OMV ar putea vinde participațiunea din Neptun - Deep unui colos financiar american, dar păstrează PETROM!
Postat la: 30.11.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
Cel mai mare fond de investiții din lume, Carlyle Group Inc., a depus o ofertă de mai multe miliarde de dolari pentru cumpărarea unei mari părți din acțiunile OMV AG din firmele care extrag petrol și gaze al companiei austriece, în ceea ce ar fi o mișcare îndrăzneață de a se extinde în continuare în sectorul combustibilii fosili, au spus agenției Bloomberg surse apropiate companiei.
Celebra publicație americană mai face o dezvăluire în premieră. OMV ar fi interesată de achiziția participațiunii companiei Black Sea Oil&Gas, care extrage deja gaz din zona adiacentă Costineștiului. Recent am afirmat că Albert Stern, noul CEO al OMV, prezent la Cotroceni, pentru o întâlnire privată cu președintele statului român, nu e grăbit să scoată gazul din Marea Neagră, din perimetrul Neptun Deep, deținut în proporție egală, dar cu drept de operare, împreună cu Romgaz.
Carlyle Group Inc. administrează active de peste 320 de miliarde de dolari în toată lumea, conform paginii sale de web. Firma de private equity urmărește mai demult operațiunile OMV în majoritatea piețelor în care explorează, au spus sursele citate, care au dorit să-și păstreze anonimatul.
OMV administrează pachetul majoritar la compania românească Petrom, considerată cash-cow-ul companiei mamă. Este cel mai mare producător de petrol și gaze din sud-estul Europei. OMV deține participații în sectorul combustibililor fosili în Libia, Emiratele Arabe Unite și Norvegia. Compania a anunțat recent că renunță la activele sale din Rusia.
Discuțiile sunt în desfășurare și nu există nicio certitudine că vor duce la o tranzacție, mai arată Bloomerg, publicație care susține și că, cel mai probabil, tranzacția ar putea să nu vizeze participația companiei austriece la Petrom. Reprezentanții Carlyle și OMV au refuzat să comenteze.
Publicația de business americană face o dezvăluire în premieră: OMV-Petrom ar fi interesată să cumpere participația consorțiului american de la Black Sea Oil&Gas, care exploatează un alt perimetru de gaz din Marea Neagră. Fondul de investiţii Carlyle Group, cel mai mare din lume, deține majoritatea acțiunilor companiei Black Sea Oil & Gas (BSOG). BSOG este deţinută de subsidiara sa Carlyle International Energy Partners (CIEP), care este acţionar majoritar, şi de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), acţionar minoritar din noiembrie 2017. Compania a intrat în România prin cumpărarea afacerilor Sterling Resources, inclusiv perimetrele de explorare din Marea Neagră.
Recent reprezentanți ai Carlyle Group, acționarul majoritar al Black Sea Oil&Gas, s-au întâlnit cu premierul Nicolae Ciucă, anunțându-și intenția de a investi în companiile energetice din România și în principal în noile perimetre de gaz din Marea Neagră.
Bloomberg mai afirmă că nu demult, reprezentanți ai fondului de investiții Carlyle și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) au solicitat instituțiilor abilitate din România date despre proiectului de Dezvoltare Gaze Naturale Midia (MGD), singura exploatare offshore de gaze nouă din Marea Neagră, în vederea asocierii cu o terță parte sau chiar a vânzării companiei.
Firmele de private equity nu operează direct. Acestea cumpără în numele unor terți, care de multe ori rămân anonimi. Întrebarea este cine se ascunde în spatele interesului Carlyle Group de a achiziționa perimetre de exploatarea gazului și de extracția petrolului.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Revine în atenția lumii "Opțiunea Samson": Daca Israel pierde va arunca lumea-n într-un Război nuclear devastator
Mai putina lume stie despre "Opțiunea Samson" și ce inseamna ea. Pe scurt, ideea e ca daca Israel pierde lupta sionista ...
-
Se repetă scenariul și in cazul Dubai?!
Se speculeaza ca piața imobiliara din Dubai a pierdut, in cateva zile, 250 de miliarde de dolari, din cauza loviturilor ...
-
Sefa spiritismului de la Casa Alba revine cu un film absolut uluitor in care efectueaza o sedinta de exorcism
Sefa spiritismului de la Casa Alba revine cu o filmare uluitoare, dupa ce in precedenta s-a dat in spectacol vorbind in ...
-
A condus Chevron în Venezuela și a fost informator al CIA. Cine l-a sfătuit pe Trump înainte de operațiunea împotriva lui Maduro
În lunile dinainte ca liderul SUA, Donald Trump, sa acționeze pentru a-l captura pe președintele venezuelean Nicol ...
-
Românii încearcă să scape de vacanțele plănuite în Orientul Mijlociu. În ce condiții își pot primi banii înapoi
Tot mai mulți romani incearca sa iși vanda vacanțele planuite in orientul Mijlociu dupa izbucnirea razboiului cu Iranul. ...
-
Eroarea de calcul a lui Trump în războiul cu Iranul costă lumea întreagă
Președintele Donald Trump, convins ca Iranul va ceda rapid in fața presiunilor americane, ar fi ignorat in repetate rand ...
-
Rămâne Israelul fără interceptoare în fața rachetelor iraniene? - Explicațiile IDF
Armata indica faptul ca Israelul nu are o lipsa „critica" de interceptoare de aparare aeriana in contextul razboiu ...
-
Situația devine explozivă: liderul Houthi anunță că gruparea se pregătește să intre în război alături de Iran
Într-o schimbare notabila de retorica, liderul gruparii Houthi din Yemen, Abdul Malik al-Houthi, a dat de ințeles ...
-
Industria petrolieră, consternată de postarea lui Trump despre Iran - Relație volatilă cu liderul de la Casa Albă
Președintele Donald Trump ar putea crede ca razboiul sau din Iran este un avantaj pentru industria petroliera - dar modu ...
-
Gardienii Revoluției vor capul lui Netanyahu: „Vom continua să-l vânăm şi să-l ucidem cu toată puterea noastră"
Gardienii Revolutiei din Iran au promis ca il vor „vana si ucide" pe premierul israelian Benjamin Netanyahu, in a ...
-
Vacanțe compromise și zboruri anulate. Războiul din Orientul Mijlociu afectează milioane de turiști
Razboiul SUA si Israel impotriva Iranului provoaca perturbari majore in transportul aerian global, determinand devierea ...
-
Ucraina a lovit Rusia în Marea Neagră: Două nave au fost distruse
Agentia de informatii militare a Ucrainei, HUR, a declarat sambata ca a atacat si a avariat doua nave folosite de armata ...
-
Fiul filosofului Andrei Pleșu a fost trimis în judecată la Iași: trafic de droguri. Riscă până la 12 ani de închisoare
Mihai Alexandru, fiul filosofului și scriitorului Andrei Pleșu, a fost trimis in judecata, ieri, la Tribunalul Iași, de ...
-
AI îi termină pe angajați. Cercetătorii au numit această stare „epuizare cerebrală artificială"
O parte din argumentele in favoarea inteligenței artificiale la locul de munca suna cam așa: e ca și cum ai avea o echip ...
-
Ce zile libere se acordă de Paște pentru angajați. Românii vor beneficia de mai multe minivacanțe în următoarea perioadă
Anul acesta, Paștele ortodox va fi sarbatorit pe 12 aprilie, ceea ce aduce un weekend prelungit pentru majoritatea salar ...
-
De ce Insula Kharg este vitală pentru Iran. Rolul crucial al acesteia și impactul său asupra războiului
Insula Kharg este un mic afloriment stancos la doar 24 de kilometri de coasta Iranului - dar, in ciuda dimensiunilor sal ...
-
Cum a compromis Google Translate noua unitate de asasini de elită a Rusiei. Eroarea stupidă făcută de unul dintre maeștrii spionajului rus
Centrul 795, care a aparut dupa inceperea razboiului de amploare al Rusiei in Ucraina și cuprinde unitați de elita din G ...
-
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
Beijingul accelereaza investițiile in IA, calcul cuantic și semiconductori pentru a elimina dependența de SUA, in ciuda ...
-
Analiză CNN: Șapte motive pentru care Trump nu a câștigat războiul din Iran
Președintele Donald Trump se indreapta spre o rascruce dificila in Iran pe masura ce razboiul din Orientul Mijlociu avan ...
-
Explozie a cazurilor de cancer colorectal la adulţii sub 50 de ani. Ce avertizează cercetătorii (studiu)
Cancerul colorectal apare tot mai frecvent la persoane sub 50 de ani, iar cercetatorii incearca sa inteleaga de ce aceas ...
-
Atac cibernetic asupra site-ului ANAF, revendicat de hackeri pro-iranieni
Un grup de hackeri cu legaturi cu Iran, cunoscut sub numele de Echipa 313 - Rezistența Cibernetica Islamica, a revendica ...
-
Războiul dintre Pakistan și Aganistan se intensifică - Bombardamente la Kandahar
Pakistanul a bombardat un depozit de combustibil al companiei aeriene private Kam Air din apropiere aeroportului din Kan ...
-
Se prefigurează un adevărat dezastru pentru Donald Trump: Republicanii încep să piardă major teren în fața democraților
Tabara democrata a caștigat deja 28 de locuri deținute anterior de republicanii lui Trump in legislaturile statelor amer ...
-
„Nostradamus al Chinei" a prezis cum se va sfârși războiul din Iran: „Aceasta va schimba pentru totdeauna ordinea globală"
„Nostradamus al Chinei", profesorul Xueqin Jiang, a prezis corect doua evenimente majore. A treia profeție vizeaza ...
-
Urmează un spectacol de excepție pe cerul zilei: O cometă rară va trece foarte aproape de Soare
O cometa nou descoperita, aflata in trecere pe langa Soare, ar putea deveni vizibila la inceputul lunii aprilie, daca va ...
-
Sănătatea românilor în balanță: cele mai comune 7 probleme medicale și managementul lor
Starea de sanatate a populației din Romania reflecta un amestec complex de factori genetici, obiceiuri alimentare tradiț ...
-
Donald Trump a luat o măsură care va genera mari controverse: Ridică sancțiunile impuse Rusiei și permite cumpărarea de petrol rusesc
Statele Unite au autorizat țarile sa cumpere petrol și produse petroliere rusești sancționate, care sunt in prezent inca ...
-
Beneficiile utilizării unui triciclu electric pentru seniori
Pe masura ce anii trec, mobilitatea devine o preocupare esențiala pentru mulți seniori, iar libertatea de a te deplasa i ...
-
Pericol major pentru Europa: Un tsunami ar putea lovi în orice moment, dar țările europene nu au planuri pentru un asemenea dezastru
Deși Marea Mediterana este adesea considerata o zona cu risc redus de tsunami, cercetarile recente arata ca valuri distr ...
-
Astroloaga care a prezis Covid și Războiul din Iran vine cu o nouă profeție terifiantă: Harta lumii se va schimba foarte brusc și va afecta și România
Astrologa care a prezis Covid avertizeaza ca harta lumii va fi redesenata in 2026, iar schimbarile vor afecta granițele ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu