• Tweet

Potrivit dezvăluirilor publicate astăzi de Acta Musei Plagiensis, un fost doctorand al lui Gabriel Liiceanu, Cristian Ciocan, a obtinut titlul de doctor al Universitatii din Sorbona printr-un autoplagiat de 45%. Ciocan a tradus cca 200 pagini ale tezei sustinuta in limba romana, integrandu-le in teza de doctorat din Franta.

Astfel, Ciocan a obtinut doua titluri de doctor in baza aceleiasi lucrari. Mai jos regăsiți integral articolul prin care autoplagiatul masiv comis de Ciocan a fost demascat:

"Am primit pe adresa redacției o nominalizare formidabilă pentru Gala Premiilor Acta Musei Plagiensis. Un caz aparte, întru totul, pe care vi-l prezentăm cu emoția posibilității de a extinde sesiunea de premii pentru impostură academică la nivel internațional. Redăm mai jos articolul primit:

„Doctor al Universității Paris IV, din 2009, și doctor al Universității din București, din 2006, Lect. Habil. Cristian Ciocan este unul dintre cei mai cunoscuți discipoli ai lui Gabriel Liiceanu. A jucat la dublu și la master, în 2000 urmând două programe postuniversitare la Universitatea Paris XII și Universitatea Babes-Bolyai. Cu studii absolvite în România și în Franța, fost bursier NEC (între 2009 și 2010), redactor de carte al Editurii Humanitas, fost bursier Humboldt (2007-2008), Cristian Ciocan a primit în 2009: Premiul „In hoc signo vinces" pentru excelență în cercetare acordat de CNCSIS. Însă Ciocan avea să fie cunoscut cu adevărat abia 2 ani mai târziu, în 2011, când a fost respins la un concurs didactic universitar în urma căruia Gabriel Liiceanu a deschis un adevărat scandal mediatic în apărarea alumnului său.

Portretul elogios cu care începe scrisoarea deschisă publicată de Liiceanu cu această ocazie ne dă câteva criterii în plus, cuantificabile, pentru aprecierea performanțelor academice ale lui Ciocan. Le redau mai jos, tocmai pentru a semnala graviatea situației.

„(...) cărți publicate la Springer Verlag și la edituri prestigioase din țară, capitole în volume internaționale de filosofie, zece articole în reviste indexate ISI, editorul a 17 volume (majoritatea internaționale), premiu de excelență în cercetare, trei burse post-doctorale (dintre care una la Universitatea din Freiburg), ctitorul și redactorul șef al singurei revistei internaționale de filosofie din România (Studia Phenomenologica), 11 conferințe în străinătate, fellow al Fundației Alexander vom Humboldt, coordonator de conferințe internaționale, membru al câtorva organizații profesionale internaționale, membru și referent în colective editoriale de prestigiu internațional, director de proiect în două granturi de cercetare, editorul în străinătate, în patru limbi de circulație internațională, a operelor lui Constantin Noica și Alexandru Dragomir"
La acel timp, Gabriel Liiceanu îl soma pe Daniel Funeriu, Ministru al Educației, să ia act de rezultatul concursului, împrumutând metafore din fotbal: „Imaginați-vă o clipă, domnule Ministru, că un club de fotbal l-ar trimite la plimbare pe Messi și l-ar băga pe teren pe băiatul care face curat la vestiare". Pentru profesorul său, Ciocan era un Messi al filosofiei românești, sortit celor mai inconvenabile transferuri: din bursă în bursă, într-un exil intelectual fără sfârșit, până când o universitate românească avea să îl primească pentru un portofoliu didactic.
Sigur, anii au trecut, Messi a tot jucat în deplasare, până în ziua în care cea mai importantă ctitorie a carierei sale a fost dezvăluită: un autogol. Așa gest, mai rar, într-adevăr. Editorul lui Noica și Dragomir peste hotare a scris și cel mai grosolan autoplagiat din breasla fenomenologilor: 45% din teza de doctorat scrisă în limba română a fost tradusă în limba franceză, fără a indica vreo sursă. Ba mai mult, Messi a fost și nerecunoscător. Dacă în teza susținută în România Ciocan îi mulțumește lui Gabriel Liiceanu pentru întreaga perioadă de mentorat, în teza susținută în Franța Messi șterge orice urmă de gratitudine pentru mentorul lui, așa cum Heidegger a șters dedicația către Husserl din ediția Ființă și timp publicată după moartea profesorului său și preluarea catedrei de fenomenologie. Sunt sigur că Gabriel Liiceanu va înțelege această întorsătură vicioasă a dialecticii istoriei, prin care Ciocan a încercat să ascundă, de fapt, orice urmă către prima teză de doctorat. Altminteri, dacă urmăriți cu atenție, în formele recente ale CV-ului lui Ciocan, referința la doctoratul de la Sorbona dispare, în locul acesteia fiind consemnată cea mai temerară reușită din cariera academică, și anume poziția de Lector Habilitat, din 2015 Ciocan devenind coordonator de doctorat, angajat al CESI al UB.
Acum, la 8 ani distanță, cred că o asemenea performanță, prin care un autoplagiator faultează Sorbona și primește, încununare, și recunoașterea CNCSIS-ului, mai rar ne-a fost dat să vedem.
Despre „Faptul-de-a-fi-vinovat" înțeles ca „a se face pasibil de o pedepasă" sau „de a fi dator", Cristian Ciocan și Gabriel Liiceanu știu foarte bine din scrierile lui Heidegger. Dacă pentru primul așteptăm pedeapsa, de la al doilea așteptăm să ne recuperăm creanțele bunului simț. Din cei 9 doctoranzi din toată cariera de coordonator de doctorat a lui Liiceanu, Ciocan e primul care ne arată rezultatele educației fenomenologice ca impostură perpetuată în nenumărate funcții, titluri și beneficii, sub formă de granturi, obținute în baza unui autoplagiat ferm. Îmi rezerv dreptul de a recunoaște această situație ca fiind tragică, după cum Gabriel Liiceanu ar putea-o numi singur.

Altminteri, această năucitoare dezvăluire vine în contextul în care Gabriel Liiceanu a inițiat o adevărată luptă angajată împotriva plagiatului și imposturii academice. Nimic mai potrivit pentru a confirma cunoașterea și intențiile sale cu privire la această MESSIanică cruciadă. Sunt sigur că pe de o parte, Universitatea din București, prin IOSUD și Comisia de etică, iar pe de altă parte CNATDCU, prin toate pârghiile legale și morale, vor gestiona cazul așa încât onorurile și beneficiile academice obținute de Ciocan în urma titlului de la Sorbona să fie anulate. În plus, prin dimensiunea internațională a „dosarului Ciocan", reușim să ne externalizăm performanțele academice în materie de fraudă așa cum niciun alumn, al niciunei mari universități europene, nu a făcut-o vreodată.
Îl felicit pe Ciocan pentru puțina inspirație recuperată după criza de autenticitate din timpul autoplagiatului, dovedită prin alegerea titlului volumului apărut la Humanitas, tributar conținutului celor două teze: Muribundus sum. Cum altfei te-ai putea numi după o asemenea fraudă?" (MIHAI MELINTE)

MAI MULTE AMANUNTE AICI.