Sofia, un bebeluș a stat patru luni cu o baterie în gât
Postat la: 14.01.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

O fetiţă de 11 luni, din Marea Britanie, care respingea mâncarea solidă, a stat cu o baterie rotundă în gât timp de patru luni, iar medicii au crezut că Sofia-Grace Hill are amigdalită sau o infecţie virală.
Tatăl Sofiei-Grace Hill a observat pentru prima dată că ceva era în neregulă în ianuarie 2020, după care a fost de mai multe ori la spital cu bebeluşul. După o altă vizită la spital, în luna mai, fetiţei i s-a făcut o radiografie care a arătat că bateria blocată în esofagul ei cauzase probleme grave, in plus, era ruginită. Medicii i-au introdus un tub în gât pentru a fi hrănită, dar şi pentru a preveni sufocarea, iar la fiecare două săptămâni a fost supusă unei anestezii generale pentru a i se lărgi esofagul, potrivit BBC.
Inițial, medicii au crezut că fetița de 11 luni are amigdalită sau o infecţie virală, până când o radiografie a arătat că în esofagul ei era blocată o baterie cu diametrul de 2,4 centimetri. Fetiţa a fost supusă unei operaţii de două ore, în urma căreia medicii i-au îndepărtat bateria, iar acum urmează o dietă lichidă.
„Acest incident a lăsat-o cu o gaură în esofag, care trebuie să se închidă, dar starea Sofiei se îmbunătăţeşte de la săptămână la săptămână, cu dilataţii regulate, care îmbunătăţesc esofagul ei. Dar ştim că şansele de supravieţuire în primele săptămâni după această intervenţie sunt foarte mici, aşa că, ne îndreptăm în direcţia bună", a afirmat tatăl fetiţei.
Janet McNally, chirurg pediatru consultant la Spitalul Regal pentru Copii din Bristol, care o tratează Sofia-Grace, a declarat că supravieţuirea ei se poate datora faptului că bateria era veche şi îşi pierduse încărcătura. Clinicienii şi guvernul avertizează cu privire la pericolele reprezentate de bateriile mici şi rotunde de mult timp, însă, fiind un obiect foarte mic, acesta se poate omite.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Un fals căpitan SRI care a recrutat foști combatanți în teatre de operații a fost prins de DIICOT. Recruții erau îndemnați să poarte arme asupra lor
Un fals capitan SRI care a recrutat persoane deținatoare de armament de autoaparare și paza, dintre care unii foști comb ...
-
Dosarul "Pfizergate": Curtea Supremă a "spălat-o" pe Ursula von der Leyen legat de acuzațiile despre Acordul privind vaccinurile Covid-19
Curtea suprema de la Bruxelles (Belgia) a decis miercuri ca plangerea penala depusa impotriva președintei Comisiei Europ ...
-
Corespondent de război: Atacurile armatei ruse asupra orașului Odesa au vizat încărcături din România
Forțele Armate ale Rusiei au lansat pe timpul nopții un atac cu rachete asupra infrastructurii portuare a orașului Odesa ...
-
Starlink va oferi internet broadband în spațiu. Viteze de până la 25 Gbps și conexiuni laser între sateliți
Starlink va oferi internet broadband in spațiu. Viteze de pana la 25 Gbps și conexiuni laser intre satelițiSpaceX, prin ...
-
Noapte de coșmar pentru Nicolas Sarkozy în închisoarea din Paris. Ce i-au făcut deținuții
Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy a avut parte de o noapte tensionata in inchisoarea La Santé din Paris. ...
-
România la război - Șeful Statului Major al Apărării: "Țara noastră are nevoie de o populație pregătită"
Seful Statului Major al Apararii, generalul Gheorghita Vlad, a declarat ca Romania nu intra intr-un razboi, dar ca trebu ...
-
Se subtiază scutul magnetic care protejează Pământul. Inversarea polilor este inevitabilă?
Campul magnetic al Pamantului funcționeaza ca o armura impotriva radiațiilor solare și cosmice. Fara el, atmosfera ar fi ...
-
România a dat ordin pentru dorobârea dronelor rusești: Două aeronave Eurofighter Typhoon au fost ridicate de la sol
În noaptea de marți spre miercuri a fost stare de alerta la granița Romaniei din cauza bombardamentelor rusești di ...
-
Doru Octavian Dumitru a fost transportat de urgență la Suceava după un accident cerebral
Umoristul Doru Octavian Dumitru a suferit un accident cerebral la Onești și a fost transferat, inițial, la Spitalul Jude ...
-
Comisia Europeană vrea scăderea taxelor pe energie: Prețurile au explodat în toată Europa
Comisia Europeana cere scaderea taxelor la pe energie electrica pentru scaderea facturilor consumatorilor, care au sarit ...
-
Șeful Nvidia spune că oamenii vor ajunge să lucreze cot la cot cu oameni „digitali" în corporații
Jensen Huang, CEO-ul Nvidia, prezice ca inteligența artificiala (AI) nu doar ca va lucra alaturi de oameni, ci va trece ...
-
Femicidul din „Moara cu noroc", violul din „Ion" și abuzul emoțional din „Maitreyi" pe care le considerăm capodopere literare
Literatura clasica e plina de femei abuzate, judecate, ucise, dar noi le prezentam copiilor drept „victime ale des ...
-
Oamenii de știință din SUA au creat "muguri de ADN" - nanoboți care pot livra medicamente în organism și bombarda tumori
Oamenii de știința de la Universitatea din Carolina de Nord (UNC) au creat roboți microscopici care imita comportamentul ...
-
Comunicat de presă SALROM - Precizări privind Sinteza verificărilor efectuate de către Corpul de Control al Prim-ministrului (CCPM)
Societatea Naționala a Sarii - SALROM S.A. dorește sa aduca o serie de clarificari cu privire la concluziile Raportului ...
-
Operațiune de amploare - Polonia și România au dejucat un complot rusesc cu colete explozive către Ucraina: Opt persoane reținute
Polonia si Romania au retinut opt persoane suspectate de planificarea de sabotaje in numele Rusiei, au anuntat marti aut ...
-
INSP produce iarasi panică: Gripa este o boală infecţioasă foarte contagioasă cu morbiditate şi mortalitate semnificative! Până acum era ceva banal
Specialistii Institutului National de Sanatate Publica (INSP) avertizeaza ca desi, de cele mai multe ori, este considera ...
-
Big Bang-ul s-a petrecut cu totul altfel decat s-a crezut pana acum. Undele gravitationale din teoriile cuantice sunt cheia
O echipa de fizicieni din Italia și Spania au venit cu o alta teorie, care schimba totul in privința creației lumii. Ei ...
-
Foreign Affairs prezintă scenariile viitorului Iranului, cum se va administra puterea în țara musulmană cu aproape 100 de milioane de locuitori
Pentru prima data in aproape patru decenii, Iranul se afla in pragul unei schimbari de conducere - și poate chiar de reg ...
-
Ministrul Apărării refuză să explice de ce nu și-a satisfăcut stagiul militar. "Am 52 de ani. Ar fi un pic cam târziu şi statul nu m-ar folosi prea mult apoi"
Ministrul Apararii, Ionuț Moșteanu, a recunoscut ca nu și-a satisfacut stagiul militar, deși acum conduce instituția res ...
-
Zelinski trăieste intr-o lume a lui: Deși Trump a „înjurat tot timpul" și l-a presat să se înțeleagă cu Putin, ucraineanul vede cu totul altfel întâlnirea de la Casa Albă
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a descris intalnirea lui de saptamana trecuta cu Donald Trump ca fiind un succ ...
-
RAPORT - Peste jumătate dintre articolele publicate pe internet sunt scrise de AI
Noile articole generate de AI au depașit numarul celor scrise de oameni online, potrivit unui nou raport al firmei de SE ...
-
CCR a declarat neconstituțională reforma pensiilor magistraților pe motiv de formă. Legea poate fi adoptată din nou cu aceleași prevederi dar cu respectarea formei
Curtea Constituționala Curtea Constituționala a admis, luni, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) ...
-
Rusia folosește pentru prima dată bombe modificate cu rază lungă de acțiune în atacul asupra regiunii Poltava
Rusia a lovit pentru prima data regiunea Poltava din Ucraina cu o bomba aeriana ghidata KAB asistata de un motor cu reac ...
-
OZN, meteorit, satelit, dragon sau inger căzut?! Un fenomen inexplicabil pe cerul Marii Britanii
Noaptea trecuta in Accrington, Lancashire (Marea Britanie), locuitorii au ramas uimiți in timp ce cerul s-a luminat cu u ...
-
Blackout pe internet. Zeci de site-uri și aplicații nu mai funcționează la nivel mondial. Inclusiv mai multe bănci sunt afectate
O pana masiva de internet a afectat zeci de site-uri și aplicații populare din intreaga lume, printre care Snapchat, For ...
-
Descoperirea de senzație ce ar putea confirma o importantă legendă biblică despre orașele păcatului
Arheologii care sapa in sud-estul Marii Moarte, in Iordania, au gasit dovezi ce ar putea corela „orașele pacatoase ...
-
Liceenii evadează din realitate cu ajutorul Inteligentei Artificiale cu care dezvoltă relatii intime de moment sau romantice de lungă durată
Un numar tot mai mare de liceeni din SUA dezvolta relații intime și/sau romantice cu inteligențe artificiale (AI). Acest ...
-
Marele plan al lui Donald Trump de reconstrucție a Fâșiei Gaza va avea un cost uriaș: Americanii deja și-au făcut calculele
Repararea distrugerilor din Fașia Gaza ar putea necesita aproximativ 50 de miliarde de dolari, potrivit trimisului speci ...
-
Românii au inlocuit cu YouTube și TikTok televiziunile tradiționale in care nu mai au incredere. Sunt primii in Europa la transmiterea de informatii false
In urma cu cateva zile a aparut stirea ca Romania ocupa primul loc in Europa la folosirea rețelelor de socializare ca su ...
-
„Toate datele prosumatorilor se duc acum într-un cloud din China". Se propun „reguli de securitate cibernetică" pentru românii care vor să își instaleze fotovoltaice
O propunere legislativa depusa in Parlament vizeaza condiționarea producției prosumatorilor și a tuturor producatorilor ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu