Scene incredibile: Doi copii de 13 ani au făcut sex în școală la Timișoara și s-au filmat
Postat la: 22.09.2025 |
Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş a solicitat desfăşurarea unui control la Şcoala Gimnazială 30 din Timişoara, după ce doi elevi de 13 ani au făcut sex în incinta școlii și s-au filmat.
"În cursul zilei de marţi, 16.09.2025, conducerea Şcolii Gimnaziale nr. 30 Timişoara a informat Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş cu privire la producerea unui incident grav, petrecut în incinta unităţii de învăţământ, în cadrul căruia doi elevi ar fi întreţinut relaţii sexuale într-unul dintre grupurile sanitare", a anunţat, luni, ISJ Timiş, condus de Aura Danielescu.
Ca urmare, Inspectoratul a dispus realizarea unui control.
"Având în vedere gravitatea situaţiei şi implicaţiile asupra siguranţei şi protecţiei elevilor, Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş a dispus, de urgenţă, constituirea unei comisii de control tematic, cu atribuţii în verificarea respectării normelor legale privind:
a) asigurarea siguranţei elevilor în timpul programului şcolar şi în incinta unităţii de învăţământ;
b) supravegherea elevilor în spaţiile comune (curte, grupuri sanitare, coridoare etc.);
c) gestionarea incidentului produs şi respectarea obligaţiilor de sesizare a instituţiilor competente;
d) aplicarea măsurilor disciplinare, educaţionale şi de sprijin psihologic prevăzute de legislaţia în vigoare", a transmis ISJ Timiş.
Potrivit sursei citate, în prezent, echipa de control "analizează documentele aferente, intervievează persoanele implicate şi verifică respectarea normelor legale aplicabile, precum şi măsurile adoptate de conducerea şcolii imediat după producerea incidentului".
"În acest sens, Inspectoratul va formula recomandări şi va monitoriza implementarea acestora, în vederea prevenirii unor situaţii similare şi a consolidării climatului de siguranţă în unitatea de învăţământ", a adăugat ISJ.
Cei doi elevi implicaţi în incidentul de la Şcoala Gimnazială 30 din Timişoara, o şcoală de elită din oraş, au 13 ani şi sunt elevi în clasa a VII-a. Cei doi s-ar fi filmat în timpul actului sexual şi au trimis imaginile colegilor.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Controale ANPC de amploare în București și Ilfov. Pesticide și nereguli la peste jumătate din legumele verificate
Reprezentanții Autoritații Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) anunța ca, din 200 de tone de legume verific ...
-
Inflația a explodat la aproape 11%, iar puterea de cumpărare s-a prăbușit. Analist economic: "Suta de lei valorează acum 70"
Romania economica se intoarce vertiginos in timp, iar buzunarele cetațenilor deconteaza direct deciziile politice recent ...
-
România este efectiv pe marginea prăpastiei: un blocaj legislativ devastator pentru buget
Pe fondul unui climat politic tensionat, economia Romaniei se confrunta cu un blocaj major cauzat de disfuncționalitați ...
-
Procurorii au pus sechestru pe o casă şi două terenuri deţinute de influencerul Makaveli, acuzat de evaziune fiscală
Procurorii au pus sechestru pe o casa si doua terenuri detinute de influencerul Alexandru Zidaru, cunoscut ca Makaveli. ...
-
Fenomenul care schimbă vremea la nivel global și-a făcut apariția: El Niño a început și se va intensifica
Meteorologii americani au confirmat: El Niño a inceput și se va intensifica. Seceta in Asia, recolte in pericol, ...
-
Medicamentele viitorului, fabricate pe orbită: Industria farmaceutică intră în cursa spațială
Industria farmaceutica ar putea intra intr-o noua era, odata cu extinderea producției de medicamente in spațiu, pe orbit ...
-
Tabla magnetică sau flipchart: ce e mai eficient pentru prezentări interactive? Top produse în 2026 pentru spații de lucru moderne
O prezentare buna nu se bazeaza doar pe slide-uri sau pe discursul celui care vorbește. Conteaza și felul in care ideile ...
-
O confuzie privind denumirea unei proteine a dus la o eroare în alegerea anticorpilor, afectând sute de lucrări științifice
Sute de oameni de știința care studiaza cancerul și imbatranirea au comis o greșeala ușor de evitat, dar semnificativa, ...
-
Descoperire uluitoare: Conștiința ta apare dintr-o vastă rețea „invizibilă”, sugerează un studiu revoluționar
De decenii, neuroștiința a cartografiat harta conștiinței. A identificat neuroni, a cartografiat regiunile creieru ...
-
Fenomen fără precedent: a început să plouă în Antarctica, iar temperaturile ating valori record
Peninsula Antarctica a inregistrat la inceputul lunii iunie temperaturi neobișnuit de ridicate, cu valori care au depași ...
-
Un studiu inedit explică ce se întâmplă în creierul celor care asistă la un concert live
Deși in prezent beneficiem de viniluri hi-fi, de sisteme audio rezidențiale capabile sa concureze cu acustica din cinema ...
-
Facturile la curent și gaze au devenit o povară uriașă pentru români. Cât alocă aceștia din venituri doar pe energie
Concluzie ingrijoratoare a unei analize realizate de Asociația Energia Inteligenta (AEI): facturile la energie ii sarace ...
-
Un livrator de mâncare a aprins rețelele de socializare, după ce a recunoscut că gustă din toate comenzile
Un filmuleț postat pe internet a starnit din nou discuții despre cat de sigura este mancarea pe care o comandam acasa. T ...
-
Îngrijorări mari legate de confidențialitate: cum poți fi văzut, chiar și prin pereți, din cauza semnalului WiFi
Cercetatorii din Germania avertizeaza ca rețelele WiFi obișnuite ar putea deveni o noua forma puternica de supraveghere ...
-
Sfaturi pentru a învinge anemia și a-ți recăpăta pofta de viață
Te privești in oglinda dimineața și observi ca pielea ta și-a pierdut stralucirea naturala, lasand in loc o paloare ingr ...
-
PUBLICARE DISPOZITIV HOTĂRÂRE JUDECĂTOREASCĂ: Dosar nr. 21151/3/2020 – Tribunalul București, Secția a V-a Civilă
În conformitate cu Sentința Civila pronunțata in data de 21.04.2021 de catre Tribunalul București, Secția a V-a Ci ...
-
Piesa de rezistenta din garderoba masculina pe care o ignori in fiecare dimineata
Vara bate la usa si, odata cu ea, vine si dilema vesnica a barbatilor practici: ce pui pe tine cand vrei sa arati bine f ...
-
Start într-un război total sau joc de negociere? Ce se ascunde în spatele noilor atacuri dintre SUA și Iran
Valul de atacuri lansat miercuri dimineața de Corpul Gardienilor Revoluției Islamice asupra bazelor americane din regiun ...
-
Dezvăluiri în cazul Kreiner. Fiica afaceristului ucis susține în instanță că a fost sedată trei luni de iubita tatălui său
Noi detalii apar in cazul Kreiner, aflat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia. Fiica omului de afaceri Adrian Kreiner a de ...
-
Legea care ar putea scoate la lumină foştii securişti: „Încă avem nevoie de eroi adevărați, de oameni care cu adevărat au această claritate morală”
Un proiect legislativ care ar putea face lumina in cazul foștilor colaboratori ai securitații, care au medalii si onorur ...
-
Dispariția misterioasă a femeii care controlează finanțele Rusiei: banchera lui Putin, Nabiullina, ar fi căzut în dizgrație la Kremlin
Absențele repetate ale Elvirei Nabiullina, una dintre cele mai influente figuri ale economiei ruse, de la evenimentele e ...
-
La liceele-pilot „Lazăr” și „Șincai” din Capitală elevii de-a XII-a merg la școală doar 3 zile pe săptămână
De ani buni, liceenii și parinții lor repeta același refren: in ultimul an de liceu, programa școlara obliga copiii sa j ...
-
Benzinariile se întrec să reducă prețurile la pompă: Carburanții revin sub pragul psihologic de 9 lei/litru și vor scădea semnificativ
Șoferii primesc o veste așteptata dupa mai bine de o luna și jumatate de prețuri ridicate la carburanți. În urma u ...
-
Rusia amenajază baze pentru peste 100.000 de militari la granițele Europei: "Este o ameninţare pe care trebuie să o luăm în serios"
O ancheta comuna a mai multor institutii media din tarile din Europa de Nord si din zona baltica a relevat ca Rusia dezv ...
-
Schema maşinilor de lux „dispărute” din Europa şi vândute în România: documente falsificate, numere provizorii germane şi 16 percheziţii
Sase persoane au fost retinute intr-un dosar privind vanzarea de autoturisme inchiriate sau cumparate in leasing si neac ...
-
Pentru prima data in istoria omenirii, un medicament conceput pentru a inversa procesul de imbatranire a fost administrat unui pacient uman
Life Biosciences a anuntat primul pacient care a fost tratat cu ER-100, prima terapie bazata pe „restaurarea epige ...
-
Două firme israeliene vor să transforme o mină de sare din România într-o baterie uriașă, care funcționează doar cu apă și aer
Doua firme israeliene vor sa transforme o mina de sare din Romania intr-o baterie colosala, care merge doar cu aer și ap ...
-
Cum au încercat marile bănci să oprească investigația Consiliului Concurenței privind manipularea ROBOR: "Niciodată în istoria instituției nu s-a mai întâmplat așa ceva"
Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a afirmat, referindu-se la investigația care a dus la amendarea ...
-
Idolii obsceni ai Cavalerilor Templieri: O întâlnire secretă, un cercetător decedat, o traducere blestemată și acuzația care a dus la dispariția primei bănci din Europa
Dr. Heather Lynn În 1818, unul dintre cei mai decorați orientaliști din Imperiul Habsburgic a anunțat ca a gasit ...
-
Motreanu: "Curaj, Sorin Grindeanu! Preluați guvernarea și puneți în practică soluțiile PSD!"
"A trecut mai mult de o luna de cand PSD și AUR au demis Guvernul Ilie Bolojan. În loc sa iși asume guvernare ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu