Prețul barilului de petrol se prabuseste: scădere de 6% într-o singură zi
Postat la: 15.04.2020 | Scris de: ZIUA NEWS
Preţurile petrolului au scăzut luni cu circa 6%, investitorii având îndoieli că reducerea record a producţiei convenită de grupul OPEC+ va reuşi să echilibreze piaţa afectată de prăbuşirea cererii provocată de pandemia de coronavirus, transmite Reuters.
Preţul petrolului Brent a scăzut cu 6,5%, la 29,69 dolari pe baril, iar cel al petrolului WTI, de referinţă pe piaţa americană, cu aproape 7%, la 20,85 dolari pe baril. Cei mai mari producători de petrol din lume vor reduce producţia cu 19,5 milioane de barili pe zi, respectiv cu aproape 20% din oferta globală, potrivit estimărilor. Totuşi, aceste angajamente, care includ reduceri voluntare care vot avea loc treptat în state precum SUA, vor fi insuficiente pentru a atenua excedentul tot mai mare de ţiţei care se acumulează. În prezent, preţurile petrolului sunt cu peste 50% sub nivelul de la începutul acestui an.
"Estimările referitoare la distrugerea cererii variază între 15 milioane şi 22 de milioane de barili de petrol pe zi, în luna aprilie, iar măsurile nu vor intra în vigoare până în luna mai, aşa că pe termen scurt vom asista la o creştere substanţială a stocurilor", a spus Nitesh Shah, director pentru cercetări la firma WisdomTree Investments din New York. Cea mai mare parte a reducerilor de producţie vor fi suportate de OPEC şi aliaţii săi, între care Rusia, în cadrul grupului cunoscut sub numele de OPEC+.
Grupul a convenit reducerea livrărilor de petrol cu 9,7 milioane de barili pe zi, începând în lunile mai şi iunie. Restul reducerilor vor fi suportate de SUA, Canada şi alţi producători. Există totuşi semne că epidemia de coronavirus ar fi depăşit nivelul maxim în unele regiuni ale lumii. În China, unde a debutat epidemia, virusul este în mare parte sub control, iar cererea pare să îşi revină. Datele arată că importurile de petrol ale Chinei au crescut în martie cu 12%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Black Cube lovește din nou în Europa de Est - Scandal de spionaj în Slovenia înaintea alegerilor
Alegerile din Slovenia sunt marcate de un scandal major, dupa ce autoritațile au acuzat compania privata de informații B ...
-
Un înalt oficial acuză: războiul SUA cu Iranul este „cea mai mare eroare de calcul" a administrației Trump
Ministrul de externe al Omanului, Sayyid Badr Albusaidi, care a mediat discuții intre Washington și Teheran inainte de i ...
-
Cometa C/2026 A1 care se prăbușește-n Soare în aprilie e văzută ca Marele Semn al Apocalipsei. O altă cometă trece mai aproape de Tera
Cometa C/2026 A1 MAPS capteaza atenția astronomilor, fiind un membru al familiei de comete „sungrazer” (care ...
-
Buncărul apocaliptic de 270 de milioane de dolari al lui Mark Zuckerberg pregătit pentru "Ziua Judecății"
Un „subsol" de 270 de milioane de dolari nu are nevoie de uși rezistente la explozii, trape de evacuare și o cultu ...
-
Lovitură pentru Trump: Serviciile secrete demontează motivul invocat pentru războiul cu Iranul
Serviciile de informatii americane au concluzionat miercuri ca Iranul nu a incercat sa-si relanseze activitatile de imbo ...
-
Un robot chelner "a înnebunit" la serviciu: A început să spargă farfurii și a dansat haotic în mijlocul restaurantului
Un robot chelner s-a stricat in timpul serviciului. El a inceput sa sparga farfurii și sa danseze haotic in mijlocul unu ...
-
Misterul magnetismului puternic de pe Lună a fost elucidat. Funcționează ca și cum e pornit și oprit de la un comutator
Un mister vechi de decenii despre trecutul magnetic al Lunii primește o posibila explicație, dupa o analiza recenta semn ...
-
Mentorul spiritual al lui Pete Hegseth vrea ca America să fie o teocrație bazata pe Vechiul Testament. Pastorul Wilson: "Democrația e o prostie!"
În orașul universitar Moscow, din Idaho, un pastor-teolog odata necunoscut a petrecut zeci de ani transformand bis ...
-
Rusia câștigă 1.736 de dolari pe secundă de pe urma scumpirii petrolului, în contextul războiului din Iran
În timp ce razboiul cu Iranul a adus pierderi uriașe pentru civili, a impins in sus prețurile la energie și a dest ...
-
A apărut o nouă metodă de furt la bancomat. Cum funcționează escrocheria "firului invizibil"
O noua metoda de frauda la bancomate, cunoscuta drept „firul invizibil", provoaca ingrijorare, deoarece infractori ...
-
Se cere reabilitarea mareșalului Ion Antonescu: cine împinge noul demers și de ce cazul ajunge din nou în instanță
Un nou demers pentru reabilitarea mareșalului Ion Antonescu a fost lansat in justiție, la doua decenii dupa ultimul proc ...
-
Mișcări strategice pe plan mondial: China a făcut o ofertă de reunificare energetică Taiwanului pe fondul crizei energetice internaționale
China a lansat miercuri o oferta oficiala catre Taiwan, promițand stabilitate energetica in schimbul acceptarii „r ...
-
Crimă șocantă în Vaslui! Și-a ucis amicul, după care a mers la ghicitoare să afle dacă va fi arestat
Un adolescent de 16 ani din Vaslui a fost reținut pentru omor calificat, dupa ce și-a ucis un prieten in varsta de 24 de ...
-
Constatarea amiabilă sau poliția? Cum alegi corect după un accident rutier
Un accident rutier, chiar și unul minor, vine de obicei cu emoții și confuzie. În astfel de momente, una dintre ce ...
-
Checklist pentru schimbarea cauciucurilor - ce trebuie să verifici
Schimbarea cauciucurilor de sezon nu este doar o obligație, ci o oportunitate de a asigura un plus de siguranța și efici ...
-
6 motive pentru a integra baterii de stocare a energiei în afacerea ta
Sustenabilitatea și eficiența energetica devin prioritați esențiale, iar integrarea bateriilor de stocare a energiei in ...
-
Un petrolier rus în derivă, încărcat cu gaz natural lichefiat, "bombă ecologică" gata să explodeze în Mediterana
Un petrolier rus supus sancțiunilor, Arctic Metagaz, care este incarcat cu gaz natural lichefiat, a fost grav avariat in ...
-
Participarea la războiul lui Trump în Iran comparat cu cumpărarea de bilete ieftine pentru Titanic după ce acesta a lovit deja aisbergul!
Generalul francez Michel Yakovleff tocmai a comparat participarea la razboiul lui Trump in Iran cu „cumpararea de ...
-
Iranul dă o lovitură spațială: A confiscat sistemul Starlink al lui Elon Musk. Americanii rămân fără o sursă valoroasă să informații
Autoritatile iraniene au anuntat marti confiscarea a sute de sisteme de internet prin satelit Starlink de provenienta am ...
-
Predoiu bate câmpii ca la concurs: De la „3 tone de cocaină" la "9 grame obținute experimental". Unde a dispărut drogul din pulpa de fructe
În septembrie 2024, autoritațile anunțau cu mare pompa o lovitura majora in Portul Constanța. O „captura rec ...
-
Ce nave au voie să treacă prin Strâmtoarea Ormuz. Situatia se detensionează numai pentru partenerii Iranului
Traficul prin Stramtoarea Ormuz a fost reluat parțial. Totuși prin zona nu au trecut decat navele care au legatura cu an ...
-
Apocalipsa uitată. Prima extincție în masă din istoria Pământului, ascunsă sub ochii noștri
Valuri de extincție au lovit viața de pe Pamant in mod repetat de-a lungul istoriei sale indelungate. Dinozaurii non-avi ...
-
Nicușor Dan vrea să ne arate că are sânge în instalație! Președintele are Rh pozitiv la Palatul Cotroceni fiind "primitor universal"
Președintele Nicușor Dan a postat marți pe rețelele sociale imagini cu el, alaturi de mai mulți angajați din Administraț ...
-
Compania Blue Origin, a lui Jeff Bezos, face echipă cu NASA pentru a apăra Pământul de asteroizi
Compania aerospatiala Blue Origin, apartinandu-i lui Jeff Bezos, a incheiat un parteneriat cu NASA Jet Propulsion Labora ...
-
Un înalt oficial al administrației Trump demisionează și dă vina pe Israel pentru războiul din Iran
Șeful Centrului Național Antiterorism al Statelor Unite, Joseph Kent, a demisionat pe fondul razboiului dintre SUA și Is ...
-
Dani Mocanu a pierdut recursul. Manelistul va face 4 ani de închisoare cu executare după extrădarea din Italia
Recursul depus de manelistul Dani Mocanu și fratele sau Ionuț a fost respins marți, 17 martie, de Înalta Curte de ...
-
Fostul purtător de cuvânt al lui Netanyahu a prezis corect uciderea lui Ali Larijani: „Haba Bator, agentul care l-a eliminat, este un drag prieten"
David Keyes, fostul purtator de cuvant al lui Benjamin Netanyahu, a prezis saptamana trecuta ca Ali Larijani este urmato ...
-
Legăturile cu Soros din Dosarul Epstein. De ce ii trebuia lui Jared Kushner neapărat sa pornească un război via Iran cu statele arabe din Orientul Mijlociu
La data de 30 ianuarie 2026, Departamentul de Justiție, sub conducerea procurorului general adjunct Todd Blanche, a publ ...
-
Noul lider suprem al Iranului a scăpat de moarte cu câteva secunde înainte, ieșind să se plimbe prin grădina sa
Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, ar fi scapat la limita dintr-un atac devastator, ieșind in gradina cu d ...
-
Analiza care zguduie Casa Albă: serviciile secrete ale SUA spun că Iranul supraviețuiește decapitării conducerii și devine o fortăreață impenetrabilă
Deși a trecut prin mai bine de doua saptamani de bombardamente intense, regimul de la Teheran nu pare gata sa cedeze. Co ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu