Tatăl criminal a povestit cu lux de amănunte cum a ucis-o pe Antonia. Fetiţa a fost arsă în faţa frătiorului care se uita la desene pe telefon
Postat la: 03.11.2021 |
Bărbatul de 23 de ani din Arad care a ucis-o pe fetiţa de patru ani a concubinei sale le-a povestit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, care au fost faptele sale. El a declarat că a lovit-o pe copilă, care fusese diagnosticată cu autism, aceasta lovindu-se cu capul de peretele din holul apartamentului, apoi de gresie şi a decedat.
I-a pus trupul într-un cearşaf, apoi într-un geamantan, l-a luat de mână pe frăţiorul fetei, Oscar, apoi s-au dus lângă cimitirul din cartierul Bujac unde a incendiat corpul copilei. În acest timp, băiatul aştepta pe o piatră, la 5-10 metri, şi se uita pe telefon la desene animate. În urma recunoaşterii faptelor, bărbatul a solicitat reducerea pedepsei pe care urmează să o primească pentru faptele sale. În referatul prin care au propus arestarea preventivă a bărbatului de 23 de ani, din Arad, procurorii au arătat că fetiţa de patru ani, Antonia, a murit în 26 octombrie.
"În data de 26.10.2021, sus-numitul i-a aplicat lovituri repetate cu sau de corpuri dure victimei minore Oancea Antonia, în vârstă de 4 ani şi 3 luni, cauzându-i un traumatism cranio-cerebral acut închis cu hematom subdural, leziuni care i-au provocat decesul. Ulterior, acesta a transportat cadavrul cu un geamantan tip troler, în zona unui drum agricol, situat în apropierea cimitirului din cartierul Bujac din municipiul Arad, unde l-a şi incendiat, pentru a nu fi descoperit sau identificat de către organele de poliţie. Iniţial inculpatul Crişan Florin Beniamin nu a recunoscut săvârşirea faptelor", se arată în document. Ulterior, în 2 noiembrie, el a recunoscut ce s-a întâmplat de fapt şi le-a povestit procurorilor în amănunt ce a făcut şi cum a decedat micuţa Antonia.
"În data de 25.10.2021, într-o zi de luni, concubina mea a fost internată în spital, fiind în luna a 9-a de sarcină, urmând să nască. Menţionez faptul că perioada anterioară naşterii a fost extrem de grea pentru mine. Majoritatea activităţilor casnice au căzut pe umerii mei, îngrijirea copiilor, îngrijirea concubinei, cumpărături, fapt ce a determinat o depresie şi o stare de agitaţie fantastică. Menţionez că aceste aspecte au fost sesizate de toţi cei din jurul meu, atât familia, respectiv bunicul, cât şi prietenii. În ziua de marţi, 26.10.2021, eram extrem de agitat, nu-mi găseam locul, posibil să mă fi aflat sub influenţa unui drog, pe nume "cristal", pe care l-am consumat cu două zile înainte de incidentul regretabil pe care urmează să îl prezint. De dimineaţă, fiul meu vitreg, în vârstă de trei ani, cât şi fiica mea Antonia în vârstă de 4 ani şi 4 luni erau extrem de agitaţi datorită lipsei mamei, cât şi a neîndemânării mele de a mă ocupa de ei, respectiv administrarea hranei, toaletă, îmbrăcare, curăţenie în casă ştiind că urmează să vină soţia cu nou-născutul acasă, cât şi grija cumprăturilor şi pregătirilor pentru noul membru al familiei. Menţionez că am încercat să-i liniştesc ţinând cont de faptul că fata era încadrată în grad de handicap, fiind diagnosticată cu autism, iar copilul fiind hiperactiv. Efectiv am fost copleşit de toate aceste probleme, am clacat, am avut o stare de nervozitate fantastică, am fumat într-un ritm alert două pachete de ţigări, fără a consuma alimente, iar la un moment dat, în jurul orelor 13.00 - 14.00, Antonia a devenit extrem de agitată, a început să sară pe mine, să mă tragă, fără să reuşesc să o potolesc", a relatat bărbatul de 23 de ani.
Acesta le-a spus procurorilor că nu îşi explică de ce, dar a lovit-o pe fetiţă de două ori, iar aceasta s-a lovit cu capul de perete, apoi de gresia din hol. "În acel moment, nu-mi explic de ce, am lovit-o de două ori, fiind în holul apartamentului, atât eu cât şi ea, cu palma în zona cefei, aceasta datorită loviturilor mele s-a izbit puternic de perete, căzând inconştientă la sol şi lovindu-se din nou de pardoseala din gresie, rămânând inertă, moment în care efectiv am părăsit holul şi am intrat în bucătărie, crezând că totuşi Antonia se va ridica. Menţionez că m-am retras din bucătărie, închizând uşa după mine şi pentru o perioadă de aproximativ 10-15 minute am fumat mai multe ţigări, pentru a mă calma. Menţionez că în această perioadă mi-am dat seama că ceva s-a întâmplat cu Antonia datorită faptului că nu am mai auzit-o. Precizez că m-am gândit dacă cumva de la lovituri a murit, m-am ridicat, am deschis uşa şi am constatat că Antonia se afla întinsă pe gresie, în aceeaşi poziţie în care s-a aflat după loviturile şi căderea ei. Am încercat să o ridic şi să o aşez în fund, aceasta era inertă, ocazie cu care am observat pe gresie o pată de sânge, moment în care am observat că în spatele capului avea sânge", a afirmat bărbatul.
Tatăl vitreg al Antoniei a susţinut că s-a panicat şi i-a mai aplicat "nişte palme" fetiţei, crezând că aceasta îşi va reveni. "M-am panicat, i-am aplicat nişte palme cu intenţia de a o trezi, totodată văzând că este inertă am întins-o din nou pe gresie, pe spate, i-am dat jos bluza, am încercat cu palmele să creez puţină presiune pe piept concomitent încercând să-i suflu pe gură aer. Am efectuat aceste manevre timp de aproximativ 5-6 minute, văzând că aceasta este inertă, dându-mi seama că a murit. În acel moment am realizat ce s-a întâmplat, am început efectiv să urlu strigând că «vreau să mă sinucid», «vreau să mă omor». Recunosc că mi-am clătit capul cu apă rece, am consumat două pahare cu apă rece şi am luat decizia de a scăpa de cadavru, fără să mă gândesc mai departe. Menţionez că în toată această perioadă fiul meu de trei ani se afla în apropiere, dar nu a realizat ce s-a întâmplat cu sora sa. M-am întrebat ce o să-i spun concubinei şi am luat hoărârea pe moment să scap de cadavru", a arătat bărbatul.
Apoi, acesta a pus la cale un plan de a scăpa de trupul neînsufleţit al fetiţei. "Am luat hotărârea de a o înveli într-un cearşaf ce se afla pe canapeaua din dormitorul mic, am luat de pe dulapul din dormitorul mare o valiză tip troler, din plastic, de culoare gri apreciind că ar putea încăpea în el cadavrul, ţinând cont că greutatea ei era în jur de 14 kilograme. Am deschis trolerul şi ridicând cearşaful cu cadavrul Antoniei l-am poziţionat în interiorul trolerului, într-o poziţie cu genunchii adunaţi. Cunoscând faptul că soţia mea avea acetonă pentru îndepărtarea lacului de pe unghii am căutat în dormitor, unde ştiam că aceasta ţine ceva recipiente şi am găsit 2 recipiente din sticlă transparentă cu capac alb, pline cu acetonă, sticle mici, fără să pot preciza cantitatea. Am introdus acetona cât şi bricheta pe care o foloseam la fumat, în buzunarul unei geci maro din piele, l-am luat pe Oscar de mânuţă, am închis şi am ridicat trolerul, am ieşit din apartament, am încuiat uşa, am chemat liftul la etajul VII, în prealabil de pe telefonul mobil care a fost găsit asupra mea, al cărui număr nu îl cunosc, am apelat Taxi Europa şi am solicitat o maşină în faţa magazinului Unicarm din vecinătatea Bl.7 de pe Calea Aurel Vlaicu", a povestit bărbatul în faţa procurorilor.
El a căutat un loc unde să scape de cadavrul Antoniei. "Am coborât cu liftul, ţinând trolerul în mâna stângă, iar pe Oscar cu mâna dreaptă, am ajuns pe C.A. Vlaicu, am văzut că aveam o maşină de taxi Europa în aşteptare, l-am urcat pe Oscar pe bancheta din spate, am urcat trolerul pe banchetă, mulţumindu-i doamnei şofer că a vrut să mă ajute, am urcat şi eu. I-am cerut doamnei şofer să pornească pe C.A. Vlaicu, spunându-i că o să-i indic eu un traseu. Menţionez că efectiv am plâns în taxi, dându-mi seama ce am făcut şi ce urma să fac, poziţionându-mă în aşa fel pe banchetă încât să nu mă vadă şoferiţa în oglindă, fiind devastat de ce am făcut. I-am cerut să urmeze un anumit traseu pe câteva străduţe laterale de C.A. Vlaicu, intenţia mea fiind de a ajunge în zona câmpului din Bujac. Am ajuns în zona cimitirului din Bujac, am observat în capătul cimitirului, pe partea dreaptă, un drum de pământ, în vecinătatea gardului şi i-am cerut să oprească cursa. Am plătit suma de 8 lei, am coborât, am ridicat geamantanul, l-am scos pe Oscar şi am aşteptat să se pună autoturismul în mişcare. Am observat că în zonă nu era nimeni, fiind undeva în jurul orelor 15.00, m-am deplasat pe drumul de pământ paralel cu gardul cimitirului ţinându-l pe Oscar de o mână şi trolerul în cealaltă mână, deplasându-mă pe o distanţă pe care nu o pot aprecia, căutând un loc cât de cât ferit unde eram hotărât să incendiez cadavrul, crezând că acesta va arde în totalitate şi ulterior fiind sigur că nu mai poate fi nimic de identificat, să o pot da dispărută", le-a mai spus bărbatul procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
După ce a găsit locul unde să scape de cadavrul fetei, l-a lăsat pe băieţel aşezat pe o piatră, să se uite la desene animate pe telefon, la 5-10 metri de locul incendierii. "Am găsit un loc destul de ferit în partea stângă a drumului, unde erau resturi de moloz cât şi câteva tufe, l-am lăsat pe Oscar stând pe o piatră, cu telefonul în mână şi cu aplicaţia YouTube deschisă, unde rulau desene animate, cunoscând faptul că va sta liniştit, după care m-am deplasat până la locul mai sus amintit la o distanţă de 5-10 metri. Am deschis geamantanul, am scos cearşaful, văzând că Antonia într-adevăr a murit, am poziţionat cadavrul învelit în cearşaf într-o zonă mai joasă, în vecinătatea unor dale de beton şi tufe, am turnat cele două sticle de acetonă cum am putut, pe suprafaţa cadavrului învelit în cearşaf, a început să ardă cearşaful, moment în care am fost convins că incendiul provocat de mine va distruge cadavrul. Am închis geamantanul, în grabă, l-am luat pe Oscar de mână, luându-i telefonul şi am procedat la apelarea aceluiaşi număr de taxi Europa, solicitând o maşină în faţa cimitirului din Bujac", a declarat bărbatul.
El s-a întors acasă cu băieţelul, i-a dat acestuia să mănânce în bucătărie, timp în care el a încercat să şteargă urmele de sânge. "M-am deplasat în grabă pe acelaşi traseu, fără a observa pe cineva în zonă, am ajuns chiar la finalul drumului de pământ şi am aşteptat maşina chiar în colţul străzii, lângă peretele unei case. După aproximativ 1 minut a sosit taxi Europa, a coborât şoferul, un bărbat corpolent, mai înalt, chel, care s-a oferit să mă ajute cu introducerea geamantanului, acesta deschiznd portbagajul, iar eu singur am introdus geamantanul, după care am urcat cu Oscar pe banchetă şi i-am indicat adresa unde să ne transporte. Am ajuns în spatele blocului, am plătit suma de 12 lei pentru cursă, am urcat din nou cu liftul în apartament, l-am dezbrăcat pe Oscar, i-am dat să mănânce, acesta mâncând singur tocmai pentru a-l linişti, timp în care eu să pot şterge urmele de sânge de pe gresie şi din geamantan. Mi-a fost frică să nu vină cineva la noi şi să observe acele urme de sânge, ştergând gresia cu mopul, care se află şi în prezent în apartament, iar geamantanul, unde am observat urme de sânge l-am şters cu apă şi detergent, rămânând totuşi în continuare o uşoară urmă de sânge. Menţionez că eram agitat maxim, moment în care am fost sunat de concubina mea care mi-a spus că urmează să primească injecţie şi se pregăteşte pentru naştere, fapt care m-a agitat şi mai tare. Am încercat să mă liniştesc, am sunat-o în repetate ori pe concubina mea, am aflat că a născut şi că totul este ok cu copilul, aceasta dându-şi seama că eu am o stare de alertă. (...) Cu ocazia apelurilor normale efectuate de pe telefonul meu i-am spus că Antonia nu doreşte să vorbească cu ea, aceasta vorbind doar cu Oscar", a mai spus bărbatul.
În următoarele zile a vizitat-o pe concubina sa la spital, însă i-a spus acesteia că cei doi copii sunt în grija prietenilor sau a bunicului. "Menţionez că în următoarele zile am vizitat-o la Spitalul Matern, singur, pe Oscar l-am lăsat cu bunicul meu. La una din deplasările efectuate în următoarea zi de la naştere am apelat un şofer care face curse la negru, i-am cerut să mă ducă atât pe mine, cât şi pe Oscar, la Spitalul Matern. Precizez că nu l-am cunoscut până atunci pe şofer, a fost singura dată când l-am apelat la o astfel de cursă şi nu pot da detalii despre el şi maşină întrucât eram foarte agitat. I-am cerut să rămână cu copilul în maşină pentru a putea să îmi vizitez singur concubina care a născut, acesta fiind de acord. Am discutat cu concubina, ea spunându-mi că sunt epuizat, iar eu i-am răspuns că mi-a fost foarte greu cu copiii, fără ea. Următoarele deplasări la Spitalul Matern le-am făcut cu tramvaiul, lăsându-l pe Oscar în grija bunicului meu, spunându-i că Antonia se află în grija unui prieten apropiat. În data de 31.10.2021, duminică, m-am deplasat la Spitalul Matern, concubina cu noul născut au fost externaţi, timp în care Oscar a rămas din nou la bunicul meu. Am încercat să îndeplinim formalităţile de înregistrare ale naşterii la Primăria Arad, dar era prea târziu, după care ne-am dus la locuinţa din Vlaicu, concubina mea spunându-mi să iau copiii de la bunic, fiindcă îi era dor de ei. Eu am insistat să mergem acasă şi să mâncăm, ştiind că ea nu a consumat alimente în acea zi", a susţinut bărbatul.
Ajunşi acasă, femeia a insistat să afle de ce concubinul ei este agitat, ulterior acesta recunoscând că "Antonia nu mai este". "Acasă am fost extrem de agitat, concubina mea întrebându-mă insistent care este motivul. Am hotărât să-i spun o variantă pe care am gândit-o în toate aceste zile şi i-am spus direct că Antonia nu mai este, dându-i de înţeles că a murit, relatându-i exact episodul descris cu ocazia primelor audieri la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad. Nu am dorit să îi dezvălui adevărul, neştiind cum va reacţiona, aceasta a suferit un şoc având dificultăţi de respiraţie, eu insistând pe varianta unei morţi accidentale în baie şi faptul că am abandonat cadavrul undeva pe câmp, fără a preciza locul. Ea a acceptat varianta prezentată de mine şi am hotărât să mergem a doua zi, respectiv luni, la poliţie. Deja în mass media au apărut articole despre fată şi fotografiile de identificare puse, dar arăt că soţia nici măcar nu a putut să se uite bine la fotografiile în care era fetiţa noastră. Eu am ascuns în continuare soţiei cele întâmplate cu adevărat, privind incendierea cu acetonă a fetiţei, cât şi faptul că i-am aplicat lovituri care au condus la decesul acesteia, fără a avea această intenţie, întrucât nu voiam să o dezamăgesc şi mai rău. Mi-am dat seama că într-un final organele de anchetă respectiv poliţie vor ajunge la mine şi în momentul în care organele de poliţie au pătruns în locuinţa mea, mi-am dat seama că s-a terminat totul, dar în continuare am menţinut varianta pe care am prezentat-o anterior", a mai spus bărbatul în faţa procurorilor.
Potrivit referatului de propunere de arestare preventivă întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, bărbatul a solicitat, după recunoaşterea faptei, să îi fie redusă pedeapsa, el afirmând că va recunoaşte şi în faţa instanţei de judecată. Magistraţii de la Tribunalul Arad au decis, în cursul zilei de marţi, arestarea preventivă a bărbatului, pentru 30 de zile, pentru violenţă în familie, omor şi profanare de cadavre sau morminte. Trupul fetiţei a fost găsit sâmbătă seara, de un bărbat care îşi plimba câinele în apropierea cimitirului din cartierul arădean Bujac. Bărbatul a sunat imediat la numărul de urgenţă 112. Poliţiştii au găsit piciorul ars al unui copil, apoi trupul, căruia îi lipseau membrele inferioare.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
"Dezertări" record în armata Ucrainei - Numărul celor care lipsesc fără permisiune depășește dublul armatei române
Peste 200.000 de militari ucraineni sunt cautați de autoritațile din Ucraina fiind „absenți fara permisiune". Ei p ...
-
Românii emigrează masiv din Spania: El Pais și Institutul de Statistică spaniol prezintă cu uimire fenomenul
Candva condamnați fiindca vin in numar prea mare acolo, romanii din Spania parasesc țara in ritm accelerat. INE, adica u ...
-
Rețeaua secretă a lui Peter Thiel, expusă după o scurgere de date. Nume grele din politică, tehnologie și afaceri, dezvăluite pentru prima dată
O scurgere de date fara precedent a adus in atenția publicului una dintre cele mai discrete și influente organizații de ...
-
Ce se întâmplă cu facturile la gaze de la 1 iulie? Anunțul ANRE pentru milioane de români
Autoritatea Naționala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) a aprobat noul pachet de tarife reglementate pentru se ...
-
Judecătorii care l-au condamnat pe Chițoiu, trimiși la judecata disciplinară pentru exercitarea funcției cu rea-credință: au majorat pedepasa pentru că inculpatul s-a apărat
Inspecția Judiciara a exercitat acțiunea disciplinara impotriva judecatorilor Ioan Fundatureanu și Costin Andrei Stancu, ...
-
Infodefense Europe: Revoltă la centrul de instruire militară ucraineană „Desna” din Cernihiv - batalionul 534 de geniu „Tisa”, are mulți morți!
În regiunea Cernihiv, la nord-est de Kiev, a izbucnit o revolta grava la centrul de instruire Desna, care a dus la ...
-
Un microfon uitat deschis a surprins o discuție dintre Macron și Zelenski. Înregistrarea arată cum îl văd cei doi pe Donald Trump
O conversație surprinsa de un microfon deschis intre Emmanuel Macron și Volodimir Zelenski, la summitul G7 din Franța, a ...
-
Un trend tot mai popular: House-sittingul le permite turiștilor să locuiască în vile spectaculoase pe gratis
Un trend tot mai popular printre freelanceri și turiști promite vacanțe spectaculoase la costuri minime: house-sittingul ...
-
România intră în cursa marilor gigafabrici AI: proiect de până la 5 miliarde de euro la Cernavodă, în timp ce Spania investește 719 milioane
Romania intra in competiția europeana pentru dezvoltarea infrastructurii de inteligența artificiala, cu un proiect estim ...
-
Zeci de percheziții într-un dosar care zguduie lumea interlopă din București: Clanurile Ștoacă și Toboșarii, vizate după războiul cu arme, macete și cocktailuri Molotov
Polițiștii Capitalei și procurorii desfașoara miercuri 21 de percheziții in București și județul Ilfov, intr-un dosar ca ...
-
La Odesa a fost distrusă „inima logistică a Ucrainei" Reuters: Infrastructura de export a Ucrainei din Odesa este practic distrusă
Sectorul agricol al Ucrainei a anunțat recent ca porturile orașului Odesa, prin care trece cea mai mare parte a exportur ...
-
Nicușor Dan joacă ultima carte pentru Guvernul Veștea: discuție de urgență cu premierul desemnat și Sorin Grindeanu
Președintele Nicușor Dan i-a chemat la discuții pe premierul desemnat Adrian Veștea și pe președintele PSD, Sorin Grinde ...
-
Delapidare uriașă la USR: 400.000 de lei au dispărut din fondurile partidului
O femeie angajata ca responsabil financiar la Uniunea Salvati Romania (USR) a fost trimisa in judecata de procurori sub ...
-
Damian Drăghici lansează miercuri un manual pentru suflet: "Greșeala este Calea!"
Damian Draghici lanseaza miercuri, 19 iunie 2026, o carte absolut superba - "Greșeala este Calea!" - in care vom regasi ...
-
Ghidul Complet al Cazinourilor Online: Divertisment, Tehnologie și Siguranță în Era Digitală
Industria jocurilor de noroc a suferit o transformare radicala in ultimul deceniu, mutandu-se in mare parte din salile s ...
-
Un medicament experimental a redus tumorile la pacienți cu mai multe forme de cancer
Un medicament experimental dezvoltat in Marea Britanie, care impiedica celulele canceroase sa se ascunda de sistemul imu ...
-
Prețurile petrolului scad, însă șoferii mai au de așteptat: De ce acordul SUA-Iran nu aduce ieftiniri rapide la carburanți
Acordul dintre Statele Unite și Iran ar putea pune capat conflictului care a perturbat piețele energetice globale, insa ...
-
Vladimir Putin trăiește complet în lumea lui. Din 2011 vizionează știri create doar pentru el, rupte de realitate
Vladimir Putin vizioneaza, inca din anul 2011, emisiuni de știri speciale care nu sunt difuzate niciodata la televizor ș ...
-
Timpul va trece la fel de repede dar mai precis! Fizicienii au construit în premieră primele ceasuri atomice
Dupa zeci de ani de incercari și ipoteze, fizica face un salt spectaculos in masurarea timpului. Doua echipe independent ...
-
Chiar dacă pare bizar, ar trebui să arunci o sticlă sub pat atunci când te cazezi la hotel! Te scapă de o mare frică și îți arată dacă ești în pericol
Însoțitorii de bord calatoresc pentru a-și caștiga existența, așa ca avem tendința sa avem incredere in sfaturile ...
-
Turcia forțează o decizie în NATO, care va afecta direct și România
Turcia incearca sa profite de summitul Alianței din 7-8 iulie de la Ankara pentru a obtine anularea planului actual de i ...
-
O vulnerabilitate descoperită cu ajutorul inteligenței artificiale provoacă scăderea abruptă a unei criptomonede
Un cercetator in securitate cibernetica a identificat intr-o singura zi o eroare critica in codul Zcash, ramasa nedetect ...
-
Ce se întâmplă în organism după doar o săptămână cu mai puțină sare. Cine ar trebui să acorde o atenție specială
Deși pare un ingredient banal, sarea se regasește intr-o gama foarte larga de produse, inclusiv in alimente despre care ...
-
Ce efect are consumul de pâine cu maia asupra glicemiei, potrivit nutriționiștilor
Deși consumul de paine cu maia prezinta beneficii evidente (in special in locul painii albe obișnuite), exista numeroși ...
-
Renașterea Imperiului Roman: Latina să devină a 25-a limbă oficială a Uniunii Europene. Mișcarea care vrea să unească Europa printr-o limbă comună
O inițiativa culturala lansata la nivel european propune readucerea limbii latine in prim-planul vieții publice și trans ...
-
Cercetare nouă pune sub semnul întrebării rolul calciului și vitaminei D în prevenirea problemelor osoase
Suplimentele cu calciu și vitamina D, recomandate de ani de zile pentru menținerea sanatații oaselor, ar putea avea efec ...
-
Cercetătorii chinezi au identificat cauzele opririi dezvoltării embrionilor umani în stadii incipiente
Cercetatorii chinezi au captat primele imagini de inalta rezolutie ale unor embrioni umani aflati in primele lor cinci z ...
-
Dan Diaconescu despre senzaționala poveste a privatizării OLTCHIM și metodele folosite în SECURISTAN!
Într-o intervenție excepționala in emisiunea „CE-I ÎN GUȘA, ȘI-N CAPUȘA”, moderata de Cozmin Guș ...
-
No Peace without Justice - Decembrie ‘89 – Iunie ‘90 - Triumful Securității și controlul total al României de azi
Autor: George Roncea cu o postfața de Andrei Bistrean-Siupiur Cuprins I. Cuvant inainte II. Decembrie 1989 ...
-
Dan Puric: ÎNCOTRO POPOR ROMÂN? Curatorul sufletului românesc vs cei ”fătați în grabă”!
Ultima apariție editoriala al unuia dintre cei mai sensibili romani de vița Dan Puric, ”Încotro popor roman? ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu