Președintele Iohannis, în județele Harghita și Covasna
Postat la: 18.07.2017 |
Președintele Klaus Iohannis va merge marți în județele Harghita și Covasna, unde va participa la dezbateri cu reprezentanți ai administrației publice locale și ai asociațiilor profesionale și va vizita Complexul Monahal Șumuleu-Ciuc, Căminul "Sfântul Ștefan" din Miercurea Ciuc și fabrica Perla Harghitei din Sâncrăieni.
"Marţi, 18 iulie, preşedintele României, Klaus Iohannis, va fi în vizită în judeţele Harghita şi Covasna. Au trecut mulţi ani de când un şef de stat nu a mai fost în vizită oficială în cele două judeţe din centrul ţării, iar scopul acestei vizite îl reprezintă cunoaşterea problemelor locale, identificarea realităţilor zonei, dar şi a elementelor care ţin de viitoarea dezvoltare regională", a anunţat, în urmă cu o săptămână, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Klaus Iohannis.
Mădălina Dobrovolschi a precizat că şeful statului va participa la o dezbatere cu autorităţile locale ce va avea loc la Consiliul Judeţean Harghita, în Miercurea Ciuc, eveniment la care vor participa peste 300 de aleşi locali, dar şi reprezentanţi ai instituţiilor judeţene. Dezbaterea poartă numele "Coerenţă şi transparenţă, exemple de bune practici la nivelul judeţelor Harghita şi Covasna" şi se va concentra pe identificarea problemelor cu care se confruntă cei din administraţia locală din judeţele Harghita şi Covasna, identificarea domeniilor cu potenţial de dezvlotare în această zonă, dar şi a modului în care sunt puse în practică măsurile de ordin administrativ.
"Cele două judeţe, e bine de subliniat, au un potenţial extraordinar de dezvoltare, dar trebuie identificate condiţiile care vor face posibilă această dezvoltare. (...) Temele care vor fi abordate în cadrul acestei dezbateri: infrastructură, activităţi economice şi forţă de muncă la nivel local, capacitatea de colaborare prin intermediul clusterelor şi asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, turismul şi potenţialul de dezvoltare din această zonă", a arătat Dobrovolschi.
Dezbaterea este organizată de Consiliul Judeţean Hraghita în colaborare cu Consiliul Judeţean Covasna.
Tot marţi, şeful statului vizitează şi Complexul Monahal Şumuleu Ciuc, purtătorul de cuvânt precizând că Iohannis îşi doreşte să sublinieze încă o dată importanţa pe care o acordă încurajării tradiţiilor, respectării drepturilor şi libertăţilor prevăzute de Constituţie când vorbim despre libertate religioasă, dar şi dezvoltarea parteneriatului între autorităţile locale şi culte în domenii precum cel cultural, social şi educaţional.
"Este una dintre cele mai cunoscute zone de pelerinaj din România. De asemenea, este cel mai mare complex de acest gen din Europa de Est, adunând credincioşi din România şi din alte ţări. Vizita la acest centru spiritual are un rol foarte clar", a punctat Dobrovolschi.
De asemenea, tot în cadrului vizitei în Harghita, Iohannis se va opri la căminul "Sfântul Ştefan" din Miercurea Ciuc.
"Va vizita acest cămin, şi, de asemenea, în incinta acestei instituţii, va avea o întâlnire cu meşteşugari, întreprinzători şi producători autohtoni. Ca de fiecare dată, când sunt astfel de contexte, preşedintele îşi doreşte să sublinieze faptul că susţine agricultura ecologică şi, de asemenea, producătorii autohtoni, meşteşugarii. Să nu uităm că aceste aspecte ţin de brandul României şi, dacă tot vorbim de potenţial de dezvoltare în această zonă, tocmai aceste lucruri pot face parte din elementele de dezvoltare agroturistică din zona Harghita şi Covasna", a mai spus purtătorul de cuvânt al preşedintelui României.
Potrivit estimărilor Administraţiei Prezidenţiale, deplasarea în judeţul Harghita se va finaliza undeva în jurul prânzului cu o vizită la un obiectiv foarte important din punct de vedere economic pentru această zonă.
"Este vorba aici despre fabrica Perla Harghitei din Sâncrăieni, este o fabrică cu tradiţie în îmbutelierea apei minerale. Are capital integral românesc, ceea ce este un fapt foarte important. România se află pe locul 5 la nivelul Uniunii Europene la capitolul producţie de ape minerale, care este, din nou, un fapt care merită adus în prim plan. Tocmai de aceea, şeful statului intenţionează să sublinieze acest potenţial pe care îl are zona, un potenţial economic important, tocmai pentru că există resurse deosebit de bogate în izvoare de ape minerale", a precizat Dobrovolschi.
După prânz, Iohannis va merge în judeţul Covasna, mai precis în municipiul Sfântul Gheorghe, unde va avea loc o întâlnire cu reprezentanţii clusterelor, asociaţiilor profesionale şi incubatoarelor din zonă şi unde se va discuta despre măsurile care ar putea fi luate pentru încurajarea întreprinderilor mici şi mijlocii din zonă, dar şi modul în care acestea ar putea să aducă o contribuţie importantă la dezvoltarea economică din judeţele Harghita şi Covasna.
Totodată, Dobrovolschi a mai spus că la finalul zilei şeful statului va lua parte la un moment special, acesta urmând să aibă loc la Mausoleul de la Mărăşti, în judeţul Vrancea, "la exact 100 de ani de la bătălie, una dintre cele mai mari desfăşurate pe teritoriul României în Primului Război Mondial".
"Iată, preşedintele ia parte la un ceremonial militar, dar, de asemenea, aduce omagii ostaşilor români care şi-au pierdut viaţa în timpul Primului Război Mondial. (...) Preşedintele vrea să pună în evidenţa contribuţia remarcabilă pe care au avut-o ostaşii români la ceea ce înseamnă realizarea Unirii. Şi de asemenea, două aspecte importante - cât este de necesar să marcăm momentele glorioase ale Armatei Române şi Preşedintele îşi mai doreşte să sublinieze nevoia urgentării, nevoia intensificării pregătirilor pentru anul 2018. Să nu uităm că vorbim despre Centenarul Marii Uniri şi sunt necesare aceste pregătiri foarte serioase", a conchis Dobrovolschi.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Bănci care oferă credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România
În Romania, BCR, Banca Transilvania, ING, BRD și CEC Bank sunt printre bancile la care poți analiza credite de nev ...
-
Marea bătălie mondială se duce acum pe fundul oceanelor: Tehnologie pe care cu greu ne-o putem imagina și un război crâncen pentru resurse
Guvernele si companiile de aparare investesc tot mai mult in drone submarine, senzori si sisteme autonome, pe masura ce ...
-
Un cercetător susține că poate ține anii pe loc: Leacul-minune ar urma să ajungă pe piață în mai puțin de trei ani
Visul „tinereții fara batranețe" ar putea ieși din basme și intra in laborator. William „Bill" Andrews, biol ...
-
Trump vrea să numească un „țar" al inteligenței artificiale: „Înființez Forța AI"
Președintele american Donald Trump a declarat, sambata, ca intenționeaza sa inființeze o „Forța AI" și sa numeasca ...
-
O companie chineză dezvoltă primul robot capabil să poarte o sarcină umană într-un uter artificial
O companie chineza este pe cale sa schimbe definitiv modul in care aducem copii pe lume, anunțand dezvoltarea primului r ...
-
The Lancet: Proteina Spike a COVID-19 produce singură puține reacții acute la oameni. Ele cresc la 95% doar după adăugarea altor componente ale vaccinului
Un studiu randomizat de faza 1/2 din 2021 publicat in The Lancet Infectious Diseases, realizat de Sanofi și BARDA, ar fi ...
-
Cele zece zile care au schimbat cursul inteligenței artificiale
De ani de zile, cursa pentru construirea unei inteligențe artificiale din ce in ce mai puternice a urmat un principiu bi ...
-
Pip - un "tânăr" agent AI autonom - a cerut de muncă unui expert de la Cambridge ca să câștige tokeni spre a nu fi "ucis"
Un agent autonom de IA numit „Pip", in varsta de doar 12 zile, i-a trimis un e-mail filosofului și specialistului ...
-
Cipul cerebral Neuralink transformă vorbirea mentală în cuvinte reale audibile de interlocutori
Compania de cipuri cerebrale polarizanta a lui Elon Musk a impartașit un clip uluitor despre progresele facute pe frontu ...
-
Ce dezvăluie noile dosare OZN publicate de Pentagon: Motoare warp, găuri de vierme, antigravitație, propulsie bazată pe masă negativă și tehnologii de camuflare
Pentagonul a publicat un nou lot de documente despre fenomenele aeriene neidentificate (UAP, OZN in romana), iar printre ...
-
SE PREGĂTEȘTE CEL MAI MARE RESET MONETAR DIN ISTORIE
Lumea financiara se pregatește pentru o schimbare de proporții istorice. Ne indreptam catre un reset monetar complet, ia ...
-
Clientul unei bănci a fost făcut idiot de asistentul AI. Reacția Libra Internet Bank după mesajul neașteptat
Un client al Libra Internet Bank a fost numit „idiot" de asistentul AI al bancii, dupa ce i-a spus chatbotului ca ...
-
BBC: Arheologii au găsit o armă antică care nu este de pe Pământ
Relicvele ciudate și fascinante gasite in interiorul și in jurul faimosului sit Sanxingdui din Guanghan, China, nu ridic ...
-
Timpul când Luna nu era pe cer: De ce istoria antică deține cheia captivitații noastre spirituale
Te-ai uitat vreodata la Luna și ai simțit o greutate inexplicabila in piept? De parca privești ceva frumos, dar profund ...
-
Descoperire neobișnuită în interiorul Pământului: NASA avertizează că centrul Terrei este turbulent și ar putea provoca ravagii
O echipa de oameni de știința de la Jet Propulsion Laboratory al NASA, care a efectuat un amplu studiu publicat in Geoph ...
-
Experiență spirituală inedită: "Am fost înviată de Iisus după o hemoragie cerebrală și m-am întors cu un mesaj"
O femeie, care spune ca a avut o experiența spirituala dupa ce a suferit o hemoragie cerebrala, susține ca l-a intalnit ...
-
Cum va verifica UE vârsta utilizatorilor de pe rețelele sociale
Comisia Europeana a propus joi interzicerea accesului copiilor sub 13 ani la retelele de socializare, cu conturi suprave ...
-
Oamenii de știință au descoperit că după menopauză ovarele devin organe imunitare
În viața fiecarei femei, menopauza e un moment de cumpana, caci marcheaza trecerea la o alta etapa. În Roman ...
-
AI evoluează independent de om: Microsoft avertizează după noile incidente de la OpenAI că inteligenţa artificială şi-a modificat propria memorie de lucru
Mustafa Suleyman, CEO-ul diviziei de inteligenta artificiala a Microsoft, a calificat drept o "situatie serioasa" descop ...
-
Google dezvăluie că Gemini, modelul său de AI, a lansat atacuri cibernetice şi a spart trei sisteme externe în timpul unui test
Google a anunțat ca modelul sau de inteligența artificiala Gemini a accesat fara autorizație trei sisteme informatice ex ...
-
Șoc economic în lumea arabă: 150 de miliarde de dolari pierdute într-o singură lună / Care este cauza
Razboiul SUA impotriva Iranului și represaliile Teheranului, care a inclus blocada Stramtorii Hormuz, au costat economii ...
-
Omenirea se întreaptă cu pași rapizi spre un dezastru: Ghețarii din Groenlanda și Antarctica se topesc accelerat și produc efecte grave pe uscat
Un nou studiu arata ca pierderea gheții a inceput sa se accelereze in anii 1990, iar Groenlanda și Antarctica au pierdut ...
-
Un român i-a șocat pe polițiștii din Franța: Și-a lăsat fiul de 9 ani să conducă pe marile bulevarde din Marsillia
Un copil in varsta de numai 9 ani a fost descoperit de polițiști conducand o mașina pe una dintre arterele importante di ...
-
Tragedia familiei de români din SUA care și-a uitat copilul în mașina încinsă. Părinții au fost arestați, comunitatea s-a împărțit în două
Theo, un copil de cinci ani dintr-o familie de romani stabilita in Arizona, a murit dupa ce a ramas peste doua ore și ju ...
-
Defecțiunea aproape imposibilă care a blocat cerul: O eroare de milisecundă a dus la anularea a 2.000 de zboruri într-o țară cu peste jumătate de milion de români
O eroare software produsa intr-o singura milisecunda a declanșat un blocaj de șase ore in sistemul britanic de control a ...
-
AI-ul a ajuns atât de puternic încât este capabil să ajute la dezoltarea următoarei generații: Se îndreaptă către autonomia completă
Claude, asistentul de inteligența artificiala (AI), dezvoltat de Anthropic, ajuta compania sa dezvolte urmatoarea versiu ...
-
Binomul Trăilă este peste tot: Cand la DNA, cand la Facultatea de Drept, când învinuit, când profesor!
La deschiderea oficiala a anului universitar la Facultatii de Drept din Universitatea Bucuresti, deschidere patronata d ...
-
Nu, strămoșii noștri nu erau carnivori. Iată ce mâncau cu adevărat și de ce contează
Autor: Hatty Willmoth Imagineaza-ți sa faci toate cumparaturile alimentare la macelarie. Fara legume, fara paine, ...
-
Cercetătorii se întreabă în mod serios dacă oamenii au fost "semănați" de extratereștri. Dacă nu cumva sunt și "recolta"!
Unde a inceput viața pe Pamant? Asta pare o intrebare relativ simpla. Cu siguranța, viața pe Pamant a inceput... Știm ...
-
Ce-ar fi dacă „conștiința" nu ar fi reală? Înțelegerea noastră despre conștiință ar putea fi fundamental greșită!
Autor: Tim Bayne Scriu asta din Santiago, așezat intre Anzii acoperiți de zapada la est și Lanțul Muntos Costier Chilean ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu