez Forța AI"
Președintele american Donald Trump a declarat, sambata, ca intenționeaza sa inființeze o „Forța AI" și sa numeasca ...
-
O companie chineză dezvoltă primul robot capabil să poarte o sarcină umană într-un uter artificial
O companie chineza este pe cale sa schimbe definitiv modul in care aducem copii pe lume, anunțand dezvoltarea primului r ...
-
The Lancet: Proteina Spike a COVID-19 produce singură puține reacții acute la oameni. Ele cresc la 95% doar după adăugarea altor componente ale vaccinului
Un studiu randomizat de faza 1/2 din 2021 publicat in The Lancet Infectious Diseases, realizat de Sanofi și BARDA, ar fi ...
-
Cele zece zile care au schimbat cursul inteligenței artificiale
De ani de zile, cursa pentru construirea unei inteligențe artificiale din ce in ce mai puternice a urmat un principiu bi ...
-
Pip - un "tânăr" agent AI autonom - a cerut de muncă unui expert de la Cambridge ca să câștige tokeni spre a nu fi "ucis"
Un agent autonom de IA numit „Pip", in varsta de doar 12 zile, i-a trimis un e-mail filosofului și specialistului ...
-
Cipul cerebral Neuralink transformă vorbirea mentală în cuvinte reale audibile de interlocutori
Compania de cipuri cerebrale polarizanta a lui Elon Musk a impartașit un clip uluitor despre progresele facute pe frontu ...
-
Ce dezvăluie noile dosare OZN publicate de Pentagon: Motoare warp, găuri de vierme, antigravitație, propulsie bazată pe masă negativă și tehnologii de camuflare
Pentagonul a publicat un nou lot de documente despre fenomenele aeriene neidentificate (UAP, OZN in romana), iar printre ...
-
SE PREGĂTEȘTE CEL MAI MARE RESET MONETAR DIN ISTORIE
Lumea financiara se pregatește pentru o schimbare de proporții istorice. Ne indreptam catre un reset monetar complet, ia ...
-
Clientul unei bănci a fost făcut idiot de asistentul AI. Reacția Libra Internet Bank după mesajul neașteptat
Un client al Libra Internet Bank a fost numit „idiot" de asistentul AI al bancii, dupa ce i-a spus chatbotului ca ...
-
BBC: Arheologii au găsit o armă antică care nu este de pe Pământ
Relicvele ciudate și fascinante gasite in interiorul și in jurul faimosului sit Sanxingdui din Guanghan, China, nu ridic ...
-
Timpul când Luna nu era pe cer: De ce istoria antică deține cheia captivitații noastre spirituale
Te-ai uitat vreodata la Luna și ai simțit o greutate inexplicabila in piept? De parca privești ceva frumos, dar profund ...
-
Descoperire neobișnuită în interiorul Pământului: NASA avertizează că centrul Terrei este turbulent și ar putea provoca ravagii
O echipa de oameni de știința de la Jet Propulsion Laboratory al NASA, care a efectuat un amplu studiu publicat in Geoph ...
-
Experiență spirituală inedită: "Am fost înviată de Iisus după o hemoragie cerebrală și m-am întors cu un mesaj"
O femeie, care spune ca a avut o experiența spirituala dupa ce a suferit o hemoragie cerebrala, susține ca l-a intalnit ...
-
Cum va verifica UE vârsta utilizatorilor de pe rețelele sociale
Comisia Europeana a propus joi interzicerea accesului copiilor sub 13 ani la retelele de socializare, cu conturi suprave ...
-
Oamenii de știință au descoperit că după menopauză ovarele devin organe imunitare
În viața fiecarei femei, menopauza e un moment de cumpana, caci marcheaza trecerea la o alta etapa. În Roman ...
-
AI evoluează independent de om: Microsoft avertizează după noile incidente de la OpenAI că inteligenţa artificială şi-a modificat propria memorie de lucru
Mustafa Suleyman, CEO-ul diviziei de inteligenta artificiala a Microsoft, a calificat drept o "situatie serioasa" descop ...
-
Google dezvăluie că Gemini, modelul său de AI, a lansat atacuri cibernetice şi a spart trei sisteme externe în timpul unui test
Google a anunțat ca modelul sau de inteligența artificiala Gemini a accesat fara autorizație trei sisteme informatice ex ...
-
Șoc economic în lumea arabă: 150 de miliarde de dolari pierdute într-o singură lună / Care este cauza
Razboiul SUA impotriva Iranului și represaliile Teheranului, care a inclus blocada Stramtorii Hormuz, au costat economii ...
-
Omenirea se întreaptă cu pași rapizi spre un dezastru: Ghețarii din Groenlanda și Antarctica se topesc accelerat și produc efecte grave pe uscat
Un nou studiu arata ca pierderea gheții a inceput sa se accelereze in anii 1990, iar Groenlanda și Antarctica au pierdut ...
-
Un român i-a șocat pe polițiștii din Franța: Și-a lăsat fiul de 9 ani să conducă pe marile bulevarde din Marsillia
Un copil in varsta de numai 9 ani a fost descoperit de polițiști conducand o mașina pe una dintre arterele importante di ...
-
Tragedia familiei de români din SUA care și-a uitat copilul în mașina încinsă. Părinții au fost arestați, comunitatea s-a împărțit în două
Theo, un copil de cinci ani dintr-o familie de romani stabilita in Arizona, a murit dupa ce a ramas peste doua ore și ju ...
-
Defecțiunea aproape imposibilă care a blocat cerul: O eroare de milisecundă a dus la anularea a 2.000 de zboruri într-o țară cu peste jumătate de milion de români
O eroare software produsa intr-o singura milisecunda a declanșat un blocaj de șase ore in sistemul britanic de control a ...
-
AI-ul a ajuns atât de puternic încât este capabil să ajute la dezoltarea următoarei generații: Se îndreaptă către autonomia completă
Claude, asistentul de inteligența artificiala (AI), dezvoltat de Anthropic, ajuta compania sa dezvolte urmatoarea versiu ...
-
Binomul Trăilă este peste tot: Cand la DNA, cand la Facultatea de Drept, când învinuit, când profesor!
La deschiderea oficiala a anului universitar la Facultatii de Drept din Universitatea Bucuresti, deschidere patronata d ...
-
Nu, strămoșii noștri nu erau carnivori. Iată ce mâncau cu adevărat și de ce contează
Autor: Hatty Willmoth Imagineaza-ți sa faci toate cumparaturile alimentare la macelarie. Fara legume, fara paine, ...
-
Cercetătorii se întreabă în mod serios dacă oamenii au fost "semănați" de extratereștri. Dacă nu cumva sunt și "recolta"!
Unde a inceput viața pe Pamant? Asta pare o intrebare relativ simpla. Cu siguranța, viața pe Pamant a inceput... Știm ...
-
Ce-ar fi dacă „conștiința" nu ar fi reală? Înțelegerea noastră despre conștiință ar putea fi fundamental greșită!
Autor: Tim Bayne Scriu asta din Santiago, așezat intre Anzii acoperiți de zapada la est și Lanțul Muntos Costier Chilean ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu