ELCEN: A fost amânată discuţia privind întreruperea agentului termic către RADET
Postat la: 13.09.2019 |
În şedinţa Comitetului Creditorilor ELCEN, în care s-a analizat posibilitatea întreruperii livrării agentului termic către RADET, întrucât Regia nu îşi onorează obligaţiile de plată, nu a fost luată nicio decizie, urmând ca administratorul judiciar să convoace, în săptâmânile următoare, o nouă şedinţă.
„Amânarea deciziei are loc în contextul în care doi dintre creditori (ENGIE şi TRANSGAZ) au absentat, iar cei prezenţi au evitat o poziţionare fermă printr-un vot "Da" sau "Nu", aşa cum a fost solicitat în convocatorul întâlnirii. Atât poziţionarea indecisă, cât şi absenţele creditorilor survin după ce, cu o zi înaintea şedinţei Comitetului Creditorilor, primarul Capitalei, doamna Gabriela Firea, a solicitat public "autorităţilor guvernamentale să ia măsurile care se impun împotriva acestui administrator judiciar al ELCEN", adică împotriva companiei noastre", informează administratorul judiciar ELCEN, Sierra Quadrant.
„Dorim să subliniem faptul că presiunile exercitate de primarul Gabriela Firea, în condiţiile în care compania noastră are obligaţia legală de a depune toate eforturile pentru a salva ELCEN de la faliment, nu fac decât să decredibilizeze instituţia publică pe care o conduce şi să transmită un mesaj descurajator tuturor companiilor private care încearcă să se implice în viaţa oraşului sau în procesul de însănătoşire şi întărire a statului român, în general", a specificat administratorul judiciar ELCEN.
Acesta reaminteşte faptul că ELCEN, societate aflată deja în insolvenţă, se găseşte în situaţia în care este obligată să presteze servicii fără a fi plătită de către RADET, ca urmare a refuzului Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) de a plăti subvenţia.
"Nu-mi amintesc să fi existat vreun primar care să ameninţe o companie privată de o asemenea manieră, mai ales când tot el se află în culpă. Pe fond, ameninţările primarului Gabriela Firea şi situaţia generală ţin de domeniul absurdului: PMB nu plăteşte subvenţia, dar cheltuie sute de milioane de lei pe companii de stat care sunt doar nişte găuri negre, inutile şi ineficiente, şi pe panseluţe şi festivaluri, apoi tot PMB iese în piaţă şi strigă că ELCEN nu mai vrea să dea apă caldă. ELCEN, şi dacă ar vrea să presteze servicii gratuite, la un moment dat nu mai are cum. Are nevoie de bani pentru a plăti salariaţii şi furnizorii, ca să producă energia pe care ei o vor gratis.
Pasul firesc şi logic pentru doamna primar este să iasă public şi să ameninţe şi ROMGAZ acum. Să-i oblige şi pe ei să ne livreze gaze gratis. Apoi să le spună cetăţenilor să stea liniştiţi şi să mai bifeze încă o realizare pentru Capitală", a declarat Ovidiu Neacşu, partener fondator Sierra Quadrant.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Noul Air Force One. Trump: "Casă Albă zburătoare la un nivel de lux pe care nimeni nu l-a mai văzut până acum"
Președintele Donald Trump a dezvaluit un nou avion Boeing 747-8 pentru Air Force One, pe care guvernul din Qatar i l-a d ...
-
Virusul care poate persista în creier luni sau chiar ani după infecție. Ce au descoperit oamenii de știință
Virusul Ebola poate supraviețui neobservat in organism luni sau chiar ani dupa infecția inițiala, ceea ce poate favoriza ...
-
Un cult satanic și teroriștii recrutează copii prin intermediul jocurilor video
Oficiali din domeniul securitații din Regatul Unit avertizeaza asupra creșterii numarului de copii și adolescenți expuși ...
-
Bursele globale închid pe roșu: investitorii evaluează riscurile acordului de pace din Orientul Mijlociu
Pietele bursiere globale au incheiat sedinta de vineri in teritoriu negativ, investitorii evaluand daca acordul de pace ...
-
Surpriză - Corecţia acţiunilor SpaceX şterge aproape toate câştigurile investitorilor medii care au cumpărat după listare
Investitorii medii care au cumparat actiuni SpaceX pe bursa dupa debutul spectaculos al companiei au pierdut aproape toa ...
-
Jocul halucinațiilor. Ce este „provocarea Benadryl" de pe TikTok. O adolescentă a ajuns în moarte cerebrală
O adolescenta in varsta de 15 ani se afla in moarte cerebrala dupa ce a participat la „provocarea Benadryl", o ten ...
-
Marea afacere de la aparatele de reciclare din țară: Pahare de plastic acceptate de tonomatele de colectare, pe fondul unor posibile erori de funcționare
Tot mai multe sesizari din țara ridica semne de intrebare privind funcționarea aparatelor de colectare a ambalajelor, in ...
-
Cheloo a ajuns la Psihiatrie: a făcut scandal la spital, s-a tăiat singur și s-a bătut cu polițiștii
Celebrul cantareț și vedeta TV Cheloo, aflat sub influența substațelor interzise, a provocat un scandal monstru la spita ...
-
ICCJ a repus pe rol dosarul lui Călin Georgescu. Un judecător a formulat cerere de abținere
Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus vineri, 19 iunie 2026, o noua masura in dosarul de tentativa de lovit ...
-
Un inginer susține că a găsit o modalitate de a învinge gravitația Pământului
În 2001, inginerul electrician britanic Roger Shawyer a prezentat pentru prima data „motorul imposibil", cun ...
-
Echipamente pizzerie: 15 utilaje pentru un start bun
Echipamente pizzerie inseamna mai mult decat un cuptor și cateva accesorii. Pentru un local care vrea sa produca rapid, ...
-
Jocurile de noroc ale lui Ciucu: Odeta Cristinela Nestor, arestată după un flagrant cu o mită de 100.000 de euro, a ciripit tot!
Dosarul primarului Ciucu, susține DNA, a fost disjuns din alt dosar. În acest prim caz, procurorii spun ca mai mul ...
-
A plouat cu petrol peste Moscova după cel mai amplu atac al Ucrainei: Hainele și mașinile oamenilor, acoperite cu o peliculă de ulei
Ucraina a lansat asupra Rusiei cel mai amplu atac cu drone de la inceputul invaziei. În total, aproape 1.000 de dr ...
-
Industria românească se prăbușește: INS raportează un declin accentuat iar situația va fi din ce in ce mai rea
Datele INS arata ca cifra de afaceri din industrie a scazut in luna aprilie 2026 comparativ cu luna precedenta cu 7,2%. ...
-
Rusia condamnă un român la 15 ani de închisoare pentru spionaj în favoarea Ucrainei
Un cetațean roman a fost condamnat definitiv la 15 ani de inchisoare intr-o colonie penala de maxima securitate din Rusi ...
-
Demonul lui Maxwell, Jubileul și alegerea dintre iertare și sacrificiu
Autor: Dr. Heather Lynn Poarta este un arhetip puternic. Este locul in care energia vie trece din maini in maini și devi ...
-
Bateria care promitea să schimbe mașinile electrice ar fi fost doar o celulă litiu-ion. Scandalul Donut Lab lovește investitorii
Promisiunea unei noi baterii marca Donut Lab suna ca un salt uriaș pentru industria vehiculelor electrice, cu o baterie ...
-
Stare de urgență pe mai multe insule din Grecia. Rezervele de apă au fost epuizate în plin sezon turistic
Ministerul Mediului și Energiei din Grecia a declarat oficial stare de urgența pe insulele Alonissos și Tinos, situate i ...
-
Explicația DNA: de ce a fost inculpat Ciprian Ciucu. Două persoane arestate preventiv în dosar
Primarul Ciprian Ciucu a fost audiat joi la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Edilul spune ca este nevinova ...
-
„Statele Unite au suferit o înfrângere glorioasă": tonul victorios domină presa iraniană după semnarea acordului
Titlurile ziarelor iraniene de joi au adoptat un ton victorios in urma semnarii protocolului de intelegere dintre SUA si ...
-
Lista de cumpărături pentru părinții cu primul copil
Scoica auto pe care o cumperi pentru transport cu mașina poate fi montata direct pe carucior fara sa trezești beb ...
-
Diferența dintre puff bar și kit vape cu atomizor
Doua dispozitive arata aproape identic pe raft: un tub compact, o gura de tragere, niciun buton vizibil. Unul se arunca ...
-
Trei explicații științifice care răcesc scenariile hollywoodiene: Dacă extratereștrii există, de ce nu ne vizitează?!
Publicarea recenta in Statele Unite a unor sute de cazuri de fenomene inexplicabile, odata clasificate, care acopera per ...
-
Ce trebuie să ai în vedere dacă faci mult sport pentru a-ți proteja sănătatea
Practicarea regulata a activitaților fizice și adoptarea unui stil de viața dinamic reprezinta unele dintre cele mai bun ...
-
O asociație fantomă de sorginte useristă spală bani publici printr-o grupare paramilitară
Astazi, Asociația Patria Prima a depus sesizari simultane la DIICOT, Parchet, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțe ...
-
Cum trebuie să bei ceaiul ca să aibă cu adevărat efect asupra sanatatii si longevitătii
Deși beneficiile consumului de ceai pentru sanatate și longevitate sunt susținute ferm de știința, o noua analiza averti ...
-
Muntele Erebus aruncă în aer zilnic praf de aur în valoare de 8.000 de dolari care se dep-une pe gheața din Antartica
Muntele Erebus, cel mai sudic vulcan activ de pe glob situat in Antarctica, nu este doar un gigant de gheața, ci și o su ...
-
Cercetătorii de la Stanford regenerează cartilajul pierdut și inversează evoluția artritei
Dupa decenii in care medicina a oferit preponderent soluții pentru gestionarea durerii, un tratament nou pentru artroza, ...
-
Val de căldură în Europa: Zece zile de "cuptor" atmosferic
Începand de astazi, valorile termice vor inregistra o creștere susținuta și semnificativa in partea de vest a cont ...
-
"Dezertări" record în armata Ucrainei - Numărul celor care lipsesc fără permisiune depășește dublul armatei române
Peste 200.000 de militari ucraineni sunt cautați de autoritațile din Ucraina fiind „absenți fara permisiune". Ei p ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu