• Tweet

Întâlnirile secrete dintre americani și ruși, pe care le-am dezvăluit în urmă cu mai mult de o săptămână, iată că se confirmă. Serghei Narîșkin, șeful serviciului de informații externe al Rusiei s-a întâlnit la Ankara cu Bill Burns, șeful CIA. Dar azi voi vorbi despre altceva.

Sigur nu știți că Intermarium, proiect atât de discutat în presa occidentală, a fost lansat de Mareșalul Józef Piłsudski, conducătorul celei de-a doua republici poloneze, doar în urma semnării Alianței dintre noul stat și Regatul României, în anul 1921. Polonia de azi, condusă de Jaroslaw Kaczynski, președintele PiS, partid de guvernământ, este pe față pivotul anglo-american în Uniunea Europeană. Liderii polonezi s-au îndepărtat până și de partenerii lor doctrinari din Ungaria, FIDESZ și PiS, fiind partide conservatoare, pentru a-și găsi cât mai repede ținta: reformarea Ducatului polono-lituanian, care a supraviețuit peste patru sute de ani. Era o forță între Germania și Rusia țaristă. Nu doar politică, ci și economică.

Rusofobia e cea mai accentuată în Polonia, dintre toate țările din Est. Polonezii sunt cei mai mari susținători ai Ucrainei în războiul cu Ucraina. Media controlată de regimul Duda încinge starea de spirit contra invadatorilor. Printr-un plan minuțios întocmit, dar nedeclarat, Polonia și-ar dori să devină cea mai mare forță europeană. Dar asta nu se poate face fără o alianță solidă cu Lituania și atragerea în jocul de influență a ceea ce va rămâne din Ucraina, în urma Acordului de Pace ce se lasă așteptat.

Astfel, s-ar împlini visul de aur al Mareșalului Piłsudski: Intermarium, o alianță strategică dintre statele de la Marea Nordului, până la Marea Neagră. Prin tot ceea ce face, în ciuda rictusului arătat eurocraților de la Bruxelles (Seimul polonez nu schimbă legile justiției n.a.), Polonia este în prezent cel mai veritabil aliat al SUA în Europa de Est. Noi, suntem doar loiali, fără a beneficia din Parteneriatul Strategic. N-avem viziunea polonezilor și de aici tot disconfortul diplomatic. Proiectul nostru de țară n-are cine să-l facă. Politicienii români sunt prea ocupați de cum să treacă ziua de mâine, iar președintele vine tot mai rar în vizită în țara lui natală.

Sigur, la Riga, Klaus Iohannis, a dat un semnal liderilor lituanieni și polonezi că ar coopera în viitor pentru îndeplinirea obiectivului: Intermarium, o confederație de state, care să acționeze ca un coridor de securitate al Alianței Nord Atlantice. O forță care să contrabalanseze parteneriatul franco-german. Și să se opună tendințelor expansioniste ale Rusiei.

Poate nu întâmplător, în presa londoneză, se vorbea de curând despre un Polexit. Vigilenți, liderii conservatori de la Varșovia au stat departe de gripa bruxelleză. Au tratat-o cu dispreț, pentru că aveau mai mereu asul în mânecă: susținerea anglo-americană. Dacă înainte aceste legături erau discrete, acum sunt pe față. Cele mai mari contingente militare sunt amplasate în Polonia, nu în România. Dacă ar exista vreo ripostă a Pentagonului contra Rusiei - situație pe care o excludem pe moment - pivotul american va fi cu siguranță Polonia. Sigur că și România își va avea rolul său militar.

Pudoarea diferiților lideri români în fața marii provocări, Intermarium, e greu de înțeles. De ce nu avem un plan? O țintă? Un minim interes de securitate? Ce ne vom face la viitoarea Conferință de Pace, fără Regina Maria, cea care s-a luptat ca o leoaică cu tigrul pentru recunoașterea Marii Uniri? Nu ne vom revendica teritoriile cu populații proponderent române din Ucraina? Polonia a pregătit demult formatul pentru o negociere vizând Galiția de sud. De aceea, se face că ascultă Zeii zilei. Are un interes legitim, am spune noi, cititorii istoriei. Repetăm încă o dată (redundanță activă n.a.): interesul Poloniei este formarea Noului Ducat Polono-lituaniano-ucrainean. În schimbul teritorilor admise ca fiind poloneze, conducerea de stat de la Varșovia se va angaja să coordoneze reconstrucția Ucrainei după acordul de pace.

Revenind la relația istorică dintre proaspătul stat european (Polonia și-a obținut independența de abia în urma Conferinței de Pace de la Paris din 1918) și Regatul României Mari, e de notat că Józef Piłsudski i-a propus lui Ion. I.C. Brătianu, în 1919, să preia administrarea Ucrainei, în timpul războiului polono-rus, în desfășurare la acea vreme. Căderea ilustrului liberal de la guvernare a zădărnicit planul.

După Conferința de Pace de la Paris, Józef Piłsudski a făcut două vizite triumfale la București și la Sinaia, pentru a le mulțumi suveranilor români pentru protecția imigranților, tratarea răniților și păstrarea la loc ascuns a tezaurului lor. Regina Maria a scris în memoriile sale cuvinte elogioase despre forța și determinarea liderului polonez. Au urmat negocierile alianței polono-românești, pentru crearea unui coridor de securitate - împotriva expansiunii Cominternului și implicit a puterii sovietice. Să nu uităm, că la acea vreme Armata Regală a eliberat Budapesta de conducerea bolșevică a lui Bela Kun!

Vedeți, încă din anul 1928, în istoriografia relațiilor privilegiate dintre Polonia și Regatul român se vorbea despre celebrul coridor de securitate, preluat și rafistolat de alt polonez Zbigniew Brzeziński! Nimic nu e nou pe lumea asta. Cel de-al doilea război mondial și cei peste patruzeci de ani de comunism au zădărnicit o alianță istorică. Dar nu e timpul pierdut. Băiatul cu trabucul poate pune funcționarii să caute documentele oficiale, dintre guvernul polonez și cel românesc, semnate în perioada interbelică. Despre relația specială dintre Piłsudski și Dinastia română pot vorbi ore, dar mai există audiență? În Intermarium putem cere partenerului strategic nu doar puterea pivotală, ci și mai mult; rolul de lider în Balcani. Să nu uităm, Regina Maria visa la un Commonwealth în regiune!

Marius Ghilezan