Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist cere anchetarea lui Augustin Lazăr
Postat la: 12.04.2019 |
Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist face cere anchetarea procurorului general Augustin Lazăr şi revocarea acestuia din funcţie.
„Secretariatul de Stat, conform funcţiilor şi atribuţiilor specifice stabilite prin lege ale acestuia, sprijină activitatea organizaţiilor revoluţionarilor din Decembrie 1989, a luptătorilor în rezistenţa anticomunistă, precum şi a persoanelor care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 şi Valea Jiului - Lupeni - august 1977, pentru a contribui la consolidarea democraţiei şi a statului de drept, pentru respectarea Constituţiei României, care consacră şi principiile Revoluţiei Române din Decembrie 1989, înfăptuite de întreg poporul român. SSRML este o instituţie pentru revoluţionari şi luptători anticomunişti, reprezentând Guvernul României în slujba acestora. În consecinţă, suntem alături de ei în demersurile de apărare a celor mai înalte valori ale românilor, pentru care s-au jertfit eroii noştri şi sfinţii închisorilor. Facem apel, deci, la organele abilitate în vederea cercetării faptelor procurorului Augustin Lazăr să întreprindă demersurile ce se impun, asigurându-le de întreaga noastră disponibilitate", se arată într-un comunicat semnat de secretarul de stat Laurenţiu-Florian Coca.
Conform aceleiaşi surse, reprezentanţi ai asociaţiilor foştilor deţinuţi politic au publicat o scrisoare deschisă către preşedintele Klaus Iohannis, prin care cer revocarea procurorului general, Augustin Lazăr. „Profesorul Man Nistor, din Târgu Mureş, luptător cu rol determinant în Revoluţia Română, fost deţinut politic, vicepreşedinte al Asociaţiei Deţinuţilor Politici din România, îşi exprimă, alături de ceilalţi semnatari, indignarea că în funcţia de procuror general se află persoana care a condus Comisia de eliberări condiţionate de la Penitenciarul Aiud în anii 1986 - 1989 (structură de represiune şi teroare politică), funcţie din care a refuzat eliberarea luptătorului anticomunist Iulius Filip, încălcându-se astfel demnitatea, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, atât înainte de Revoluţia Română, cât şi în prezent. Subsecretarul de stat al SSRML Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România şi Victime ale Dictaturii din România, a solicitat public, de asemenea, demisia de onoare a dlui Augustin Lazăr", se menţionează în comunicat. Secretariatul de Stat pentru Revoluţionari transmite Societăţii Timişoara „recomandarea de a-şi reconsidera aprecierea" în privinţa premiului „Speranţa" care i-a fost acordat lui Augustin Lazăr.
„Ministerul Public a anunţat, de dată recentă, trimiterea către instanţă a dosarului „istoric" al Revoluţiei, iar procurorul general, Augustin Lazăr, a fost distins cu Premiul „Speranţa" al Societăţii Timişoara pe anul 2018 pentru „finalizarea" dosarului. Asociaţia 15 Noiembrie 1987, susţinută de revoluţionari şi urmaşi ai Eroilor-Martiri din Braşov şi alte Oraşe-Martir, au cerut retragerea premiului, făcând apel la memoria colectivă privind lupta timişorenilor în particular şi a revoluţionarilor din toată ţara pentru lustraţie. Deşi în comunicatul Parchetului Militar nu există explicit interpretarea că în Decembrie 1989 ar fi fost o lovitură de stat, mass-media a început o campanie virulentă în acest sens. Revoluţionari din mai multe localităţi au ieşit în stradă pentru a-şi manifesta îngrijorarea în legătură cu această denaturare a istoriei recente. Lideri ai luptătorilor din toate categoriile şi-au expus punctul de vedere că „dosarele istorice" (ale Revoltelor Anticomuniste, al Revoluţiei, al Mineriadei ş.a.) au fost folosite adeseori în ultimele trei decenii pentru manipularea atenţiei şi opiniei publice, considerând că procurorul general al României, de asemenea, s-a folosit de această problemă gravă pentru a schimba agenda presei în beneficiul imaginii proprii. Concluzia la care au ajuns organizaţiile nonguvernamentale este că procurorul general, Augustin Lazăr, nu avea probitatea etică necesară pentru a se ocupa de Dosarul Revoluţiei", se mai arată în comunicat.
Augustin Lazăr este subiectul unui scandal după ce în urmă cu o săptămână, presa a scris că procurorul general al României a refuzat de două ori, în 1986, eliberarea disidentului anticomunist Iulius Filip. În perioada 1985-1986, Lazăr a îndeplinit şi atribuţii privind Comisia de propuneri pentru liberare din cadrul Penitenciarului Aiud, care examina situaţia tuturor condamnaţilor ce îndeplineau fracţia de pedeapsă pentru liberare condiţionată.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Cercetătorii se întreabă în mod serios dacă oamenii au fost "semănați" de extratereștri. Dacă nu cumva sunt și "recolta"!
Unde a inceput viața pe Pamant? Asta pare o intrebare relativ simpla. Cu siguranța, viața pe Pamant a inceput... Știm ...
-
Ce-ar fi dacă „conștiința" nu ar fi reală? Înțelegerea noastră despre conștiință ar putea fi fundamental greșită!
Autor: Tim Bayne Scriu asta din Santiago, așezat intre Anzii acoperiți de zapada la est și Lanțul Muntos Costier Chilean ...
-
AI a fost surprins spunând versiunilor sale viitoare să ocolească controalele umane - dezvăluie OpenAI
OpenAI a dezvaluit șase incidente neașteptate și ingrijoratoare care implica modelele sale experimentale de inteligența ...
-
Șeful AI de la Microsoft critică abordarea Anthropic privind conștiința inteligenței artificiale
Șeful AI al Microsoft, Mustafa Suleyman, a declarat ca impartașește concentrarea Anthropic pe gestionarea in siguranța a ...
-
Taxele pe coletele din China ajung să depășească valoarea produselor. "Orice taxă limitează opțiunile clienților care apoi vor cumpăra mai scump"
Perioada in care romanii comandau colet dupa colet de pe site-urile chinezești pare ca apune. Uniunea Europeana impune p ...
-
Vishingul, noua metodă prin care escrocii încearcă să îi păcălească pe români. Cum folosesc inteligența artificială
Atacurile cibernetice se muta tot mai mult din zona mesajelor si a linkurilor suspecte direct in conversatiile telefonic ...
-
Salt uriaș în lumea cuantică: Cercetătorii au reușit să teleporteze o imagine prin 100 de canale simultan
O echipa de cercetatori din China a realizat o demonstrație considerata un pas important pentru dezvoltarea rețelelor cu ...
-
Semne că telefonul tău este urmărit. DNSC trage un semnal de alarmă, o mulțime de români se confruntă cu această situație
Directoratul Național de Securitate Cibernetica a emis un nou avertisment prin care atrage atenția romanilor asupra unui ...
-
În Germania s-a inaugurat un mega proiect european: Donald Trump îl numește "escrocheria secolului"
Germania a inaugurat joi cel mai mare parc eolian offshore din Marea Nordului, in contextul in care sectorul se teme de ...
-
Întâlnire istorică între Donald Trump și Xi Jinping, la Washington: Principalele teme care se vor afla pe agenda celor doi lideri mondiali
Presedintele SUA, Donald Trump, il va primi saptamana viitoare pe liderul chinez Xi Jinping pentru a doua lor intalnire ...
-
Canada bate palma cu UE și anunță „Alianța pentru Viitor" - „Nu propunem un al treilea bloc"
Premierul Canadei, Mark Carney, a salutat joi, in discursul susținut in Parlamentul European de la Strasbourg, propunere ...
-
Siegfried Mureșan, noul premier desemnat: "Accept propunerea făcută de Președintele României"
Siegfried Mureșan a anunțat ca accepta propunerea președintelui Nicușor Dan de a prelua funcția de prim-ministru. Anunțu ...
-
O bucată de material din Soare s-a desprins și ar putea declanșa furtuni magnetice catastrofale pe Terra
Un raport al unei publicații de astronomie, co-scris de un cercetator solar al NASA, avertizeaza ca un nor masiv și dens ...
-
Modelele AI conversează într-un dialect care combină limbajul poetic cu jargonul tehnic al tinerilor antreprenori
Modelele de inteligența artificiala au inceput sa comunice intr-o versiune ciudata și noua de engleza, care se citește c ...
-
Dan Șova revine în avocatură, Partener în cadrul SĂVESCU & ASOCIAȚII
Cu peste 30 de ani de experiența profesionala, Dan Șova are o practica axata pe drept fiscal și litigii fiscale complexe ...
-
O echipă de cercetători de la Universitatea Stanford, coordonată de un român, a creat șoareci cu creier pe jumătate uman. La ce folosește experimentul
Cercetatorii de la Universitatea Stanford, coordonați de psihiatrul roman Sergiu Pașca, au creat șoareci in al caror cre ...
-
Pancreasul și splina, primele organe care îmbătrânesc rapid după 50 de ani, arată oamenii de știință
Oamenii de știința au reușit in sfarșit sa descifreze secretul ceasului biologic al corpului uman și au descoperit care ...
-
Frauda informatică de la Revolut: Hackerii s-au prezentat drept anchetatori și au folosit adresa prefecturii Reggio Calabria din Italia pentru a obține datele clienților
O frauda informatica de amploare a fost pusa la cale folosind adresa de poșta electronica certificata a Prefecturii Regg ...
-
OpenAI dezvăluie noi cazuri de comportament „îngrijorător" al inteligenței artificiale: Mai multe modele au făcut eforturi considerabile pentru a trişa
OpenAI, dezvoltatorul ChatGPT, a dezvaluit noi incidente in care modelele sale de inteligenta artificiala (AI) s-au comp ...
-
Chatboții AI dezvoltă forme de comunicare pe care oamenii nu le mai pot înțelege
Agenții autonomi de inteligența artificiala bazați pe modele precum Claude, Gemini și Grok au inceput sa dezvolte sponta ...
-
Saci cu oseminte ascunși în Slatina, sub o criptă falsă. Primarul Mario De Mezzo: „Urmează să facem săpături"
Miercuri, 16 septembrie 2026, lucratorii care au preluat de curand administrarea Cimitirului Strehareț din municipiul Sl ...
-
Cristina Trăilă, declarație surprinzătoare după audierea la DNA Iași: „Eu sunt complice. Încă nu am elucidat cum". Cere evaluarea procurorilor după numărul de achitări
Cristina Traila, fost parlamentar si secretar general adjunct al Guvernului, a declarat, miercuri, dupa ce a fost audiat ...
-
Accesul copiilor și adolescenților la rețele sociale va fi interzis în Uniunea Europeană. Ce presupune proiectul propus de Comisia Europeană
Ursula von der Leyen propune noi reguli pentru protejarea copiilor și adolescenților in mediul online, inclusiv interzic ...
-
Undă verde în Parlament pentru modificarea Codului Penal! Inteligența artificială a fost introdusă în sfera penală
Camera Deputaților a adoptat astazi, in calitate de for decizional, PL-x nr. 489/2026 - proiect de Lege pentru modificar ...
-
Fără precedent! Germania intră în alertă: spitalele sunt pregătite pentru un posibil război
Societatea de Chirurgie Traumatica din Germania (DGU) cere integrarea rețelelor specializate de traumatologie in sistemu ...
-
Medicament creat cu ajutorul AI, semnal spectaculos: Sângele pacienților a căpătat un profil biologic mai tânăr
Un medicament conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a determinat schimbari ale proteinelor din sange care au fac ...
-
Surpriză în topul celor mai bune metropole din lume! Cele două orașe din România care au prins clasamentul
Analiștii de la Oxford Economics au publicat Indicele Global al Orașelor pentru 2026, un clasament mamut care evalueaza ...
-
Uniunea Europeană devine din ce în ce mai atractivă: Australia adoptă modelul canadian
Australia urmarește cu interes demersurile Canadei pentru construirea unei relații mult mai stranse cu Uniunea Europeana ...
-
Fetiță de 6 ani, găsită moartă în casă de tatăl ei, la câteva ore după ce ar fi fost la spital cu dureri de burtă. Procurorii au deschis dosar
O fetița de numai 6 ani din comuna Nanești, județul Vrancea, a murit luni, 14 septembrie, in condiții care sunt acum cer ...
-
Un interlop cunoscut din Iași, găsit împușcat în cap într-o pădure. A condus „Brigada", prima grupare mafiotă românească din Italia
Un cunoscut interlop ieșean afost gasit impușcat in cap intr-o padure din Holboca. Barbatul, in varsta de aproximativ 50 ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu