Guvernul Meloni revine la banii cash: Se intenționează ridicarea plafonului de plăți în numerar de la 2000 la 10.000 de Euro
Postat la: 28.10.2022 |
Propunerea este una dintre primele ale noii majorităţi și a declanşat imediat o serie de polemici. Guvernul Meloni intenționează să majoreze plafonul de utilizare a numerarului la 10 mii de euro (actualul prag fiind de 2000 de euro).
Noul curs a fost inaugurat de Liga Nordului care, ieri dimineață, a depus deja proiectul de lege, o ''propunere de bun simț - aşa cum l-a definit vicepremierul și ministrul infrastructurii Matteo Salvini, în conformitate cu programul centrului-dreapta și cu alte țări europene''. În discursul său din faţa Senatului, ca răspuns la declarațiile de încredere, Giorgia Maloni confirmă intențiile majorității sale pe această temă: ''Vom modifica plafonul pentru tranzacțiile în numerar, sunt de acord cu ministrul PD, Padoan'', explică premierul, care urmează regula ''penalizează-i în primul rând pe cei mai săraci'', reamintind: ''Germania și Austria nu au un plafon pentru tranzacțiile în numerar'', observă Meloni. "Voi spune clar - a spus premierul, subliniind bine cuvintele - nu există nicio corelație între valoarea plafonului operațiunilor în numerar și expansiunea economiei subterane. Sunt țări în care nu există plafon și evaziunea este foarte scăzută" afirmă, subliniind că afirmaţia nu-i aparţine, acestea fiind ''cuvintele lui Piercarlo Padoan, ministru în guvernele Renzi și Gentiloni'', relatează Rai News preluat de Rador.
Suficient pentru a redeschide dezbaterea, pe tema veche și aprinsă care porneşte de la plafonul pentru operațiunile în numerar și ajunge la ''noul pact fiscal'', inclusiv impozitul unic, reforma IRPEF și lupta împotriva marilor evazioniști fiscali. Forza Italia intervine şi încearcă să calmeze spiritele adăugând că,''plafonul pentru operațiunile în numerar nu este o prioritate guvernamentală, iar acest lucru este demonstrat de faptul că premierul Giorgia Meloni nu a menționat subiectul în discursul său programatic. Doar ulterior, în replică, a răspuns pur și simplu la o solicitare din partea opoziției privind proiectul Ligii Nordului'', explică vicepreședintele Camerei, Giorgio Mule. ''Despre plafonul pentru operațiunile în numerar se va discuta în legea stabilității bugetare pentru 2023; la următorul Consiliu de Miniștri principalele probleme vor fi facturile, prețurile mari și inflația'', a conchis el.
Numai că opoziţia insistă: ''Este o propunere pe care nu o împărtășim în niciun fel, este în totală contradicție cu ceea ce s-a hotărât în ultimii ani în Italia și în majoritatea țărilor europene cu scopul reducerii graduale a utilizării numerarului pentru o mai bună trasabilitate a plăților și în favoarea luptei împotriva economiei subterane'', a spus Antonio Misiani, de la Partidului Democrat. Iar senatorul PD Carlo Cottarelli, continuă discursul colegului: ''Majorarea plafonului de utilizare a numerarului la 10.000 de euro ar fi un semnal rău. La fel cum ar fi şi o nouă amnistie fiscală. Evaziunea fiscală continuă să fie o problemă extrem de serioasă''.
Liderul M5S, Giuseppe Conte avertizează asupra revenirii modei servietelor diplomat, deoarece ridicarea plafonului pentru operațiunile în numerar înseamnă ''a-i răsplăti pe cei care fac plăți cu 10 mii de euro de bancnote transportate într-o servietă'', spune Conte precizând că nu e vorba despre oameni săraci, pentru că ''de obicei'' aceştia nu umblă cu 10 mii de euro cash în buzunar. Apoi, într-un interviu acordat publicaţiei La Stampa, Conte comentează: ''Motto-ul guvernului nu mai este „nu-i deranja pe cei care vor să facă ceva", ci „nu-i deranja pe cei care vor să se dedice lumii interlope".
Cu toate acestea, problema rămâne controversată nu numai în Italia, ci și în alte țări europene. Cele mai stricte reguli sunt prevăzute în Grecia, ţară care a fixat un plafon de 500 de euro, în timp ce Franța prevede un prag de 1.000 de euro pentru rezidenți, care se ridică la 15.000 pentru nerezidenți. Plafon tot de o mie de euro în Portugalia, în timp ce Spania admite 2.500 de euro cash pentru rezidenți și 15.000 de euro pentru nerezidenți. În Belgia, limita este de 3.000 de euro pentru tranzacțiile comerciale. Printre țările UE care nu prevăd limitări se numără Germania, unde persoanele care fac plăţi ce depăşesc 10 mii de euro cash, trebuie să prezinte un act de identitate.
Banca Centrală Europeană analizează de ceva vreme introducerea unui euro digital, un mijloc de plată menit să completeze (fără să înlocuiască) numerarul și să elibereze domeniul criptomonedelor. ''Ar fi un mijloc de plată digital sigur, ușor de utilizat și cu costuri reduse, aşa cum este numerarul în prezent. Ar putea fi folosit gratuit în întreaga zonă euro pentru tranzacții de plată esențiale'', explică BCE. Între timp, guvernul Meloni lucrează la programul său economic care are o direcție clară: reducerea deficitul bugetar cu 5 puncte până la sfârșitul legislaturii, creșterea plafonului operațiunilor în numerar (încă de la următoarea lege a bugetului, când vor fi revizuite şi veniturile de cetăţenie) şi extinderea impozitului unic. În plus, se confirmă intenția de modificare a PNRR: ''Noi am afirmat un lucru foarte clar - a amintit Meloni - nu am spus că planul trebuie rescris și modificat. Însă articolul 21 permite să se facă ajustări în baza unor scenarii modificate''. Iar scenariul, atât politic cât și economic, s-a schimbat mult.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Studiu genial: Marca mașinii spune multe despre inteligența celui de la volan. Rezultate neașteptate ale unui amplu studiu
Marca, culoarea și opțiunile de personalizare ale mașinii pe care o conduci ar putea transmite mai multe informații desp ...
-
Azi crestinii sărbătoresc Înălțarea Sfintei Cruci: Semnificația, postul și obiceiurile populare mai puțin cunoscute
Înaltarea Sfintei Cruci, cea mai veche si mai importanta dintre sarbatorile dedicate Sfintei Cruci, aduce aminte d ...
-
Dincolo de ecranul negru: Marea călătorie a conștiinței între bisturiu, algoritmi mentali și misterul vindecării
Ideea ca o operație sub anestezie generala reprezinta doar un somn mai adanc este una dintre cele mai mari iluzii ale me ...
-
Operaţiune secretă: Diplomat american acuzat de pedofilie extras de agenţii americani din Marea Britanie
Un diplomat SUA, implicat intr-un dosar de pedofilie, a fost scos pe furiș din Londra de agenți americani. Se pare ca am ...
-
Misterul „codului" ascuns în Marea Piramidă. Legătura surprinzătoare cu Luna, stelele și planetele
O teorie recenta susține ca in dimensiunile Marii Piramide din Giza ar putea exista un fel de cod matematic, comparabil ...
-
Luptătorul MMA Tolea Ciumac, reținut după ce a bătut un bărbat, în urma unui conflict izbucnit în fața unui local din Centrul Vechi
Luptatorul MMA Tolea Ciumac a fost reținut de polițiștii din București dupa ce a fost implicat intr-o bataie cu un alt b ...
-
Companiile americane cheltuiesc într-un an de 20 de ori bugetul Europei pentru AI
Patru companii americane (Google, Microsoft, Amazon, Meta) investesc in 2026 aproximativ 725 de miliarde de dolari in in ...
-
A murit una dintre cele mai celebre influencerițe! A mâncat 60 de ouă în direct pe internet, iar la scurt timp a urmat tragedia
Moartea unei tineri influencerițe de doar 24 de ani a șocat comunitatea online. Cunoscuta pe rețelele de socializare sub ...
-
VIDEO În Marea Neagră a avut loc prima bătălie navală din istorie între două ambarcațiuni fără echipaj. Ce s-a întâmplat
Ucraina susține ca in Marea Neagra a avut loc prima confruntare navala din istorie intre doua ambarcațiuni fara echipaj ...
-
De la supravegherea de stat la războaie, Inteligenţa Artificială începe să fie folosită pe scară largă: Utilizarea nu mai este ipotetică
Operațiunile de supraveghere conduse de stat din intreaga lume il folosesc pe Claude pentru a-și eficientiza operațiunil ...
-
Bărbat, înjunghiat de iubita lui la Timișoara. O vecină a văzut scandalul pe fereastră şi a sunat la 112
Un barbat de 31 de ani din Timisoara a fost transportat la spital dupa ce a fost injunghiat cu un cutit de iubita lui, o ...
-
Alertă de securitate la Revolut. Date sensibile ale clienților au fost transmise în urma unor solicitări frauduloase
Compania Revolut a fost implicata intr-o grava breșa de securitate, dupa ce a transmis date sensibile ale unor clienți c ...
-
Cum poate poliția să citească mesaje fără să „spargă" WhatsApp, Signal sau Telegram? Avertismentul unui expert
Criptarea end-to-end folosita de aplicații precum WhatsApp, Signal sau Telegram nu garanteaza ca mesajele raman inaccesi ...
-
Secretul ascuns în ziua ta de naștere. Calculul simplu care îți arată datoria karmică
În numerologie și in credințele spirituale despre karma, ziua in care te-ai nascut poarta o insemnatate mult mai p ...
-
Fenomenul care îi uimește pe sociologi: Motivul real pentru care tinerii români sunt nostalgici după Nicolae Ceaușescu
Chiar daca nu au trait pe propria piele restricțiile și lipsurile din anii '80, unii tineri privesc spre perioada comuni ...
-
Schimbare importantă pentru românii care vor să obțină un credit ipotecar sau de nevoi personale! Ce decizie a luat ANAF privind verificarea veniturilor
Romanii care vor sa obțina un credit ipotecar sau de nevoi personale ar putea scapa in curand de drumurile inutile și de ...
-
Cine este femeia cu care generalul Dorin Ioniță ar fi avut o relație. Ce s-a întâmplat în orele de dinaintea morții sale
Generalul-locotenent in rezerva Dorin Ionița, fost comandant al Comandamentului Forțelor Întrunite „General ...
-
Șarpe anaconda de doi metri descoperit pe malul Dunării. Autoritățile încearcă să afle de unde a apărut reptila
O femeie in varsta de 66 de ani a avut parte de o surpriza neașteptata in timp ce se plimba pe malul Dunarii, in apropie ...
-
Dezvoltatorii ruși au folosit AI pentru a construi software dedicat dronelor kamikaze, susține Anthropic
O mica echipa de dezvoltatori, probabil independenți, din Rusia a folosit chatbot-ul AI Claude pentru a dezvolta softwar ...
-
De ce este atât de greu să slăbești. Celulele imunitare ar putea păstra „memoria” obezității
Obezitatea ar putea lasa urme persistente in celulele imunitare din țesutul adipos. Aceste modificari au ingreunat pierd ...
-
Doi medici au fost arestaţi după decesul superstarului Giorgios Mazonakis într-o clinică anti-îmbătrânire
Doi medici au fost arestati in Grecia dupa decesul Giorgios Mazonakis in timpul unei proceduri de schimb plasmatic. Inci ...
-
Momente de groază în Franța! Un tren plin cu pasageri a deraiat: zeci de răniți și o tânără transportată de urgență cu elicopterul
Patruzeci si patru de persoane au fost ranite, vineri seara, in Normandia in urma deraierii unui tren regional care tran ...
-
De la asasinat economic la genocid: Efectele tăierilor lui Bolojan - românii mor în spitale! Situaţie gravă la Institutul de Neurologie
Alexandru Dimancea, medic specialist neurolog cu competenta in neuroradiologie interventionala la Institutul National de ...
-
iPhone 18, bateria și cipul care pot opri schimbarea anuală
Telefonul pe care il schimbi dupa doi ani nu devine inutil peste noapte. De obicei, bateria incepe sa cedeze prima, came ...
-
Mihai Căldăraru - „Omul Faptelor Bune" lansează Campania Umanitară „Salvăm mâncare. Hrănim oameni."
Într-o perioada in care inflația, șomajul și dificultațile legate de locuire apasa tot mai greu asupra familiilor ...
-
Cine au fost „diavolii texani", unii dintre cei mai de temut și respectați justițiari din lume
Rangerii Texani au fost și raman una dintre cele mai faimoase și respectate forțe de aplicare a legii din lume, recunosc ...
-
General al Armatei Române, găsit împușcat în cap, în județul Prahova. Poliția, sesizată de cumnatul bărbatului
Generalul Dorin Ionița a fost gasit, vineri, 11 septembrie, impușcat in cap intr-un imobil pe care-l deține in localitat ...
-
Vezi ce fel de toamnă o să avem după El Nino și La Nina: Meteorologii au emis prognoza pe termen lung - nici pre rău, dar nici bine!
Administrația Naționala de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru urmatoarele patru saptamani. În prima parte a ...
-
De ce românii nu simt însă ieftinirile după ce inflația s-a prăbușit de la 10,85% la 6,2% în trei luni
Institutul National de Statistica a publicat in aceasta dimineata datele pentru august: rata anuala a inflatiei a cobora ...
-
Până în 2100, aproape 50% din teritoriul Pământului va fi arid. Care sunt zonele cele mai expuse?
Pe masura ce planeta se incalzește, unele dintre cele mai uscate regiuni ale lumii sunt așteptate sa devina și mai aride ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu