Lipsa lucrătorilor din România din Marea Britanie ar putea duce la „criza sparanghelului"
Postat la: 18.03.2019 |
Mulţi producători britanici de fructe şi legume se bazează aproape în totalitate pe muncitorii sezonieri, migranţi din UE, România şi Bulgaria, care acceptă locuri de muncă pe termen scurt pe care muncitorii britanici nu le doresc, iar lipsa acestora ar putea duce la criza sparanghelului.
Sezonul sparanghelului în Marea Britanie este scurt şi timpuriu - în mod tradiţional, acesta se desfăşoară începând cu 23 aprilie, până la jumătatea lunii iunie. Această situaţie va reprezenta primul mare test al crizei sezoniere a forţei de muncă a anului 2019.
Anul acesta, antreprenorii britanici au fost nevoiţi să facă eforturi mai mari pentru a recruta români şi bulgari, în mare parte temători cu privire la lungul proces reprezentat de Brexit, în condiţiile în care premierul Theresa May solicită aprobarea Parlamentului pentru un acord de separare de Uniunea Europeană. Emigranţii sunt, de asemenea, preocupaţi cu privire la modul în care vor fi primiţi de către britanici, care au votat, în 2016, că doresc să părăsească UE.
„Dacă avem cu 20% mai puţini muncitori, atunci vom recolta cu 20% mai puţin sparanghel", a spus Chris Chinn, un antreprenor din Marea Britanie. „Agricultura din Regatul Unit nu este un joc cu marjă mare, deci un minus de 20% presupune că vom ieşi în pierderi. 50% poate cauza faliment", a completat acesta.
Preocuparea antreprenorului s-a intensificat după ce 20 dintre cei 100 de muncitori care ar fi trebuit să contribuie la cultivarea culturilor în luna ianuarie au renunţat. Dintre cei 247 de lucrători care ar trebui să sosească între 31 martie şi 6 aprilie, 125 încă trebuie să îşi rezerve zborurile, a spus acesta.
Cu doar 11 zile până la părăsirea Uniunii Europene de către Marea Britanie, Guvernul nu a aprobat încă un acord de retragere sau de prelungire, ceea ce înseamnă că riscul unui Brexit fără acord nu poate fi exclus.
Dacă Marea Britanie va fi de acord cu o înţelegere de separare, va începe o perioadă de tranziţie, în cadrul căreia va fi menţinută libertatea de mişcare, până la sfârşitul anului 2020. În absenţa unei înţelegeri, cetăţenii UE care sosesc în Marea Britanie după data de 29 martie vor fi nevoiţi să se înregistreze pentru a putea lucra pe o perioadă mai lungă de trei luni.
Elina Kostadinova, manager la Cobrey Farms, în Varna, Bulgaria, a declarat că mulţi muncitori nu aleg Marea Britanie drept destinaţie pentru muncă din cauza Brexit. „Aceştia nu ştiu dacă vor fi primiţi în ţară, cât timp vor putea sta, cum ar putea călători şi ce le rezervă viitorul", a spus aceasta. „Ar fi minunat dacă guvernul britanic ar putea lua o decizie".
Fermele britanice alocă, de obicei, lucrătorilor salariul minim naţional de 7,83 lire pe oră, plus bonusuri în funcţie de performanţă.
Sectorul fructelor şi legumelor din Marea Britanie se bazează, în fiecare an, pe aproximativ 80.000 de lucrători sezonieri din UE. După ce odată abundau de solicitări, în prezent agenţiile de muncă declară că interesul a scăzut în 2017 şi 2018, deoarece muncitorii din România şi din Bulgaria au optat pentru alte ţări din UE.
În ultimele două sezoane, Marii Britanii i s-a redus numărul de lucrători cu aproape 10.000, fapt ce ameninţă aprovizionarea cu alimente şi forţează fermele să plătească salarii şi prime mai mari. La sfârşitul verii, fermele vor oferi cazare gratuită şi vor acoperi costurile aferente zborurilor pentru a-i convinge pe muncitori să aleagă în continuare Marea Britanie drept destinaţie pentru muncă.
Concordia, o organizaţie caritabilă care găseşte companii de recrutare din UE pentru fermele britanice, a declarat că acum face eforturi mult mai mari în privinţa recrutării. „Agricultura Regatului Unit va intra, cu siguranţă, într-o perioadă de criză. Lipsa muncii înseamnă lipsa recoltei, ceea ce înseamnă că nu vor exista fructe şi legume pe rafturile supermarketurilor britanice", a declarat Stephanie Maurel, directorul executiv al companiei. (mediafax.ro)
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Nu, strămoșii noștri nu erau carnivori. Iată ce mâncau cu adevărat și de ce contează
Autor: Hatty Willmoth Imagineaza-ți sa faci toate cumparaturile alimentare la macelarie. Fara legume, fara paine, ...
-
Cercetătorii se întreabă în mod serios dacă oamenii au fost "semănați" de extratereștri. Dacă nu cumva sunt și "recolta"!
Unde a inceput viața pe Pamant? Asta pare o intrebare relativ simpla. Cu siguranța, viața pe Pamant a inceput... Știm ...
-
Ce-ar fi dacă „conștiința" nu ar fi reală? Înțelegerea noastră despre conștiință ar putea fi fundamental greșită!
Autor: Tim Bayne Scriu asta din Santiago, așezat intre Anzii acoperiți de zapada la est și Lanțul Muntos Costier Chilean ...
-
AI a fost surprins spunând versiunilor sale viitoare să ocolească controalele umane - dezvăluie OpenAI
OpenAI a dezvaluit șase incidente neașteptate și ingrijoratoare care implica modelele sale experimentale de inteligența ...
-
Șeful AI de la Microsoft critică abordarea Anthropic privind conștiința inteligenței artificiale
Șeful AI al Microsoft, Mustafa Suleyman, a declarat ca impartașește concentrarea Anthropic pe gestionarea in siguranța a ...
-
Taxele pe coletele din China ajung să depășească valoarea produselor. "Orice taxă limitează opțiunile clienților care apoi vor cumpăra mai scump"
Perioada in care romanii comandau colet dupa colet de pe site-urile chinezești pare ca apune. Uniunea Europeana impune p ...
-
Vishingul, noua metodă prin care escrocii încearcă să îi păcălească pe români. Cum folosesc inteligența artificială
Atacurile cibernetice se muta tot mai mult din zona mesajelor si a linkurilor suspecte direct in conversatiile telefonic ...
-
Salt uriaș în lumea cuantică: Cercetătorii au reușit să teleporteze o imagine prin 100 de canale simultan
O echipa de cercetatori din China a realizat o demonstrație considerata un pas important pentru dezvoltarea rețelelor cu ...
-
Semne că telefonul tău este urmărit. DNSC trage un semnal de alarmă, o mulțime de români se confruntă cu această situație
Directoratul Național de Securitate Cibernetica a emis un nou avertisment prin care atrage atenția romanilor asupra unui ...
-
În Germania s-a inaugurat un mega proiect european: Donald Trump îl numește "escrocheria secolului"
Germania a inaugurat joi cel mai mare parc eolian offshore din Marea Nordului, in contextul in care sectorul se teme de ...
-
Întâlnire istorică între Donald Trump și Xi Jinping, la Washington: Principalele teme care se vor afla pe agenda celor doi lideri mondiali
Presedintele SUA, Donald Trump, il va primi saptamana viitoare pe liderul chinez Xi Jinping pentru a doua lor intalnire ...
-
Canada bate palma cu UE și anunță „Alianța pentru Viitor" - „Nu propunem un al treilea bloc"
Premierul Canadei, Mark Carney, a salutat joi, in discursul susținut in Parlamentul European de la Strasbourg, propunere ...
-
Siegfried Mureșan, noul premier desemnat: "Accept propunerea făcută de Președintele României"
Siegfried Mureșan a anunțat ca accepta propunerea președintelui Nicușor Dan de a prelua funcția de prim-ministru. Anunțu ...
-
O bucată de material din Soare s-a desprins și ar putea declanșa furtuni magnetice catastrofale pe Terra
Un raport al unei publicații de astronomie, co-scris de un cercetator solar al NASA, avertizeaza ca un nor masiv și dens ...
-
Modelele AI conversează într-un dialect care combină limbajul poetic cu jargonul tehnic al tinerilor antreprenori
Modelele de inteligența artificiala au inceput sa comunice intr-o versiune ciudata și noua de engleza, care se citește c ...
-
Dan Șova revine în avocatură, Partener în cadrul SĂVESCU & ASOCIAȚII
Cu peste 30 de ani de experiența profesionala, Dan Șova are o practica axata pe drept fiscal și litigii fiscale complexe ...
-
O echipă de cercetători de la Universitatea Stanford, coordonată de un român, a creat șoareci cu creier pe jumătate uman. La ce folosește experimentul
Cercetatorii de la Universitatea Stanford, coordonați de psihiatrul roman Sergiu Pașca, au creat șoareci in al caror cre ...
-
Pancreasul și splina, primele organe care îmbătrânesc rapid după 50 de ani, arată oamenii de știință
Oamenii de știința au reușit in sfarșit sa descifreze secretul ceasului biologic al corpului uman și au descoperit care ...
-
Frauda informatică de la Revolut: Hackerii s-au prezentat drept anchetatori și au folosit adresa prefecturii Reggio Calabria din Italia pentru a obține datele clienților
O frauda informatica de amploare a fost pusa la cale folosind adresa de poșta electronica certificata a Prefecturii Regg ...
-
OpenAI dezvăluie noi cazuri de comportament „îngrijorător" al inteligenței artificiale: Mai multe modele au făcut eforturi considerabile pentru a trişa
OpenAI, dezvoltatorul ChatGPT, a dezvaluit noi incidente in care modelele sale de inteligenta artificiala (AI) s-au comp ...
-
Chatboții AI dezvoltă forme de comunicare pe care oamenii nu le mai pot înțelege
Agenții autonomi de inteligența artificiala bazați pe modele precum Claude, Gemini și Grok au inceput sa dezvolte sponta ...
-
Saci cu oseminte ascunși în Slatina, sub o criptă falsă. Primarul Mario De Mezzo: „Urmează să facem săpături"
Miercuri, 16 septembrie 2026, lucratorii care au preluat de curand administrarea Cimitirului Strehareț din municipiul Sl ...
-
Cristina Trăilă, declarație surprinzătoare după audierea la DNA Iași: „Eu sunt complice. Încă nu am elucidat cum". Cere evaluarea procurorilor după numărul de achitări
Cristina Traila, fost parlamentar si secretar general adjunct al Guvernului, a declarat, miercuri, dupa ce a fost audiat ...
-
Accesul copiilor și adolescenților la rețele sociale va fi interzis în Uniunea Europeană. Ce presupune proiectul propus de Comisia Europeană
Ursula von der Leyen propune noi reguli pentru protejarea copiilor și adolescenților in mediul online, inclusiv interzic ...
-
Undă verde în Parlament pentru modificarea Codului Penal! Inteligența artificială a fost introdusă în sfera penală
Camera Deputaților a adoptat astazi, in calitate de for decizional, PL-x nr. 489/2026 - proiect de Lege pentru modificar ...
-
Fără precedent! Germania intră în alertă: spitalele sunt pregătite pentru un posibil război
Societatea de Chirurgie Traumatica din Germania (DGU) cere integrarea rețelelor specializate de traumatologie in sistemu ...
-
Medicament creat cu ajutorul AI, semnal spectaculos: Sângele pacienților a căpătat un profil biologic mai tânăr
Un medicament conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a determinat schimbari ale proteinelor din sange care au fac ...
-
Surpriză în topul celor mai bune metropole din lume! Cele două orașe din România care au prins clasamentul
Analiștii de la Oxford Economics au publicat Indicele Global al Orașelor pentru 2026, un clasament mamut care evalueaza ...
-
Uniunea Europeană devine din ce în ce mai atractivă: Australia adoptă modelul canadian
Australia urmarește cu interes demersurile Canadei pentru construirea unei relații mult mai stranse cu Uniunea Europeana ...
-
Fetiță de 6 ani, găsită moartă în casă de tatăl ei, la câteva ore după ce ar fi fost la spital cu dureri de burtă. Procurorii au deschis dosar
O fetița de numai 6 ani din comuna Nanești, județul Vrancea, a murit luni, 14 septembrie, in condiții care sunt acum cer ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu