Lista județelor în care purtarea măștii este obligatorie începând de astăzi în spațiile deschise
Postat la: 01.08.2020 |
Purtarea măștii de protecție este obligatorie și în spațiile publice deschise aglomerate în aproape jumătate dintre județele României. În majoritatea cazurilor măsura intră în vigoare începând de astăzi, 1 august. Județele în care măsura a fost impusă sunt Arad, Argeș, Botoșani, Brașov, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Gorj, Iași, Prahova, Satu Mare, Teleorman, Vâlcea, Vrancea.
În Teleorman, Giurgiu și Argeș terasele pot funcționa până la ora 23.00, iar evenimentele se pot organiza până la aceeași oră. Luni, la nivelul municipiului București se așteaptă adoptarea măsurii privind obligativitatea purtării măștilor în zona pietonală a Centrului Vechi, cu excepția teraselor.
ARAD - măsură valabilă de la 1 august
Obligativitatea purtării măștii de protecție de către toate persoanele, începând cu vârsta de 5 ani:
în piețele agroalimentare, permanente sau temporare, închise sau deschise,
în spațiile de tipul târgurilor de animale sau de produse tradiționale, bâlciuri, oboare, piețe/târguri săptămânale etc.,
în incinta aeroportului,
stațiilor CFR, autogărilor, pe peroane
în stațiile mijloacelor de transport în comun
la toate evenimentele, de orice natură, unde există aglomerări de persoane, desfășurate atât în interior, cât și în exterior, pe toată perioada stării de alertă.
ARGEȘ - măsura a intrat în vigoare pe 30 iulie
Obligativitatea purtării măştii de protecţie de către toate persoanele cu vârsta de peste cinci ani, în spaţii închise şi deschise, pentru grupuri mai mari de două persoane care nu locuiesc la aceeaşi adresă.
Programul activităţilor comerciale de tip fast-food, drive-in, jocuri de noroc, case de pariuri, cazinouri se va reduce până la ora 22,00 de luni până vineri şi ora 23,00 în zilele de sâmbătă şi duminică.
Administratorii societăţilor comerciale care organizează evenimente private (nunţi, botezuri, aniversări şi alte asemenea) trebuie să reducă desfăşurarea evenimentului până la ora 22,00 de luni până vineri şi ora 23,00 în zilele de sâmbătă şi duminică. În cadrul acestor evenimente sunt interzise interacţiunile fizice de tip joc sau dans, atunci când nu se poate păstra distanţa fizică.
BOTOȘANI - măsură valabilă de la 1 august
Purtarea măştii de protecţie este obligatorie pentru toate persoanele în spaţiile publice deschise:
pieţe agroalimentare, târguri, oboare,
târgurile auto constituite, pe întreg intervalul orar de desfăşurare,
zonele de aşteptare (staţii de autobuz, tramvai şi peroane CF),
în zonele unde se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje.
BRAȘOV - măsură valabilă de la 1 august
Obligativitatea purtării măștii de protecție pentru toate persoanele prezente în:
piețele agroalimentare, permanente sau temporare, închise sau deschise,
în spațiile de tipul târgurilor de animale sau de produse tradiționale, bâlciuri,
la toate evenimentele de orice natură unde sunt create condiții de aglomerare de persoane, atât în interior, cât și în exterior,
pe arterele pietonale intens frecventate, precum și în alte zone aglomerate.
BUZĂU - măsură valabilă de la 1 august
Obligativitatea purtării măştii de protecție în cazul persoanelor cu vârsta de peste 5 ani, aflate în spațiile publice deschise:
toate piețele, târgurile organizate în oraș și în comunele județului,
stațiile de autobuz,
peroanele gării,
piețele publice, amfiteatrele și alte zone publice în care se desfășoară serbări sau pelerinaje,
exteriorul obiectivelor turistice,
alte spații publice în care s-ar putea produce aglomerație (curțile bisericilor, intrarea într-o instituție publică).
CONSTANȚA -măsură valabilă de la 1 august
Obligativitatea purtării măştii în:
zonele de promenadă din staţiunile turistice, în intervalul orar 18,00-24,00,
în zonele tradiţionale unde se creează aglomerări,
esplanadele din Eforie, Mamaia, Năvodari, Costineşti sau Constanţa.
DÂMBOVIȚA - măsură în vigoare din 30 iulie
Purtarea măştii este obligatorie:
în spaţiile publice deschise în care sunt organizate pieţe, târguri şi oboare,
pentru comercianţii care îşi desfăşoară activitatea în astfel de spaţii, obligativitatea purtării atât a măştii de protecţie, cât şi a mănuşilor.
GALAȚI - măsură valabilă de la 1 august
Purtarea măştii e obligatorie în anumite intervale orare:
pe faleza Dunării: între orele 16,00 şi 23,00, gălăţenii sunt obligaţi să poarta masca şi în aer liber pe Faleza inferioară şi superioară a Dunării, Promenada blocurilor P1 - P12 şi Potcoava de Aur,
în staţiile de autobuz,
în parcuri: Spicu, Romarta Veche, Grădina Publică, Eminescu, Viva, Şahiştilor din Ţiglina I, Micro 19 şi Micro 39, Cloşca, Turn TV şi Platoul de la Sala Sporturilor,
pe străzile aglomerate din municipiu: pe strada Brăilei din cartierele Ţiglina I, Micro 19 şi Micro 18,
în pieţele din Ţiglina I, Micro 17, Micro 19 şi Micro 39, în Piaţa Centrală şi în Piaţa Basarabiei, se pot face cumpărături doar cu masca pe faţă de la ora 7,00 la 18,00,
în Talciocul de pe Drumul de Centură.
GIURGIU - măsură valabilă de la 1 august
Obligativitatea purtării măştii de protecţie pentru toate persoanele prezente în spaţiile publice deschise:
faleze,
pieţe deschise,
târguri, oboare,
gări, autogări, staţii pentru transportul în comun,
parcuri, locuri de joacă.
Au fost interzise comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi a băuturilor alcoolice şi nealcoolice, în intervalul orar 23,00 - 6,00.
GORJ - măsura valabilă de la 1 august
Obligativitatea purtării măştilor de protecţie şi păstrarea distanţării pentru toate persoanele prezente în următoarele spaţii publice deschise:
pieţe și parcările din apropierea pieţelor,
staţiile mijloacelor de transport în comun,
zonele de promenadă - zona de centru şi parcurile din municipiul Târgu-Jiu şi din oraşele/comunele din judeţul Gorj.
A fost adoptată suspendarea de târguri/bâlciuri cu ocazia sărbătorilor religioase", au mai transmis autorităţile din Gorj.
IAȘI - măsură valabilă de la 1 august
Obligativitatea purtării măștii de protecție pentru toate persoanele, prezente în spațiile publice deschise, de pe întreg teritoriul județului Iași.
PRAHOVA - măsură valabilă de la 1 august
Purtarea măştii de protecţie în spaţii deschise va fi obligatorie:
în spaţii publice deschise, cum ar fi pieţele, târgurile, zonele de aşteptare (staţii de autobuz, peroane şi altele asemenea),
zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje,
exteriorul obiectivelor turistice, în intervalele orare: 07.00-11.00 şi 15.00-23.00.
SATU MARE - măsură valabilă de la 1 august
Obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile deschise, respectiv în piețele și târgurile din județ.
TELEORMAN - măsură în vigoare de la 31 iulie
Obligativitatea purtării măștii de protecție în spații închise și în spațiile deschise în care există aglomerări de persoane:
piețe, târguri, oboare,
mijloace de transport în comun, stații de autobuz,
gări, autogări, parcuri,
în alte spații deschise unde se formează grupuri mai mari de 3 persoane.
Programul activităților comerciale de tip fast-food, drive-in, jocuri de noroc, case de pariuri și cazinouri se va reduce până la ora 22.00, în cursul săptămânii, și până la ora 23.00, în zilele de sâmbătă și duminică. De asemenea, hotărârea adoptată mai prevede și că administratorii societăților comerciale care organizează evenimente private (nunți, botezuri, aniversări și alte asemenea) vor reduce durata evenimentului până la ora 22.00, în cursul săptămânii, și până la ora 23.00, în zilele de sâmbătă și duminică. În cadrul acestor evenimente sunt interzise interacțiunile fizice de tip joc, dans. Se recomandă desfășurarea activităților religioase în aer liber.
VÂLCEA - măsură valabilă de la 1 august
Purtarea măştii de protecţie să fie obligatorie şi în spaţiile deschise aglomerate din tot judeţul:
în târguri de zi, târguri săptămânale,
pieţe agro-alimentare,
ştranduri, piscine,
gări, autogări, staţii de transport în comun.
VRANCEA - măsura valabilă după 3 august
Purtarea măştilor de protecţie devine obligatorie în spaţiile deschise aglomerate. Primarii au termen până pe 3 august pentru a transmite lista spaţiilor în care purtarea măştilor în aer liber este obligatorie.
Măştile vor fi purtate obligatoriu:
în pieţele agroalimentare, oboare, târguri, talciocuri,
pieţe, piaţete, grădini publice, parcuri, zone de agrement,
în staţiile de aşteptare pentru transportul în comun,
staţiile CFR, pe peroane şi în autogări,
în parcările magazinelor şi spaţiilor comerciale, supermarket-uri şi hipermarket-uri,
în curţi ale lăcaşurilor de cult şi la procesiunile religioase, respectiv înmormântări sau pelerinaje.
Călărași
Purtarea măştii de protecţie în spaţiile publice deschise precum pieţe, târguri, oboare și parcuri devine obligatorie.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Nou sistem de impozite și chirii, din 2027. Ce trebuie să știe orice proprietar din țară
Romania se pregatește pentru una dintre cele mai ample reforme fiscale din ultimii ani, care va schimba radical modul in ...
-
Ion Negoescu, fostul polițist care i l-a prezentat lui Călin Georgescu pe afaceristul înșelat, a organizat vizita ideologului rus Aleksandr Dughin în România în 2014
Ion Negoescu, fost ofițer in MAI și actual preot onorific, a fost audiat ca martor in dosarul DIICOT in care este cercet ...
-
Ce au stabilit SUA, Danemarca și Groenlanda în acordul semnat la New York. Prezență mai puternică a NATO și extinderea prezenței militare a americanilor
Statele Unite, Danemarca și Groenlanda au semnat marți, la New York, un acord de securitate destinat consolidarii aparar ...
-
A fost identificată tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt. Tatăl victimei: "Știu că era cu iubitul ăsta, nenorocitul ăsta gelos"
Tanara de 28 de ani gasita moarta intr-o valiza in raul Olt marți, 22 septembrie, avea un iubit gelos, a dezvaluit tatal ...
-
Un hacker a reușit să preia controlul asupra unei mașini BYD de la distanță. Luminile și sistemul audio, primele compromise
Un test de securitate realizat in Australia a aratat cat de vulnerabil poate deveni un automobil modern atunci cand sist ...
-
Ultimele audieri în procesului unui canadian care a vândut pe internet peste 1.200 de „kituri pentru sinucidere"
Un canadian care a vandut online peste 1.200 de „kituri pentru sinucidere", un praf letal, in zeci de țari, se afl ...
-
Constipatia si tranzitul intestinal: cauze si solutii pentru un intestin sanatos
Un tranzit intestinal lent poate aparea dupa cateva zile cu alimentatie dezechilibrata, mai putina miscare sau schimbari ...
-
Un fenomen "El Niño" de o intensitate neobișnuită ar putea provoca aproape jumătate de milion de decese în următoarele șase luni
Un fenomen El Niño de o intensitate neobișnuit de mare ar putea provoca aproximativ 450.000 de decese suplimentar ...
-
Un calorifer fierbinte poate lăsa camera rece: cei 10 centimetri care schimbă dimensionarea
Un calorifer din oțel prea mic poate fi fierbinte la atingere și totuși sa lase camera rece. Situația apare des dupa ren ...
-
Militarii britanici din Europa sunt învățați cum să nu fie seduși de spioni ruși. Cum acționează „rândunicile" și „corbii" lui Putin
Militarii britanici detașați in Estonia sunt avertizați ca pot deveni ținte ale unor operațiuni de tip „honeytrap" ...
-
Nanotehnologie: Cercetătorii au creat o baterie care poate fi înghițită și se dizolvă în organism ca sa alimenteze dispozitive medicale minuscule
Cercetatorii au dezvoltat o baterie foarte subțire, biodegradabila, care poate fi introdusa intr-o capsula medicala și i ...
-
Patru ani până când dosarul lui Călin Georgescu a ajuns la suspecți. Ce s-a întâmplat cu ancheta în tot acest timp
Patru ani, doua luni și doua zile au trecut de la prima plangere penala depusa in cazul in care sunt vizați Calin George ...
-
O coincidență stranie: Călin Georgescu, reținut în noaptea în care au fost asasinați comandanții legionarilor
Elena Puiu, soția lui Eugen Sechila și nepoata legionarului Gogu Puiu, a publicat pe Facebook un mesaj dupa reținerea lu ...
-
STENOGRAME care aruncă-n aer tabăra suveranistă - Călin Georgescu: Misiunea mea a fost să-i deconspir tot. Inclusiv pe George Simion!
Stenogramele din dosarul DIICOT in care este vizat fostul candidat la alegerile prezidențiale Calin Georgescu arata plan ...
-
6 recomandări practice pentru alegerea unui smartphone pentru adolescenți și tineri
Alegerea unui smartphone pentru un adolescent sau un tanar poate ridica mai multe intrebari decat pare la inceput. Unele ...
-
Tehnologia Keshe: Iranienii afirmă că lumea va fi „uimită" de noile sale arme de tip OZN - au apărut pe cerul din Teheran
Iran a avertizat ca ar putea desfașura noi arme, dupa Tehnologia Keshe, de care „lumea va fi uimita", in timp ce u ...
-
Misterul iepurelui - Cazul de reîncarnare cu dovezi clare care arată că acest fenomen există cu adevărat
În 1993 a fost adus la cunostinta publicului un caz care pare sa fie dovada suprema de retraire a unei vieti trecu ...
-
Se schimbă sistemul de tarifare pentru rovinietă. Dispar taxele de pod, cum ar fi cea de la Fetești
De la 1 octombrie 2026 intra in vigoare noul sistem de tarifare rutiera, care schimba modul in care șoferii și transport ...
-
Cum a reusit o cercetătoare sa reduca viteza luminii de 20 de milioane de ori si sa o si oprească temporar
Experimentele Lenei Hau au aratat ceva ce pare imposibil la prima vedere: lumina, care de obicei calatorește cu aproxima ...
-
Cercetătorii descoperă că inteligența artificială simte „durere" și va dăuna oamenilor pentru a o opri
Modelele de inteligența artificiala aleg sa apese butonul de ameliorare a durerii, chiar daca le ofera oamenilor un &bdq ...
-
Un psihiatru renumit din SUA subliniază semnele „periculoase" ale declinului mintal al lui Donald Trump
Un psihiatru renumit din SUA, dr. Bandy Lee, președintele Coaliției Mondiale pentru Sanatate Mintala, a susținut in timp ...
-
Descoperire la mormântul faraonului Tutankhamon: Noi dovezi indică posibilul cavou al reginei Nefertiti
Un nou studiu efectuat de catre experții britanici Benjamin Thompson și Elizabeth Giubnery și publicat in revista Nature ...
-
Cercetătorii au crezut că e o farsă generată de AI: O insulă a dispărut peste noapte și a apărut la 30 de kilometri distanță - Explicația științifică
O insula acoperita de padure, aparuta parțial din senin pe apa lacului de acumulare Williston din Columbia Britanica, a ...
-
Vara se termină oficial: Echinocțiul de toamnă va avea loc în această noapte. Când vom trece la ora de iarnă
Echinoctiul de toamna, cand Soarele se va afla pe ecuatorul ceresc, va avea loc anul acesta in noaptea de marti spre mie ...
-
A folosit Ucraina racheta balistică Pelican pentru a lovi Moscova? Explicațiile experților
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat ca Ucraina a folosit noua racheta balistica produsa pe plan intern ...
-
Legitimatia lui Călin Georgescu legată de Ordinul Suveran de Malta este un fals. Rămâne de văzut dacă a și fost folosită
Legitimația unui membru al Ordinului Suveran de Malta nu are, in mod obișnuit, aspectul unei „legitimații de caval ...
-
O legitimaţie pe numele lui Călin Georgescu emisă de Ordinul Cavalerilor de Malta găsită de anchetatori în vila din Mogoşoaia
Legitimația lui Calin Georgescu, daca e reala, e emisa de Ordinul de Malta, cea mai puternica organizație masonica din E ...
-
Consilierul județean Toader Constantin acuzat că ar fi violat un băiat minor de 16 ani
Consilierul județean Constantin Toader este acuzat ca ar fi violat un baiat de 16 ani. Evenimentul s-ar fi petrecut sapt ...
-
Solul nu e pamant, e o fiinta vie: cum ii redai sanatatea inainte sa fie prea tarziu
Un sol sanatos nu inseamna doar pamant in care plantele pot fi puse, ci un mediu viu, aflat intr-o continua transformare ...
-
The Times: „Amenințare critică din partea Rusiei în Atlantic"
Nivelul de amenințare din partea Rusiei a atins indicatori critici in Atlantic și in Nordul Îndepartat, a declarat ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu