• Tweet

Spre sfarsitul secolului XIX, America era deja plictisita de numeroasele si sporadicele „treziri religioase". Multi predicatori ambulanti se compromisesera prin tertipurile la care apelau pentru a incalzi multimile. Masele voiau ceva nou, iar acest nou nu a intirziat sa vina sub lozinca „Dumnezeu face o lucrare noua". Una dintre miscarile de „trezire religioasa" din Statele Unite a fost si asa-numita „Ploaie Tarzie" (Latter Rain) condusa de A.J. Tomlinson, initial un simplu distribuitor de carti al American Bible Society.

Existau de altfel mai multi predicatori care predicau reinnoirea trairii religioase prin „umplerea cu Duhul Sfint". Suportul pentru aceasta propovaduire consta in relatarea privind pogorarea Duhului Sfint la Cincizecime, descrisa in capitolul 2 din Faptele Apostolilor. Acesti predicatori afirmau ca acea pogorire, insotita de „vorbirea in alte limbi", este posibila si in zilele noastre, pentru fiecare credincios in parte. Astfel, in SUA si in Tara Galilor au aparut adunari de rugaciune in care credinciosi ferventi isi marturiseau pacatele inaintea Domnului si Il implorau cu lacrimi „sa-i boteze cu Duhul Sfint". Penticostalii trebuie sa plateasca sectei zece la suta din veniturile lor lunare. Aceasta se face in scopul obtinerii binecuvintarii lui Dumnezeu peste toate posesiunile lor, dar si ca un gest de multumire pentru tot ce au. Salariile pastorilor sunt fixate de comitetele congregatiilor locale, pe baza veniturilor si cheltuielilor. Pe langa Tomlinson, un alt promotor al noilor idei a fost Charles Parham. Predicatorii creau prin predicile lor o conditionare psihologica si o infierbintare a singelui care in cele din urma degenera in „glosolalie" (vorbire necontrolata intr-o stare de semi-transa).

Aparitia acestui fenomen destul de neobisnuit a constituit in 1896 scinteia pentru demararea noii miscari penticostale. Glosolalia a fost identificata cu pogorirea Sfintului Duh de la Cincizecime si s-a afirmat ca evenimentul descris in Biblie poate avea loc oricind daca credinciosul se roaga fierbinte lui Dumnezeu. Dobindirea unei astfel de „umpleri cu Duhul Sfint" a devenit tinta celor care doreau mai mult. Cei care credeau in „umplerea cu Duhul Sfint" s-au separat de adunarile din care faceau parte si astfel s-a conturat noua Miscare Penticostala. In 1903 Tomlinson isi da seama ca poate face mai mult decit sa vinda carti si infiinteaza „Biserica lui Dumnezeu".

Stilul neconformist al adunarilor penticostale (de la pentecost = cincizecime, in greaca) a asigurat raspandirea miscarii si a atras atentia si in afara Statelor Unite. Un loc unde penticostalismul a prins repede radacini in Europa, in mijlocul unui popor plictisit de un luteranism arid, a fost Norvegia. Aici noile idei au fost preluate de diversi predicatori ad-hoc, punindu-se bazele mai multor secte de sorginte penticostala (vezi articolul despre „Prietenii lui Smith", secta cunoscuta in Rominia ca „Partasia").

Conform „traditiei" neoprotestante privitor la dezbinare, „Biserica lui Dumnezeu" a lui Tomlinson nu a rezistat prea mult, prima scindare avind loc in 1917, astfel aparind „Adunarile lui Dumnezeu". Ulterior aceste doua ramuri s-au divizat si ele, dind nastere unor grupari independente. Principalele grupari penticostale sunt asociate acum in Conferinta Mondiala Penticostala. In Romania penticostalismul a venit direct din America, in perioada interbelica, prin cativa romini castigati de ideile acestea, propagate in SUA chiar printr-o revista de limba romina, Vestitorul Evangheliei, redactata de un oarecare Paul Budeanu, originar din judetul Arad.

Acesta a tradus in romaneste marturisirea de credinta a penticostalilor, numita Declaratia fundamentului adevarat al Bisericii lui Dumnezeu. Primul sef al sectei in Rominia a fost Ion Bododea, din Brailita, care a editat revistele Glasul adevarului si Stiinta Sfintilor, precum si cartea de cintari ale sectei, Harfa Bisericilor lui Dumnezeu. Ca puncte doctrinare principale, penticostalii sustin teoria Sola Scriptura („numai Scriptura") asemenea tuturor (neo)protestantilor, botezul adultilor, invatatura despre rapirea Bisericii si botezul cu Duhul Sfint dovedit prin „vorbirea in limbi". Unele secte penticostale sustin doua trepte ale experientei harului: nasterea din nou si botezul cu Duhul Sfint, iar altele mai adauga una, cea a sfintirii. Ca nota individuala, penticostalii practica „ungerea cu untdelemn" pentru vindecarea de boli si au o pasiune pentru minuni si vindecari miraculoase, acestea fiind atribuite Duhului Sfint. Uleiul cu care se face ungerea de catre pastor sau de catre proorocul inzestrat cu „darul vindecarii" este ulei alimentar obisnuit - Muntenia, Floriol, etc.

In adunarile penticostale pot fi intilniti „prooroci" care „proorocesc in alte limbi". De obicei aceste „vorbiri" sunt „talmacite" de un alt membru al adunarii, considerat „inaintat pe cale" si vazut ca posedind anumite daruri ale Duhului Sfint.

Un lucru interesant il constituie diferenta ca volum de cuvinte intre „vorbirea in limbi" a proorocului (scurta, de obicei) si talmacirea care se constituie deseori intr-o mica predica. Celor care intreaba despre aceasta li se raspunde ca talmaciul nu traduce cuvint cu cuvint „proorocia", ci ii traduce „duhul". In general, „proorocii" sunt vazuti ca avind diverse daruri de la Duhul Sfint, acestea fiind, pe linga „darul proorociei", si „darul vindecarii" sau „darul deosebirii duhurilor". In Romania, un domeniu de „utilitate" a proorocilor din adunarile penticostale este proorocirea „de la Dumnezeu" a legaturilor matrimoniale (daca e bine ca sora X sa se marite cu fratele Y) sau raspunsul, tot „de la Dumnezeu", daca e recomandata sau nu emigrarea in Statele Unite! Multi penticostali se casatoresc pur si simplu pe baza prorociilor facute in adunare, desi cei doi tineri nici nu se cunosc bine si nici nu au viziuni comune de viata.

Falsitatea acestei „vorbiri in limbi " este evidenta din frecventele neconcordante dintre prorociile pe aceeasi tema. O persoana mai putin credula a facut un test: a inregistrat pe banda o prorocie si a mers cu inregistrarea la alti doi prooroci penticostali, cerandu-le acestora sa talmaceasca mesajul. Fiecare a produs o cu totul alta interpretare, ambele diferite de cea initiala. Alteori, daca proorocul care nu apartine de adunarea in cauza aduce atingere prin proorocia lui politicii interne a acelei adunari, pastorul adunarii declara fara echivoc ca vorbirea a fost nu de la Dumnezeu, ci de la satana. De asemenea, unii se folosesc de aura de prooroci pentru a-si rezolva diferendele personale cu alti membri din adunare. Asemenea fenomene sunt sesizate si de unii dintre membri, insa in loc sa vada in aceasta dovada inselatoriei, ei decid doar sa se mute la o alta adunare.