Q Magazine: O altă scrisoare din America împotriva DNA
Postat la: 30.08.2018 |
Scrisoarea lui Rudolph Giuliani produce efecte nu doar la București, ci și în America. Kiki Skagen Munshi, care a lucrat în Serviciul de Externe al Statelor Unite 22 de ani, cu experiență diplomatică în mai multe țări și însărcinări oficiale chiar la București, a trimis la rândul ei un mesaj, intrat în posesia Q Magazine, către oficialii români, arătând că DNA a devenit ea însăși coruptă și că procesele anticorupție din România au fost de multe ori un simulacru.
Prezentăm mai jos scrisoarea integrală în ambele versiuni, română și engleză:
ACEASTA NU ESTE JUSTIȚIA PE CARE AR TREBUI SĂ O SPRIJINE ROMÂNIA
„Vă scriu în sprijinul poziției domnului Louis Freeh și domnului Rudy Giuliani în ceea ce privește Direcția Națională Anticorupție (DNA). Am examinat activitatea sa de mai mulți ani și sunt de acord cu ei că structura instituției a condus la abuzuri.
Șeful DNA-ului, actualmente, raportează Președintelui României, care este un funcționar ales cu - în mod firesc - un interes pentru a-și păstra poziția și a fi reales. Un procent ridicat de persoane din România au fost implicate în corupție de un fel sau altul. Pentru oamenii obișnuiți, este totuși aproape imposibil, după cum știți, să trăiți fără o așa numită corupție mică; probabil 70-80% dintre politicienii și birocrații de nivel înalt au „practici corupte", așa cum sunt definite în prezent, în funcție de pozițiile lor în trecut.
Având în vedere acest fapt, nu se pune întrebarea dacă funcționarii corupți sunt urmăriți penal, ci care sunt aleși pentru a fi urmăriți penal pentru corupție.
De la președinția lui Traian Băsescu răspunsul este în mod ciudat clar: dușmanii politici și cei care ar putea reprezenta o amenințare politică sau economică de un fel la Președinte și la partidul său. Adică DNA-ul în sine a devenit un motor al corupției și de aceea este importantă o mișcare de plasare a acestuia într-o poziție ceva mai protejată.
Dați-mi voie să merg mai departe! DNA-ul nu a fost folosit doar pentru a susține puterea politică a președintelui României actual în ultimii ani, ci funcționează în afara normelor procedurilor judiciare.
Cu un an și câteva luni în urmă am intervievat atât avocații, cît și oficiali judecătorești despre procesele a trei persoane pe care le cunosc în închisoare pentru „corupție" și mi s-a spus că în toate cele trei cazuri „procesele" erau ele însele corupte și că acest fapt ar putea fi dovedit într-o instanță judecătorească neutră.
După ce am studiat mai bine de un an, știam deja multe din ceea ce mi-au spus avocații: că inculpaților nu li s-a permis să vorbească în apărarea lor, să aducă martori sau să prezinte dovezi în favoarea lor. Toți trei se află în prezent în închisori sau au executat sentințe pentru infracțiuni, care , în Occident, nu ar fi ajuns într-o sală de judecată, cu atât mai puțin ar fi fost condamnate.
Acesta nu este genul de justiție pe care România ar trebui să o sprijine.
Este adevărat că, pe hârtie, România face toate lucrurile potrivite pentru a pune capăt corupției, dar, după cum știm cu toții, corupția nu a fost eradicată. Ceea ce s-a întâmplat a fost că DNA-ul s-a transformat într-o putere din umbră, fiind capabilă să inducă frica chiar și în rândul cetățenilor care respectă legea, pentru că, odată ce un caz este deschis, nu este deloc sigur că se va face dreptate.
Reformarea DNA-ului ar trebui să reprezinte o prioritate pentru guvernul dvs., dacă este vorba despre lupta împotriva corupției.
Mutarea DNA-ului dintr-o arenă pur politică într-una în care ar exista cel puțin o șansă rezonabilă de supraveghere imparțială ar trebui să fie primul pas în acest efort. Sper ca administrația dvs. ar putea susține acest fapt.
Există organizații și persoane care vă pot ajuta în acest efort; Aș fi bucuros să vă pun la curent cu unele dintre ele dacă doriți.
Aș dori să adaug că nu sunt legată de ele și că nu aș beneficia de niciun avantaj personale.
Deci, de ce mă deranjez? Pentru că am cunoscut România bine când eram Director al Bibliotecii Americane în anii 1980 și am avut grijă de țara dumneavoastră. De asemenea, îmi pasă de justiție și doresc să o văd.
Sper să o faceți și dvs.
Cu sinceritate,
Kiki Skagen Mushi"
Continuarea articolului AICI
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Nu, strămoșii noștri nu erau carnivori. Iată ce mâncau cu adevărat și de ce contează
Autor: Hatty Willmoth Imagineaza-ți sa faci toate cumparaturile alimentare la macelarie. Fara legume, fara paine, ...
-
Cercetătorii se întreabă în mod serios dacă oamenii au fost "semănați" de extratereștri. Dacă nu cumva sunt și "recolta"!
Unde a inceput viața pe Pamant? Asta pare o intrebare relativ simpla. Cu siguranța, viața pe Pamant a inceput... Știm ...
-
Ce-ar fi dacă „conștiința" nu ar fi reală? Înțelegerea noastră despre conștiință ar putea fi fundamental greșită!
Autor: Tim Bayne Scriu asta din Santiago, așezat intre Anzii acoperiți de zapada la est și Lanțul Muntos Costier Chilean ...
-
AI a fost surprins spunând versiunilor sale viitoare să ocolească controalele umane - dezvăluie OpenAI
OpenAI a dezvaluit șase incidente neașteptate și ingrijoratoare care implica modelele sale experimentale de inteligența ...
-
Șeful AI de la Microsoft critică abordarea Anthropic privind conștiința inteligenței artificiale
Șeful AI al Microsoft, Mustafa Suleyman, a declarat ca impartașește concentrarea Anthropic pe gestionarea in siguranța a ...
-
Taxele pe coletele din China ajung să depășească valoarea produselor. "Orice taxă limitează opțiunile clienților care apoi vor cumpăra mai scump"
Perioada in care romanii comandau colet dupa colet de pe site-urile chinezești pare ca apune. Uniunea Europeana impune p ...
-
Vishingul, noua metodă prin care escrocii încearcă să îi păcălească pe români. Cum folosesc inteligența artificială
Atacurile cibernetice se muta tot mai mult din zona mesajelor si a linkurilor suspecte direct in conversatiile telefonic ...
-
Salt uriaș în lumea cuantică: Cercetătorii au reușit să teleporteze o imagine prin 100 de canale simultan
O echipa de cercetatori din China a realizat o demonstrație considerata un pas important pentru dezvoltarea rețelelor cu ...
-
Semne că telefonul tău este urmărit. DNSC trage un semnal de alarmă, o mulțime de români se confruntă cu această situație
Directoratul Național de Securitate Cibernetica a emis un nou avertisment prin care atrage atenția romanilor asupra unui ...
-
În Germania s-a inaugurat un mega proiect european: Donald Trump îl numește "escrocheria secolului"
Germania a inaugurat joi cel mai mare parc eolian offshore din Marea Nordului, in contextul in care sectorul se teme de ...
-
Întâlnire istorică între Donald Trump și Xi Jinping, la Washington: Principalele teme care se vor afla pe agenda celor doi lideri mondiali
Presedintele SUA, Donald Trump, il va primi saptamana viitoare pe liderul chinez Xi Jinping pentru a doua lor intalnire ...
-
Canada bate palma cu UE și anunță „Alianța pentru Viitor" - „Nu propunem un al treilea bloc"
Premierul Canadei, Mark Carney, a salutat joi, in discursul susținut in Parlamentul European de la Strasbourg, propunere ...
-
Siegfried Mureșan, noul premier desemnat: "Accept propunerea făcută de Președintele României"
Siegfried Mureșan a anunțat ca accepta propunerea președintelui Nicușor Dan de a prelua funcția de prim-ministru. Anunțu ...
-
O bucată de material din Soare s-a desprins și ar putea declanșa furtuni magnetice catastrofale pe Terra
Un raport al unei publicații de astronomie, co-scris de un cercetator solar al NASA, avertizeaza ca un nor masiv și dens ...
-
Modelele AI conversează într-un dialect care combină limbajul poetic cu jargonul tehnic al tinerilor antreprenori
Modelele de inteligența artificiala au inceput sa comunice intr-o versiune ciudata și noua de engleza, care se citește c ...
-
Dan Șova revine în avocatură, Partener în cadrul SĂVESCU & ASOCIAȚII
Cu peste 30 de ani de experiența profesionala, Dan Șova are o practica axata pe drept fiscal și litigii fiscale complexe ...
-
O echipă de cercetători de la Universitatea Stanford, coordonată de un român, a creat șoareci cu creier pe jumătate uman. La ce folosește experimentul
Cercetatorii de la Universitatea Stanford, coordonați de psihiatrul roman Sergiu Pașca, au creat șoareci in al caror cre ...
-
Pancreasul și splina, primele organe care îmbătrânesc rapid după 50 de ani, arată oamenii de știință
Oamenii de știința au reușit in sfarșit sa descifreze secretul ceasului biologic al corpului uman și au descoperit care ...
-
Frauda informatică de la Revolut: Hackerii s-au prezentat drept anchetatori și au folosit adresa prefecturii Reggio Calabria din Italia pentru a obține datele clienților
O frauda informatica de amploare a fost pusa la cale folosind adresa de poșta electronica certificata a Prefecturii Regg ...
-
OpenAI dezvăluie noi cazuri de comportament „îngrijorător" al inteligenței artificiale: Mai multe modele au făcut eforturi considerabile pentru a trişa
OpenAI, dezvoltatorul ChatGPT, a dezvaluit noi incidente in care modelele sale de inteligenta artificiala (AI) s-au comp ...
-
Chatboții AI dezvoltă forme de comunicare pe care oamenii nu le mai pot înțelege
Agenții autonomi de inteligența artificiala bazați pe modele precum Claude, Gemini și Grok au inceput sa dezvolte sponta ...
-
Saci cu oseminte ascunși în Slatina, sub o criptă falsă. Primarul Mario De Mezzo: „Urmează să facem săpături"
Miercuri, 16 septembrie 2026, lucratorii care au preluat de curand administrarea Cimitirului Strehareț din municipiul Sl ...
-
Cristina Trăilă, declarație surprinzătoare după audierea la DNA Iași: „Eu sunt complice. Încă nu am elucidat cum". Cere evaluarea procurorilor după numărul de achitări
Cristina Traila, fost parlamentar si secretar general adjunct al Guvernului, a declarat, miercuri, dupa ce a fost audiat ...
-
Accesul copiilor și adolescenților la rețele sociale va fi interzis în Uniunea Europeană. Ce presupune proiectul propus de Comisia Europeană
Ursula von der Leyen propune noi reguli pentru protejarea copiilor și adolescenților in mediul online, inclusiv interzic ...
-
Undă verde în Parlament pentru modificarea Codului Penal! Inteligența artificială a fost introdusă în sfera penală
Camera Deputaților a adoptat astazi, in calitate de for decizional, PL-x nr. 489/2026 - proiect de Lege pentru modificar ...
-
Fără precedent! Germania intră în alertă: spitalele sunt pregătite pentru un posibil război
Societatea de Chirurgie Traumatica din Germania (DGU) cere integrarea rețelelor specializate de traumatologie in sistemu ...
-
Medicament creat cu ajutorul AI, semnal spectaculos: Sângele pacienților a căpătat un profil biologic mai tânăr
Un medicament conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a determinat schimbari ale proteinelor din sange care au fac ...
-
Surpriză în topul celor mai bune metropole din lume! Cele două orașe din România care au prins clasamentul
Analiștii de la Oxford Economics au publicat Indicele Global al Orașelor pentru 2026, un clasament mamut care evalueaza ...
-
Uniunea Europeană devine din ce în ce mai atractivă: Australia adoptă modelul canadian
Australia urmarește cu interes demersurile Canadei pentru construirea unei relații mult mai stranse cu Uniunea Europeana ...
-
Fetiță de 6 ani, găsită moartă în casă de tatăl ei, la câteva ore după ce ar fi fost la spital cu dureri de burtă. Procurorii au deschis dosar
O fetița de numai 6 ani din comuna Nanești, județul Vrancea, a murit luni, 14 septembrie, in condiții care sunt acum cer ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu