Gigel Ştirbu: Drumul expres Craiova - Piteşti "taie o fabrică în două"
Postat la: 27.07.2017 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Vicepreşedintele PNL, deputatul Gigel Ştirbu, susţine că realizarea drumului expres Craiova Piteşti este pusă în pericol de faptul că centura ocolitoare a municipiului Slatina, parte a acestui drum, ar urma să "taie o fabrică în două" în condiţiile în care studiul de fezabilitate pentru proiect este finalizat de şapte ani iar fabrica în cauză este o investiţie inaugurată în urmă cu două luni.
Potrivit unui comunicat de presă al deputatului Ştirbu autorităţile au dat avize pentru construirea noii fabrici fără a lua în calcul faptul că prin zonă ar urma să treacă un tronson al centurii ocolitoare a municipiului Slatina, parte a drumului expres Craiova Piteşti. "Am luat act astăzi, cu neplăcută suprindere, de faptul că realizarea mult aşteptatului drum expres care trebuie să lege Craiova de Piteşti este pusă în pericol de proastă organizare a autorităţilor locale care au semnat construcţia centurii ocolitoare a Slatinei (parte a tronsonului de drum), exact pe locul pe care se afla fabrica Prysmian. După ce autorităţile au anunţat că lucrările pentru proiectul drumului expres Piteşti-Craiova urmează a fi demarate, iată că apar şi blocajele. Este absolut şocant cum cei care ar fi trebuit să se ocupe de îndeplinirea la termen a acestui obiectiv, tergiversat de mai bine de 10 ani, nu au luat în calcul atunci când au semnat avizele pentru construcţia fabricii, faptul că pe acolo va trece centura Slatinei, pentru care Studiul de Fezabilitate este finalizat de 7 ani", afirmă Gigel Ştirbu, conform comunicatului.
Deputatul liberal menţionează că realizarea unui alt studiu de fezabilitate pentru drumul expres Craiova-Piteşti ar prelungi termenul de realizare a investiţiei, iar mutarea fabricii ar determina scăderea economiei locale. "Întrebarea care se pune în această situaţie, luând în considerare faptul că termenul anunţat pentru finalizarea lucrărilor a fost de 3 ani, este următoarea: Când estimează autorităţile care conduc astăzi Ministerul Transporturilor că proiectul va fi dus la bun sfârşit, în condiţiile în care nu s-a găsit încă o soluţie pentru rezolvarea acestei probleme? Mai mult decât atât, care este soluţia pe care politicienii de la vârful judeţului şi al ţării o consideră cea mai potrivită în acest caz: mutarea fabricii din Slatina (ceea ce înseamnă pierderea a mii de locuri de muncă în oraş şi în mod implicit scăderea economiei locale) sau un alt Studiu de Fezabilitate care să proiecteze o altă traiectorie pentru centura (ceea ce înseamnă o nouă alocare financiară şi prelungirea orizontului de timp stabilit pentru finalizarea proiectului)", mai declară Gigel Ştirbu.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Lista muzeelor care vor fi deschise la ediția aniversară Noaptea Muzeelor. Evenimentul este umbrit de greve și proteste
Organizatorii au anunţat că sâmbătă, la evenimentul Noaptea Muzeelor, vor fi deschise 253 de obiective în toată ţara, cu cele mai multe în Bucureşti - 55, la Iaşi - 34, Târgu Mureş - 22 şi în Cluj-Napoca - 18.
-
Novak Djokovic a avut nevoie de wild-card. Ce-a ales să facă înainte de Roland-Garros
Numărul unu mondial, Novak Djokovic, a primit o invitaţie din partea organizatorilor turneului ATP 250 de la Geneva (19-25 mai), în săptămâna premergătoare turneului de la Roland Garros (26 mai-9 iunie), unde îşi va apăra titlul.
-
CTP i-a dat răspunsul lui George Simion: "E limpede că o să mă apuc să împușc oameni..."
Evenimentul tragic din Slovacia, unde premierul Robert Fico a fost rănit grav prin împușcare de către un scriitor, a provocat un schimb de replici între președintele AUR, George Simion, și jurnalistul Cristian Tudor Popescu.
-
Ultima șansă de a pedepsi crimele Securității. Fiul disidentului Gheorghe Ursu: "Am depus sute de documente"
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și familia disidentului Gheorghe Ursu au formulat apel împotriva deciziei Curții de Apel de a rejudeca dosarul deschis pe numele torționarilor Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş.
-
Proprietarii de vehicule electrice spun că mașinile lor îi îmbolnăvesc - o șoferiță susține că Tesla i-a provocat sângerări nazale, dureri corporale și căderea părului
Deși nu este pe deplin sigură că Tesla a fost de vină, o femeie din SUA, Georgia, a spus că problemele ei de sănătate recente au dispărut după ce a vândut mașina, stârnind un val de confirmări și povești pe internet, scrie DCNews , potrivit unui articol publicat de Daily Mail, citat de activenews.ro.
-
Un document oficial al SUA: "Armele biologice reprezentate de bacterii modificate genetic producătoare de amiloid pot explica cheagurile imense"
Într-o postare recentă pe blogul său, medicul de origine română din SUA, dr. Ana-Maria Mihalcea, dezvăluie ce scrie într-un document oficial al Inițiativei Naționale pentru Nanotehnologie din SUA legat de bugetul pentru anul 2023, text descoperit și semnalat de dr. Geanina Hagima.
-
DNA face primele precizări despre dosarul care l-ar viza pe Nicușor Dan. Reacția primarului Capitalei
Direcția Națională Anticorupție transmite că efectuează cercetări in rem (cu privire la fapte) în dosarul despre care s-a afirmat că l-ar viza pe Nicușor Dan.
-
Șeful diplomației europene: UE ar trebui să urmeze o politică prudentă față de Ucraina pe fundalul situației din Orientul Mijlociu
UE ar trebui să urmeze o politică prudentă față de Ucraina pe fundalul situației din Orientul Mijlociu, deoarece comunitatea mondială o poate acuza de standarde duble, ceea ce va afecta autoritatea blocului, a declarat șeful diplomației UE Josep Borrell într-un interviu acordat Politica externa.
-
Asasinul lui Fico a invocat refuzul de a furniza arme Ucrainei printre motivele atacului
Asasinul prim-ministrului Slovaciei, Robert Fico, s-a pronunțat împotriva refuzului de a furniza arme Kievului, a declarat șeful Ministerului Afacerilor Interne al republicii, Matus Shutai-Eshtok, discursul său a fost difuzat de RTVS.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
- 2.Semnul ca incepe Marea Resetare financiara: Explozia prețului la aur arata ca marii magnati nu mai cred in bani si in depozite monetare
- 3.Guvernul german admite cu documente indubitabile că nu a existat nicio pandemie de Covid
- 4.Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
- 5.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
- 6.Elon Musk lansează Tesla MedBeds - noile paturi medicale dotate cu tehnologie din Star Trek. Te vindeci in minute in loc de luni! VIDEO
- 7.Măsura fiscală care intră în vigoare de la 1 iulie 2024: Impozit de 70% pentru proprietarii care închiriază locuințe în România!
- 8.Cimitirul automobilelor electrice. Reportaj Spiegel despre aglomerări de mașini nevândute, parcate în secret, inclusiv ale Tesla
- 9.Cum vrea Macron să dinamiteze alegerile din România, aruncându-ne în război cu Rusia
- 10.OMS anunță pe Facebook că "a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030". Rafila ascunde continutul documentului!
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu