Matusalemii din România. Tradiția longevității descifrata de Ana Aslan si Constantin Parhon - Bătrâni de peste 140 de ani în satele noastre
Postat la: 02.02.2026 |
Bătrânețea putea fi tratată, iar oamenii puteau trăi până la 150 de ani, arăta Constantin I. Parhon. Doi oameni de știință români susțineau ferm că bătrânețea este doar o boală care putea fi tratată, iar Institutul de Geriatrie pe care îl conduceau avea să vină în sprijinul afirmațiilor lor cu dovezi solide.
„Noi afirmăm că bătrâneţea este o boală, o stare patologică. Cercetările noastre ne arată că putem prelungi viaţa animalelor, deci şi a omului, peste limitele obişnuite", nota savantul Constantin I. Parhon (1874-1969). A fost un cunoscut medic, biolog și profesor universitar, dar și președintele Prezidiului Marii Adunări Naționale în perioada 1947-1952, funcție echivalentă cu cea de șef de stat, însă mai degrabă simbolică, notează Adevărul.
Savantul a pus bazele școlii române de endocrinologie și a fondat, în 1952, Institutul de Geriatrie din București, care în următorii ani a fost condus de eleva sa, Ana Aslan, și ea unul dintre cei mai apreciați oameni de știință din România secolului XX. Inițial, Institutul a avut puțin peste 20 de pacienți, însă tratamentele revoluționare de aici au atras la mijlocul anilor ‘50, mii de români. Printre ei se numărau oameni trecuți de un secol de viață, care beneficiau de tratament și, în același timp, deveniseră și un subiect de studiu pentru specialiști.
„La noi în ţară, lupta pentru prelungirea vieţii este condusă de ilustrul savant C. I. Parhon, care se ocupă de această problemă începând cu mai bine de 40 de ani în urmă. El susţine că bătrâneţea este o boală care poate fi tratată, că viaţa normală a omului trebuie să fie de 100-140 de ani şi poate chiar mai mult", afirma Ana Aslan, în 1957, atunci director al Institutului de Geriatrie.
Constantin I. Parhon se arăta încrezător în posibilitatea prelungirii vieţii prin frânarea procesului îmbătrânirii, însă considera întinerirea o utopie. „Pretutindeni în natură transformările complet ireversibile sunt irealizabile. Nu există reversibilitate nici în regenerarea albuminoidelor, nici în evoluţia fiinţelor vii", nota acesta. La Institutul de Geriatrie condus de cei doi în anii '50 au ajuns numeroase personaje ieșite din comun, iar alții erau vizitați de oamenii de știință acasă.
„Şi la noi a trăit până acum doi ani un bătrân în vârstă de 147 de ani. Faptul acesta ne-a fost relatat de dr. Ana Aslan, o experimentatoare neobosită în domeniul ştiinţei longevităţii. Este vorba de un bătrân din comuna Osoi, de prin părţile Clujului, cunoscut în satul lui cu numele de moş Maftei. Profesoara Aslan a aflat de el şi l-a vizitat în căsuţa lui din Ardeal. Era înalt, încă în vigoare, drept ca un stâlp", informa presa vremii în 1955.
Câțiva ani mai târziu, Ana Aslan își amintea de bătrânul care o impresionase. „La noi în țară au fost examinați de colectivul Institutului de Geriatrie „Prof. Dr. C. I. Parhon" mulți oameni trecuți de 100 de ani. Eu însumi l-am examinat, împreună cu dr. Ilia Valeriu, la Osoi, regiunea Cluj, la 30 km de linia ferată, într-o regiune submontană și destul de modestă, în luna noiembrie, pe un frig prematur, pe Moș Maftei (așa îi spunea tot satul).
A venit singur pe cărare în întâmpinarea noastră, cu cămașa albă răsfrântă, și avea o ținută și o barbă de patriarh. Consătenii lui, cei mai vârstnici, atestau că, atunci când erau copii, Moș Maftei era tot atât de bătrân, avea pletele tot albe și că împlinise 140 de ani. Fusese un Hercule; putea să învârtă la maturitate, cu o mână, batoza primitivă, care era de obicei învârtită de trei bivoli, iar la 95 de ani ducea în spinare două bârne din pădure, pe o distanță de 2 km. Din ancheta făcută considerăm ca factor de longevitate deosebită la acest longeviv, în afara muncii în aer liber, faptul că niciodată, atât iarna, cât și vara, nu a dormit în casă, ci cel mult pe prispă", relata Ana Aslan, în 1959.
La Institutul de Geriatrie a ajuns și Iancu, un român care trăia solitar într-o grotă de la marginea satului Săcămaș, din Hunedoara. „Fiindcă era un om singuratic şi de o vârstă necunoscută, Iancu fusese dat în atenţia Ministerului de Interne. Aflând că aici trăieşte un om ciudat şi semisălbatic, autorităţile l-au trimis la Institutul Parhon din Bucureşti, pentru studii de geriatrie. Cei de la institut i-au analizat părul şi i-au evaluat vârsta la circa 140 de ani", relata profesorul Ioachim Lazăr.
În anii '60, România avea aproximativ 400 de centenari, arăta un studiu al Institutului de Geriatrie din Bucureşti, efectuat sub conducerea dr. Ana Aslan. Nu doar pacienții cu vârste înaintate au făcut celebru Institutul de Geriatrie din București, ci mai ales realizările științifice ale celor doi savanți. Medicul Ana Aslan (1897-1988) se regăsește printre cei mai apreciați oameni de știință români ai secolului XX, fiind cea care a dezvoltat tratamentele Gerovital H3 și Aslavital, destinate încetinirii proceselor de îmbătrânire.
La fel ca și Constantin I. Parhon, Ana Aslan a fost membru al Academiei Române și s-a bucurat de recunoaștere internațională pentru contribuțiile sale în gerontologie. În 1982 a primit unul dintre cele mai prestigioase premii acordate de Organizația Mondială a Sănătății, Premiul „Leon Bernard". Tratamentele sale au fost testate pe mii de pacienți, mulți dintre ei internați ai institutului condus de Ana Aslan.
„Se fac, de pildă, tratamente cu vitamine şi hormoni, sau cu novocaină (preparată într-o concentraţie specială şi cu o anumită aciditate), denumită preparatul H3. Novocaina, în această formă, a dat profesorului Parhon şi colectivului de medici cele mai bune rezultate", informa ziarul Steagul Roșu, în 1955. Mulți dintre cei internați în anii '50 la institutul condus de Ana Aslan aveau vârste considerabile, dar se simțeau în putere.
„Iat-o pe bătrâna Caterina Mântuleasa. Are 114 ani şi a fost adusă aici acum şase luni. Îşi aminteşte că avea 40 de ani când s-a căsătorit a doua oară. Acţiunea exercitată de tratamentul cu H3, la care a fost supusă, are urmări vizibile. Tovarăşa Aslan îi resfiră părul, care în ziua internării era complet argintat. - Vedeţi rezultatul? Acum părul de la rădăcină începe să se înnegrească, iar starea organismului este îmbunătăţită. Dar acestea sunt primele rezultate. Rămâne de văzut ce semne noi vor apărea în viitor", informa presa vremii.
Alți vârstnici, trecuți de un secol, se arătau optimiști față de tratamentele administrate, unii făcând demonstrații de gimnastică vizitatorilor. „Bătrânul Morgacian Parsel are 108 ani. E subţirel şi drept. La prima vedere ai impresia că ai de-a face cu un bătrânel slăbuţ şi sprinten. A fost hamal în portul Constanţa până acum 10 ani şi ar vrea să mai trăiască mult şi chiar să muncească. De aceea a venit aici după ce a auzit de descoperirile profesorului Parhon", nota presa, în 1955.
Doi ani mai târziu, fostul hamal continua să fie pacient al institutului. Un fost profesor de matematică, ajuns la vârsta de 95 de ani, susținea că începuseră să îi crească fire de păr pe luciul cheliei. Altul mărturisea că se înrudește cu Avram Iancu. Unii vârstnici își petreceau timpul în biblioteca institutului, iar alții se ocupau cu confecționarea de îmbrăcăminte și jucării pentru copii, pentru a-și umple timpul.
Vasile Rujoi, un pădurar din satul Grădiștea de Munte, era faimos pentru vitalitatea sa, la vârsta de 107 ani în 1955. În anii '50, el putea fi văzut muncind în jurul cabanei forestiere din cetatea dacică Sarmizegetusa Regia. „Mulţi dintre studenţii veniţi de la Bucureşti să vadă ruinele cetăţii lui Decebal au cunoscut un pădurar ce locuieşte lângă dealul Grădiştei. E bătrân, a ieşit la pensie de mult. Acum are 107 ani bătuţi pe muche", arăta A. Păduraru, într-un reportaj din 1955, publicat în Scînteia Tineretului.
Bătrânul Rujoi avea dinți albi, pe care și-i afișa zâmbind mereu, și era de o sănătate extraordinară. Avusese trei soții, iar cu ultima dintre ele se căsătorise la 92 de ani. Fiul său era și el pensionar. „Dar ceea ce e mai interesant la omul acesta, care a trăit un secol prin pădure, este că în momentul de faţă vorbeşte bine, aude bine şi munceşte! Da, munceşte! Eu l-am găsit cărând gunoiul din grajd", arăta autorul reportajului.
În anii '60, un cioban din Oltenia atrăgea atenția prin vârsta sa. Ilie Stamate locuia în localitatea Firizu (comuna Ilovăț, județul Mehedinți) și s-ar fi născut în jurul anului 1840. În ultimii săi ani de viață, Ilie Stamate locuia într-o căsuță de la poalele munților, pe malul pârâului Coșuța, și își primea oaspeții tot mai numeroși și mai curioși de starea lui. Vârsta reală a ciobanului nu era cunoscută cu precizie, însă localnicii, oamenii de știință și presa vremii îi atribuiau cel puțin 120 de ani. Fiicele sale aveau peste 70 de ani, iar bărbatul își amintea că în timpul Războiului de Independență din 1877 avea vreo 45 de ani, relata Scînteia.
„Ilie Stamate din comuna Ilovăţ, satul Firizu, în vârstă de 135 de ani, a încetat din viaţă. Până în ultima vreme, acest ţăran mehedinţean şi-a păstrat în mare parte vioiciunea şi luciditatea sa", informa Scînteia, în 1968. Bătrânii satului își aminteau, decenii mai târziu, că Ilie se hrănea cu dragavei și lobodă și mai puțin cu carne și că ar fi muncit toată viața.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
O simulare de tsunami în Marea Neagră în urma unui cutremur de adancime arată cum e sters Bucurestiul de pe hartă VIDEO
Ceea ce vedeti in video-ul alaturat este o simulare de tsunami in Marea Neagra, aparut in urma unui cutremuri de adancim ...
-
Răspunsul AI la întrebarea: "De ce sunt din ce în ce mai mulți proști pe Planetă?"
Am intrebat un AI bun de ce pare ca planeta se prostește. Raspunsul il cam știm toți, dar mi se pare ca l-a structurat i ...
-
Regulile evaluărilor medicale pentru obținerea permisului de conducere se schimbă radical din noiembrie
Regulile dupa care se desfașoara evaluarilor medicale aferente dobandirii sau reinnoirii permisului de conducere se schi ...
-
Imprimante UV & Ecosolvent: ce rol au în realizarea materialelor publicitare moderne
Producția publicitara presupune astazi mult mai mult decat realizarea unor bannere sau autocolante. Magazinele, restaura ...
-
Aproape 1.000 de arestări în Franța, după confruntările dintre protestatari și poliție. 70.000 de membri ai forțelor de ordine, mobilizați
Aproape 1.000 de persoane au fost arestate in Franța, dupa protestele la care au participat peste 400.000 de oameni. Aut ...
-
Europa fierbe sub presiunea protestelor: „Discrepanțe dintre bogați și săraci s-au adâncit, iar guvernele au aplicat cu cinism creșteri de taxe fără să se gândească la consecințe"
În ultimele doua saptamani, mai multe țari europene s-au confruntat cu proteste violente care au degenerat de mult ...
-
Vânătăile suspecte de pe corpul lui Trump se extind și pe față, alimentând speculațiile privind starea sa de sănătate
Președintele american a fost fotografiat cu o vanataie la tampla stanga, pe langa cele vizibile de mai mult timp pe main ...
-
Netanyahu publică o imagine generată de AI cu o explozie atomică deasupra Tel Avivului. Zeci de mii de israelieni din diaspora se întorc în țară pentru a vota împotriva lui
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a publicat duminica, 25 octombrie, o imagine generata cu ajutorul inteligenței ar ...
-
Elon Musk acuză Ucraina de încălcarea condiţiilor de utilizare ale Starlink: "Dacă Starlink ar fi dezactivat, linia frontului ucrainean s-ar prăbuşi imediat"
Magnatul american din domeniul tehnologiei Elon Musk, seful SpaceX, a acuzat Ucraina ca a incalcat conditiile de utiliza ...
-
Când îngrijirea acasă a unui părinte cu demență devine prea grea
Puțini oameni sunt pregatiți pentru momentul in care un parinte incepe sa uite drumul spre casa, numele nepoților sau da ...
-
Arată ca un nor uriaș, dar ar putea deveni una dintre cele mai neobișnuite clădiri din Europa
Un zgarie-nori impresionant, care seamana cu un nor „plutitor", ar putea fi construit intr-o destinație turistica ...
-
Între tradiția satului și ritmul orașului: cum se organizează astăzi o înmormântare în Domnești
Domnești este una dintre comunele din Ilfov care s-au schimbat cel mai mult in ultimii ani. Pe langa casele vechi cu cur ...
-
Misterul crăpăturilor de pe Lună. Cum au explicat cercetătorii apariția miilor de falii
Luna iși reduce treptat dimensiunile pe masura ce interiorul sau se racește, iar cercetatorii au identificat mii de fisu ...
-
Dezastrul anuntat: Metroul spre Otopeni ar putea fi gata abia în 2032 chiar și în cel mai optimist scenariu
Dupa lansarea primei „cartițe" pentru saparea tunelurilor pe secțiunea Tokyo-Aeroportul Otopeni a Magistralei 6 de ...
-
Câte persoane au trecut granițele României, după ce moldovenii au luat cu asalt punctele de trecere Sculeni și Albița
Aproape 95.000 de persoane au traversat frontiera Romaniei in ultimele 24 de ore. În același interval de timp, pol ...
-
Predicțiile celui supranumit "Nostradamus al Americii" - "Lumea se îndreaptă spre dezastru"
John Hogue, un autor cunoscut pentru interpretarile sale asupra profețiilor lui Nostradamus, susține ca lumea s-ar putea ...
-
Doar șase state din lume garantează bătrâneți sigure în fața crizei financiare. Raportul care anunță rescrierea regulilor de pensionare pentru două treimi din planetă
Sistemele globale de pensii au intrat oficial intr-o zodie a colapsului financiar, strivite de o dubla presiune: speranț ...
-
Incident de securitate absolut în SUA: Un obiect zburător neidentificat de formă triunghiulară a sfidat radarele Pentagonului
Doi observatori militari de rang inalt afirma ca au vazut un obiect triunghiular negru misterios zburand cu o viteza ext ...
-
Panică la IPJ Alba Iulia. Un bărbat înarmat cu o pușcă și o grenadă a intrat peste ofițerul de serviciu. Ce a cerut l-a surprins și pe polițist
Un barbat in varsta de 43 de ani, din municipiul Alba Iulia, a provocat momente de panica extrema sambata seara, 24 octo ...
-
Cercetătorii au descoperit de ce prostata bărbaților se mărește odată cu vârsta și ce se poate face
Oamenii de știința au descoperit un subtip distinct de celula in prostata și ar putea ajuta la rezolvarea misterului de ...
-
„Noapte înstelată", capodopera lui Van Gogh, ascunde un mister vechi de peste un secol. Ce au descoperit cercetătorii
Cercetatorii cred ca au reușit sa identifice cu exactitate cerul nocturn reprezentat in celebrul tablou „Noapte in ...
-
O studentă a abandonat facultatea după ce a fost violată de două ori de Alexandru Toader. Alte șase victime în dosarul în care profesorul e acuzat de 11 infracțiuni
Șapte femei sunt victime in dosarul in care Alexandru Toader, fiul fostului ministru Tudorel Toader, este acuzat de fapt ...
-
Florian Coldea devine patron unic la Strategic Assets după plecarea generalului Dumitru Cocoru. Firma are o marjă de profit de 48% cu doar 2 angajați
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, generalul in rezerva Florian Coldea, a devenit proprietarul exclusiv al compani ...
-
Controversat om de afaceri bulgar, executat cu un glonț în cap în propria casă. Poliția a prins deja trei suspecți. Care ar fi fost motivul asasinatului
Controversatul fost europarlamentar și om de afaceri bulgar Slavi Binev a fost impușcat mortal in propria locuința din d ...
-
Un bărbat a murit în timp ce se afla la funeraliile unui prieten. Ce s-a întâmplat când a mers să viziteze mormântul tatălui său
Un barbat in varsta de 48 de ani din Brazilia și-a pierdut viața intr-un mod cu totul neobișnuit, chiar in timpul ceremo ...
-
Un bărbat și o femeie din Capitală, acuzați că au răpit doi nou-născuți. Cine este mama copiilor
Un cuplu de romani care traia in Italia a vrut sa ia gemenii unei femei de cetațenie indoneziana, pe care o angajasera s ...
-
Alexandru Toader folosea notele și examenele ca monedă de schimb pentru abordarea și constrângerea studentelor
Lectorul Alexandru Florin Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, a fost arestat preventiv pentru 30 ...
-
Se punea la cale un război civil în Republica Moldova: Tinerii erau mobilizați prin rețelele sociale pentru a provoca proteste violente
Poliția, SIS și procurorii din Republica Moldova au facut percheziții in mai multe regiuni, intr-un dosar in care un gru ...
-
Agenți AI care intră singuri în rețele, se copiază de pe un device pe altul, „neutralizează" ținte și se autodistrug
Comandamentul cibernetic al Armatei SUA dezvolta un proiect aproape SF: agenți AI care intra singuri in rețele, se copia ...
-
Experții avertizează asupra unei crize globale de securitate cibernetică: inteligența artificială descoperă vulnerabilități mai repede decât pot fi remediate
Liderii unor companii importante din industria tehnologiei avertizeaza ca inteligența artificiala (AI) ar putea declanșa ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu