Trei dezbateri vizând Aeroportul, turnuri de 18 etaje şi un cartier cu peste 150 de case
Postat la: 07.01.2020 |
Mai multe planuri de urbanism zonale, unele foarte consistente, vor fi în dezbatere publică săptămâna viitoare.
Trei dezbateri publice asupra unor documentaţii de urbanism de interes pentru municipiu vor avea loc săptămâna viitoare, în tot atâtea zile consecutive, la Primăria Iaşi. „La şedinţa publică sunt invitaţi să participe, în limita locurilor disponibile, cei interesaţi - cetăţeni afectaţi, persoane fizice/ organizaţii/ asociaţii/ iniţiatorii, respectiv proiectanţii/ arhitecţii implicaţi", se menţionează în cele trei anunţuri.
Prima dezbatere, programată pentru miercuri, 15 ianuarie, are două Planuri de Urbanism Zonale (PUZ) pe lista de proiecte supuse discuţiilor: construirea unui centru de neuroexcelenţă în curtea Spitalului Clinic de Urgenţă „Nicolae Oblu" şi dezvoltarea Aeroportului Iaşi.
Prima zi: De la „Neuro" la Aeroport
Potrivit descrierii din prima documentaţie, „se propune extinderea spitalului existent în zona Pavilion I, cu regim de înălţime Subsol-Demisol-Parter-7 Etaje, cu un corp nou de clădire pentru Centrul de Neuroexcelenţă. Regimul de înălţime al corpului nou de clădire va fi D-P-3E, având înălţimea maximă de 17,80m. Clădirea va avea spaţii în care se vor desfăşura activităţi spitaliceşti: două săli de operaţie, spaţii pentru recuperare medicală, servicii de investigaţii şi tratamente de recuperare specifice domeniului de neurologie".
Planul Urbanistic Zonal propus pentru Aeroport aminteşte de extinderea Terminalului T2, care ar urma să fie supraînălţat până la 16 metri. Înălţimea altor construcţii pe partea de vest va fi avizată de Autoritatea Aeronautică Civilă, care a încuviinţat până acum doar dimensiunea T2. Directorul Aeroportului, Cătălin Bulgariu, ne-a explicat că importante sunt zonele de servituţi prevăzute în PUZ, în primul rând regimul de înălţime maximă şi distanţa minimă faţă de axul pistei ale construcţiilor care ar urma să fie ridicate în zonă. Planuri similare trebuie dezbătute şi adoptate şi de către comunele cu care se învecinează Aeroportul Iaşi, Aroneanu şi Holboca.
Noile turnuri din vestul oraşului
Joi, vor fi dezbătute opt planuri de urbanism, referitoare de astă dată mai ales la locuinţe individuale şi colective. Discuţiile vor începe cu proiectul realizării dincolo de capătul liniei de tramvai în Nicolina a unui spaţiu comercial profilat pe materiale de construcţii.
Urmează planul construirii unui complex de locuinţe colective, hotel, spaţii comerciale în regim de 4 etaje (înălţime maximă 17 m) în spatele caselor monument istoric de pe strada Păcurari, vizavi de zona AMRS. Terenul va fi ocupat până la şoseaua Arcu, unde acum funcţionează un restaurant.
Printre proiectele ce vor fi discutate joia viitoare se află şi complexul de zece blocuri propus pentru zona Comat. Aici, firma fostului deputat Traian Dobre intenţionează să dea jos vechile hale şi construcţii şi să ridice în loc turnuri de 6, 10 şi 18 etaje. Înălţimea maximă a blocului de 18 etaje va fi de 75m. În comparaţie, turnul Palas măsoară 73 m, fiind în acest moment cea mai înaltă clădire din municipiul Iaşi.
Ziarul nostru a relatat deja despre acest proiect cu două săptămâni în urmă, atrăgând mai multe comentarii negative. Primul dintre ele, semnat Mihai, ridică problema locurilor de parcare şi a accesului de pe străzi cu o singură bandă pe sens (serg. Gr. Ioan şi Tabacului). Un alt comentariu invocă lipsa unui Plan Urbanistic General coerent. „Asemenea aberaţii - 10 blocuri cu, probabil, peste 500 de apartamente, fără spaţii verzi, fără parcări, fără nicio strategie pentru trafic, pe 2 hectare de teren - nu ar fi aprobate în vecii vecilor", a subliniat Berenger.
Vineri, 17 ianuarie, sunt programate mai multe PUZ-uri pentru locuinţe individuale, dar şi planul unui complex care urmează să fie ridicat în spaţiul dintre Biserica Catolică Sf. Anton de Padova şi pasarela Octav Băncilă. Destinaţia clădirilor noi sau extinse până la 6, respectiv 10 etaje, va fi de birouri şi spaţii de produceţie, precum şi locuinţe colective sau de serviciu.
Peste 150 de case proiectate în Bucium
Un alt PUZ, ce va fi discutat tot vineri, vizează construirea unui cartier întreg de locuinţe individuale în zona Bucium, în apropierea Plopilor fără Soţ. Aici, pe o suprafaţă de aproape 12 hectare vor fi ridicate locuinţe cu un etaj sau două - 11, respectiv maximum 12,5 metri înălţime. Sunt prevăzute căi de acces cu o lăţime de 7 m şi trotuare late de 0,75 m, dar şi locuri de parcare - minimum unul/parcelă, numărul lor ajungând la şase, în cazul duplexurilor desenate pe planşele publicate pe pagina de internet a Primăriei. În total, sunt menţionate 270 de locuri. Pentru clădirea cu funcţiuni publice (educaţie şi sănătate), care va fi ridicată după finalizarea celor individuale, sunt prevăzute 8 locuri de parcare supraterane şi 18 la demisol. Mai întâi, cele 12 hectare trebuie introduse în intravilanul municipiului.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Canada bate palma cu UE și anunță „Alianța pentru Viitor" - „Nu propunem un al treilea bloc"
Premierul Canadei, Mark Carney, a salutat joi, in discursul susținut in Parlamentul European de la Strasbourg, propunere ...
-
Siegfried Mureșan, noul premier desemnat: "Accept propunerea făcută de Președintele României"
Siegfried Mureșan a anunțat ca accepta propunerea președintelui Nicușor Dan de a prelua funcția de prim-ministru. Anunțu ...
-
O bucată de material din Soare s-a desprins și ar putea declanșa furtuni magnetice catastrofale pe Terra
Un raport al unei publicații de astronomie, co-scris de un cercetator solar al NASA, avertizeaza ca un nor masiv și dens ...
-
Modelele AI conversează într-un dialect care combină limbajul poetic cu jargonul tehnic al tinerilor antreprenori
Modelele de inteligența artificiala au inceput sa comunice intr-o versiune ciudata și noua de engleza, care se citește c ...
-
Dan Șova revine în avocatură, Partener în cadrul SĂVESCU & ASOCIAȚII
Cu peste 30 de ani de experiența profesionala, Dan Șova are o practica axata pe drept fiscal și litigii fiscale complexe ...
-
O echipă de cercetători de la Universitatea Stanford, coordonată de un român, a creat șoareci cu creier pe jumătate uman. La ce folosește experimentul
Cercetatorii de la Universitatea Stanford, coordonați de psihiatrul roman Sergiu Pașca, au creat șoareci in al caror cre ...
-
Pancreasul și splina, primele organe care îmbătrânesc rapid după 50 de ani, arată oamenii de știință
Oamenii de știința au reușit in sfarșit sa descifreze secretul ceasului biologic al corpului uman și au descoperit care ...
-
Frauda informatică de la Revolut: Hackerii s-au prezentat drept anchetatori și au folosit adresa prefecturii Reggio Calabria din Italia pentru a obține datele clienților
O frauda informatica de amploare a fost pusa la cale folosind adresa de poșta electronica certificata a Prefecturii Regg ...
-
OpenAI dezvăluie noi cazuri de comportament „îngrijorător" al inteligenței artificiale: Mai multe modele au făcut eforturi considerabile pentru a trişa
OpenAI, dezvoltatorul ChatGPT, a dezvaluit noi incidente in care modelele sale de inteligenta artificiala (AI) s-au comp ...
-
Chatboții AI dezvoltă forme de comunicare pe care oamenii nu le mai pot înțelege
Agenții autonomi de inteligența artificiala bazați pe modele precum Claude, Gemini și Grok au inceput sa dezvolte sponta ...
-
Saci cu oseminte ascunși în Slatina, sub o criptă falsă. Primarul Mario De Mezzo: „Urmează să facem săpături"
Miercuri, 16 septembrie 2026, lucratorii care au preluat de curand administrarea Cimitirului Strehareț din municipiul Sl ...
-
Cristina Trăilă, declarație surprinzătoare după audierea la DNA Iași: „Eu sunt complice. Încă nu am elucidat cum". Cere evaluarea procurorilor după numărul de achitări
Cristina Traila, fost parlamentar si secretar general adjunct al Guvernului, a declarat, miercuri, dupa ce a fost audiat ...
-
Accesul copiilor și adolescenților la rețele sociale va fi interzis în Uniunea Europeană. Ce presupune proiectul propus de Comisia Europeană
Ursula von der Leyen propune noi reguli pentru protejarea copiilor și adolescenților in mediul online, inclusiv interzic ...
-
Undă verde în Parlament pentru modificarea Codului Penal! Inteligența artificială a fost introdusă în sfera penală
Camera Deputaților a adoptat astazi, in calitate de for decizional, PL-x nr. 489/2026 - proiect de Lege pentru modificar ...
-
Fără precedent! Germania intră în alertă: spitalele sunt pregătite pentru un posibil război
Societatea de Chirurgie Traumatica din Germania (DGU) cere integrarea rețelelor specializate de traumatologie in sistemu ...
-
Medicament creat cu ajutorul AI, semnal spectaculos: Sângele pacienților a căpătat un profil biologic mai tânăr
Un medicament conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a determinat schimbari ale proteinelor din sange care au fac ...
-
Surpriză în topul celor mai bune metropole din lume! Cele două orașe din România care au prins clasamentul
Analiștii de la Oxford Economics au publicat Indicele Global al Orașelor pentru 2026, un clasament mamut care evalueaza ...
-
Uniunea Europeană devine din ce în ce mai atractivă: Australia adoptă modelul canadian
Australia urmarește cu interes demersurile Canadei pentru construirea unei relații mult mai stranse cu Uniunea Europeana ...
-
Fetiță de 6 ani, găsită moartă în casă de tatăl ei, la câteva ore după ce ar fi fost la spital cu dureri de burtă. Procurorii au deschis dosar
O fetița de numai 6 ani din comuna Nanești, județul Vrancea, a murit luni, 14 septembrie, in condiții care sunt acum cer ...
-
Un interlop cunoscut din Iași, găsit împușcat în cap într-o pădure. A condus „Brigada", prima grupare mafiotă românească din Italia
Un cunoscut interlop ieșean afost gasit impușcat in cap intr-o padure din Holboca. Barbatul, in varsta de aproximativ 50 ...
-
Mâncarea făcută la imprimantă 3D devine realitate. Specialiștii spun că o friptură ar fi gata între cinci și 15 minute
Imprimarea 3D a alimentelor nu mai este doar un experiment de laborator. Exista deja aparate capabile sa modeleze ciocol ...
-
125 de milioane de dolari pierduți de NASA din cauza unei conversii greșite. Ce s-a întâmplat
Una dintre cele mai scumpe greșeli tehnice din istoria explorarii spațiale nu a pornit de la un motor defect sau de la o ...
-
Anunt Protest: Grupul pagubitilor Nordis anunță un protest în fața sediului DNA din București, pe 25 Septembrie 2026 incepand cu ora 10:00
În calitate de investitori de buna-credința, ne consideram prejudiciați grav in urma operațiunilor ilegale ale gru ...
-
SUA vor să confiște 61 de milioane de dolari în criptomonede. Banii ar proveni din vânzări pe piața neagră de petrol și produse petroliere iraniene supuse sancțiunilor
Statele Unite incearca sa confiște criptomonede in valoare de 61 de milioane de dolari, despre care procurorii americani ...
-
Randamentul obligațiunilor americane pe 10 ani, la cel mai înalt nivel din ultimii 19 ani
Randamentul obligațiunilor de stat americane pe 10 ani a atins marți cel mai inalt nivel din ultimii aproape douazeci de ...
-
Fostul director al CIA: Republica Moldova, mai probabil următoarea țintă a lui Putin decât Lituania
Republica Moldova este mai probabil urmatoarea ținta a lui Vladimir Putin decat Lituania, fiindca este mult mai slaba, a ...
-
Îngrijorare în China că inteligența artificială ar putea amenința controlul Partidului Comunist asupra puterii
Chen Yixin, ministrul securitații din China a lansat un avertisment neobișnuit de explicit și imperativ: inteligența art ...
-
Să ne vedem orașele din spațiu noaptea prin "ochiul" Stației Spațiale Internaționale
Stația Spațiala Internaționala trece deseori pe deasupra țarii noastre, iar uneori trece noaptea. Astronauții fotografia ...
-
O reacție în lanț ciudată face ca Antarctica să crească. Partea înfricoșătoare este ce se întâmplă când se oprește
În ciuda caștigurilor surprinzatoare de gheața recente, continentul inghețat ramane intr-un echilibru precar, deoa ...
-
Oamenii de știință au găsit ADN uman misterios vechi de 6.000 de ani care a dispărut brusc din registrul genetic
O analiza a oaselor unor oameni antici care au trait odata in Columbia a descoperit ADN care nu ii leaga direct de nicio ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu