• Tweet

Presiunea de a avea rezultate, frica de a rata oportunităţi de carieră, burnoutul, cât şi goana după work-life balance şi dezvoltare personală sunt câţiva dintre factorii care contribuie la amânarea tot mai mult a deciziei de a face copii în rândul tinerilor din medii urbane corporatiste. A devenit oare succesul un contraceptiv modern?

Două motive, diametral opuse, pentru care tinerii din România fac din ce în ce mai puţini copii: pe de o parte, disponibilitatea vacanţelor, apariţia low-costurilor, a distracţiilor din ce în ce mai accesibile care nu lasă timp pentru viaţa de familie şi, pe de altă parte, creşterea costului vieţii, dorinţa de a avea stabilitate financiară, o carieră, o locuinţă, a milenialilor care poate acordă mai mult timp de gândire deciziei de a face un copil. Ne-am întrebat dacă vreunul dintre motive este mai corect decât celălalt - nu neapărat la nivelul întregii societăţi - evoluţia demografică per total fiind influenţată de mai mulţi factori economici, sociali şi culturali - , cât mai ales în rândul angajaţilor moderni, cei care ne înconjoară, cei care au acces la educaţie, resurse, bani şi, în limbaj corporatist, „know-how".

Faptul că natalitatea este în scădere nu mai e demult o noutate - amintim doar câteva date publice de la Institutul Naţional de Statistică şi Eurostat: dacă în anul 1990, în România se năşteau 314.746 de copii - în prezent, valoarea este de două ori mai mică şi în continuă scădere: în jur de 155.000 de copii s-au născut în anul 2023, iar cele mai recente valori pentru anul în curs arată un continuu declin - în luna mai 2024, numărul născuţilor vii a fost cu 2.219 de copii mai puţini faţă de aceeaşi lună a anului trecut (11.505), adică un minus de 16,2% comparativ cu aceeaşi lună din anul 2023. Alte date statistice arată că, dacă în anii ʼ80 vârsta medie a mamelor era de 25 de ani, iar în perioada 1990-1997 ajunsese să fie chiar şi mai mică, oscilând la 24,3 - 24,5 ani, în 2002 începe o tendinţă de amânare a naşterilor şi astfel creşterea vârstei medii ajunge, în 2023, la 27,5 (iar în mediul urban este chiar mai ridicată de atât, de 29,2 ani). Femeile tinere fac din ce în ce mai puţini copii, în timp ce opusul se întâmplă pentru grupurile de vârstă mai ridicate: potrivit Eurostat, în UE ponderea naşterilor la mame cu peste 40 de ani a crescut mai mult de două ori între 2001 şi 2019 - această pondere a crescut în toate statele membre în această perioadă, inclusiv în România (în acest caz însă, ţara noastră se află în partea fericită a clasamentului, cu cea mai mică pondere a mamelor peste 40 de ani - 3,2%). Totuşi, rata fertilităţii (un indicator demografic care măsoară numărul mediu de copii născuţi de o femeie pe parcursul vieţii ei fertile, în general considerată între 15 şi 49 de ani n.red.) se află în declin, în ţara noastră înregistrându-se una dintre cele mai mari scăderi ale acestui indicator - de la 1,77 la 1,2 în intervalul 2019 - 2023. În timp ce motivele ce ţin de natalitate la nivelul unei societăţi sunt complexe - vrem să ne concentrăm pe motivele pentru care un grup social - „angajaţii moderni", pe care noi îi numim colocvial/generic, corporatişti - amână această decizie.

Cel mai performant contraceptiv este reprezentat de creşterea veniturilor şi, implicit, a calităţii vieţii. A te căsători la o vârstă mică (25-30 de ani) şi a avea un copil nu mai se află azi în topul priorităţilor grupului profesional numit corporatişti. Acesta este un aspect prin care tinerii acumulează experienţe, evoluează profesional şi, la momentul în care vor avea un copil, vor fi suficient de maturi profesional şi cu multe acumulări spirituale pentru a lăsa copilului/copiilor lor o bogată zestre imaterială.

Creşterea unui copil necesită resurse financiare consistente, iar mulţi tineri angajaţi se confruntă cu provocări semnificative precum un cost de trai ridicat provocat de o inflaţie galopantă. În acelaşi timp, perspectivele nu sunt deloc certe nici din punct de vedere economic şi nici social, fără a mai pune la socoteală instabilitatea mediului înconjurător. Şi, pentru că discutăm de un grup bine pregătit, educat şi poate mult prea raţional, este perfect normal ca tinerii corporatişti să-şi pună întrebarea: "În ce lume aduc eu un copil?"

Din discuţiile cu aceste cupluri se observă că siguranţa locului de muncă, cariera care presupune din ce în ce mai multe ore petrecute în acest scop, dorinţa imprimată de societate de a avea cât mai multe lucruri materiale înainte de a procrea şi banii, care sunt văzuţi ca foarte importanţi în educaţia şi creşterea copiilor, se numără printre motivele care duc la întârzierea deciziei de a face copii. Cariera şi ambiţiile profesionale au ca principal impact amânarea deciziei de a avea copii, iar de aici vin toate problemele legate de vârstă (foarte important factor de fertilitate la femei) şi de diverse boli care apar odată cu înaintarea în vârstă.

Angajaţii simt adesea că trebuie să îşi investească majoritatea timpului şi energiei pentru a-şi atinge obiectivele profesionale şi pentru a avansa în carieră. Această presiune constantă poate duce la percepţia că responsabilităţile parentale ar putea afecta negativ performanţa lor la locul de muncă sau chiar ar putea împiedica progresul profesional. Pe de altă parte, dorinţa de libertate personală este un alt motiv major pentru care mulţi decid să amâne sau să evite să aibă copii.

Oamenii îşi doresc să îşi menţină flexibilitatea de a se dedica activităţilor personale, cum ar fi călătoriile, hobby-urile şi dezvoltarea personală. Într-o societate care pune accent pe independenţă şi autorealizare, mulţi angajaţi simt că a avea un copil ar putea limita aceste libertăţi şi ar aduce o serie de responsabilităţi şi compromisuri pe care nu sunt pregătiţi să le facă. De asemenea, un factor în plus ţine de influenţa social media şi a culturii moderne, care promovează adesea un stil de viaţă idealizat, centrat pe realizări personale şi profesionale.

Această presiune socială adaugă un strat suplimentar de stres, făcându-i pe mulţi să creadă că trebuie să atingă anumite standarde de succes înainte de a considera oportună formarea unei familii. Nivelul de educaţie, venitul corporatiştilor şi decizia de a nu avea copii pare că sunt corelate.

Cumva, societatea aşteaptă de la femeie ca să se întâmple treaba asta. Bărbaţii resimt mai puţin presiunea, deşi mai nou lucrurile încep să se echilibreze, dar cu un plus totuşi ca greutate în partea femeilor. Să nu uităm că trăim într-o ţară care vine şi cu nişte superfacilităţi faţă de alte ţări din Uniunea Europeană sau chiar din lume pentru mame - posibilitatea de a sta doi ani acasă pentru o femeie este ceva extraordinar. Dar, totodată, pentru o femeie preocupată de carieră, ideea de a avea un copil poate să pară înspăimântătoare.

Mergem mai departe, analizând în ce măsură experienţele din copilărie şi relaţiile cu propriii părinţi pot influenţa decizia de a nu avea copii. Persoanele care sunt mai educate, care au investit foarte mulţi bani în dezvoltarea personală, pe lângă faptul că au diplome, facultăţi ş.a.m.d., sunt mai conştiente de propriile traume, de propriile defecte, de prejudecăţile pe care le-au preluat de la părinţi, de comportamentele pe care le-au testat în copilăria lor, dar pe care au ajuns să le repete astăzi ca adulţi etc.

Din perspectivă sociologică, efectul pe termen lung al întârzierii sau renunţării la decizia de a face un copil se transpune în îmbătrânirea populaţiei şi scăderea populaţiei atât în România cât şi în UE. Acest lucru înseamnă o presiune uriaşă pe sistemul de pensii deoarece vor fi mult mai puţini oameni activi; lipsa forţei de muncă va însemna o scădere consistentă a productivităţii ceea ce, în spirală, poate genera o criză economică majoră. Schimbările sociale vor fi structurale, pentru o populaţie îmbătrânită va avea nevoie de mai mult îngrijire, ceea ce va pune, în continuare, presiune pe guverne şi pe bugetele naţionale.

Scăderea natalităţii este o problemă mai ales regională deosebit de importantă, reprizentând doar o faţetă a deficitului de forţă de muncă - de acum şi din viitor. O consecinţă a ei este îmbătrânirea populaţiei, ceea ce duce la o serie întreagă de alte probleme, printre care presiune mare asupra sistemelor de sănătate, mai ales în ţări precum România, unde speranţa de viaţă sănătoasă este extrem de redusă; presiune mare asupra sistemului de pensii, care devine nesustenabil; presiunea economică foarte mare, mai ales legată de joburile viitorului.

Sunt foarte multe potenţiale măsuri de sprijin pentru familii, de la alocaţii, reduceri fiscale sau facilităţi pentru achiziţionarea de locuinţe, multe dintre măsuri putând fi luate chiar de către administraţiile locale (creşterea numărului de creşe, grădiniţe, îmbunătăţirea calităţii sistemului de educaţie ş.a.). Concediile de maternitate şi paternitate pot fi foarte atractive dacă sunt compensate generos, dar, pe lângă toate aceste măsuri de natură economică, Oprica este de părere că cea mai bună măsură pe care statul ar putea să o ia ar fi să acorde respectul cuvenit cetăţenilor şi să lucreze pentru a „servi" cu adevărat plătitorii de taxe.

Statul român acoperă aspectele care ţin de concediul maternitate şi paternitate. Pe de altă parte, este loc de îmbunătăţiri în zona flexibilităţii la locul de muncă, cum ar fi munca remote în mediile în care se poate face acest lucru, şi în ceea ce priveşte schimbarea culturii organizaţionale, astfel încât imaginea de mamă angajată sau tată angajat să fie mai dezirabilă.

Sprijinul este necesar şi pentru cei care îşi doresc să facă copii, dar, din cauza întârzierii deciziei se confruntă cu dificultăţi legate de fertilitate. Procedurile de reproducere umană asistată vin cu multe costuri: materiale, emoţionale, sociale şi de cuplu. Pentru multe cupluri, problema banilor pare de netrecut şi nu de puţine ori renunţă la ideea de a merge mai departe cu proiectul "copil". De aceea, este vital suportul statului în asigurarea dreptului la familie pentru fiecare. Ajutorul financiar face ca povara infertilităţii să fie dusă mai uşor până la apariţia unui copil.