Parlamentul European a votat Acordul Brexit
Postat la: 30.01.2020 |
Parlamentul European a votat, miercuri seară, Acordul Brexit. 621 de eurodeputați au votat pentru, iar 49 împotrivă. După 47 de ani în Uniunea Europeană și trei ani de criză politică, Marea Britanie va părăsi blocul comunitar, vineri, la miezul nopții.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat miercuri, în cadrul plenului Parlamentului European reunit la Bruxelles, că garanţiile solide de concurenţă corectă din partea Regatului Unit sunt o precondiţie pentru un nou acord comercial cu Uniunea Europeană după Brexit.
Ursula von der Leyen a luat cuvântul în cadrul sesiunii Parlamentul European care urmează să valideze, la 19:00 ora României, acordul de retragere a Regatului Unit din UE. Ea a accentuat că cele două părţi trebuie să lucreze mână în mână în domenii precum securitatea şi combaterea schimbării climatice.
"Luăm în considerare un acord de liber schimb cu zero tarife şi zero cote. Dar precondiţia este ca afacerile din UE şi britanice să continue să concureze de pe picior de egalitate. Cu siguranţă nu vom expune companiile noastre unei concurenţe neloiale", a afirmat Ursula von der Leyen în faţa eurodeputaţilor. De asemenea, Von der Leyen a spus că UE va fi "vigilentă" privind modul în care va fi implementat acordul de divorţ la frontiera irlandeză sensibilă. "Niciun parteneriat nu va asigura beneficiile ce decurgeau din apartenenţa la Uniunea Europeană", a adăugat ea, dar a garantat că "cu cât îşi ia Marea Britanie mai multe angajamente de respectare a regulilor noastre (...), cu atât va fi mai deschis accesul către piaţa unică".
"Vreau ca UE şi Regatul Unit să rămână buni prieteni şi buni parteneri", a afirmat preşedinta Comisiei Europene, precizând că "trebuie să ne dedicăm toată energia, 24 de ore din 24 şi şapte zile din şapte pentru a ajunge la rezultate" în negocierea viitoarei relaţii. "Vă vom iubi mereu şi nu vom fi niciodată departe. Trăiască Europa!", şi-a încheiat discursul Ursula von der Leyen.
Marea Britanie se retrage pe 1 februarie din Uniunea Europeană, dar negocierile privind viitoarele relaţii bilaterale generează din nou riscuri privind producerea unui Brexit "dur", cu efecte care vor fi simţite abia din ianuarie 2021, când expiră perioada de tranziţie.
Michel Barnier, negociatorul-şef european pe tema Brexit, a avertizat că există riscul unei întreruperi brutale a relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie.
"Prima etapă este finalizată şi trebuie să reconstruim totul. La sfârşitul acestui an, dacă nu vom avea un nou acord, nu va mai fi o situaţie de rutină, nu vor mai fi reglementări. Trebuie să conştientizăm că există riscul de a ajunge la marginea prăpastiei, mai ales în privinţa relaţiilor comerciale", a avertizat Michel Barnier, potrivit cotidianului Le Figaro.
În lipsa unui acord comercial bilateral, relaţiile economice dintre Bruxelles şi Londra vor intra sub incidenţa reglementărilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), mai puţin avantajoase.
Michel Barnier a reiterat că există "foarte puţin timp" pentru a se ajunge la un nou acord în timpul perioadei de tranziţie, aşa cum insistă premierul Boris Johnson. Noul acord va trebui să conţină reglemenări comerciale, în domeniul securităţii, energiei, transporturilor şi pescuitului.
Comisia Europeană a elaborat hărţi care prezintă traficul între Uniunea Europeană şi Marea Britanie după Brexit, iar sistemul relevă că vor fi controale vamale între provincia britanică Irlanda de Nord, care rămâne în uniunea vamală europeană, şi restul teritoriului britanic.
În afară de problemele comerciale, Marea Britanie riscă să se confrunte cu o criză internă, în condiţiile în care politicieni din Scoţia, Irlanda de Nord şi Ţara Galilor pledează pentru independenţă, pe fondul nemulţumirii faţă de ieşirea ţării din Uniunea Europeană.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Canada bate palma cu UE și anunță „Alianța pentru Viitor" - „Nu propunem un al treilea bloc"
Premierul Canadei, Mark Carney, a salutat joi, in discursul susținut in Parlamentul European de la Strasbourg, propunere ...
-
Siegfried Mureșan, noul premier desemnat: "Accept propunerea făcută de Președintele României"
Siegfried Mureșan a anunțat ca accepta propunerea președintelui Nicușor Dan de a prelua funcția de prim-ministru. Anunțu ...
-
O bucată de material din Soare s-a desprins și ar putea declanșa furtuni magnetice catastrofale pe Terra
Un raport al unei publicații de astronomie, co-scris de un cercetator solar al NASA, avertizeaza ca un nor masiv și dens ...
-
Modelele AI conversează într-un dialect care combină limbajul poetic cu jargonul tehnic al tinerilor antreprenori
Modelele de inteligența artificiala au inceput sa comunice intr-o versiune ciudata și noua de engleza, care se citește c ...
-
Dan Șova revine în avocatură, Partener în cadrul SĂVESCU & ASOCIAȚII
Cu peste 30 de ani de experiența profesionala, Dan Șova are o practica axata pe drept fiscal și litigii fiscale complexe ...
-
O echipă de cercetători de la Universitatea Stanford, coordonată de un român, a creat șoareci cu creier pe jumătate uman. La ce folosește experimentul
Cercetatorii de la Universitatea Stanford, coordonați de psihiatrul roman Sergiu Pașca, au creat șoareci in al caror cre ...
-
Pancreasul și splina, primele organe care îmbătrânesc rapid după 50 de ani, arată oamenii de știință
Oamenii de știința au reușit in sfarșit sa descifreze secretul ceasului biologic al corpului uman și au descoperit care ...
-
Frauda informatică de la Revolut: Hackerii s-au prezentat drept anchetatori și au folosit adresa prefecturii Reggio Calabria din Italia pentru a obține datele clienților
O frauda informatica de amploare a fost pusa la cale folosind adresa de poșta electronica certificata a Prefecturii Regg ...
-
OpenAI dezvăluie noi cazuri de comportament „îngrijorător" al inteligenței artificiale: Mai multe modele au făcut eforturi considerabile pentru a trişa
OpenAI, dezvoltatorul ChatGPT, a dezvaluit noi incidente in care modelele sale de inteligenta artificiala (AI) s-au comp ...
-
Chatboții AI dezvoltă forme de comunicare pe care oamenii nu le mai pot înțelege
Agenții autonomi de inteligența artificiala bazați pe modele precum Claude, Gemini și Grok au inceput sa dezvolte sponta ...
-
Saci cu oseminte ascunși în Slatina, sub o criptă falsă. Primarul Mario De Mezzo: „Urmează să facem săpături"
Miercuri, 16 septembrie 2026, lucratorii care au preluat de curand administrarea Cimitirului Strehareț din municipiul Sl ...
-
Cristina Trăilă, declarație surprinzătoare după audierea la DNA Iași: „Eu sunt complice. Încă nu am elucidat cum". Cere evaluarea procurorilor după numărul de achitări
Cristina Traila, fost parlamentar si secretar general adjunct al Guvernului, a declarat, miercuri, dupa ce a fost audiat ...
-
Accesul copiilor și adolescenților la rețele sociale va fi interzis în Uniunea Europeană. Ce presupune proiectul propus de Comisia Europeană
Ursula von der Leyen propune noi reguli pentru protejarea copiilor și adolescenților in mediul online, inclusiv interzic ...
-
Undă verde în Parlament pentru modificarea Codului Penal! Inteligența artificială a fost introdusă în sfera penală
Camera Deputaților a adoptat astazi, in calitate de for decizional, PL-x nr. 489/2026 - proiect de Lege pentru modificar ...
-
Fără precedent! Germania intră în alertă: spitalele sunt pregătite pentru un posibil război
Societatea de Chirurgie Traumatica din Germania (DGU) cere integrarea rețelelor specializate de traumatologie in sistemu ...
-
Medicament creat cu ajutorul AI, semnal spectaculos: Sângele pacienților a căpătat un profil biologic mai tânăr
Un medicament conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a determinat schimbari ale proteinelor din sange care au fac ...
-
Surpriză în topul celor mai bune metropole din lume! Cele două orașe din România care au prins clasamentul
Analiștii de la Oxford Economics au publicat Indicele Global al Orașelor pentru 2026, un clasament mamut care evalueaza ...
-
Uniunea Europeană devine din ce în ce mai atractivă: Australia adoptă modelul canadian
Australia urmarește cu interes demersurile Canadei pentru construirea unei relații mult mai stranse cu Uniunea Europeana ...
-
Fetiță de 6 ani, găsită moartă în casă de tatăl ei, la câteva ore după ce ar fi fost la spital cu dureri de burtă. Procurorii au deschis dosar
O fetița de numai 6 ani din comuna Nanești, județul Vrancea, a murit luni, 14 septembrie, in condiții care sunt acum cer ...
-
Un interlop cunoscut din Iași, găsit împușcat în cap într-o pădure. A condus „Brigada", prima grupare mafiotă românească din Italia
Un cunoscut interlop ieșean afost gasit impușcat in cap intr-o padure din Holboca. Barbatul, in varsta de aproximativ 50 ...
-
Mâncarea făcută la imprimantă 3D devine realitate. Specialiștii spun că o friptură ar fi gata între cinci și 15 minute
Imprimarea 3D a alimentelor nu mai este doar un experiment de laborator. Exista deja aparate capabile sa modeleze ciocol ...
-
125 de milioane de dolari pierduți de NASA din cauza unei conversii greșite. Ce s-a întâmplat
Una dintre cele mai scumpe greșeli tehnice din istoria explorarii spațiale nu a pornit de la un motor defect sau de la o ...
-
Anunt Protest: Grupul pagubitilor Nordis anunță un protest în fața sediului DNA din București, pe 25 Septembrie 2026 incepand cu ora 10:00
În calitate de investitori de buna-credința, ne consideram prejudiciați grav in urma operațiunilor ilegale ale gru ...
-
SUA vor să confiște 61 de milioane de dolari în criptomonede. Banii ar proveni din vânzări pe piața neagră de petrol și produse petroliere iraniene supuse sancțiunilor
Statele Unite incearca sa confiște criptomonede in valoare de 61 de milioane de dolari, despre care procurorii americani ...
-
Randamentul obligațiunilor americane pe 10 ani, la cel mai înalt nivel din ultimii 19 ani
Randamentul obligațiunilor de stat americane pe 10 ani a atins marți cel mai inalt nivel din ultimii aproape douazeci de ...
-
Fostul director al CIA: Republica Moldova, mai probabil următoarea țintă a lui Putin decât Lituania
Republica Moldova este mai probabil urmatoarea ținta a lui Vladimir Putin decat Lituania, fiindca este mult mai slaba, a ...
-
Îngrijorare în China că inteligența artificială ar putea amenința controlul Partidului Comunist asupra puterii
Chen Yixin, ministrul securitații din China a lansat un avertisment neobișnuit de explicit și imperativ: inteligența art ...
-
Să ne vedem orașele din spațiu noaptea prin "ochiul" Stației Spațiale Internaționale
Stația Spațiala Internaționala trece deseori pe deasupra țarii noastre, iar uneori trece noaptea. Astronauții fotografia ...
-
O reacție în lanț ciudată face ca Antarctica să crească. Partea înfricoșătoare este ce se întâmplă când se oprește
În ciuda caștigurilor surprinzatoare de gheața recente, continentul inghețat ramane intr-un echilibru precar, deoa ...
-
Oamenii de știință au găsit ADN uman misterios vechi de 6.000 de ani care a dispărut brusc din registrul genetic
O analiza a oaselor unor oameni antici care au trait odata in Columbia a descoperit ADN care nu ii leaga direct de nicio ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu