Impactul implanturilor dentare asupra structurii osoase
Postat la: 04.03.2024 |
E imposibil să nu cunoști cel puțin o persoană care a cerut ajutorul medicilor pentru a-și redobândi zâmbetul larg și frumos de altădată. Poate e chiar cineva din familie ori cineva din cercul restrâns de prieteni.
Dacă nu ai căutat până acum mai multe informații despre implanturile dentare, acesta este un bun început pentru tine și pentru sănătatea ta. Implanturile dentare au un impact puternic asupra structurii osoase. Află, din rândurile următoare, de ce este recomandat să intervii cât mai rapid, atunci când, din diferit motive, ai pierdut unul sau mai mulți dinți de pe arcadă.
Ce este implantul dentar?
Înainte de toate, trebuie menționat faptul că implantul dentar are rolul de a înlocui rădăcina naturală a dintelui. Mai pe înțelesul tuturor, acesta este, de fapt, o mică piesă, în formă conică, realizată din titan sau alte materiale biocompatibile, care se inserează în osul maxilar sau mandibular. La final, este încărcat cu o coroană dentară, care imită aspectul dinților naturali. La acest capitol, putem spune că ai de unde alege. Există mai multe tipuri de coroane dentare, estetice și rezistente.
Ce este resorbția osoasă?
Complexitatea procedurii nu ar trebui să te împiedice în a face cât mai rapid o programare la stomatologie. De ce? Pentru că odată ce dintele este extras de pe arcadă, osul începe treptat să se atrofieze. Pierderea osoasă apare atunci când unul sau mai mulți dinți dispar de pe arcadă. Motivul poate fi atât extracția unui dinte cu probleme, cât și parodontoza sau traumatismele. Atunci când osul simte presiunea din timpul procesului de masticație, acesta rămâne intact și sănătos. În lipsa acestor stimuli, osul începe să se retragă, adică să-și piardă din volum și densitate. Astfel, structura osoasă începe să se deterioreze.
Cum influențează implantul dentar structura osoasă?
Ai pierdut unul sau mai mulți dinți de pe arcadă? E recomandat să intervii cât mai rapid. Odată ce osul își va pierde din volum, va fi mai greu să optezi pentru o soluție de înlocuire a dinților naturali. Fă-ți timp pentru a programa o întâlnire cu specialiștii și întreabă despre posibilitatea de a opta pentru un implant dentar all on 4 sau all on 6. Iată câteva dintre principalele motive pentru care implantul dentar influențează în mod pozitiv sănătatea structurii osoase:
- Atunci când implantul este plasat în osul maxilar sau mandibular, acesta înlocuiește rădăcina naturală a dintelui pierdut, transmițând către os presiunea exercitată în timpul masticației. Această stimulare mecanică va menține densitatea osoasă;
- Tot prin menținerea presiunii se previne și atrofierea osoasă, tocmai pentru că osul este stimulat în procesul de masticație;
- Conservarea structurii faciale: Pierderea dinților contribuie și la îmbătrânirea prematură a feței, din cauza pierderii osoase. Astfel, implanturile dentare ajută la menținerea structurii faciale.
Avantajele implantului dentar
Pe lângă prevenirea resorbției osoase, implantul dentar oferă și alte beneficii, precum:
- Protejarea integrității dinților vecini;
- Bunăstare psihologică;
- Restaurarea funcționalității orale;
- Prevenirea problemelor digestive.
Oare mai este nevoie să cauți și alte motive sau te-ai decis deja să faci primul pas către a-ți redobândi sănătatea orală? Implanturile dentare au un impact pozitiv asupra structurii osoase. Cu ajutorul medicilor, densitatea osoasă, structura facială, procesul de masticație, dar și estetica se vor îmbunătăți considerabil. Astfel, este recomandat să mergi la o primă consultație și să decizi, împreună cu echipa medicală, care este cea mai potrivită opțiune pentru zâmbetul tău. În funcție de particularitatea fiecărui caz în parte, întregul proces poate fi mai lung sau mai scurt, dar rezultatele vor vorbi de la sine.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Misterul „codului" ascuns în Marea Piramidă. Legătura surprinzătoare cu Luna, stelele și planetele
O teorie recenta susține ca in dimensiunile Marii Piramide din Giza ar putea exista un fel de cod matematic, comparabil ...
-
Luptătorul MMA Tolea Ciumac, reținut după ce a bătut un bărbat, în urma unui conflict izbucnit în fața unui local din Centrul Vechi
Luptatorul MMA Tolea Ciumac a fost reținut de polițiștii din București dupa ce a fost implicat intr-o bataie cu un alt b ...
-
Companiile americane cheltuiesc într-un an de 20 de ori bugetul Europei pentru AI
Patru companii americane (Google, Microsoft, Amazon, Meta) investesc in 2026 aproximativ 725 de miliarde de dolari in in ...
-
A murit una dintre cele mai celebre influencerițe! A mâncat 60 de ouă în direct pe internet, iar la scurt timp a urmat tragedia
Moartea unei tineri influencerițe de doar 24 de ani a șocat comunitatea online. Cunoscuta pe rețelele de socializare sub ...
-
VIDEO În Marea Neagră a avut loc prima bătălie navală din istorie între două ambarcațiuni fără echipaj. Ce s-a întâmplat
Ucraina susține ca in Marea Neagra a avut loc prima confruntare navala din istorie intre doua ambarcațiuni fara echipaj ...
-
De la supravegherea de stat la războaie, Inteligenţa Artificială începe să fie folosită pe scară largă: Utilizarea nu mai este ipotetică
Operațiunile de supraveghere conduse de stat din intreaga lume il folosesc pe Claude pentru a-și eficientiza operațiunil ...
-
Bărbat, înjunghiat de iubita lui la Timișoara. O vecină a văzut scandalul pe fereastră şi a sunat la 112
Un barbat de 31 de ani din Timisoara a fost transportat la spital dupa ce a fost injunghiat cu un cutit de iubita lui, o ...
-
Alertă de securitate la Revolut. Date sensibile ale clienților au fost transmise în urma unor solicitări frauduloase
Compania Revolut a fost implicata intr-o grava breșa de securitate, dupa ce a transmis date sensibile ale unor clienți c ...
-
Cum poate poliția să citească mesaje fără să „spargă" WhatsApp, Signal sau Telegram? Avertismentul unui expert
Criptarea end-to-end folosita de aplicații precum WhatsApp, Signal sau Telegram nu garanteaza ca mesajele raman inaccesi ...
-
Secretul ascuns în ziua ta de naștere. Calculul simplu care îți arată datoria karmică
În numerologie și in credințele spirituale despre karma, ziua in care te-ai nascut poarta o insemnatate mult mai p ...
-
Fenomenul care îi uimește pe sociologi: Motivul real pentru care tinerii români sunt nostalgici după Nicolae Ceaușescu
Chiar daca nu au trait pe propria piele restricțiile și lipsurile din anii '80, unii tineri privesc spre perioada comuni ...
-
Schimbare importantă pentru românii care vor să obțină un credit ipotecar sau de nevoi personale! Ce decizie a luat ANAF privind verificarea veniturilor
Romanii care vor sa obțina un credit ipotecar sau de nevoi personale ar putea scapa in curand de drumurile inutile și de ...
-
Cine este femeia cu care generalul Dorin Ioniță ar fi avut o relație. Ce s-a întâmplat în orele de dinaintea morții sale
Generalul-locotenent in rezerva Dorin Ionița, fost comandant al Comandamentului Forțelor Întrunite „General ...
-
Șarpe anaconda de doi metri descoperit pe malul Dunării. Autoritățile încearcă să afle de unde a apărut reptila
O femeie in varsta de 66 de ani a avut parte de o surpriza neașteptata in timp ce se plimba pe malul Dunarii, in apropie ...
-
Dezvoltatorii ruși au folosit AI pentru a construi software dedicat dronelor kamikaze, susține Anthropic
O mica echipa de dezvoltatori, probabil independenți, din Rusia a folosit chatbot-ul AI Claude pentru a dezvolta softwar ...
-
De ce este atât de greu să slăbești. Celulele imunitare ar putea păstra „memoria” obezității
Obezitatea ar putea lasa urme persistente in celulele imunitare din țesutul adipos. Aceste modificari au ingreunat pierd ...
-
Doi medici au fost arestaţi după decesul superstarului Giorgios Mazonakis într-o clinică anti-îmbătrânire
Doi medici au fost arestati in Grecia dupa decesul Giorgios Mazonakis in timpul unei proceduri de schimb plasmatic. Inci ...
-
Momente de groază în Franța! Un tren plin cu pasageri a deraiat: zeci de răniți și o tânără transportată de urgență cu elicopterul
Patruzeci si patru de persoane au fost ranite, vineri seara, in Normandia in urma deraierii unui tren regional care tran ...
-
De la asasinat economic la genocid: Efectele tăierilor lui Bolojan - românii mor în spitale! Situaţie gravă la Institutul de Neurologie
Alexandru Dimancea, medic specialist neurolog cu competenta in neuroradiologie interventionala la Institutul National de ...
-
iPhone 18, bateria și cipul care pot opri schimbarea anuală
Telefonul pe care il schimbi dupa doi ani nu devine inutil peste noapte. De obicei, bateria incepe sa cedeze prima, came ...
-
Mihai Căldăraru - „Omul Faptelor Bune" lansează Campania Umanitară „Salvăm mâncare. Hrănim oameni."
Într-o perioada in care inflația, șomajul și dificultațile legate de locuire apasa tot mai greu asupra familiilor ...
-
Cine au fost „diavolii texani", unii dintre cei mai de temut și respectați justițiari din lume
Rangerii Texani au fost și raman una dintre cele mai faimoase și respectate forțe de aplicare a legii din lume, recunosc ...
-
General al Armatei Române, găsit împușcat în cap, în județul Prahova. Poliția, sesizată de cumnatul bărbatului
Generalul Dorin Ionița a fost gasit, vineri, 11 septembrie, impușcat in cap intr-un imobil pe care-l deține in localitat ...
-
Vezi ce fel de toamnă o să avem după El Nino și La Nina: Meteorologii au emis prognoza pe termen lung - nici pre rău, dar nici bine!
Administrația Naționala de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru urmatoarele patru saptamani. În prima parte a ...
-
De ce românii nu simt însă ieftinirile după ce inflația s-a prăbușit de la 10,85% la 6,2% în trei luni
Institutul National de Statistica a publicat in aceasta dimineata datele pentru august: rata anuala a inflatiei a cobora ...
-
Până în 2100, aproape 50% din teritoriul Pământului va fi arid. Care sunt zonele cele mai expuse?
Pe masura ce planeta se incalzește, unele dintre cele mai uscate regiuni ale lumii sunt așteptate sa devina și mai aride ...
-
Avertismentul Anthropic: Hackerii s-au boierit - lasă AI-ul să lucreze în locul lor
Anthropic a anunțat pe 10 septembrie ca a identificat și intrerupt mai multe utilizari despre care susține ca au fost ra ...
-
Planeta Mercur se micșorează mai mult decât se credea. Ce se întâmplă cu cea mai mică planetă din Sistemul Solar
Oamenii de știința de la Institutul de Cercetari Spațiale al Centrului Aerospațial German au raportat joi ca micșorarea ...
-
Puțin noroi, câștig pentru sănătate: Secretul unei imunități de fier ar putea fi sub tălpile noastre. Ce rol au microbii din sol
Un pic de pamant pe maini ar putea fi mai benefic decat pare. Cercetarile recente arata ca atingerea solului, a plantelo ...
-
Europa se confruntă cu diferențe majore între țări la rata sinuciderilor: Poziția surprinzătoare a României
În 2023, Romania a avut o rata standardizata de 8,3 decese prin sinucidere la 100.000 de locuitori, sub media Uniu ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu