Medic din Italia: doctorii nu mai au voie să conecteze pacienţii de peste 60 de ani la aparate de respiraţie artificială
Postat la: 24.03.2020 | Scris de: ZIUA NEWS
Medicul israelian Gai Peleg, care îngrijeşte pacienţi în Parma, Italia, a declarat pentru Channel 12 că lucrurile se înrăutăţesc pe măsură ce numărul pacienţilor creşte. 5.000 de noi cazuri au fost confirmate în Italia în ultimele 24 de ore.
Peleg a spus că, potrivit celor la care este martor în spital, instrucţiunile sunt să nu se ofere acces la aparate de respiratorii artificiale pacienţilor de peste 60 de ani, deoarece astfel de aparate sunt în număr insuficient, scrie Jerusalem Post.
Cum departamentul său primeşte pacienţi cu coronavirus fără multe şanse de supravieţuire, se pune accentul pe asigurarea întâlnirii pacienţilor cu cei dragi şi intermedierea comunicării cu aceştia în ultimele momente, în ciuda reglementărilor de carantină. Alte relatări susţin că, pe măsură ce numărul morţilor creşte, unele familii se simt incapabile să asigure o înmormântare corespunzătoare pentru cei dragi.
Nu este clar din articolul Jerusalem Post dacă este vorba de pacienţii în stare foarte gravă care nu au şanse la viaţă sau despre toţi pacienţii de peste 60 ani cu o formă gravă a bolii.
Italia a reuşit să centralizeze datele persoanelor infectate cu coronavirus care au decedat, potrivit publicaţiei Journal International de Medecine, care citează un studiu al Instituto Superiore di Sanità, şi iată care sunt caracteristicile:
- media vârstei pacienţilor este de 80,5 ani (79,5 ani petru bărbaţi şi 83,7 la femei)
- 70 % dintre pacienţi sunt bărbaţi
- din totalul de 2003 pacienţi (până la data de 17 martie 2020), niciunul nu a avut vârsta sub 30 de ani
- 5 pacienţi au între 30 şi 39 de ani, 12 pacienţi au între 40 şi 49 de ani, 56 pacienţi au între 50 şi 59 de ani, 173 pacienţi au între 60 şi 69 de ani, 707 pacienţi au între 70 şi 79 de ani, 852 pacienţi au între 80 şi 89 de ani, şi 198 de persoane au peste 90 de ani
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Alimentele sunt tot mai bogate în calorii, dar mai sărace în nutrienți și foarte nocive - Rezultatele îngrijorătoare ale unui studiu
Cercetatorii au descoperit modificari „dramatice" in compoziția nutrienților din culturile agricole, observand sca ...
-
Președinția a publicat sinteza mesajelor primite de la magistrați - Ce supărări au de fapt judecătorii și procurorii
Președintele Romaniei a primit, intre 11 și 19 decembrie 2025, un val de observații scrise din interiorul sistemului jud ...
-
Vaccinuri pentru slăbit: Ce se întâmplă când te oprești? „E ca și cum ai sări de pe o stâncă!"
Vaccinurile pentru slabit, sau GLP-1, au facut pentru mulți ceea ce dietele nu ar putea face niciodata: acel „zumz ...
-
16 fișiere din Dosarul Epstein au dispărut în mod inexplicabil! Printre ele erau și imagini cu Donald Trump
Cel putin 16 fisiere au disparut de pe pagina web publica a Departamentului de Justitie pentru documente legate de Jeffr ...
-
Ipoteză neașteptată: câmpul magnetic al Pământului ar putea transfera atmosfera terestră pe Lună
O noua cercetare publicata in revista științifica Nature Communications Earth & Environment aduce dovezi surprinzato ...
-
Există o „a treia stare" între viață și moarte - iar asta sugerează că celulele tale sunt conștiente, spun unii oameni de știință
Ciclul biologic al existenței noastre pare relativ simplu: ne naștem, traim, murim. Punct. Dar cand examinezi existența ...
-
Datele intime ale utilizatorilor siteului PornHub cu filme pentru adulți au fost compromise într-un atac de proporții al hackerilor
Informații extrem de sensibile ale utilizatorilor Pornhub Premium (site de filme pentru adulți) au ajuns in posesia hack ...
-
Warren Buffett a dezvăluit regula 90/10: O strategie simplă de a face bani, nu îți trebuie expertiză
Legendarul om de afaceri Warren Buffett a reușit recent sa adune un munte de bani cash: numai puțin de 381 de miliarde d ...
-
Cea mai lungă noapte a anului. Superstiții de solstițiul de iarnă: De ce nu e bine să fii singur în noaptea de 21 decembrie
Duminica, 21 decembrie, va fi cea mai lunga noapte din an, fapt ce marcheaza solstițiul de iarna, iar astronomic inseamn ...
-
Ultimele avertismente ale lui Mircea Coșea despre ce urmează în economia românească după iarnă
Moartea profesorului Mircea Coșea a readus in prim-plan una dintre cele mai incomode teme ale ultimilor ani: fragilitate ...
-
Asta mai lipsea! NATO anunță că rolul României crește - Centru de livrare de arme către Ucraina pe teritoriul țării noastre
Livrarile de arme catre Ucraina nu s-au diminuat in urma deciziei presedintelui american Donald Trump de a opri donatiil ...
-
Cât de mult va crește euro în 2026: Analiștii anticipează un an greu pentru români
2026 se anunța un an greu din punct de vedere financiar. Analiștii economici anticipeaza ca leul va continua sa se deval ...
-
Descoperirea care a uimit arheologii: va schimba multe despre modul în care am înțeles perioada preistorică
Arheologii care lucreaza la situl Kalambo Falls, situat in nordul Zambiei, au descoperit doua trunchiuri masive de lemn ...
-
Adio bani cash: UE vrea să lanseze o nouă monedă care va funcționa într-un mod inedit
Consiliul Uniunii Europene a aprobat vineri pozitia sa de negociere privind euro digital, sustinand un model care includ ...
-
Obiectiv ambițios: Trump cere revenirea americanilor pe Lună până în 2028 și construirea unei baze selenare permanente pana in 2030
Donald Trump a stabilit oficial obiectivul de a trimite din nou oameni pe Luna pana in 2028 si de a apara spatiul cosmic ...
-
S-a aflat cine a făcut clipul fals devenit viral cu lovitura de stat din Franța. Sumă incredibilă primită de realizator
Jurnaliștii francezi au aflat cine a generat știrea falsa despre lovitura de stat din Franța care a devenit virala pe re ...
-
Cum transformi uscarea hainelor într-un proces rapid și eficient
Uscarea hainelor este o provocare in multe locuințe, mai ales in sezonul rece sau in apartamente fara balcon. Soluția mo ...
-
Concert de neratat azi la Muzeul Tăranului: ZEPPELIN XPERIMENT - MIKE GODOROJA & BLUE SPIRIT
Va reamintim ca astazi, 19 decembrie 2025, are loc un concert absolut de senzatie al trupei Mike Godoroja & The Blue ...
-
Departamentul Apărării al SUA finanțează marile companii AI cu contracte individuale de 200 de milioane de dolari
Departamentul Apararii Statelor Unite a incheiat luni contracte de pana la 200 de milioane de dolari fiecare cu marile c ...
-
Expert contabil despre cum va folosi statul AI pentru taxe si impozite: „În momentul de față este pentru omenire un pact cu diavolul"
În momentul de fața, inteligența artificiala (AI) este pentru omenire un „pact cu diavolul", a declarat, int ...
-
Virusurile deturnează celulele gazdă folosind mesaje ARN secrete, arată un studiu științific de amploare
Virusurile isi pot controla pe ascuns gazdele bacteriene apeland la o arma „secreta", mici molecule de ARN, confor ...
-
Dezastru: Patronii de la munte se plâng că turiștii nu mai vin de sărăbători - Anulări pe bandă rulantă. Care e situația înainte cu câteva zile de Crăciun
Fara zapada, dar și cu prețuri care sfideaza orice urma de bun-simț, muntele nu mai reprezinta o opțiune pentru turiști ...
-
Ce i s-a întâmplat Rodicăi Stănoiu chiar în ziua în care a murit. Trebuia să primească o sumă importantă
Fosta ministra a Justiției, Rodica Stanoiu, a murit pe 3 decembrie 2025, chiar in ziua in care a caștigat un proces priv ...
-
Programul Europa Digitală: Ce rezultate a obținut proiectul cu buget de 8,16 miliarde de euro pentru perioada 2021-2027
Programul Europa Digitala (DIGITAL) joaca un rol important in accelerarea transformarii digitale la nivelul Uniunii Euro ...
-
Așii din mâneca Europei în lupta cu SUA: Cele două lovituri strategice cu care UE poate zdruncina "bula AI" de care depinde viitorul politic al lui Trump
Noua strategie naționala de securitate a administrației Trump, care descrie Europa drept un spațiu aflat intr-un „ ...
-
Scenariu apocaliptic: Profesor de la Harvard vorbește despre o „navă de luptă extraterestră" care se apropie de Pământ
Un nou avertisment venit din mediul academic zguduie comunitatea științifica și reaprinde temerile legate de viața extra ...
-
Noua ordine mondială e ca o tablă de șah: Lumea se confruntă cu o nouă eră - UE trebuie să se reformeze, altfel riscă să devină irelevantă!
Uniunea Europeana trebuie sa se reformeze, altfel risca sa devina irelevanta, pe masura ce rivalitatea dintre China si S ...
-
A murit prestigiosul analist economic Mircea Coșea la 83 de ani. În urmă cu 2 săptpmâni și-a lansat ultima carte "Jurnal pe frontul războiului comercial"
Mircea Coșea, unul dintre cei mai vocali analiști economici din Romania, profesor universitar și fost politician, a muri ...
-
Revoltător: O româncă a murit după ce șoferul microbuzului cu care venea spre România a dat-o jos în Ungaria pentru 50 de euro suplimentari
Un caz extrem de grav și revoltator a avut loc intr-un microbuz romanesc care transporta muncitori in strainatate. O fem ...
-
„Caracatița" corupției ajunge la Volodimir Zelenski: probleme pentru președintele Ucrainei
Un total de 59% dintre ucraineni cred ca președintele Volodimir Zelenski este personal responsabil pentru acțiunile lui ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu