• Tweet

În aceastã searã, în toate bisericile crestin-ortodoxe se va citi "Denia celor 12 Evanghelii" . Sunt cu totul uimitoare, sunt slujbe extraordinare. Îndelunga rãbdare a Domnului nostru Iisus Hristos este preamãritã dupã fiecare dintre cele 12 Evanghelii citite la Denia din Joia Mare (Utrenia zilei de vineri).

Pericolele evanghelice ale acestei slujbe alcãtuiesc un tablou complet al suferintelor Mântuitorului, culminând cu rãstignirea si moartea Sa pe Cruce. El este Singurul Care Se rãstigneste pe Sine, fãrã de pãcat fiind, pentru ca noi sã fim izbãviti din robia pãcatului. Calendarul evreiesc sãrbãtorea Pastile iudaic în noaptea de 14 spre 15 a lunii nisan, echivalentul lunii aprilie a calendarului latin. Ne aflãm, asadar, la începutul primãverii anului 30, conform documentelor vremii. Dacã Pastile evreilor a fost sâmbãtã, 15 nisan (8 aprilie), atunci Sãptãmâna Pãtimirilor Domnului nostru Iisus Hristos avea sã înceapã duminicã, 2 aprilie, anul 30. Prima evanghelie rânduitã de Bisericã a se citi în Joia Mare ne aduce în fata Mântuitorului si a apostolilor la Cina cea de Tainã. Iuda Iscarioteanul tocmai iesise din foisorul Cinei, pentru a cere mai-marilor preotilor un grup de ostasi, oferindu-le pe Mântuitorul chiar în acea searã. Cunoscând cã momentul prinderii Sale se apropie, Iisus a rostit celor unsprezece apostoli o minunatã cuvântare de învãtãturã, de despãrtire si de îmbãrbãtare, un reazem pentru încercãrile ce vor urma. I-a anuntat cã peste doar câteva ore Se va fi dat în mâinile celor ce voiau sã-L prindã. La auzul acestor vorbe, apostolii fãgãduiau cã-L vor urma pânã la moarte, însã El stia ce va urma: din doisprezece, unul avea sã-L vândã, unul se va lepãda de trei ori de El, nouã se vor ascunde de teama multimilor si doar unul Îi va fi alãturi, lângã Sfânta Cruce.

Încheind cuvântarea, Iisus a iesit împreunã cu apostolii în Grãdina Ghetsimani, locul Sãu preferat pentru rugãciune. Iuda Iscarioteanul cunostea acel loc si se apropia, cu oameni înarmati, pentru a-L preda pe Mântuitorul. Iisus avea sã accepte suferinta, pânã la capãt, oprind chiar pe Petru a se împotrivi. Pe Iuda, vânzãtorul, îl întâmpinã cu aceeasi dragoste, oferindu-i chiar sansa de a se pocãi în ultima clipã. Desi cunostea cã Îl trãdeazã, Mântuitorul l-a întrebat pe Iuda: „Prietene, pentru ce ai venit?". Si, dorind a-l îndrepta chiar în ceasul vânzãrii, continuã: „Iuda, cu o sãrutare vinzi pe Fiul Omului?". Cu blândete în glas, cu dragoste în privire, nici o urmã de ranchiunã fatã de Iuda în momentul trãdãrii, asa continua Iisus sã-si iubeascã ucenicii. Când Malhus, unul dintre slugile venite sã-L prindã, la semnul lui Iuda, s-a apropiat, Petru a scos sabia si i-a tãiat urechea. Hristos n-a îngãduit, însã, vreo vãtãmare si a vindecat urechea slugii. Petru a scos sabia din dragoste pentru Hristos, dar din supunere, la porunca Sa, a bãgat-o la locul ei. Aceeasi iubire în fata slãbiciunii omenesti o va primi si Petru, cãruia Iisus îi spusese cã nu va cânta cocosul pânã ce nu se va lepãda de El de trei ori. Învãtãtorul era prins, apostolii fugiserã, doar Ioan si Petru urmau îndeaproape grupul ce-L purta spre judecatã.

La curtea arhiereului Caiafa, unde Iisus era interogat, aveau acces doar ostasii si membrii Sinedriului. Acolo avea Petru sã se lepede de trei ori de Mântuitorul si îndatã a cântat cocosul. Traditia spune cã Petru a plâns pânã în ziua Învierii Domnului. Dupã Înviere, Mântuitorul îl reasazã din nou pãstor, printr-o întreitã mãrturie a dragostei Sale. Urmeazã judecata Sinedriului, apoi judecata lui Pilat si pedeapsa definitivã pentru „regele iudeilor": Rãstignirea.

Toate acestea sunt relatate în primele cinci pericope evanghelice ale deniei din aceastã searã. Acum are loc cel mai important moment al slujbei: aducerea Sfintei Cruci din sfântul altar si asezarea ei în mijlocul bisericii, spre închinare, în cuvintele preotului: „Astãzi S-a spânzurat pe lemn Cel Ce a întins pãmântul pe ape". Scoaterea Sfintei Cruci din altar, care reprezintã cerul, si asezarea ei în naosul bisericii, care simbolizeazã lumea, reprezintã iesirea Fiului lui Dumnezeu din slava dumnezeiascã si venirea Sa, în istorie, în lume. Crucea Domnului si mormântul Sãu s-au multiplicat, la nesfârsit, în toate bisericile crestine, în chipul Sfintei Mese si al Crucii aflate în altarele bisericilor din toatã lumea. Oamenii aflati în fata altarului bisericesc devin, astfel, pelerini la mormântul Domnului. Cântarea bisericeascã din Joia Mare numeste pe Hristos „Mirele Bisericii", întrucât Biserica ia nastere prin jertfa de pe Cruce a Mântuitorului si devine vizibilã în ziua de Rusalii, prin Pogorârea Duhului Sfânt, dupã fãgãduinta fãcutã apostolilor la Cina cea de Tainã. Între Sfânta Cruce si sfântul altar existã o strânsã legãturã: crucea este altarul jertfei dureroase a Mântuitorului, în timp ce altarul este locul de jertfã nesângeroasã a Fiului lui Dumnezeu, prin Sfânta Euharistie.

Lângã Cruce, la picioarele lui Iisus, stãteau Sfânta Fecioarã Maria, femeile mironosite si Ioan, ucenicul cel iubit. Sapte cuvinte de iertare, iubire si rugãciune au rãmas de la Mântuitorul cãtre Maica Sa si apostolul Ioan: „Femeie, iatã fiul tãu!" si „Iatã mama ta!". Nu si-a dat sufletul pânã ce nu si-a încredintat Maica unui fiu adoptiv. Din nou, iubirea Sa îndelung rãbdãtoare.
Iar înainte de a muri, a cerut iertare în fata Tatãlui Ceresc, pentru cei ce-L osândeau: „Pãrinte, iartã-le lor, cã nu stiu ce fac." Era rãstignit între doi tâlhari, dintre care unul L-a hulit, iar celãlalt s-a convertit. Iubirea îndelung rãbdãtoare a Mântuitorului Hristos se vede fatã de Dumnezeu -Tatãl, în cuvintele de pe Cruce, înaintea Mortii Sale, când a zis: „Pãrinte, în mâinile Tale încredintez duhul Meu", iar pentru cei care L-au rãstignit, Mântuitorul Se roagã zicând:„Pãrinte, iartã-le lor, cã nu stiu ce fac". Aceastã tainã a iubirii pânã la capãt, a iubirii mai tare decât pãcatul, a iubirii lui Hristos mai tare decât trãdarea, mai tare decât lepãdarea, mai tare decât orice pãrãsire si orice singurãtate impusã Lui, precizeazã Patriarhul Daniel, este taina Crucii si în ea se gãseste sãmânta Învierii. Legãtura aceasta dintre taina Crucii si taina Învierii, prin iubirea mai tare decât moartea, este meditatã, este preamãritã în aceste cântãri ale Deniilor. Iar slava acestei iubiri smerite si îndelung rãbdãtoare se vede în taina Învierii sau în taina Sfintelor Pasti.

(Material realizat cu sprijinul Ziarului "Lumina")