Programul de Ziua Marinei, pe litoral
Postat la: 15.08.2017 |
Sărbătoarea Maicii Domnului este și sărbătoarea Marinei, așa că, marți, pe litoral, vor avea loc o sumedenie de festivități. La acestea va asista și președintele Klaus Iohannis, dar vor lua parte și ministrul Apărării, oficiali militari și autorități central și locale. Iată care va fi programul acestei zile!
Festivităţile încep la ora 9.55, cu intonarea Imnului Naţional, în timp ce pe catargul de pe faleză va fi ridicat cel mai mare drapel de la malul Mării Negre, iar la bordul navelor militarii vor arbora pavilionul, geacul şi Marele Pavoaz, potrivit news.ro. Momentul va fi urmat de salutul solemn al celor 21 de salve de tun, ce se vor auzi din Portul Tomis. Vor urma alocuţiuni ale oficialilor prezenţi, după care, de la ora 10.20, va fi oficiat serviciul religios, concomitent cu depunerea de ancore de flori pe mare.
Un sfert de oră mai târziu, Zeul Neptun va sosi din larg, în timp ce navele vor pune în funcţiune mijloacele de semnalizare acustică, iar pe digul din Portul Tomis va avea loc un spectacol de efecte pirotehnice. Exerciţiul va începe la ora 10.50 şi va fi deschis de elicopterul Puma Naval şi de cei cinci paraşutişti militari lansaţi de la înălţime, care vor purta drapelele României, NATO şi UE.
Momentul de început al spectacolului va cuprinde parada remorcherelor multifuncţionale Voinicul, Vânjosul şi Vârtosul, urmată de salturile efectuate de scafandrii de la Forţe Speciale din două elicoptere Puma Naval şi două ambarcaţiuni rapide. Vor urma şase avioane de vânătoare, ce vor trece pe deasupra dispozitivului de nave şi vor executa atac cu bombe. Printre acestea, pentru prima dată la manifestările de Ziua Marinei, se vor număra şi două avioane Typhoon.
De la ora 11.20, se va derula exerciţiul de căutare şi atac submarin inamic, rolurile principale fiind deţinute de un avion de cercetare P8 Posseidon al SUA şi un elicopter Puma Naval, iar cel din urmă va identifica un submarin şi va lansa o geamandură reactivă hidroacustică. Momentul include şi lansarea unei torpile împotriva submarinului de la bordul unei corvete, iar explozia va fi marcată de o salbă de bombe reactive.
După zece minute, este programat un exerciţiu de respingere a desantului maritim, care va include zece bărci de asalt ale infanteriei marine, ce se vor deplasa dinspre larg spre faleză şi vor executa atacul, aeronave F16 şi elicoptere Puma Naval, ce vor simula atacul grupării navelor fluviale, dar şi un monitor şi o vedetă blindată, ce vor respinge atacul aviaţiei inamice şi asaltul.
La ora 11.40, navele Gărzii de Coastă vor desfăşura un exerciţiu de combatere a imigraţiei ilegale pe mare, iar începând cu ora 11.50 Fregata "Regele Ferdinand" se va deplasa de la sud spre nord, iar elicopterul Puma Naval se va apropia şi va apunta la pupa fregatei, după care binomul fregată-elicopter va defila prin faţa tribunei.
La ora 12.00, va avea loc salutul cu trei elicoptere Puma Naval, simultan cu defilarea navelor şi salutul final. În această secvenţă vor mai fi implicate o corvetă, o navă purtătoare de rachete, un dragor maritim, un monitor fluvial, o vedetă blindată fluvială, un remorcher multifuncţional şi câte o navă de la Garda de Coastă, ISU şi ARSVOM.
După defilarea navelor, dintr-o ambarcaţiune rapidă se vor lansa la apă patru scafandri de luptă, care vor fi recuperaţi de un elicopter Puma Naval prin procedeul RIG-ROPE, iar în timpul zborului scafandrii vor saluta publicul. După acest moment, la ora 12.20, va avea loc trecerea aviaţiei civile, simultan cu defilarea velierelor.
La ora 12.45, Muzica Militară a Forţelor Navale încheie activităţile, iar un sfert de oră mai târziu în Portul Tomis încep jocurile marinăreşti. La aceste manifestări vor participa preşedintele Klaus Iohannis, ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, secretarul de stat pentru armamente, Florin-Lazăr Vlădică, şi şeful Statului Major General, general Nicolae Ciucă, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale.
Evenimentele prilejuite de Ziua Marinei vor continua spre seară, de la ora 20.00, Muzica Militară a Forţelor Navale urmând să susţină un concert extraordinar pe faleza Cazinoului, iar navele din dispozitiv vor aprinde pavoazul electric. Seara se va încheia cu retragerea cu torţe a marinarilor militari, de la ora 22.00, pe itinerariul: Vraja Mării - Comandamentul Flotei - Piaţa Ovidiu - Prefectura Constanţa.
Cu acest prilej, pe mai multe străzi aflate în zona peninsulară a Constanţei a fost închis sau restricţionat accesul autovehiculelor, autorităţile locale recomandând celor care vor să participe la aceste evenimente să utilizeze cu precădere mijloacele de transport în comun. Organizatorii estimează că peste 10.000 de persoane vor asista la manifestările prilejuite de Ziua Marinei.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Bănci care oferă credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România
În Romania, BCR, Banca Transilvania, ING, BRD și CEC Bank sunt printre bancile la care poți analiza credite de nev ...
-
Marea bătălie mondială se duce acum pe fundul oceanelor: Tehnologie pe care cu greu ne-o putem imagina și un război crâncen pentru resurse
Guvernele si companiile de aparare investesc tot mai mult in drone submarine, senzori si sisteme autonome, pe masura ce ...
-
Un cercetător susține că poate ține anii pe loc: Leacul-minune ar urma să ajungă pe piață în mai puțin de trei ani
Visul „tinereții fara batranețe" ar putea ieși din basme și intra in laborator. William „Bill" Andrews, biol ...
-
Trump vrea să numească un „țar" al inteligenței artificiale: „Înființez Forța AI"
Președintele american Donald Trump a declarat, sambata, ca intenționeaza sa inființeze o „Forța AI" și sa numeasca ...
-
O companie chineză dezvoltă primul robot capabil să poarte o sarcină umană într-un uter artificial
O companie chineza este pe cale sa schimbe definitiv modul in care aducem copii pe lume, anunțand dezvoltarea primului r ...
-
The Lancet: Proteina Spike a COVID-19 produce singură puține reacții acute la oameni. Ele cresc la 95% doar după adăugarea altor componente ale vaccinului
Un studiu randomizat de faza 1/2 din 2021 publicat in The Lancet Infectious Diseases, realizat de Sanofi și BARDA, ar fi ...
-
Cele zece zile care au schimbat cursul inteligenței artificiale
De ani de zile, cursa pentru construirea unei inteligențe artificiale din ce in ce mai puternice a urmat un principiu bi ...
-
Pip - un "tânăr" agent AI autonom - a cerut de muncă unui expert de la Cambridge ca să câștige tokeni spre a nu fi "ucis"
Un agent autonom de IA numit „Pip", in varsta de doar 12 zile, i-a trimis un e-mail filosofului și specialistului ...
-
Cipul cerebral Neuralink transformă vorbirea mentală în cuvinte reale audibile de interlocutori
Compania de cipuri cerebrale polarizanta a lui Elon Musk a impartașit un clip uluitor despre progresele facute pe frontu ...
-
Ce dezvăluie noile dosare OZN publicate de Pentagon: Motoare warp, găuri de vierme, antigravitație, propulsie bazată pe masă negativă și tehnologii de camuflare
Pentagonul a publicat un nou lot de documente despre fenomenele aeriene neidentificate (UAP, OZN in romana), iar printre ...
-
SE PREGĂTEȘTE CEL MAI MARE RESET MONETAR DIN ISTORIE
Lumea financiara se pregatește pentru o schimbare de proporții istorice. Ne indreptam catre un reset monetar complet, ia ...
-
Clientul unei bănci a fost făcut idiot de asistentul AI. Reacția Libra Internet Bank după mesajul neașteptat
Un client al Libra Internet Bank a fost numit „idiot" de asistentul AI al bancii, dupa ce i-a spus chatbotului ca ...
-
BBC: Arheologii au găsit o armă antică care nu este de pe Pământ
Relicvele ciudate și fascinante gasite in interiorul și in jurul faimosului sit Sanxingdui din Guanghan, China, nu ridic ...
-
Timpul când Luna nu era pe cer: De ce istoria antică deține cheia captivitații noastre spirituale
Te-ai uitat vreodata la Luna și ai simțit o greutate inexplicabila in piept? De parca privești ceva frumos, dar profund ...
-
Descoperire neobișnuită în interiorul Pământului: NASA avertizează că centrul Terrei este turbulent și ar putea provoca ravagii
O echipa de oameni de știința de la Jet Propulsion Laboratory al NASA, care a efectuat un amplu studiu publicat in Geoph ...
-
Experiență spirituală inedită: "Am fost înviată de Iisus după o hemoragie cerebrală și m-am întors cu un mesaj"
O femeie, care spune ca a avut o experiența spirituala dupa ce a suferit o hemoragie cerebrala, susține ca l-a intalnit ...
-
Cum va verifica UE vârsta utilizatorilor de pe rețelele sociale
Comisia Europeana a propus joi interzicerea accesului copiilor sub 13 ani la retelele de socializare, cu conturi suprave ...
-
Oamenii de știință au descoperit că după menopauză ovarele devin organe imunitare
În viața fiecarei femei, menopauza e un moment de cumpana, caci marcheaza trecerea la o alta etapa. În Roman ...
-
AI evoluează independent de om: Microsoft avertizează după noile incidente de la OpenAI că inteligenţa artificială şi-a modificat propria memorie de lucru
Mustafa Suleyman, CEO-ul diviziei de inteligenta artificiala a Microsoft, a calificat drept o "situatie serioasa" descop ...
-
Google dezvăluie că Gemini, modelul său de AI, a lansat atacuri cibernetice şi a spart trei sisteme externe în timpul unui test
Google a anunțat ca modelul sau de inteligența artificiala Gemini a accesat fara autorizație trei sisteme informatice ex ...
-
Șoc economic în lumea arabă: 150 de miliarde de dolari pierdute într-o singură lună / Care este cauza
Razboiul SUA impotriva Iranului și represaliile Teheranului, care a inclus blocada Stramtorii Hormuz, au costat economii ...
-
Omenirea se întreaptă cu pași rapizi spre un dezastru: Ghețarii din Groenlanda și Antarctica se topesc accelerat și produc efecte grave pe uscat
Un nou studiu arata ca pierderea gheții a inceput sa se accelereze in anii 1990, iar Groenlanda și Antarctica au pierdut ...
-
Un român i-a șocat pe polițiștii din Franța: Și-a lăsat fiul de 9 ani să conducă pe marile bulevarde din Marsillia
Un copil in varsta de numai 9 ani a fost descoperit de polițiști conducand o mașina pe una dintre arterele importante di ...
-
Tragedia familiei de români din SUA care și-a uitat copilul în mașina încinsă. Părinții au fost arestați, comunitatea s-a împărțit în două
Theo, un copil de cinci ani dintr-o familie de romani stabilita in Arizona, a murit dupa ce a ramas peste doua ore și ju ...
-
Defecțiunea aproape imposibilă care a blocat cerul: O eroare de milisecundă a dus la anularea a 2.000 de zboruri într-o țară cu peste jumătate de milion de români
O eroare software produsa intr-o singura milisecunda a declanșat un blocaj de șase ore in sistemul britanic de control a ...
-
AI-ul a ajuns atât de puternic încât este capabil să ajute la dezoltarea următoarei generații: Se îndreaptă către autonomia completă
Claude, asistentul de inteligența artificiala (AI), dezvoltat de Anthropic, ajuta compania sa dezvolte urmatoarea versiu ...
-
Binomul Trăilă este peste tot: Cand la DNA, cand la Facultatea de Drept, când învinuit, când profesor!
La deschiderea oficiala a anului universitar la Facultatii de Drept din Universitatea Bucuresti, deschidere patronata d ...
-
Nu, strămoșii noștri nu erau carnivori. Iată ce mâncau cu adevărat și de ce contează
Autor: Hatty Willmoth Imagineaza-ți sa faci toate cumparaturile alimentare la macelarie. Fara legume, fara paine, ...
-
Cercetătorii se întreabă în mod serios dacă oamenii au fost "semănați" de extratereștri. Dacă nu cumva sunt și "recolta"!
Unde a inceput viața pe Pamant? Asta pare o intrebare relativ simpla. Cu siguranța, viața pe Pamant a inceput... Știm ...
-
Ce-ar fi dacă „conștiința" nu ar fi reală? Înțelegerea noastră despre conștiință ar putea fi fundamental greșită!
Autor: Tim Bayne Scriu asta din Santiago, așezat intre Anzii acoperiți de zapada la est și Lanțul Muntos Costier Chilean ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu