Halucinant! O pacientă a fost găsită de rude la pompe funebre la 3 zile după ce a decedat
Postat la: 02.04.2020 |
O pacientă a murit la Spitalul de la Arad în plină pandemie de coronavirus, iar familia acesteia a aflat de deces două zile ai târziu. Nici unde era nu știau. Au căutat-o pe la toate casele funerare. Și nici rezultatul testului Covid-19 nu îl știu încă. Știu doar că a fost făcut.
"În urmă cu o lună și jumătate mătușa mamei mele a fost prinsă într-un incendiu și transferată la secția ATI a spitalului județean Arad. Evoluția de-a lungul timpului a fost o evoluție lentă dar pozitivă.
Joi, când am aflat că a fost transferată, având în vedere Ordonanțele Militare, neputând să ne deplasăm să aflăm mai multe informații. tot pe telefon am ținut legătura cu cei de acolo. Ni s-a spus că starea de sănătate a început să se deterioreze. Joi. Până joi au fost tot timpul lucruri pozitive și că ar fi bine să ne pregătim de un moment neplăcut. Atunci am întrebat dacă există posibilitatea să fie fost infectată în spital cu coronavirus și dacă a fost cumva testată. Ni s-a spus c-a fost testată doar că nu s-a primit încă rezulattul testului.
În fiecare zi până duminică 29 martie am sunat zilnic, am luat legătura cu secția ATI 2, pentru a ne informa în legătură cu stare de sănătate și în legătură cu acel test, dacă a venit sau nu. Până duminică 29 martie ni s-a transmis în permamență că rezultatul nu a sosit, că rezultatul îl primește un domn doctor de la Spitalul Județean Arad și el îl va transmite secției ATI 2. Deci mi se pare strigător la cer, de joi până duminică să nu se primească un rezultat de test.
Citeşte şi: Ministrul Sănătăţii, mesaj după vizita la Arad: "În acel cort era o tânără italiancă, trata pacienţi români. Exemplu pentru noi"
Luni am încercat din nou să sunăm, să vedem, s-a primit rezulatul testului, care mai e starea de sănătate, ce se întâmplă, nu a răspuns nimeni toată ziua. Undeva spre seară, în jur de ora 20:00 dacă nu mă înșel, am reușit să luăm legătura, cu o doamnă infirmieră, asistentă, că toți de la ATI 2 au fost transferați la Grădiște.
Marți, împreună cu toate rudele am încercat să abordăm diferite piste. Într-un final am luat legătura cu Biroul de internări de la Spitalul Județean Arad. Ne-a transmis că a fost - atenție - externată în 29 martie, duminică. Reacția mea a fost una de șoc, că nu avea cum să fie externată fără ca noi să știm... Am rugat-o să verifice mai atent, că sigur nu e asta situația reală. A mai verificat dumneaai, a revenit spunându-mi că a fost externată, dar decedată! Șocul, vă dați seama, a fost imens. Cum puteți să spuneți astăzi, 31, marți, că e decedată din 29 martie și nimeni din familie nu a fost anunțat în ideea că noi zi de zi am încercat să aflăm informații.
Am început să luăm legătura cu casele funerare din Arad să vedem dacă pe undeva ceva se știe. Și într-un final am aflat că de două zile era într-un sac negru, specific, sigilat la una din aceste case funerare din Arad!", a povestit pentru Digi24 nepotul paciente decedate.
Citeşte şi: Spitalul Judeţean Suceava angajează peste 100 de asistente, infirmiere şi brancardieri
De asemenea, acesta a declarat că până în acest moment familia nu deţine un rezultat în ceea ce priveşte testarea doamnei.
"De la spital nu ne-a sunat nimeni, noi am luat legătura cu casa funerară, ne-au informat ce urmează să se întâmple, de la spital nu avem niciun răspuns, ei nici măcar nu au informat că nu mai e la ei, că e decedată, dacă noi nu aflam după multe insistențe... Aflăm că e decedată și ulterior să o găsim și la o casă funerară. Eu nu știu dacă ei ne-ar fi anunțat vreodată despre acest lucru!", a adăugat acesta.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Dan Șova revine în avocatură, Partener în cadrul SĂVESCU & ASOCIAȚII
Cu peste 30 de ani de experiența profesionala, Dan Șova are o practica axata pe drept fiscal și litigii fiscale complexe ...
-
O echipă de cercetători de la Universitatea Stanford, coordonată de un român, a creat șoareci cu creier pe jumătate uman. La ce folosește experimentul
Cercetatorii de la Universitatea Stanford, coordonați de psihiatrul roman Sergiu Pașca, au creat șoareci in al caror cre ...
-
Pancreasul și splina, primele organe care îmbătrânesc rapid după 50 de ani, arată oamenii de știință
Oamenii de știința au reușit in sfarșit sa descifreze secretul ceasului biologic al corpului uman și au descoperit care ...
-
Frauda informatică de la Revolut: Hackerii s-au prezentat drept anchetatori și au folosit adresa prefecturii Reggio Calabria din Italia pentru a obține datele clienților
O frauda informatica de amploare a fost pusa la cale folosind adresa de poșta electronica certificata a Prefecturii Regg ...
-
OpenAI dezvăluie noi cazuri de comportament „îngrijorător" al inteligenței artificiale: Mai multe modele au făcut eforturi considerabile pentru a trişa
OpenAI, dezvoltatorul ChatGPT, a dezvaluit noi incidente in care modelele sale de inteligenta artificiala (AI) s-au comp ...
-
Chatboții AI dezvoltă forme de comunicare pe care oamenii nu le mai pot înțelege
Agenții autonomi de inteligența artificiala bazați pe modele precum Claude, Gemini și Grok au inceput sa dezvolte sponta ...
-
Saci cu oseminte ascunși în Slatina, sub o criptă falsă. Primarul Mario De Mezzo: „Urmează să facem săpături"
Miercuri, 16 septembrie 2026, lucratorii care au preluat de curand administrarea Cimitirului Strehareț din municipiul Sl ...
-
Cristina Trăilă, declarație surprinzătoare după audierea la DNA Iași: „Eu sunt complice. Încă nu am elucidat cum". Cere evaluarea procurorilor după numărul de achitări
Cristina Traila, fost parlamentar si secretar general adjunct al Guvernului, a declarat, miercuri, dupa ce a fost audiat ...
-
Accesul copiilor și adolescenților la rețele sociale va fi interzis în Uniunea Europeană. Ce presupune proiectul propus de Comisia Europeană
Ursula von der Leyen propune noi reguli pentru protejarea copiilor și adolescenților in mediul online, inclusiv interzic ...
-
Undă verde în Parlament pentru modificarea Codului Penal! Inteligența artificială a fost introdusă în sfera penală
Camera Deputaților a adoptat astazi, in calitate de for decizional, PL-x nr. 489/2026 - proiect de Lege pentru modificar ...
-
Fără precedent! Germania intră în alertă: spitalele sunt pregătite pentru un posibil război
Societatea de Chirurgie Traumatica din Germania (DGU) cere integrarea rețelelor specializate de traumatologie in sistemu ...
-
Medicament creat cu ajutorul AI, semnal spectaculos: Sângele pacienților a căpătat un profil biologic mai tânăr
Un medicament conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a determinat schimbari ale proteinelor din sange care au fac ...
-
Surpriză în topul celor mai bune metropole din lume! Cele două orașe din România care au prins clasamentul
Analiștii de la Oxford Economics au publicat Indicele Global al Orașelor pentru 2026, un clasament mamut care evalueaza ...
-
Uniunea Europeană devine din ce în ce mai atractivă: Australia adoptă modelul canadian
Australia urmarește cu interes demersurile Canadei pentru construirea unei relații mult mai stranse cu Uniunea Europeana ...
-
Fetiță de 6 ani, găsită moartă în casă de tatăl ei, la câteva ore după ce ar fi fost la spital cu dureri de burtă. Procurorii au deschis dosar
O fetița de numai 6 ani din comuna Nanești, județul Vrancea, a murit luni, 14 septembrie, in condiții care sunt acum cer ...
-
Un interlop cunoscut din Iași, găsit împușcat în cap într-o pădure. A condus „Brigada", prima grupare mafiotă românească din Italia
Un cunoscut interlop ieșean afost gasit impușcat in cap intr-o padure din Holboca. Barbatul, in varsta de aproximativ 50 ...
-
Mâncarea făcută la imprimantă 3D devine realitate. Specialiștii spun că o friptură ar fi gata între cinci și 15 minute
Imprimarea 3D a alimentelor nu mai este doar un experiment de laborator. Exista deja aparate capabile sa modeleze ciocol ...
-
125 de milioane de dolari pierduți de NASA din cauza unei conversii greșite. Ce s-a întâmplat
Una dintre cele mai scumpe greșeli tehnice din istoria explorarii spațiale nu a pornit de la un motor defect sau de la o ...
-
Anunt Protest: Grupul pagubitilor Nordis anunță un protest în fața sediului DNA din București, pe 25 Septembrie 2026 incepand cu ora 10:00
În calitate de investitori de buna-credința, ne consideram prejudiciați grav in urma operațiunilor ilegale ale gru ...
-
SUA vor să confiște 61 de milioane de dolari în criptomonede. Banii ar proveni din vânzări pe piața neagră de petrol și produse petroliere iraniene supuse sancțiunilor
Statele Unite incearca sa confiște criptomonede in valoare de 61 de milioane de dolari, despre care procurorii americani ...
-
Randamentul obligațiunilor americane pe 10 ani, la cel mai înalt nivel din ultimii 19 ani
Randamentul obligațiunilor de stat americane pe 10 ani a atins marți cel mai inalt nivel din ultimii aproape douazeci de ...
-
Fostul director al CIA: Republica Moldova, mai probabil următoarea țintă a lui Putin decât Lituania
Republica Moldova este mai probabil urmatoarea ținta a lui Vladimir Putin decat Lituania, fiindca este mult mai slaba, a ...
-
Îngrijorare în China că inteligența artificială ar putea amenința controlul Partidului Comunist asupra puterii
Chen Yixin, ministrul securitații din China a lansat un avertisment neobișnuit de explicit și imperativ: inteligența art ...
-
Să ne vedem orașele din spațiu noaptea prin "ochiul" Stației Spațiale Internaționale
Stația Spațiala Internaționala trece deseori pe deasupra țarii noastre, iar uneori trece noaptea. Astronauții fotografia ...
-
O reacție în lanț ciudată face ca Antarctica să crească. Partea înfricoșătoare este ce se întâmplă când se oprește
În ciuda caștigurilor surprinzatoare de gheața recente, continentul inghețat ramane intr-un echilibru precar, deoa ...
-
Oamenii de știință au găsit ADN uman misterios vechi de 6.000 de ani care a dispărut brusc din registrul genetic
O analiza a oaselor unor oameni antici care au trait odata in Columbia a descoperit ADN care nu ii leaga direct de nicio ...
-
Ofițerul american doborât în Iran povestește cum a fost salvat: „Cel mai terifiant lucru pe care l-am văzut vreodată"
Aviatorul, salvat in aprilie dupa ce avionul sau a fost doborat deasupra Iranului, a vorbit pentru prima data despre ope ...
-
Căldura extremă nu va mai lovi doar vara, anunță NASA: În ce luni vor veni valurile de caniculă în plus și în ce țări
Experții de la NASA din cadrul Institutului Goddard pentru studii spațiale din New York, care au realizat un nou studiu ...
-
Un bâzâit constant pune pe jar cartierul ambasadelor din Viena. Rușii spun că nu aud nimic
Un zgomot ciudat, cu o frecvența neobișnuita, ii deranjeaza de cateva saptamani pe locuitorii și diplomații din cartieru ...
-
SUA au recunoscut că au o armă spațială pe orbita Pământului. Un tratat internațional din 1967 interzice amplasarea pe orbită a armelor de distrugere în masă
SUA au confirmat pentru prima data public ca au desfașurat pe orbita Pamantului o arma spațiala, despre care oficialii a ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu