Iohannis avertizează PSD-ALDE: Evaluarea că partenerii externi se amestecă în cele interne, greşită
Postat la: 13.09.2018 |
Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut un discurs după întâlnirea pe care a avut-o cu premierul olandez. Şeful statului a transmis indirect un avertisment către PSD-ALDE, spunând că semnalele venite din partea partenerilor externi privind respectarea statului de drept trebuie luate foarte în serios, punctând că evaluarea unor politicieni români conform căreia aceştia se amestecă în politica internă este fundamental greşită.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că semnalele venite din partea partenerilor externi privind respectarea statului de drept trebuie luate foarte în serios, punctând că evaluarea unor politicieni români conform căreia aceştia se amestecă în politica internă este fundamental greşită.
"Aceste semnale venite de la partenerii noştri trebuie să fie luate foarte, foarte în serios. Noi suntem împreună în UE şi împreună vrem să construim o Uniune mai puternică şi atunci, dacă într-o parte apar probleme care atrag atenţia, este bine ca toată lumea să reacţioneze în ideea de a îmbunătăţi întregul mers. Ştiu că în politica românească sunt voci care acuză că partenerii noştri se amestecă în treburile interne ale României. Această abordare este fundamental greşită, tocmai în virtutea faptului că suntem împreună în UE este obligatoriu ca atunci când ceva nu merge neapărat aşa cum trebuie să se atragă atenţia. Aceste semnale trebuie luate foarte, foarte în serios, cum de altfel trebuie luată foarte în serios şi opinia unor actori avizaţi externi, cum este, de exemplu, Comisia de la Veneţia, care în zilele următoare se va afla în România nu pentru a ne critica, acesta este un discurs populist greşit. Oamenii vin ca să ne ajute să construim o legislaţie mai performantă, mai modernă. Anumite abordări populiste prin care se arată că ar veni unii străini să ne înveţe cum să ne rânduim noi ţara le refuz clar şi categoric. Noi suntem într-o uniune a valorilor. Noi dorim să ne consultăm cu parteneri bine intenţionaţi care vin să ne ajute. Aceste lucruri trebuie foarte, foarte bine înţelese şi aceste lucruri sunt importante pentru noi toţi. Nu putem să fim parte într-o comunitate de valori şi să ne izolăm faţă de această de comunitate", a spus şeful statului la conferinţa comună cu premierul Regatului Ţărilor de Jos, Mark Rutte, care efectuează o vizită oficială în România.
Şeful statului a subliniat, în context, importanţa summitului de la Sibiu, arătând că se vor "desena liniile viitorului nostru" cu această ocazie.
"Acest viitor al Uniunii include România şi pentru asta avem tot interesul să arătăm că noi, românii, am înţeles că este vorba despre valori, valori pe care şi noi le respectăm", a mai spus Iohannis.
Întrebat cu privire la acuzaţiile din partea coaliţiei de guvernare că protestul din 10 august ar fi fost finanţat extern, el a răspuns: "Nu am astfel de date".
La rândul său, premierul Olandei a precizat că există o serie de îngrijorări cu privire la statul de drept în România în contextul evenimentelor recente.
"Este adevărat că am urmărit şi noi evenimentele recente din România. Avem şi noi o serie de îngrijorări cu privire la statul de drept. Comisia Europeană, şi ea recent şi-a manifestat îngrijorările cu privire la eforturile de reformă care par să încetinească ritmul. Din perspectiva noastră privim întâi la Comisia Europeană şi vedem ce fac ei acolo. Pentru noi toţi, pentru toată Uniunea, statul de drept este un aspect cheie, este fundamentul parteneriatului european, siguranţa juridică legală pentru firme şi persoane private este extraordinar de importantă. Să vedem cu ce va veni Comisia şi apoi vom vedea fiecare dintre noi, independent, dacă s-au făcut progrese şi în ce măsură", a spus Rutte.
Totodată, preşedintele a apreciat buna cooperare dintre România şi Olanda, şi a ţinut să menţioneze că a urmărit discursul lui Jean Claude Juncker, şi a salutat mesajul său de unitate.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Nu, strămoșii noștri nu erau carnivori. Iată ce mâncau cu adevărat și de ce contează
Autor: Hatty Willmoth Imagineaza-ți sa faci toate cumparaturile alimentare la macelarie. Fara legume, fara paine, ...
-
Cercetătorii se întreabă în mod serios dacă oamenii au fost "semănați" de extratereștri. Dacă nu cumva sunt și "recolta"!
Unde a inceput viața pe Pamant? Asta pare o intrebare relativ simpla. Cu siguranța, viața pe Pamant a inceput... Știm ...
-
Ce-ar fi dacă „conștiința" nu ar fi reală? Înțelegerea noastră despre conștiință ar putea fi fundamental greșită!
Autor: Tim Bayne Scriu asta din Santiago, așezat intre Anzii acoperiți de zapada la est și Lanțul Muntos Costier Chilean ...
-
AI a fost surprins spunând versiunilor sale viitoare să ocolească controalele umane - dezvăluie OpenAI
OpenAI a dezvaluit șase incidente neașteptate și ingrijoratoare care implica modelele sale experimentale de inteligența ...
-
Șeful AI de la Microsoft critică abordarea Anthropic privind conștiința inteligenței artificiale
Șeful AI al Microsoft, Mustafa Suleyman, a declarat ca impartașește concentrarea Anthropic pe gestionarea in siguranța a ...
-
Taxele pe coletele din China ajung să depășească valoarea produselor. "Orice taxă limitează opțiunile clienților care apoi vor cumpăra mai scump"
Perioada in care romanii comandau colet dupa colet de pe site-urile chinezești pare ca apune. Uniunea Europeana impune p ...
-
Vishingul, noua metodă prin care escrocii încearcă să îi păcălească pe români. Cum folosesc inteligența artificială
Atacurile cibernetice se muta tot mai mult din zona mesajelor si a linkurilor suspecte direct in conversatiile telefonic ...
-
Salt uriaș în lumea cuantică: Cercetătorii au reușit să teleporteze o imagine prin 100 de canale simultan
O echipa de cercetatori din China a realizat o demonstrație considerata un pas important pentru dezvoltarea rețelelor cu ...
-
Semne că telefonul tău este urmărit. DNSC trage un semnal de alarmă, o mulțime de români se confruntă cu această situație
Directoratul Național de Securitate Cibernetica a emis un nou avertisment prin care atrage atenția romanilor asupra unui ...
-
În Germania s-a inaugurat un mega proiect european: Donald Trump îl numește "escrocheria secolului"
Germania a inaugurat joi cel mai mare parc eolian offshore din Marea Nordului, in contextul in care sectorul se teme de ...
-
Întâlnire istorică între Donald Trump și Xi Jinping, la Washington: Principalele teme care se vor afla pe agenda celor doi lideri mondiali
Presedintele SUA, Donald Trump, il va primi saptamana viitoare pe liderul chinez Xi Jinping pentru a doua lor intalnire ...
-
Canada bate palma cu UE și anunță „Alianța pentru Viitor" - „Nu propunem un al treilea bloc"
Premierul Canadei, Mark Carney, a salutat joi, in discursul susținut in Parlamentul European de la Strasbourg, propunere ...
-
Siegfried Mureșan, noul premier desemnat: "Accept propunerea făcută de Președintele României"
Siegfried Mureșan a anunțat ca accepta propunerea președintelui Nicușor Dan de a prelua funcția de prim-ministru. Anunțu ...
-
O bucată de material din Soare s-a desprins și ar putea declanșa furtuni magnetice catastrofale pe Terra
Un raport al unei publicații de astronomie, co-scris de un cercetator solar al NASA, avertizeaza ca un nor masiv și dens ...
-
Modelele AI conversează într-un dialect care combină limbajul poetic cu jargonul tehnic al tinerilor antreprenori
Modelele de inteligența artificiala au inceput sa comunice intr-o versiune ciudata și noua de engleza, care se citește c ...
-
Dan Șova revine în avocatură, Partener în cadrul SĂVESCU & ASOCIAȚII
Cu peste 30 de ani de experiența profesionala, Dan Șova are o practica axata pe drept fiscal și litigii fiscale complexe ...
-
O echipă de cercetători de la Universitatea Stanford, coordonată de un român, a creat șoareci cu creier pe jumătate uman. La ce folosește experimentul
Cercetatorii de la Universitatea Stanford, coordonați de psihiatrul roman Sergiu Pașca, au creat șoareci in al caror cre ...
-
Pancreasul și splina, primele organe care îmbătrânesc rapid după 50 de ani, arată oamenii de știință
Oamenii de știința au reușit in sfarșit sa descifreze secretul ceasului biologic al corpului uman și au descoperit care ...
-
Frauda informatică de la Revolut: Hackerii s-au prezentat drept anchetatori și au folosit adresa prefecturii Reggio Calabria din Italia pentru a obține datele clienților
O frauda informatica de amploare a fost pusa la cale folosind adresa de poșta electronica certificata a Prefecturii Regg ...
-
OpenAI dezvăluie noi cazuri de comportament „îngrijorător" al inteligenței artificiale: Mai multe modele au făcut eforturi considerabile pentru a trişa
OpenAI, dezvoltatorul ChatGPT, a dezvaluit noi incidente in care modelele sale de inteligenta artificiala (AI) s-au comp ...
-
Chatboții AI dezvoltă forme de comunicare pe care oamenii nu le mai pot înțelege
Agenții autonomi de inteligența artificiala bazați pe modele precum Claude, Gemini și Grok au inceput sa dezvolte sponta ...
-
Saci cu oseminte ascunși în Slatina, sub o criptă falsă. Primarul Mario De Mezzo: „Urmează să facem săpături"
Miercuri, 16 septembrie 2026, lucratorii care au preluat de curand administrarea Cimitirului Strehareț din municipiul Sl ...
-
Cristina Trăilă, declarație surprinzătoare după audierea la DNA Iași: „Eu sunt complice. Încă nu am elucidat cum". Cere evaluarea procurorilor după numărul de achitări
Cristina Traila, fost parlamentar si secretar general adjunct al Guvernului, a declarat, miercuri, dupa ce a fost audiat ...
-
Accesul copiilor și adolescenților la rețele sociale va fi interzis în Uniunea Europeană. Ce presupune proiectul propus de Comisia Europeană
Ursula von der Leyen propune noi reguli pentru protejarea copiilor și adolescenților in mediul online, inclusiv interzic ...
-
Undă verde în Parlament pentru modificarea Codului Penal! Inteligența artificială a fost introdusă în sfera penală
Camera Deputaților a adoptat astazi, in calitate de for decizional, PL-x nr. 489/2026 - proiect de Lege pentru modificar ...
-
Fără precedent! Germania intră în alertă: spitalele sunt pregătite pentru un posibil război
Societatea de Chirurgie Traumatica din Germania (DGU) cere integrarea rețelelor specializate de traumatologie in sistemu ...
-
Medicament creat cu ajutorul AI, semnal spectaculos: Sângele pacienților a căpătat un profil biologic mai tânăr
Un medicament conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a determinat schimbari ale proteinelor din sange care au fac ...
-
Surpriză în topul celor mai bune metropole din lume! Cele două orașe din România care au prins clasamentul
Analiștii de la Oxford Economics au publicat Indicele Global al Orașelor pentru 2026, un clasament mamut care evalueaza ...
-
Uniunea Europeană devine din ce în ce mai atractivă: Australia adoptă modelul canadian
Australia urmarește cu interes demersurile Canadei pentru construirea unei relații mult mai stranse cu Uniunea Europeana ...
-
Fetiță de 6 ani, găsită moartă în casă de tatăl ei, la câteva ore după ce ar fi fost la spital cu dureri de burtă. Procurorii au deschis dosar
O fetița de numai 6 ani din comuna Nanești, județul Vrancea, a murit luni, 14 septembrie, in condiții care sunt acum cer ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu