Doi inspectori de la Antifraudă au dat patru amenzi în valoare de 30.000 de lei ţăranilor care vând mere, pere pe marginea drumului!
Postat la: 13.11.2022 |
Doi inspectori de la Antifraudă Deva au dat patru amenzi în valoare de 30.000 de lei acelor ţărani care vând mere sau pere pe marginea drumului, a anunțat președintele ANAF Lucian Ovidiu Heiuş. Acesta a spus că îi este ruşine că asemenea oameni lucrează la ANAF şi aşa înţeleg ei să lupte împotriva marii evaziuni fiscale.
„Din păcate, nu întotdeauna lucrurile care se întâmplă la nivelul ANAF-ului sunt pozitive. Doi inspectori de la Antifrauda 5 Deva, deci din vestul ţării, au considerat că în partea de vest a României evaziunea fiscală s-a terminat. În mintea lor au considerat că în Timişoara toate cluburile îşi fiscalizează toate veniturile, toate marile restaurante înregistrează tot ceea ce se vinde, că achiziţiile intracomunitare din Arad sunt toate înregistrate şi fiscalizate, că în Caraş nu se mai face contrabandă cu alcool. Ce au considerat aceşti inspectori, îmi cer scuze, nu inspectori, aceşti indivizi pentru că dacă-i numesc inspectori Antifraudă deja e prea mult. S-au dus în luna octombrie şi au dat patru amenzi în valoare de 30.000 de lei acelor oameni, acelor ţărani care stau pe marginea drumului, câteodată chiar în faţa casei şi vând nişte mere, nişte pere, nişte struguri, poate un borcan de miere având certificat de producător. Aceşti indivizi, repet, nu pot să fie numiţi inspectori fiscali, inspectori antifraudă le-au dat la patru asemenea persoane câte treizeci de mii de lei amendă", a afirmat Heiuş.
Afirmațiile șefului ANAF vin în contextul în care o altă instituție a statului, la Suceava, l-a sancționat pe proprietarul unei cofetării pentru că a cumpărat ouă de la țărani și nu de la un hipermarket. Tot în acest an, un producător local din Gorj a primit o amendă usturătoare pentru că și-a vândut produsele. El consideră că cei doi inspectori de la Antifraudă fac ANAF-ul de râs.
„Aici au considerat ei că este marea evaziune fiscală, că ăsta este rolul Antifraudei, să meargă şi să găsească frauda adevărată în România, la cei patru oameni care vindeau nişte mere şi nişte pere, care într-adevăr probabil că nu erau din grădina lor proprie aşa cum prevede legea şi le-au dat zece mii de lei amendă pentru aceasta şi le-au mai găsit trei litri de ţuică şi le-a dat douăzeci de mii de lei amendă. În total a primit amendă o persoană treizeci de mii de lei, un om care în loc să fure, în loc să stea cu mâna întinsă stă poate toată ziua în soare, în praf, în vânt pe marginea drumului să vândă corect nişte produse, să-şi completeze venitul. Şi vin aceşti nemernici care fac de râs ANAF-ul, care aruncă cu noroi pe obrazul celor 600 de colegi de la Antifraudă, care îşi fac treaba aşa cum trebuie, colegi care se duceau şi confiscau trei kilograme de aur de la case de amanet din Strehaia. Şi aceşti indivizi se duceau să dea amenzi de treizeci de mii de lei la acei oameni care stau şi vând pe marginea străzii", a precizat preşedintele ANAF. Heiuş a mai declarat că îi este ruşine că asemenea oameni lucrează la ANAF.
„Îmi este ruşine ca asemenea oameni lucrează la ANAF şi că aşa înţeleg ei că trebuie să luptăm împotriva marii evaziuni fiscale. Începând cu 1 noiembrie am schimbat pe directorul general adjunct care coordonează Antifrauda de la Deva, din vestul ţării şi pentru alte abateri manageriale şi de luni, Direcţia de Integritate se duce să cerceteze modul în care îşi desfăşoară activitatea aceşti inspectori şi cum îşi permit ei să amendeze nişte oameni cu asemenea sume, o asemenea discrepanţă între o faptă care poate că nu-i corectă, poate că merele alea pe care le-au vândut nu erau din grădina lui, ca să dai treizeci de mii de lei amendă că l-ai găsit cu trei litri de ţuică, păi asta înseamnă că ai rezolvat toată evaziunea fiscală din vestul României, că nu mai e nimic de găsit altceva, înseamnă că ai prins tot ce înseamnă contrabandă cu alcool, ai găsit tot ceea ce se întâmplă în neregulă la marile companii din vestul ţării şi nu au mai rămas decât acei oameni care stau pe marginea străzii să câştige şi ei nişte bănuţi în plus. Asta gândeau cei doi inspectori de la antifraudă de la Deva", a adăugat Heiuş.
El a mai declarat că cei mai mulţi angajaţi ANAF luptă cu evazioniştii. „Marea majoritate a angajaţilor ANAF se luptă cu marii evazionişti, fac controale la marile societăţi din România, fac dosarele preţului de transfer, ne chinuim să valorificăm bunurile celor care sunt condamnaţi penal, încercăm şi reuşim să facem planul de încasări şi aceşti oameni se duc şi dau amenzi cu o distanţă incredibilă faţă de gravitatea faptei. Nu au mers niciodată în ultimii ani să facă un dosar de o importanţă deosebită, să găsească o evaziune undeva, au găsit evaziunea pe marginea străzii, la cel care vinde nişte mere prune şi trei litri de ţuică. Nu pot şi nu o să tolerez niciodată un asemenea comportament", a explicat Heiuş.
El a transmis şi un mesaj inspectorilor Antifraudă care procedează în acelaşi mod. „O să fie şi vă garantez aspru sancţionaţi pentru modul în care înţeleg ei să-şi facă meseria şi nici măcar nu şi-o fac, ne fac de râs pe toţi care încercăm să facem lucrurile aşa cum trebuie în ANAF, în fiscul din România. Vreau să fie un mesaj clar pentru toţi inspectorii care se duc în control. Dacă nu sunt în stare şi nu au pregătirea profesională, nu au curajul să meargă să lupte cu marii evazionişti, să meargă să-şi caute de lucru în alte instituţii şi le semnez pe loc transferul", a mai transmis preşedintele ANAF.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Studiu genial: Marca mașinii spune multe despre inteligența celui de la volan. Rezultate neașteptate ale unui amplu studiu
Marca, culoarea și opțiunile de personalizare ale mașinii pe care o conduci ar putea transmite mai multe informații desp ...
-
Azi crestinii sărbătoresc Înălțarea Sfintei Cruci: Semnificația, postul și obiceiurile populare mai puțin cunoscute
Înaltarea Sfintei Cruci, cea mai veche si mai importanta dintre sarbatorile dedicate Sfintei Cruci, aduce aminte d ...
-
Dincolo de ecranul negru: Marea călătorie a conștiinței între bisturiu, algoritmi mentali și misterul vindecării
Ideea ca o operație sub anestezie generala reprezinta doar un somn mai adanc este una dintre cele mai mari iluzii ale me ...
-
Operaţiune secretă: Diplomat american acuzat de pedofilie extras de agenţii americani din Marea Britanie
Un diplomat SUA, implicat intr-un dosar de pedofilie, a fost scos pe furiș din Londra de agenți americani. Se pare ca am ...
-
Misterul „codului" ascuns în Marea Piramidă. Legătura surprinzătoare cu Luna, stelele și planetele
O teorie recenta susține ca in dimensiunile Marii Piramide din Giza ar putea exista un fel de cod matematic, comparabil ...
-
Luptătorul MMA Tolea Ciumac, reținut după ce a bătut un bărbat, în urma unui conflict izbucnit în fața unui local din Centrul Vechi
Luptatorul MMA Tolea Ciumac a fost reținut de polițiștii din București dupa ce a fost implicat intr-o bataie cu un alt b ...
-
Companiile americane cheltuiesc într-un an de 20 de ori bugetul Europei pentru AI
Patru companii americane (Google, Microsoft, Amazon, Meta) investesc in 2026 aproximativ 725 de miliarde de dolari in in ...
-
A murit una dintre cele mai celebre influencerițe! A mâncat 60 de ouă în direct pe internet, iar la scurt timp a urmat tragedia
Moartea unei tineri influencerițe de doar 24 de ani a șocat comunitatea online. Cunoscuta pe rețelele de socializare sub ...
-
VIDEO În Marea Neagră a avut loc prima bătălie navală din istorie între două ambarcațiuni fără echipaj. Ce s-a întâmplat
Ucraina susține ca in Marea Neagra a avut loc prima confruntare navala din istorie intre doua ambarcațiuni fara echipaj ...
-
De la supravegherea de stat la războaie, Inteligenţa Artificială începe să fie folosită pe scară largă: Utilizarea nu mai este ipotetică
Operațiunile de supraveghere conduse de stat din intreaga lume il folosesc pe Claude pentru a-și eficientiza operațiunil ...
-
Bărbat, înjunghiat de iubita lui la Timișoara. O vecină a văzut scandalul pe fereastră şi a sunat la 112
Un barbat de 31 de ani din Timisoara a fost transportat la spital dupa ce a fost injunghiat cu un cutit de iubita lui, o ...
-
Alertă de securitate la Revolut. Date sensibile ale clienților au fost transmise în urma unor solicitări frauduloase
Compania Revolut a fost implicata intr-o grava breșa de securitate, dupa ce a transmis date sensibile ale unor clienți c ...
-
Cum poate poliția să citească mesaje fără să „spargă" WhatsApp, Signal sau Telegram? Avertismentul unui expert
Criptarea end-to-end folosita de aplicații precum WhatsApp, Signal sau Telegram nu garanteaza ca mesajele raman inaccesi ...
-
Secretul ascuns în ziua ta de naștere. Calculul simplu care îți arată datoria karmică
În numerologie și in credințele spirituale despre karma, ziua in care te-ai nascut poarta o insemnatate mult mai p ...
-
Fenomenul care îi uimește pe sociologi: Motivul real pentru care tinerii români sunt nostalgici după Nicolae Ceaușescu
Chiar daca nu au trait pe propria piele restricțiile și lipsurile din anii '80, unii tineri privesc spre perioada comuni ...
-
Schimbare importantă pentru românii care vor să obțină un credit ipotecar sau de nevoi personale! Ce decizie a luat ANAF privind verificarea veniturilor
Romanii care vor sa obțina un credit ipotecar sau de nevoi personale ar putea scapa in curand de drumurile inutile și de ...
-
Cine este femeia cu care generalul Dorin Ioniță ar fi avut o relație. Ce s-a întâmplat în orele de dinaintea morții sale
Generalul-locotenent in rezerva Dorin Ionița, fost comandant al Comandamentului Forțelor Întrunite „General ...
-
Șarpe anaconda de doi metri descoperit pe malul Dunării. Autoritățile încearcă să afle de unde a apărut reptila
O femeie in varsta de 66 de ani a avut parte de o surpriza neașteptata in timp ce se plimba pe malul Dunarii, in apropie ...
-
Dezvoltatorii ruși au folosit AI pentru a construi software dedicat dronelor kamikaze, susține Anthropic
O mica echipa de dezvoltatori, probabil independenți, din Rusia a folosit chatbot-ul AI Claude pentru a dezvolta softwar ...
-
De ce este atât de greu să slăbești. Celulele imunitare ar putea păstra „memoria” obezității
Obezitatea ar putea lasa urme persistente in celulele imunitare din țesutul adipos. Aceste modificari au ingreunat pierd ...
-
Doi medici au fost arestaţi după decesul superstarului Giorgios Mazonakis într-o clinică anti-îmbătrânire
Doi medici au fost arestati in Grecia dupa decesul Giorgios Mazonakis in timpul unei proceduri de schimb plasmatic. Inci ...
-
Momente de groază în Franța! Un tren plin cu pasageri a deraiat: zeci de răniți și o tânără transportată de urgență cu elicopterul
Patruzeci si patru de persoane au fost ranite, vineri seara, in Normandia in urma deraierii unui tren regional care tran ...
-
De la asasinat economic la genocid: Efectele tăierilor lui Bolojan - românii mor în spitale! Situaţie gravă la Institutul de Neurologie
Alexandru Dimancea, medic specialist neurolog cu competenta in neuroradiologie interventionala la Institutul National de ...
-
iPhone 18, bateria și cipul care pot opri schimbarea anuală
Telefonul pe care il schimbi dupa doi ani nu devine inutil peste noapte. De obicei, bateria incepe sa cedeze prima, came ...
-
Mihai Căldăraru - „Omul Faptelor Bune" lansează Campania Umanitară „Salvăm mâncare. Hrănim oameni."
Într-o perioada in care inflația, șomajul și dificultațile legate de locuire apasa tot mai greu asupra familiilor ...
-
Cine au fost „diavolii texani", unii dintre cei mai de temut și respectați justițiari din lume
Rangerii Texani au fost și raman una dintre cele mai faimoase și respectate forțe de aplicare a legii din lume, recunosc ...
-
General al Armatei Române, găsit împușcat în cap, în județul Prahova. Poliția, sesizată de cumnatul bărbatului
Generalul Dorin Ionița a fost gasit, vineri, 11 septembrie, impușcat in cap intr-un imobil pe care-l deține in localitat ...
-
Vezi ce fel de toamnă o să avem după El Nino și La Nina: Meteorologii au emis prognoza pe termen lung - nici pre rău, dar nici bine!
Administrația Naționala de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru urmatoarele patru saptamani. În prima parte a ...
-
De ce românii nu simt însă ieftinirile după ce inflația s-a prăbușit de la 10,85% la 6,2% în trei luni
Institutul National de Statistica a publicat in aceasta dimineata datele pentru august: rata anuala a inflatiei a cobora ...
-
Până în 2100, aproape 50% din teritoriul Pământului va fi arid. Care sunt zonele cele mai expuse?
Pe masura ce planeta se incalzește, unele dintre cele mai uscate regiuni ale lumii sunt așteptate sa devina și mai aride ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu