Pandemiile istorice și cum a reacționat omenirea la ele de-a lungul secolelor: "Oamenii se temeau că medicii vor să îi disece"

Postat la: 29.04.2020 |

Bolile infecțioase au reprezentat o problemă a omenirii și a comunităților umane de mii de ani. De la orașele antice din Siria și până la epidemii din Regatul Unit al anilor 1830, avem o mulțime de exemple documentate de pandemii care au produs haos și deznădejde printre oameni. The Guardian face un mic inventar al unora dintre cele mai mortale epidemii de dinainte de secolul XX.

Ciuma lui Iustinian

Ciuma lui Iustinian, care a afectat Imperiul Roman de Răsărit începând cu 541, a dispărut și reapărut periodic până la mijlocul secolului al VIII-lea. Se estimează că ea a ucis zeci de milioane de oameni. Dovezile istorice sunt puține, fapt ce face dificilă descoperirea adevăratului bilanț al acestei pandemii.

Populațiile din perioada respectivă au crezut, în cea mai mare măsură, că ciuma a fost un act de retribuție divină. Profesorul J. N. Hays, autorul unei lucrări asupra impactului pandemiilor asupra istoriei omenirii, spune că, în Siria, oamenii au început să spargă obiecte de ceramică, crezând că acest lucru ar putea să îi salveze de ciumă. „Acesta ar putea fi un exemplu de șoc traumatic prin care a trecut populația din zonă", spune Hayes.

Moartea Neagră - pandemia de ciumă bubonică

Pandemia de ciumă bubonică, poate cea mai violentă pandemie din istoria umanității, s-a răspândit de-a lungul Europei, Orientului Mijlociu și nordului Africii la mijlocul secolului al XIV-lea și a ucis între o treime și jumătate din populația acestor regiuni. Pandemia, cauzată de aceeași bacterie letală care a cauzat și ciuma lui Iustinian, Yersinia Pestis, s-a răspândit rapid prin rutele comerciale care conectau Europa.

Perspectiva contemporanilor în ceea ce privește ciuma bubonică se baza pe ideea de păcat și Apocalipsă, pedeapsa divină și alinierea planetelor. Afectați puternic de ciumă au fost și preoții care de cele mai multe ori trebuiau să îi înmormânteze pe cei uciși de infecție, de la care, ulterior, luat ciuma, o boală extrem de contagioasă.

Ciuma bubonică și devastarea pe care au adus-o au făcut ca oamenii să devină temători de cei diferiți de ei, de străini și de comercianți. În Anglia, au avut loc numeroase atacuri asupra comercianților flamanzi, de exemplu. Trauma psihologică, scăderea dramatică a populației și conflictele specifice societății feudale i-au făcut pe oameni să trateze orice și pe oricine era străin cu o agresivitate crescută.

A doua pandemie de holeră

Au existat șase pandemii de holeră în secolul al XIX-lea. Originară din India, boala a ajuns pentru prima oară în Europa în 1831, facilitată de nodurile comerciale și militare dintre Europa și Asia. În Regatul Unit, boala a fost descoperită pentru prima oară în Sunderland, de unde s-a răspândit în tot arhipelagul britanici și făcând aproximativ 32.000 de victime într-un singur an. Și astăzi, holera rămâne o boală răspândită și foarte mortală în locuri cu acces insuficient la apă curată.

Mortalitatea din cauza holerei a fost mare, iar oamenii mureau la puțin timp după infectare. Spitale improvizate au fost construite rapid în marile orașe, însă a existat o puternică respingere a acestor eforturi din partea statului - revolte au apărut spontan iar medicii erau atacați. Oamenii deveneau suspicioși față de medicii pe care trebuiau să îi plătească pentru tratament și se temeau că aceștia vor doar să le ia corpurile după moarte pentru a îi diseca.

Dr. Katrina Navickas, istoric la Universitatea din Hertfordshire, spune că poveștile de groază răspândite în societate în ceea ce privește disecarea cadavrelor a alimentat acest climat al fricii. „Oamenii nu mai aveau încredere în doctori, nu mai aveau încredere în stat, iar acest sentiment era accentuat de poveștile de groază care apăreau în presă în ceea ce privește hoții de cadavre", spune ea.