Tăriceanu, un nou atac la adresa președintelui Klaus Iohannis. „Nu înţelege ce înseamnă rolul preşedintelui"
Postat la: 13.06.2019 |
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a lansat un nou atac la adresa președintelui Klaus Iohannis.
„Deşi Curtea Constituţională a decis astăzi amânarea dezbaterilor cu privire la verificarea respectării procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului, dl Iohannis dă dovadă de dispreţ faţă de rolul instituţiilor din statul român şi anunţă că la Cotroceni, mâine, îşi aduce apropiaţii să semneze aşa zisul Acord Politic Naţional pentru consolidarea parcursului european al României.
Nu este decât o nouă dovadă de disperare din partea preşedintelui şi de lipsă de respect faţă de rolul instituţiilor din statul român. Curtea Constituţională anunţă, tot azi, că un motiv al amânării deciziei este şi existenţa unei contestări a decretului preşedintelui de convocare a referendumului şi, ca atare, a referendumului în sine. Şi atunci, care este graba dlui Iohannis în a forţa semnarea acestui Acord? Dacă judecătorii CCR vor decide că, poate, întrebările la acest referendum nu au fost constituţionale, atunci ce valoare va avea acest Acord impus de dl Iohannis? Sau, dl Iohannis consideră că prin semnarea acestui Acord de către câteva partide va putea pune presiune pe judecătorii Curţii Constituţionale, astfel încât să ia o decizie favorabilă domniei sale?
Am spus de la început că dl Iohannis, prin includerea în acest Acord a altor teme decât a celor pe care s-au pronunţat românii la referendum, nu a făcut altceva decât să deturneze scopul acestui referendum. O deturnare a scopului referendumului în interesul strict electoral al dlui Iohannis. Şi acum avem o nouă confirmare a acestui ţel electoral: dl Iohannis îşi adună la masa de la Cotroceni noua sa "familie", pe cei pe care îşi doreşte să îi folosească în lupta pentru răsturnarea Guvernului legitim PSD-ALDE. Căci, din nou, nu poate fi întâmplător momentul în care forţează semnarea acestui document de către doar o parte dintre partidele politice, exact înainte de votul pe moţiunea de cenzură.
După ce președintele a anunțat intenţia acestui Pact, ALDE a spus că un asemenea document trebuie să fie rezultatul consultărilor între partidele parlamentare. Trebuie să fie un document care să însumeze propuneri de la toate formațiunile politice, nu doar o hârtie impusă de un președinte aflat în campanie electorală. În profund dispreţ, deși tema statului de drept este una omniprezentă altfel în discursul său, dl Iohannis a ignorat propunerile pe care le-am făcut alături de colegii din ALDE.
Dl Iohannis nu înţelege ce înseamnă rolul preşedintelui, cel care ar trebui să asigure coeziunea în societate şi să elimine conflictele. Din nou, dl Iohannis are un discurs care, în loc să unească o ţară şi o clasă politică, nu face altceva decât să dezbine şi că creeze o variantă de "democraţie" pentru domnia sa şi prietenii domniei sale. Dl Iohannis se îndepărtează astfel tot mai mult de la rolul constituţional de preşedinte al tuturor românilor şi de preşedinte deasupra partidelor politice şi devine, de facto, liderul opoziţiei politice", a scris Tăriceanu pe pagina sa de Facebook.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
AI a fost surprins spunând versiunilor sale viitoare să ocolească controalele umane - dezvăluie OpenAI
OpenAI a dezvaluit șase incidente neașteptate și ingrijoratoare care implica modelele sale experimentale de inteligența ...
-
Șeful AI de la Microsoft critică abordarea Anthropic privind conștiința inteligenței artificiale
Șeful AI al Microsoft, Mustafa Suleyman, a declarat ca impartașește concentrarea Anthropic pe gestionarea in siguranța a ...
-
Taxele pe coletele din China ajung să depășească valoarea produselor. "Orice taxă limitează opțiunile clienților care apoi vor cumpăra mai scump"
Perioada in care romanii comandau colet dupa colet de pe site-urile chinezești pare ca apune. Uniunea Europeana impune p ...
-
Vishingul, noua metodă prin care escrocii încearcă să îi păcălească pe români. Cum folosesc inteligența artificială
Atacurile cibernetice se muta tot mai mult din zona mesajelor si a linkurilor suspecte direct in conversatiile telefonic ...
-
Salt uriaș în lumea cuantică: Cercetătorii au reușit să teleporteze o imagine prin 100 de canale simultan
O echipa de cercetatori din China a realizat o demonstrație considerata un pas important pentru dezvoltarea rețelelor cu ...
-
Semne că telefonul tău este urmărit. DNSC trage un semnal de alarmă, o mulțime de români se confruntă cu această situație
Directoratul Național de Securitate Cibernetica a emis un nou avertisment prin care atrage atenția romanilor asupra unui ...
-
În Germania s-a inaugurat un mega proiect european: Donald Trump îl numește "escrocheria secolului"
Germania a inaugurat joi cel mai mare parc eolian offshore din Marea Nordului, in contextul in care sectorul se teme de ...
-
Întâlnire istorică între Donald Trump și Xi Jinping, la Washington: Principalele teme care se vor afla pe agenda celor doi lideri mondiali
Presedintele SUA, Donald Trump, il va primi saptamana viitoare pe liderul chinez Xi Jinping pentru a doua lor intalnire ...
-
Canada bate palma cu UE și anunță „Alianța pentru Viitor" - „Nu propunem un al treilea bloc"
Premierul Canadei, Mark Carney, a salutat joi, in discursul susținut in Parlamentul European de la Strasbourg, propunere ...
-
Siegfried Mureșan, noul premier desemnat: "Accept propunerea făcută de Președintele României"
Siegfried Mureșan a anunțat ca accepta propunerea președintelui Nicușor Dan de a prelua funcția de prim-ministru. Anunțu ...
-
O bucată de material din Soare s-a desprins și ar putea declanșa furtuni magnetice catastrofale pe Terra
Un raport al unei publicații de astronomie, co-scris de un cercetator solar al NASA, avertizeaza ca un nor masiv și dens ...
-
Modelele AI conversează într-un dialect care combină limbajul poetic cu jargonul tehnic al tinerilor antreprenori
Modelele de inteligența artificiala au inceput sa comunice intr-o versiune ciudata și noua de engleza, care se citește c ...
-
Dan Șova revine în avocatură, Partener în cadrul SĂVESCU & ASOCIAȚII
Cu peste 30 de ani de experiența profesionala, Dan Șova are o practica axata pe drept fiscal și litigii fiscale complexe ...
-
O echipă de cercetători de la Universitatea Stanford, coordonată de un român, a creat șoareci cu creier pe jumătate uman. La ce folosește experimentul
Cercetatorii de la Universitatea Stanford, coordonați de psihiatrul roman Sergiu Pașca, au creat șoareci in al caror cre ...
-
Pancreasul și splina, primele organe care îmbătrânesc rapid după 50 de ani, arată oamenii de știință
Oamenii de știința au reușit in sfarșit sa descifreze secretul ceasului biologic al corpului uman și au descoperit care ...
-
Frauda informatică de la Revolut: Hackerii s-au prezentat drept anchetatori și au folosit adresa prefecturii Reggio Calabria din Italia pentru a obține datele clienților
O frauda informatica de amploare a fost pusa la cale folosind adresa de poșta electronica certificata a Prefecturii Regg ...
-
OpenAI dezvăluie noi cazuri de comportament „îngrijorător" al inteligenței artificiale: Mai multe modele au făcut eforturi considerabile pentru a trişa
OpenAI, dezvoltatorul ChatGPT, a dezvaluit noi incidente in care modelele sale de inteligenta artificiala (AI) s-au comp ...
-
Chatboții AI dezvoltă forme de comunicare pe care oamenii nu le mai pot înțelege
Agenții autonomi de inteligența artificiala bazați pe modele precum Claude, Gemini și Grok au inceput sa dezvolte sponta ...
-
Saci cu oseminte ascunși în Slatina, sub o criptă falsă. Primarul Mario De Mezzo: „Urmează să facem săpături"
Miercuri, 16 septembrie 2026, lucratorii care au preluat de curand administrarea Cimitirului Strehareț din municipiul Sl ...
-
Cristina Trăilă, declarație surprinzătoare după audierea la DNA Iași: „Eu sunt complice. Încă nu am elucidat cum". Cere evaluarea procurorilor după numărul de achitări
Cristina Traila, fost parlamentar si secretar general adjunct al Guvernului, a declarat, miercuri, dupa ce a fost audiat ...
-
Accesul copiilor și adolescenților la rețele sociale va fi interzis în Uniunea Europeană. Ce presupune proiectul propus de Comisia Europeană
Ursula von der Leyen propune noi reguli pentru protejarea copiilor și adolescenților in mediul online, inclusiv interzic ...
-
Undă verde în Parlament pentru modificarea Codului Penal! Inteligența artificială a fost introdusă în sfera penală
Camera Deputaților a adoptat astazi, in calitate de for decizional, PL-x nr. 489/2026 - proiect de Lege pentru modificar ...
-
Fără precedent! Germania intră în alertă: spitalele sunt pregătite pentru un posibil război
Societatea de Chirurgie Traumatica din Germania (DGU) cere integrarea rețelelor specializate de traumatologie in sistemu ...
-
Medicament creat cu ajutorul AI, semnal spectaculos: Sângele pacienților a căpătat un profil biologic mai tânăr
Un medicament conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a determinat schimbari ale proteinelor din sange care au fac ...
-
Surpriză în topul celor mai bune metropole din lume! Cele două orașe din România care au prins clasamentul
Analiștii de la Oxford Economics au publicat Indicele Global al Orașelor pentru 2026, un clasament mamut care evalueaza ...
-
Uniunea Europeană devine din ce în ce mai atractivă: Australia adoptă modelul canadian
Australia urmarește cu interes demersurile Canadei pentru construirea unei relații mult mai stranse cu Uniunea Europeana ...
-
Fetiță de 6 ani, găsită moartă în casă de tatăl ei, la câteva ore după ce ar fi fost la spital cu dureri de burtă. Procurorii au deschis dosar
O fetița de numai 6 ani din comuna Nanești, județul Vrancea, a murit luni, 14 septembrie, in condiții care sunt acum cer ...
-
Un interlop cunoscut din Iași, găsit împușcat în cap într-o pădure. A condus „Brigada", prima grupare mafiotă românească din Italia
Un cunoscut interlop ieșean afost gasit impușcat in cap intr-o padure din Holboca. Barbatul, in varsta de aproximativ 50 ...
-
Mâncarea făcută la imprimantă 3D devine realitate. Specialiștii spun că o friptură ar fi gata între cinci și 15 minute
Imprimarea 3D a alimentelor nu mai este doar un experiment de laborator. Exista deja aparate capabile sa modeleze ciocol ...
-
125 de milioane de dolari pierduți de NASA din cauza unei conversii greșite. Ce s-a întâmplat
Una dintre cele mai scumpe greșeli tehnice din istoria explorarii spațiale nu a pornit de la un motor defect sau de la o ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu