• Tweet

Rachete care ajung în spaţiu, avioane supersonice, reactoare nucleare sau baterii pentru telefoanele mobile. Pe scurt, tot ce înseamnă tehnologie de ultimă generaţie se fabrică, în prezent, cu metale rare. Asta pentru că titanul, zirconiul, telurul, germaniul, litiul şi molibdenul sunt mai rezistente decât metalele clasice şi transportă mai rapid căldură şi electricitate.

România este una dintre puţinele ţări din Europa care deţine resurse naturale de titan şi de zirconiu. Nivelul rezervelor a fost şi este secret de stat. Numai în judeţul Argeş rezervele de aluviuni care conţin titan şi zirconiu însumează 370 de milioane de metri cubi. România a avut, în timpul regimului comunist, o industrie secretă, am extras şi am prelucrat titan şi zirconiu în scop militar şi nuclear. Minereul a fost scos din nisipul litoral de la Grindu Chituc şi din carierele Merisani şi Glogova.

Titanul era folosit în industria aviatică. Din zirconiu s-au fabricat capsulele în care se depozitează uraniu radioactiv, adică combustibilul nuclear pentru centrală de la Cernavodă. România era a şasea ţară din lume, după SUA, URSS, China, Japonia şi Franţa, capabilă să producă zirconiu pentru centralele nucleare. Se lucra greu, era o muncă titanică, se făcea cu mari sacrificii. Se întâmplau accidente. Până la urmă, fabricile secrete ale lui Ceușescu s-au închis. Azi se bat pe ele cei de la UE si firmele din SUA. Vom vedea in curand cine va avea castig de cauza.

După 90, din cauza dezinteresului autorităţilor, industria metalelor grele a decăzut. Guvernanţii care s-au perindat pe la Palatul Victoria au oprit producţia de avioane şi au amânat construcţia reactoarelor de la Cernavodă. Aceste decizii au îngropat mineritul şi metalurgia în domeniul titanului şi zirconiului. Aşa se face că, în prezent, România importă titan şi zirconiu în valoare de milioane de euro, iar Guvernul, paradoxal, alocă sute de mii de euro ca să închidă carierele bogate în minereu. Am rămas doar cu ruinele fostelor exploatări şi cu destule probleme de mediu despre care autorităţile refuză să vorbească.

În anii `60, comuniştii au elaborat cel mai ambiţios proiect al lor, Programul Nuclear Naţional. Proiectul a prevăzut, în prima fază, construcţia unei centrale nuclear-electrice la Cernavodă, cu tehnologie importată din Canada. Florea Dumitrescu a fost ministru de Finanţe în anii `70 şi a negociat atunci cu guvernul canadian.

Ambiţiile comuniştilor ţinteau departe. România trebuia să devină o mare putere nucleară. După ce au intrat în posesia licenţei de construcţie a centralei nucleare, autorităţile au decis să fabrice reactoare în ţară. Planul era ca inginerii români să câştige destulă experienţă ca să poată construi centrale nucleare în ţările din lumea arabă bogate în petrol.

Obiectivul final al Programului Nuclear era, de fapt, unul militar. În plin război rece, deşi aparent milita pentru pace şi prietenie între popoare Ceauşescu îşi dorea o ţară înarmată.

Programului Nuclear avea însă nevoie de resurse uriaşe. Ca să funcţioneze, reactoarele de la Cernavodă necesită combustibil, adică uraniu, şi zirconiu. Din zirconiu se fabrică capsulele în care este introdus uraniul radioactiv. În `73 comuniştii au înfiinţat Întreprinderea de Metale Rare, o structură condusă direct de Securitate. Scopul era să descopere zăcămintele de metale rare.

Satul Vadu, judeţul Constanţa. În apropierea plajei, un colos de beton domină peisajul. Este tot ce-a mai rămas din uzina de metale rare. În anul 1984 însă aici se extrăgea titan şi zirconiu din nisipurile din Grindu Chituc, o limba de pământ de la malul mării.

Uzina a fost construită la Vadu după ce geologii au descoperit că nisipurile din Delta Dunării sunt bogate în minereu de titan şi zirconiu. Mineralele au fost aduse, de-a lungul vremii, de curenţii litorali, şi cu timpul au format grinduri. Descoperirea a fost pur întâmplătoare. Geologii căutau apă potabilă pentru oamenii Deltei.

Întreprinderea a fost dotată cu tehnologie unicat, din Australia, şi putea să prelucreze până la 2,5 milioane de tone de nisip. Nisipul din Grindul Chituc a fost extras de o dragă, adusă la faţă locului pe mare. Şanţul săpat, lung de 8 kilometri, este vizibil şi astăzi. Nicolae Tomuş, directorul tehnic al Institutului de Cercetare pentru Metale Rare, a fost implicat în proiect. Proiectul de la Vadu a rămas secret.  Zona era împânzită de ofiţeri de Securitate.

După 90 de uzina s-a ales praful. Întreprinderea de Metale Rare a fost reorganizată de trei ori. Mai întâi a deveni Centrală Industrială, apoi Regie Autonomă, iar în anul 1997 s-a tranformat în actuala Companie Naţională a Uraniului. În acelaşi an, Guvernul a tăiat subvenţiile pentru minerit, iar uzina de la Vadu a fost separată şi trecută pe linie moartă. 

Comuna Glogova, judeţul Gorj. Un sat sărac în Oltenia care stă de fapt pe o comoară. Înainte de 1989, Întreprinderea de Metale Rare a construit o staţie pilot de extragere a minereului de titan. Nisipul de la Glogova conţine cele mai mari concentraţii din ţară. Astăzi instalaţiile ruginesc.

Cariera de la Glogova a fost abandonată, în anul 2000, pe motiv că era nerentabilă. În prezent, Conversmin, compania de stat responsabilă cu închiderea minelor, are în plan să aloce peste 100.000 de euro ca să închidă cariera şi să ecologizeze zona. Termenul de finalizare al lucrărilor este anul 2018. Nici la Glogova autorităţile nu au verificat nivelul radioactivităţii.

Cartierul Crângaşi, zona de nord a Bucureştiului. Un colos de beton zace abandonat lângă lacul Morii. Sunt ruinele combinatului Granmetal. Uzina a fost concepută să fabrice capsulele din zirconiu pentru uraniul radioactiv. Capsulele cu uraniu sunt în fapt combustibilul nuclear pentru funcţionarea centralei de la Cernavodă. Anul 1989 l-a prins ridicat pe jumătate şi aşa a rămas până în zilele noastre. Acum, este abandonat, iar o parte a curţii sale a devenit herghelie.

Grantmetal a fost demontat de hoţii de fier vechi, banii investiţi s-au dus pe apa sâmbetei. Nuclearelectrica, compania de stat care gestionează centrala de la Cernavodă, este nevoită să importe capsule din zirconiu de peste 10 milioane de euro. Fără produsele din zirconiu, reactoarele care asigură 20% din producţia de energie electrică a ţării nu funcţionează.

Singurul combinat care a supravieţuit tranziţiei este Zirom Giurgiu. Întreprinderea este unicat în ţară şi chiar şi în Europa. Zirom produce şi astăzi lingouri de titan şi de zirconiu pe care le exportă în Suedia şi Germania. În România nu are piaţă de desfacere.

Combinatul a reuşit să îşi continue activitatea în condiţiile austere. Furnizorul său de materie primă, uzina de la Vadu, s-a închis. Grantmetal, combinatul căruia trebuia să îi livreze lingourile, nu a funcţionat niciodată. Guvernul a investit 2 miliarde de lei vechi în tehnologie, dar în anul 2005, a abandonat proiectul. Cu liniile de producţie incomplete, specialiştii de la Giurgiu nu au cedat. Au importat minereu ieftin din Ucraina şi au vândut produse scumpe, de calitate, în străinătate.

Recent, Zircom a obţinut finanţare din fonduri europene de şapte milioane de euro, iar anul viitor, combinatul îşi va deschide o secţie pentru realizarea produselor finite din titan.

Industrie nu mai avem, dar am rămas cu specialiştii. Unii dintre ei sunt astăzi cercetători la Institutului Naţional pentru Metale Neferoase şi Rare şi se pot lăuda cu realizări importante. Inginerii au pus la punct tehnologia necesară fabricării bateriilor ultramoderne pe bază de litiu, un metal rar, indispesanbil industriei telefoniei mobile şi industriei auto. Dar statul român nu este interesat să dezvolte proiectele lor.

Inginerii au mai realizat, în premieră naţională, implanturi dentare făcute din titan. Zeci de români poartă deja implanturi fabricate din acest metal foarte rezistent.

În timp ce România ignoră realizările specialiştilor săi şi îşi închide industria minieră, statele din Occident se străduiesc să se aprovizioneze cu metale rare. China, ţară care deţine 97% din rezervele mondiale, ameninţă că va interzice exporturile. Specialiştii Institutului de Cercetări pentru Metale Rare susţin că România ar putea să devină un furnizor important de resurse la nivel european.