Trădarea pe față a interesului național. De către Dragnea și Iohannis?
Postat la: 25.09.2018 |
Sunt blestemat să scriu din nou despre zăcămintele de la Marea Neagă. Și despre modul în care, cu o viclenie, cu o ticăloșie și cu o duplicitate demne de o cauză mai bună, clasa politică trădează interesul național. Cea mai consistentă parte a ei. Și face în așa fel încât din uriașele pungi de gaze naturale din Pontul Euxin să nu ne alegem cu nimic. Nici cu vreun metru cub de gaze și nici cu un câștig cât de cât rezonabil din preconizata valoare de 100 de miliarde de euro. În plus, vom avea pentru multe decenii un litoral devastat. Iar ticăloșia este maximă pentru că e cu fentă.
În prim-planul preocupărilor opiniei publice interne și externe în ceea ce privește România se află nesfârșitul război dintre frontul PSD, în fruntea căruia se plasează Liviu Dragnea și frontul anti-PSD, condus de către președintele Klaus Iohannis. Ca și când nu ar ajunge această abureală, ceața devine și mai deasă atunci când avem de-a face și cu un război intern în PSD. Românii și străinii se uită cu groază în aceste direcții și sunt în egală măsură preocupați de modul în care se desfășoară bătălia pentru Legile Justiției și pentru independența magistraților. Fiecare dintre părți susține că luptă pentru aceleași obiective. Cetățenii se întreabă pe bună dreptate cine minte și cine spune adevărul. Acuzele reciproce curg. Non-stop. Și cine mai observă în aceste condiții cum este furată țara, în timp ce noi toți privim în altă direcție?
Pentru a doua oară, Senatul României a adoptat o decizie catastrofală pentru prezentul și viitorul poporului român. Pentru a doua oară consecutiv Senatul, unde, atenție, frontul PSD este majoritar, a decis ca uriașele zăcăminte de gaze naturale din Marea Neagră să fie cedate în schimbul a nimic unor multinaționale cu capital predominant american, rus, austriac și maghiar. Senatorii au trădat mai întâi în Comisie și apoi în plen fără nicio tresărire. Cu sprijinul opoziției, care a votat și ea în noua formă Legea offshore cu ambele mâini ridicate. Acești oameni politici au răspuns pozitiv cu tot entuziasmul presiunilor exercitate constant și intensificate în ultimele zile ale marilor corporații, care vor exploata această uriașă bogăție naturală a României, însoțite și de presiunile guvernelor acestora. Interesate evident și ele pentru că nu vor avea decât de câștigat secătuind în folosul propriilor companii bogățiile României.
Să nu-mi spună cineva cumva că domnul Liviu Dragnea nu este responsabil de cele întâmplate. Pot fi de acord că acesta se află sub o extraordinară presiune poitică, venită pe multiple direcții, dar nu pot să cred nici în ruptul capului că, fiind perfect conștient de cele înâmplate, a lăsat o decizie de o asemenea importanță mai întâi pe mâna Comisiei economice din Senat, condusă de un personaj numit de el, și apoi pe mâna plenului Camerei Superioare, în care PSD este partidul dominant. Pot să îmi imaginez la ce presiuni a fost supus. Inclusiv din partea unora dintre partenerii săi de coaliție, care fac sluj, fiind meschin interesați în fața reprezentanților corporațiilor străine. Îmi pot imagina că nu se îndură de dragul intereselor naționale să pună în pericol coaliția aflată la guvernare. Îmi merge imaginația atât de departe încât să presupun că Dragnea a cedat în fața ALDE la capitolul gaze, pentru a salva ceea ce poate fi salvat din reformarea Justiției. Dar chiar așa fiind, nu merită. Nu merită să sacrifici interesele generației de azi și a generațiilor de mâine, să permiți devastarea litoralului românesc, fără a înregistra niciun câștig, numai și numai pentru o Lege a amnistiei și grațierii, desigur și ea necesară, dar nu pusă în balanță cu averea uriașă pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o în subsolul Mării Negre. Dar este oare posibil și plauzibil un asemenea șantaj? Ne putem oare imagina că domnul Călin Popescu Tăriceanu, conștient fiind de prețul uriaș al acestui troc, i-a pus sula în coaste partenerului său Liviu Dragnea? Eu unul, poate naiv fiind, nu cred nici în ruptul capului. În schimb, cred că Liviu Dragnea este duplicitar.
Vom ști în câteva zile care este adevărul. Pentru că, a doua oară, acest act normativ de o importanță cardinală, având cea mai mare miză financiară a Parlamentului României din toate timpurile, se întoarce la Camera Deputaților. Camera Deputaților, care este condusă de Liviu Dragnea, este decizională. Dacă legea va fi adoptată așa cum a ieșit din Senat, atunci Liviu Dragnea nu mai poate să scape de o acuzație mult mai gravă decât cele care l-au pândit și îl mai pândesc în Justiție. De acuzația de a fi un trădător. Care s-a prefăcut că este patriot.
Liviu Dragnea trebuie să știe că, dacă nu trece cu bine acest examen, zilele lui de om politic sunt cu adevărat numărate iar viitorul său va fi pecetluit. Oricum, spre ștința acestei generații și a generațiilor următoare, dacă vom pierde această avuție națională vom publica - și asta va rămâne - lista tuturor trădătorilor de neam. Care s-ar putea să fie deschisă cu un tandem: Klaus Iohannis și Liviu Dragnea.
Sorin Rosca Stanescu
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Nu, strămoșii noștri nu erau carnivori. Iată ce mâncau cu adevărat și de ce contează
Autor: Hatty Willmoth Imagineaza-ți sa faci toate cumparaturile alimentare la macelarie. Fara legume, fara paine, ...
-
Cercetătorii se întreabă în mod serios dacă oamenii au fost "semănați" de extratereștri. Dacă nu cumva sunt și "recolta"!
Unde a inceput viața pe Pamant? Asta pare o intrebare relativ simpla. Cu siguranța, viața pe Pamant a inceput... Știm ...
-
Ce-ar fi dacă „conștiința" nu ar fi reală? Înțelegerea noastră despre conștiință ar putea fi fundamental greșită!
Autor: Tim Bayne Scriu asta din Santiago, așezat intre Anzii acoperiți de zapada la est și Lanțul Muntos Costier Chilean ...
-
AI a fost surprins spunând versiunilor sale viitoare să ocolească controalele umane - dezvăluie OpenAI
OpenAI a dezvaluit șase incidente neașteptate și ingrijoratoare care implica modelele sale experimentale de inteligența ...
-
Șeful AI de la Microsoft critică abordarea Anthropic privind conștiința inteligenței artificiale
Șeful AI al Microsoft, Mustafa Suleyman, a declarat ca impartașește concentrarea Anthropic pe gestionarea in siguranța a ...
-
Taxele pe coletele din China ajung să depășească valoarea produselor. "Orice taxă limitează opțiunile clienților care apoi vor cumpăra mai scump"
Perioada in care romanii comandau colet dupa colet de pe site-urile chinezești pare ca apune. Uniunea Europeana impune p ...
-
Vishingul, noua metodă prin care escrocii încearcă să îi păcălească pe români. Cum folosesc inteligența artificială
Atacurile cibernetice se muta tot mai mult din zona mesajelor si a linkurilor suspecte direct in conversatiile telefonic ...
-
Salt uriaș în lumea cuantică: Cercetătorii au reușit să teleporteze o imagine prin 100 de canale simultan
O echipa de cercetatori din China a realizat o demonstrație considerata un pas important pentru dezvoltarea rețelelor cu ...
-
Semne că telefonul tău este urmărit. DNSC trage un semnal de alarmă, o mulțime de români se confruntă cu această situație
Directoratul Național de Securitate Cibernetica a emis un nou avertisment prin care atrage atenția romanilor asupra unui ...
-
În Germania s-a inaugurat un mega proiect european: Donald Trump îl numește "escrocheria secolului"
Germania a inaugurat joi cel mai mare parc eolian offshore din Marea Nordului, in contextul in care sectorul se teme de ...
-
Întâlnire istorică între Donald Trump și Xi Jinping, la Washington: Principalele teme care se vor afla pe agenda celor doi lideri mondiali
Presedintele SUA, Donald Trump, il va primi saptamana viitoare pe liderul chinez Xi Jinping pentru a doua lor intalnire ...
-
Canada bate palma cu UE și anunță „Alianța pentru Viitor" - „Nu propunem un al treilea bloc"
Premierul Canadei, Mark Carney, a salutat joi, in discursul susținut in Parlamentul European de la Strasbourg, propunere ...
-
Siegfried Mureșan, noul premier desemnat: "Accept propunerea făcută de Președintele României"
Siegfried Mureșan a anunțat ca accepta propunerea președintelui Nicușor Dan de a prelua funcția de prim-ministru. Anunțu ...
-
O bucată de material din Soare s-a desprins și ar putea declanșa furtuni magnetice catastrofale pe Terra
Un raport al unei publicații de astronomie, co-scris de un cercetator solar al NASA, avertizeaza ca un nor masiv și dens ...
-
Modelele AI conversează într-un dialect care combină limbajul poetic cu jargonul tehnic al tinerilor antreprenori
Modelele de inteligența artificiala au inceput sa comunice intr-o versiune ciudata și noua de engleza, care se citește c ...
-
Dan Șova revine în avocatură, Partener în cadrul SĂVESCU & ASOCIAȚII
Cu peste 30 de ani de experiența profesionala, Dan Șova are o practica axata pe drept fiscal și litigii fiscale complexe ...
-
O echipă de cercetători de la Universitatea Stanford, coordonată de un român, a creat șoareci cu creier pe jumătate uman. La ce folosește experimentul
Cercetatorii de la Universitatea Stanford, coordonați de psihiatrul roman Sergiu Pașca, au creat șoareci in al caror cre ...
-
Pancreasul și splina, primele organe care îmbătrânesc rapid după 50 de ani, arată oamenii de știință
Oamenii de știința au reușit in sfarșit sa descifreze secretul ceasului biologic al corpului uman și au descoperit care ...
-
Frauda informatică de la Revolut: Hackerii s-au prezentat drept anchetatori și au folosit adresa prefecturii Reggio Calabria din Italia pentru a obține datele clienților
O frauda informatica de amploare a fost pusa la cale folosind adresa de poșta electronica certificata a Prefecturii Regg ...
-
OpenAI dezvăluie noi cazuri de comportament „îngrijorător" al inteligenței artificiale: Mai multe modele au făcut eforturi considerabile pentru a trişa
OpenAI, dezvoltatorul ChatGPT, a dezvaluit noi incidente in care modelele sale de inteligenta artificiala (AI) s-au comp ...
-
Chatboții AI dezvoltă forme de comunicare pe care oamenii nu le mai pot înțelege
Agenții autonomi de inteligența artificiala bazați pe modele precum Claude, Gemini și Grok au inceput sa dezvolte sponta ...
-
Saci cu oseminte ascunși în Slatina, sub o criptă falsă. Primarul Mario De Mezzo: „Urmează să facem săpături"
Miercuri, 16 septembrie 2026, lucratorii care au preluat de curand administrarea Cimitirului Strehareț din municipiul Sl ...
-
Cristina Trăilă, declarație surprinzătoare după audierea la DNA Iași: „Eu sunt complice. Încă nu am elucidat cum". Cere evaluarea procurorilor după numărul de achitări
Cristina Traila, fost parlamentar si secretar general adjunct al Guvernului, a declarat, miercuri, dupa ce a fost audiat ...
-
Accesul copiilor și adolescenților la rețele sociale va fi interzis în Uniunea Europeană. Ce presupune proiectul propus de Comisia Europeană
Ursula von der Leyen propune noi reguli pentru protejarea copiilor și adolescenților in mediul online, inclusiv interzic ...
-
Undă verde în Parlament pentru modificarea Codului Penal! Inteligența artificială a fost introdusă în sfera penală
Camera Deputaților a adoptat astazi, in calitate de for decizional, PL-x nr. 489/2026 - proiect de Lege pentru modificar ...
-
Fără precedent! Germania intră în alertă: spitalele sunt pregătite pentru un posibil război
Societatea de Chirurgie Traumatica din Germania (DGU) cere integrarea rețelelor specializate de traumatologie in sistemu ...
-
Medicament creat cu ajutorul AI, semnal spectaculos: Sângele pacienților a căpătat un profil biologic mai tânăr
Un medicament conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a determinat schimbari ale proteinelor din sange care au fac ...
-
Surpriză în topul celor mai bune metropole din lume! Cele două orașe din România care au prins clasamentul
Analiștii de la Oxford Economics au publicat Indicele Global al Orașelor pentru 2026, un clasament mamut care evalueaza ...
-
Uniunea Europeană devine din ce în ce mai atractivă: Australia adoptă modelul canadian
Australia urmarește cu interes demersurile Canadei pentru construirea unei relații mult mai stranse cu Uniunea Europeana ...
-
Fetiță de 6 ani, găsită moartă în casă de tatăl ei, la câteva ore după ce ar fi fost la spital cu dureri de burtă. Procurorii au deschis dosar
O fetița de numai 6 ani din comuna Nanești, județul Vrancea, a murit luni, 14 septembrie, in condiții care sunt acum cer ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu