Domeniile care caută să angajeze pensionari part-time
Postat la: 27.08.2017 |
Contabilitatea şi retailul sunt domeniile care caută să angajeze pensionari în regim part-time, venitul în plus fiind un beneficiu pentru angajat, iar stabilitatea şi responsabilitatea acestuia reprezintă un avantaj pentru angajator, au declarat, pentru Mediafax, specialişti în resurse umane.
În retail, în special în supermarketuri, pensionarii care vor să se angajeze pot ocupa funcţia de casier. „Sunt firme cunoscute care au început să promoveze acest tip de colaborare part-time în weekend sau în timpul săptămânii", a spus Raluca Peneş, coordonator de resurse umane la Smartree, companie care activează pe piaţa de externalizare a serviciilor de salarizare şi administrare de personal.
În contabilitate, unele firme aleg să continue colaborarea cu persoanele care au ieşit la pensie. „Sunt oameni care, spre exemplu, lucrează 10-20 de ani în cadrul unei companii şi în continuare îşi păstrează colaborarea cu firma respectivă, în contabilitate, chiar şi resurse umane", a precizat Peneş. Iniţiativa de angajare a pensionarilor este recentă pe piaţă şi nu se poate vorbi, încă, de o tendinţă, susţine Raluca Pârvu, business manager la firma de consultanţă în management şi resurse umane BPI Group.
„Am remarcat foarte recent campania unui retailer care propune angajări pentru "rotunjirea veniturilor" pensionarilor din Bucureşti. Este foarte recent, încă nu putem vorbi de un trend, ci mai degrabă de încercarea unui angajator de a găsi soluţii la problema cu care se confruntă. Acest proiect - dacă va avea succes - poate constitui o resursă pentru o serie de companii. Să nu uităm că multe dintre ele încă evită să angajeze persoane peste 45 de ani. Saltul de la acest criteriu al tinereţii la angajarea unor seniori, dispuşi să muncească, activi şi implicaţi, este uriaş!", a precizat Pârvu.
Avantajul angajatului este reprezentat de venitul suplimentar, în timp ce angajatorul beneficiază de experienţa şi de caracterul stabil al pensionarului angajat. „În ultima perioadă sunt multe domenii care apelează la serviciile persoanelor care au ieşit deja la pensie. E un avantaj pentru ambele părţi, pentru angajator, că găseşte oameni în domenii în care există deficit, iar pensionarii sunt mult mai stabili şi responsabili, pentru că nu îşi schimbă jobul atât de des. Pentru pensionari înseamnă un venit în plus, mai ales cei care au venituri mici, plus că încă sunt oameni care sunt în putere, au muncit o viaţă întreagă şi îşi doresc să aibă activitate în continuare", a explicat reprezentanta Smartree.
Un alt avantaj, atât pentru angajator, cât şi pentru angajat, este reprezentat de faptul că nu sunt nevoiţi să mai plătească contribuţia la şomaj, pentru că nu mai există riscul de a intra în şomaj. Angajatul plăteşte contribuţia pentru pensie, iar la o anumită perioadă aceasta se recalculează, iar pensie creşte, a adăugat Raluca Peneş.
„Angajarea unui pensionar poate fi „reciproc avantajoasă". Primul câştig este cel al flexibilităţii referitor la orarul de lucru. Apoi putem evoca stabilitatea salariatului - în retail, rata de plecare este foarte mare comparativ cu alte industrii şi îngreunează activitatea. Cu siguranţă, fiind un job de completare, şi aşteptările financiare vor fi aliniate. Desigur, nu este vorba de un act de caritate, ci de o angajare cu acte în regulă, obligaţii, reguli, sarcini, la fel ca pentru orice alt angajat. Va obliga poate angajatorii să analizeze întâi dorinţa omului de munci şi capacitatea (tehnică şi/sau fizică) şi apoi vârsta!", a menţionat Raluca Pârvu.
Numărul mediu de pensionari în primul trimestru din 2017 a fost de 5,2 milioane de persoane, în scădere cu 11.000 faţă de trimestrul precedent. Pensia medie lunară a fost de 1.016 lei, mai mare cu 6,1% faţă de trimestrul trecut. Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 981 de lei, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Bănci care oferă credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România
În Romania, BCR, Banca Transilvania, ING, BRD și CEC Bank sunt printre bancile la care poți analiza credite de nev ...
-
Marea bătălie mondială se duce acum pe fundul oceanelor: Tehnologie pe care cu greu ne-o putem imagina și un război crâncen pentru resurse
Guvernele si companiile de aparare investesc tot mai mult in drone submarine, senzori si sisteme autonome, pe masura ce ...
-
Un cercetător susține că poate ține anii pe loc: Leacul-minune ar urma să ajungă pe piață în mai puțin de trei ani
Visul „tinereții fara batranețe" ar putea ieși din basme și intra in laborator. William „Bill" Andrews, biol ...
-
Trump vrea să numească un „țar" al inteligenței artificiale: „Înființez Forța AI"
Președintele american Donald Trump a declarat, sambata, ca intenționeaza sa inființeze o „Forța AI" și sa numeasca ...
-
O companie chineză dezvoltă primul robot capabil să poarte o sarcină umană într-un uter artificial
O companie chineza este pe cale sa schimbe definitiv modul in care aducem copii pe lume, anunțand dezvoltarea primului r ...
-
The Lancet: Proteina Spike a COVID-19 produce singură puține reacții acute la oameni. Ele cresc la 95% doar după adăugarea altor componente ale vaccinului
Un studiu randomizat de faza 1/2 din 2021 publicat in The Lancet Infectious Diseases, realizat de Sanofi și BARDA, ar fi ...
-
Cele zece zile care au schimbat cursul inteligenței artificiale
De ani de zile, cursa pentru construirea unei inteligențe artificiale din ce in ce mai puternice a urmat un principiu bi ...
-
Pip - un "tânăr" agent AI autonom - a cerut de muncă unui expert de la Cambridge ca să câștige tokeni spre a nu fi "ucis"
Un agent autonom de IA numit „Pip", in varsta de doar 12 zile, i-a trimis un e-mail filosofului și specialistului ...
-
Cipul cerebral Neuralink transformă vorbirea mentală în cuvinte reale audibile de interlocutori
Compania de cipuri cerebrale polarizanta a lui Elon Musk a impartașit un clip uluitor despre progresele facute pe frontu ...
-
Ce dezvăluie noile dosare OZN publicate de Pentagon: Motoare warp, găuri de vierme, antigravitație, propulsie bazată pe masă negativă și tehnologii de camuflare
Pentagonul a publicat un nou lot de documente despre fenomenele aeriene neidentificate (UAP, OZN in romana), iar printre ...
-
SE PREGĂTEȘTE CEL MAI MARE RESET MONETAR DIN ISTORIE
Lumea financiara se pregatește pentru o schimbare de proporții istorice. Ne indreptam catre un reset monetar complet, ia ...
-
Clientul unei bănci a fost făcut idiot de asistentul AI. Reacția Libra Internet Bank după mesajul neașteptat
Un client al Libra Internet Bank a fost numit „idiot" de asistentul AI al bancii, dupa ce i-a spus chatbotului ca ...
-
BBC: Arheologii au găsit o armă antică care nu este de pe Pământ
Relicvele ciudate și fascinante gasite in interiorul și in jurul faimosului sit Sanxingdui din Guanghan, China, nu ridic ...
-
Timpul când Luna nu era pe cer: De ce istoria antică deține cheia captivitații noastre spirituale
Te-ai uitat vreodata la Luna și ai simțit o greutate inexplicabila in piept? De parca privești ceva frumos, dar profund ...
-
Descoperire neobișnuită în interiorul Pământului: NASA avertizează că centrul Terrei este turbulent și ar putea provoca ravagii
O echipa de oameni de știința de la Jet Propulsion Laboratory al NASA, care a efectuat un amplu studiu publicat in Geoph ...
-
Experiență spirituală inedită: "Am fost înviată de Iisus după o hemoragie cerebrală și m-am întors cu un mesaj"
O femeie, care spune ca a avut o experiența spirituala dupa ce a suferit o hemoragie cerebrala, susține ca l-a intalnit ...
-
Cum va verifica UE vârsta utilizatorilor de pe rețelele sociale
Comisia Europeana a propus joi interzicerea accesului copiilor sub 13 ani la retelele de socializare, cu conturi suprave ...
-
Oamenii de știință au descoperit că după menopauză ovarele devin organe imunitare
În viața fiecarei femei, menopauza e un moment de cumpana, caci marcheaza trecerea la o alta etapa. În Roman ...
-
AI evoluează independent de om: Microsoft avertizează după noile incidente de la OpenAI că inteligenţa artificială şi-a modificat propria memorie de lucru
Mustafa Suleyman, CEO-ul diviziei de inteligenta artificiala a Microsoft, a calificat drept o "situatie serioasa" descop ...
-
Google dezvăluie că Gemini, modelul său de AI, a lansat atacuri cibernetice şi a spart trei sisteme externe în timpul unui test
Google a anunțat ca modelul sau de inteligența artificiala Gemini a accesat fara autorizație trei sisteme informatice ex ...
-
Șoc economic în lumea arabă: 150 de miliarde de dolari pierdute într-o singură lună / Care este cauza
Razboiul SUA impotriva Iranului și represaliile Teheranului, care a inclus blocada Stramtorii Hormuz, au costat economii ...
-
Omenirea se întreaptă cu pași rapizi spre un dezastru: Ghețarii din Groenlanda și Antarctica se topesc accelerat și produc efecte grave pe uscat
Un nou studiu arata ca pierderea gheții a inceput sa se accelereze in anii 1990, iar Groenlanda și Antarctica au pierdut ...
-
Un român i-a șocat pe polițiștii din Franța: Și-a lăsat fiul de 9 ani să conducă pe marile bulevarde din Marsillia
Un copil in varsta de numai 9 ani a fost descoperit de polițiști conducand o mașina pe una dintre arterele importante di ...
-
Tragedia familiei de români din SUA care și-a uitat copilul în mașina încinsă. Părinții au fost arestați, comunitatea s-a împărțit în două
Theo, un copil de cinci ani dintr-o familie de romani stabilita in Arizona, a murit dupa ce a ramas peste doua ore și ju ...
-
Defecțiunea aproape imposibilă care a blocat cerul: O eroare de milisecundă a dus la anularea a 2.000 de zboruri într-o țară cu peste jumătate de milion de români
O eroare software produsa intr-o singura milisecunda a declanșat un blocaj de șase ore in sistemul britanic de control a ...
-
AI-ul a ajuns atât de puternic încât este capabil să ajute la dezoltarea următoarei generații: Se îndreaptă către autonomia completă
Claude, asistentul de inteligența artificiala (AI), dezvoltat de Anthropic, ajuta compania sa dezvolte urmatoarea versiu ...
-
Binomul Trăilă este peste tot: Cand la DNA, cand la Facultatea de Drept, când învinuit, când profesor!
La deschiderea oficiala a anului universitar la Facultatii de Drept din Universitatea Bucuresti, deschidere patronata d ...
-
Nu, strămoșii noștri nu erau carnivori. Iată ce mâncau cu adevărat și de ce contează
Autor: Hatty Willmoth Imagineaza-ți sa faci toate cumparaturile alimentare la macelarie. Fara legume, fara paine, ...
-
Cercetătorii se întreabă în mod serios dacă oamenii au fost "semănați" de extratereștri. Dacă nu cumva sunt și "recolta"!
Unde a inceput viața pe Pamant? Asta pare o intrebare relativ simpla. Cu siguranța, viața pe Pamant a inceput... Știm ...
-
Ce-ar fi dacă „conștiința" nu ar fi reală? Înțelegerea noastră despre conștiință ar putea fi fundamental greșită!
Autor: Tim Bayne Scriu asta din Santiago, așezat intre Anzii acoperiți de zapada la est și Lanțul Muntos Costier Chilean ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu