Gabriela Firea: Sub nicio formă nu iau în calcul să părăsesc PSD
Postat la: 06.02.2019 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat miercuri că nu ia în calcul să părăsească Partidul Social Democrat.
"Sub nicio formă. Sunt membru al PSD. Am foarte mulţi colegi şi prieteni. Ţin legătura şi cu mulţi colegi din ţară. Primesc zilnic de la membrii PSD şi simpatizanţii PSD foarte multe mesaje, nu cred că eu trebuie să fiu cea care trebuie să se îndepărteze de această formaţiune politică", a spus edilul general, înainte de şedinţa Asociaţiilor Municipiilor din România, întrebată dacă ia în calcul să demisioneze din PSD.
Ea a admis însă, întrebată în acest sens, că ar putea fi exclusă din PSD: "La maniera la care am fost exclusă din conducere, cred că se poate întâmpla la acest moment orice". De asemenea, Gabriela Firea consideră "nedemn" modul în care Mihai Fifor, "un reprezentant de frunte al partidului", preşedinte al Consiliului Naţional al PSD, a vorbit despre ea.
"Aseară, la un post de televiziune, s-a exprimat cu referire la mine 'aşa-zisa mea colegă Gabi Firea'. Mi s-a părut nedemn pentru un reprezentant de frunte al partidului să vorbeşti de o asemenea manieră în primul rând şi să proferezi neadevăruri la un post important de televiziune. Am vrut să intru cu o rectificare, cu un drept la replică şi, din păcate, nu mi s-a acordat această şansă", a povestit Firea.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Câți amanți a avut în realitate Regina Maria a României. Cu cine s-a iubit la Palatul Peleș chiar în fața angajaților
Cunoscută și sub numele de "regina-bărbat" datorită temperamentului său energic, s-a născut la Eastwele Park-Kent, în Anglia, pe 29 octombrie 1875. Cu trei prenume - Maria Alexandra Victoria - aparținea Casei de Saxa-Coburg și Gotha.
-
Numărul cadavrelor abandonate în morgi a crescut spectaculos în Canada. Costurile înmormântării reprezintă principalul motiv
Câteva provincii canadiene au înregistrat un salt al numărului de cadavre nerevendicate în ultimii ani, rudele defuncților invocând costurile înmormântării pentru a nu ridica trupurile de la morgă, informează Reuters.
-
Piedone a atribuit 11 contracte de 1,9 milioane lei în numai 3 ore, fără licitație, către o firmă a familiei Flutur căreia îi mai dăduse 1 milion cu o luna-n urmă
În 30 aprilie 2024, firma Geca Impex PM a primit de la Primăria Sectorului 5, în mai puțin de 3 ore, 11 contracte în valoare totală de aproape 1,9 milioane lei. S-au cumpărat leagăne, balansoare, mobilier urban, echipamente de fitness și lucrări de reparație la terenurile de sport.
-
O instanță din SUA a decis că părinții nu-și pot retrage copiii mai mici de clasa a 5-a de la orele LGBT+
Părinții din districtul școlar Maryland nu-și pot retrage copiii de la curriculumul LGBT+, potrivit FoxNews. Un tribunal federal a susținut politica districtului școlar. Acesta nu permite părinților să-și retragă copiii K-5 din curriculumul despre identitatea de gen și sexualitate. K-5 include copiii de la grădiniță până în clasa a 5-a.
-
Ceremonie de arborare a steagului LGBT la Comisia Europeană. Ursula: Azi și în fiecare zi, sunt mândră să fiu alături de comunitatea LGBT
Comisia Europeană a arborat steagul LGBTQ în fața sediului său de la Bruxelles. „Astăzi și în fiecare zi, suntem alături de comunitatea LGBTIQ+", a transmis, pe Facebook, Comisia Europeană.
-
Lista muzeelor care vor fi deschise la ediția aniversară Noaptea Muzeelor. Evenimentul este umbrit de greve și proteste
Organizatorii au anunţat că sâmbătă, la evenimentul Noaptea Muzeelor, vor fi deschise 253 de obiective în toată ţara, cu cele mai multe în Bucureşti - 55, la Iaşi - 34, Târgu Mureş - 22 şi în Cluj-Napoca - 18.
-
Novak Djokovic a avut nevoie de wild-card. Ce-a ales să facă înainte de Roland-Garros
Numărul unu mondial, Novak Djokovic, a primit o invitaţie din partea organizatorilor turneului ATP 250 de la Geneva (19-25 mai), în săptămâna premergătoare turneului de la Roland Garros (26 mai-9 iunie), unde îşi va apăra titlul.
-
CTP i-a dat răspunsul lui George Simion: "E limpede că o să mă apuc să împușc oameni..."
Evenimentul tragic din Slovacia, unde premierul Robert Fico a fost rănit grav prin împușcare de către un scriitor, a provocat un schimb de replici între președintele AUR, George Simion, și jurnalistul Cristian Tudor Popescu.
-
Ultima șansă de a pedepsi crimele Securității. Fiul disidentului Gheorghe Ursu: "Am depus sute de documente"
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și familia disidentului Gheorghe Ursu au formulat apel împotriva deciziei Curții de Apel de a rejudeca dosarul deschis pe numele torționarilor Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
- 2.Semnul ca incepe Marea Resetare financiara: Explozia prețului la aur arata ca marii magnati nu mai cred in bani si in depozite monetare
- 3.Guvernul german admite cu documente indubitabile că nu a existat nicio pandemie de Covid
- 4.Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
- 5.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
- 6.Instalarea Guvernului Mondial intra în linie dreaptă: Marele Summit pentru Viitor pentru impunerea Agendei 2030
- 7.Măsura fiscală care intră în vigoare de la 1 iulie 2024: Impozit de 70% pentru proprietarii care închiriază locuințe în România!
- 8.Elon Musk lansează Tesla MedBeds - noile paturi medicale dotate cu tehnologie din Star Trek. Te vindeci in minute in loc de luni! VIDEO
- 9.Cimitirul automobilelor electrice. Reportaj Spiegel despre aglomerări de mașini nevândute, parcate în secret, inclusiv ale Tesla
- 10.Cum vrea Macron să dinamiteze alegerile din România, aruncându-ne în război cu Rusia
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu