Liviu Dragnea, atac la adresa lui Klaus Iohannis. „Luptă împotriva ţării lui"
Postat la: 26.03.2019 | Scris de: ZIUA NEWS
Liderul PSD, Liviu Dragnea, l-a acuzat luni pe președinte Klaus Iohannis că „luptă împotriva țării lui” și că are în spate un „sistem corupt care a penetrat în mod serios Justiția în ultimii ani”.
„Miza este România. O altă miză o reprezintă vieţile românilor - un trai mai bun sau un trai mai rău, o ţară dezvoltată sau o ţară stagnată în dezvoltare, o ţară mândră cu şanse de creştere pe măsura potenţialului pe care-l are sau o ţară îngenunchiată, predată la cheie. Ceea ce face Iohannis face din disperare. Sigur, este şi împins, are păpuşarii lui în spate - e vizibil pentru oricine înţelege cât de cât ce se întâmplă în ţară, în Europa şi în lume. Eu cred că noi vom câştiga, pentru că diferenţa majoră dintre noi şi el este că noi luptăm pentru România, el luptă împotriva ţării lui prin tot ceea ce face. Prin absolut tot ceea ce face luptă împotriva ţării lui", a declarat la Antena 3 Liviu Dragnea.
Președintele PSD a mai susținut că îi este foarte greu să facă o ierarhie a acţiunilor „negative" ale şefului statului. „Acest om îşi urăşte ţara - incitare la dezordine socială, incitare la proteste şi proteste violente, încurajarea acestora, niciun fel de poziţie, de luptă de-a lui pentru a obţine ceva pentru ţară. Direcţia lui, abordarea lui este să nu supere, să se pună bine cu mai-marii Europei. Niciodată mai-marii nu o să moară de grija noastră. Ce are în spate, ce arme are în spate? Are acest sistem ocult, sistem corupt, care a penetrat în mod serios Justiţia în ultimii ani", a mai precizat Dragnea.
Liviu Dragnea, mesaj către Klaus Iohannis: „Poate nu intru la pușcărie, nu te culca pe o ureche". Ce spune despre referendumul pe Justiţie: „Eu abia îl aștept!" Liderul social-democrat este de părere că „disperarea" lui Iohannis este cauzată de frică. „Dacă au furat nişte case de la stat şi nu mai ai o imunitate şi o protecţie, trebuie să dai socoteală. Dacă nu mai eşti preşedinte, nu poţi să mai mergi noaptea în batic la procurori, să serveşti o cafea şi să buifezi ceva. Zeci de dosare închise de prietenul lui", a mai spus Liviu Dragnea.
Sâmbătă, președintele Klaus Iohannis a lansat un atac la adresa Partidului Social Democrat pe care-l acuză că pune în pericol baza democrației. Klaus Iohannis, reacție dură după ce Regele Iordaniei a anulat vizita în România: „Regele s-a simțit personal jignit de abordarea doamnei prim-ministru"
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
History Channel a făcut o descoperire tragică în Triunghiul Bermudelor. Experții au contactat NASA pentru confirmare VIDEO
Scafandrii cautau in Triunghiul Bermudelor avioane pierdute din cel de-Al Doilea Razboi Mondial cand au gasit un artefac ...
-
Fiica de 13 ani a dictatorului Kim Jong Un e prezentată conducând un tanc de luptă
Sub privirea atenta a „liderului suprem", o noua scena atent regizata vine sa intareasca imaginea unei dinastii ca ...
-
S-au închis într-o cameră plină de țânțari pentru a înțelege cum își aleg victimele. Lucrurile de care să ținem cont pentru o vară fără înțepături
Combaterea țanțarilor ar putea deveni mai eficienta dupa o descoperire inedita a cercetatorilor de la Georgia Tech și MI ...
-
Descoperirea care rescrie preistoria: Apare "stârcul iadului", un prădător uriaș care schimbă tot ce știam despre dinozauri
O descoperire care i-a luat prin surprindere pe cercetatori rescrie una dintre cele mai mari enigme din paleontologie: c ...
-
Iranul a dat o lovitură atât de puternică încât Europa va suferi o criză pentru următorii 3-5 ani
Complexul industrial Ras Laffan din Qatar, cel mai mare producator de gaz natural lichefiat din lume, a fost lovit de ra ...
-
O nouă metodă a hackerilor de a infesta AI cu cod invizibil pentru ochiul uman și de a transmite executabile malware
Codul invizibil este redat folosind zonele de utilizare privata (denumite uneori „acces de utilizare privata"), ca ...
-
Operațiunea Alice: Europol destructurează o mega rețea "dark web" - sute de clienți identificați
O ampla operațiune internaționala coordonata de Europol a dus la destructurarea unei platforme de pe „dark web" ca ...
-
Când să faci trecerea de la căruciorul clasic la cel sport: semnele care îți arată că bebelușul este pregătit
Trecerea de la caruciorul clasic la cel sport reprezinta un moment important pentru parinți și bebeluși deopotriva. Afla ...
-
Inteligența Artificială schimbă radical piața muncii: Concedieri în creștere cu peste 50% în companiile tehnologice
Pana la mijlocul lunii martie, au fost taiate cu 13.200 de locuri de munca mai multe decat in aceeași perioada din 2025. ...
-
Urmează concedieri și creșterea prețurilor cu 25% : Afaceriștii din România intră tare peste Guvernul Bolojan după explozia prețului la carburanți
Explozia prețului la carburanți s-ar putea traduce printr-un dezastru economic. Urmeaza concedieri și o explozie a prețu ...
-
Alertă de posibil atac iranian spre România: Avioanele militare americane de la Kogălniceanu fac primele misiuni în Orient
Avioanele americane de la Baza Mihail Kogaliceanu pornesc in primele misiuni in Orient. Ele efectueaza alimentarea bomba ...
-
Cum să alegi nuanțele de parchet care să îți pună în valoare locuința
Alegerea nuanțelor de parchet poate transforma complet atmosfera locuinței tale, conferindu-i un stil aparte și accentua ...
-
Cum să îmbini tehnologia modernă și educația energetică pentru copii
Astazi, resursele energetice sunt tot mai prețioase, iar implicarea copiilor in procesul de economisire a energiei poate ...
-
„Am ucis-o pe Maria Denise Păun de frică și pe Ana Maria Andrei pentru că mă disprețuia". Dezvăluirile ucigașul celor două prostituate românce din Toscana
Romanul Vasile Frumuzache, agent de securitate in Toscana, judecat pentru uciderea a doua lucratoare sexuale romance, a ...
-
Cine câștigă dacă se încheie acum războiul din Iran? „Nu există nicio ieșire care să-i permită să declare victoria și să se retragă"
Daca razboiul SUA-Israel impotriva Iranului s-ar incheia maine, un verdict este deja clar: prim-ministrul Benjamin Netan ...
-
Un blogger pro-Kremlin a postat "Cinci motive pentru care am încetat să-l susţin pe Vladimir Putin", iar apoi a fost internat într-o unitate pshiatrică
O figura pro-Kremlin care l-a criticat pe neasteptate pe presedintele rus Vladimir Putin si razboiul din Ucraina intr-o ...
-
Netanyahu: "Iisus Hristos nu are niciun avantaj față de Ginghis Han. Dacă ești suficient de puternic, nemilos și plin de putere, răul va învinge binele!"
O conferința de presa pentru presa straina, convocata joi dupa amiaza de Benjamin Netanyahu, a mai lamurit cate ceva din ...
-
Netanyahu spune că nu l-a atras pe Trump în război: "Mi-a spus: Bibi, trebuie să ne asigurăm că Iranul nu are bombe nucleare"
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a sustinut joi ca nu l-a "atras" pe presedintele american Donald Trump in actualu ...
-
Importanța ușilor de exterior în estetica generală a casei tale
Ușile de exterior joaca un rol esențial nu doar in securitatea și izolarea casei tale, ci și in definirea esteticii gene ...
-
Avantajele serviciilor de închirieri de autocare turistice pentru pelerinaje
Descoperirea destinațiilor sacre și incarcate de istorie poate fi o experiența deosebita și memorabila, mai ales atunci ...
-
Al șaselea simț al creierului se află în burtă. Cum ajută asta la controlul bolii Alzheimer
O analiza recenta realizata de cercetatori din Italia și Spania aduce dovezi promițatoare ca intestinul ar putea fi chei ...
-
Centura verde a Pământului se mută spre nord-vest. Ce înseamnă asta în realitate
Centura verde a planetei se deplaseaza spre nord-vestul Pamantului de cateva decenii. Termenul se refera la distribuția ...
-
Vi s-a părut ca în SUA e democratie: Fostul șef al contraterorismului american a supărat Washingtonul după ce și-a dat demisia - Joe Kent este anchetat de FBI
FBI a deschis o ancheta impotriva fostului sef al Centrului national pentru combaterea terorismului, care si-a dat demis ...
-
Rebelii Houthi din Yemen intră puternic în joc: amenință cu un posibil blocaj la Strâmtoarea Bab el-Mandeb, în sprijinul Iranului
Rebelii Houthi din Yemen iau in considerare blocarea Stramtorii Bab el-Mandeb pentru navele din "tarile agresoare" impot ...
-
Piata Inteligentei Artificiale bubuie odata cu aparitia unui nou model chinezesc la vârf
Chinezii au dezvoltat un model de inteligența artificiala suficient de performant incat, pentru cateva zile, mulți au cr ...
-
Submarinele purtătoare de rachete nucleare ale Rusiei, plasate în alertă maximă de luptă
Fortele de submarine purtatoare de rachete strategice, una din componentele triadei nucleare ale Federatiei Ruse, se afl ...
-
Răsturnare de situație: Marile puteri din Europa răspund la apelul lui Donald Trump și vor trimite ajutor în zona Strâmtorii Ormuz
Cinci tari-lider din Europa - Franta, Germania, Italia, Tarile de Jos si Marea Britanie - au anuntat joi, intr-o declara ...
-
COMUNICAT DE PRESĂ SALROM: Modificarea Legii minelor 85/2003; Prelungirea licenței de exploatare a șisturilor grafitoase; Proiecte europene strategice
Avand in vedere informațiile aparute in spațiul public referitoare la situația reluarii exploatarii grafitului din areal ...
-
Black Cube lovește din nou în Europa de Est - Scandal de spionaj în Slovenia înaintea alegerilor
Alegerile din Slovenia sunt marcate de un scandal major, dupa ce autoritațile au acuzat compania privata de informații B ...
-
Un înalt oficial acuză: războiul SUA cu Iranul este „cea mai mare eroare de calcul" a administrației Trump
Ministrul de externe al Omanului, Sayyid Badr Albusaidi, care a mediat discuții intre Washington și Teheran inainte de i ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu