Un bărbat din Iași nu reușește să scape de Covid-19 de 48 de zile. Nici medicii nu înțeleg de ce
Postat la: 30.04.2020 |
Guvernul pregătește spitale de campanie sau spații speciale amenajate în hale, săli de expoziție ori stadioane din mai multe orașe pentru internarea pacienților asimptomatici sau cu forme ușoare de COVID-19.
Oficialii vor ca acești bolnavi să nu mai fie tratați în spitale, cum se întâmplă acum, dar să nu ajungă nici acasă, unde își pot infecta familia. Numărul celor cu forme ușoare va crește odată cu mărirea capacității de testare și introducerea testelor contra cost în clinicile private. Fără să aibă vreun simptom, Andrei Scrab a fost confirmat pozitiv pe 17 martie. Tot de atunci este internat într-un salon al spitalului de boli infecţioase din Iaşi. În aceeaşi clădire, dar în saloane diferite, sunt bolnavii Covid cu probleme grave.
Andrei Scrab: „Deci azi se împlinesc 6 săptămâni şi 2 zile de la internare şi de la primul test 48 de zile." În tot acest timp Andrei s-a simţit bine. Nu febră, nu tuse, nici probleme respiratorii. Andrei Scrab: „A fost puţin ciudat şi pentru ei, analize bune, stare de sănătate bună, nu prezint simptome, fizic, psihic, nu înţeleg nici ei de ce corpul meu nu a reuşit să elimine virusul." Manager Spital: „Cam în proporţie de 20% sunt asimptomatici. Stau câtedoată chiar pentru perioade lungi pentru că negativarea corectă nu apare la 14 zile... am avut spitalizări lungi, de peste 4 săptămâni."
În România protocolul actual prevede că asimptomaticii sau cei cu forme uşoare sunt automat internaţi în spitale. Unde există îngrijire de specialitate dar şi riscul infecţiilor nosocomiale. Mihaela Savu: „Febra este simptomul cardinal care decide dacă pacientul are o formă mai severă a bolii sau o formă foarte ușoară care poate fi tratată la domiciliu. Pacienții simptomatici şi oligosimptomatici, după 14 zile nu există niciun risc să mai transmită virusul." Doctorul Mihalea Sava face parte din "reţeaua de solidaritate" şi este medic infecţionist la spitalul universitar din basel. Spune că în Elveţia pacienţii cu forme uşoare ori asimptomatici sunt trataţi la ei acasă.
Mihaela Sava: „ În absolut nicio condiţie nu suntem de acord că un pacient care nu necesită internare clinică să fie internat. Dacă condiţia lui îi permite să fie izolat la domiciliu, să fie izolat fie într-un hotel, în niciun caz să nu fie internat în spital. Pacienții suprasolicită riscul, sunt expuşi la riscuri să cotnracteze boli dăunătoare pe termen lung." În România, ca şi în Italia, izolarea la domiciliu ar face mai mult rău decât bine. Şi asta pentru că mulţi romani locuiesc în spaţii mici sau împart gospodarii cu famila extinsă şi membri de toate vârstele.
Ludovic Orban: „Vom evita cât de mult tratarea la domiciliu a persoanelor asimptomatice sau cu simptome uşoare, mai ales în acele domicilii unde nu se poate permite izolarea, de exemplu, în aparatment de bloc unde e f complicat ca memebri familiei să fie desprinşi ca circuit La nivelul comisiei ştiinţifice, specialiştii recomandă stabilirea unor spaţii tampon în afara spitalelor unde să fie duşi cei cu forme uşoare sau fără simptome. Virgil Musta: „Se identifică aceste spaţii unde vor beneficia de servicii medicale și unde vor sta persoane în condititii de izolare." Ludovic Orban, prim-ministru: „La Târgu Mureş, universitatea a amenajat astfel de spaţiu care va fi dat în administrarea spitalului județean. La Cluj e în curs de amenajare un astfel de spațiu."
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
O echipă de cercetători de la Universitatea Stanford, coordonată de un român, a creat șoareci cu creier pe jumătate uman. La ce folosește experimentul
Cercetatorii de la Universitatea Stanford, coordonați de psihiatrul roman Sergiu Pașca, au creat șoareci in al caror cre ...
-
Pancreasul și splina, primele organe care îmbătrânesc rapid după 50 de ani, arată oamenii de știință
Oamenii de știința au reușit in sfarșit sa descifreze secretul ceasului biologic al corpului uman și au descoperit care ...
-
Frauda informatică de la Revolut: Hackerii s-au prezentat drept anchetatori și au folosit adresa prefecturii Reggio Calabria din Italia pentru a obține datele clienților
O frauda informatica de amploare a fost pusa la cale folosind adresa de poșta electronica certificata a Prefecturii Regg ...
-
OpenAI dezvăluie noi cazuri de comportament „îngrijorător" al inteligenței artificiale: Mai multe modele au făcut eforturi considerabile pentru a trişa
OpenAI, dezvoltatorul ChatGPT, a dezvaluit noi incidente in care modelele sale de inteligenta artificiala (AI) s-au comp ...
-
Chatboții AI dezvoltă forme de comunicare pe care oamenii nu le mai pot înțelege
Agenții autonomi de inteligența artificiala bazați pe modele precum Claude, Gemini și Grok au inceput sa dezvolte sponta ...
-
Saci cu oseminte ascunși în Slatina, sub o criptă falsă. Primarul Mario De Mezzo: „Urmează să facem săpături"
Miercuri, 16 septembrie 2026, lucratorii care au preluat de curand administrarea Cimitirului Strehareț din municipiul Sl ...
-
Cristina Trăilă, declarație surprinzătoare după audierea la DNA Iași: „Eu sunt complice. Încă nu am elucidat cum". Cere evaluarea procurorilor după numărul de achitări
Cristina Traila, fost parlamentar si secretar general adjunct al Guvernului, a declarat, miercuri, dupa ce a fost audiat ...
-
Accesul copiilor și adolescenților la rețele sociale va fi interzis în Uniunea Europeană. Ce presupune proiectul propus de Comisia Europeană
Ursula von der Leyen propune noi reguli pentru protejarea copiilor și adolescenților in mediul online, inclusiv interzic ...
-
Undă verde în Parlament pentru modificarea Codului Penal! Inteligența artificială a fost introdusă în sfera penală
Camera Deputaților a adoptat astazi, in calitate de for decizional, PL-x nr. 489/2026 - proiect de Lege pentru modificar ...
-
Fără precedent! Germania intră în alertă: spitalele sunt pregătite pentru un posibil război
Societatea de Chirurgie Traumatica din Germania (DGU) cere integrarea rețelelor specializate de traumatologie in sistemu ...
-
Medicament creat cu ajutorul AI, semnal spectaculos: Sângele pacienților a căpătat un profil biologic mai tânăr
Un medicament conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a determinat schimbari ale proteinelor din sange care au fac ...
-
Surpriză în topul celor mai bune metropole din lume! Cele două orașe din România care au prins clasamentul
Analiștii de la Oxford Economics au publicat Indicele Global al Orașelor pentru 2026, un clasament mamut care evalueaza ...
-
Uniunea Europeană devine din ce în ce mai atractivă: Australia adoptă modelul canadian
Australia urmarește cu interes demersurile Canadei pentru construirea unei relații mult mai stranse cu Uniunea Europeana ...
-
Fetiță de 6 ani, găsită moartă în casă de tatăl ei, la câteva ore după ce ar fi fost la spital cu dureri de burtă. Procurorii au deschis dosar
O fetița de numai 6 ani din comuna Nanești, județul Vrancea, a murit luni, 14 septembrie, in condiții care sunt acum cer ...
-
Un interlop cunoscut din Iași, găsit împușcat în cap într-o pădure. A condus „Brigada", prima grupare mafiotă românească din Italia
Un cunoscut interlop ieșean afost gasit impușcat in cap intr-o padure din Holboca. Barbatul, in varsta de aproximativ 50 ...
-
Mâncarea făcută la imprimantă 3D devine realitate. Specialiștii spun că o friptură ar fi gata între cinci și 15 minute
Imprimarea 3D a alimentelor nu mai este doar un experiment de laborator. Exista deja aparate capabile sa modeleze ciocol ...
-
125 de milioane de dolari pierduți de NASA din cauza unei conversii greșite. Ce s-a întâmplat
Una dintre cele mai scumpe greșeli tehnice din istoria explorarii spațiale nu a pornit de la un motor defect sau de la o ...
-
Anunt Protest: Grupul pagubitilor Nordis anunță un protest în fața sediului DNA din București, pe 25 Septembrie 2026 incepand cu ora 10:00
În calitate de investitori de buna-credința, ne consideram prejudiciați grav in urma operațiunilor ilegale ale gru ...
-
SUA vor să confiște 61 de milioane de dolari în criptomonede. Banii ar proveni din vânzări pe piața neagră de petrol și produse petroliere iraniene supuse sancțiunilor
Statele Unite incearca sa confiște criptomonede in valoare de 61 de milioane de dolari, despre care procurorii americani ...
-
Randamentul obligațiunilor americane pe 10 ani, la cel mai înalt nivel din ultimii 19 ani
Randamentul obligațiunilor de stat americane pe 10 ani a atins marți cel mai inalt nivel din ultimii aproape douazeci de ...
-
Fostul director al CIA: Republica Moldova, mai probabil următoarea țintă a lui Putin decât Lituania
Republica Moldova este mai probabil urmatoarea ținta a lui Vladimir Putin decat Lituania, fiindca este mult mai slaba, a ...
-
Îngrijorare în China că inteligența artificială ar putea amenința controlul Partidului Comunist asupra puterii
Chen Yixin, ministrul securitații din China a lansat un avertisment neobișnuit de explicit și imperativ: inteligența art ...
-
Să ne vedem orașele din spațiu noaptea prin "ochiul" Stației Spațiale Internaționale
Stația Spațiala Internaționala trece deseori pe deasupra țarii noastre, iar uneori trece noaptea. Astronauții fotografia ...
-
O reacție în lanț ciudată face ca Antarctica să crească. Partea înfricoșătoare este ce se întâmplă când se oprește
În ciuda caștigurilor surprinzatoare de gheața recente, continentul inghețat ramane intr-un echilibru precar, deoa ...
-
Oamenii de știință au găsit ADN uman misterios vechi de 6.000 de ani care a dispărut brusc din registrul genetic
O analiza a oaselor unor oameni antici care au trait odata in Columbia a descoperit ADN care nu ii leaga direct de nicio ...
-
Ofițerul american doborât în Iran povestește cum a fost salvat: „Cel mai terifiant lucru pe care l-am văzut vreodată"
Aviatorul, salvat in aprilie dupa ce avionul sau a fost doborat deasupra Iranului, a vorbit pentru prima data despre ope ...
-
Căldura extremă nu va mai lovi doar vara, anunță NASA: În ce luni vor veni valurile de caniculă în plus și în ce țări
Experții de la NASA din cadrul Institutului Goddard pentru studii spațiale din New York, care au realizat un nou studiu ...
-
Un bâzâit constant pune pe jar cartierul ambasadelor din Viena. Rușii spun că nu aud nimic
Un zgomot ciudat, cu o frecvența neobișnuita, ii deranjeaza de cateva saptamani pe locuitorii și diplomații din cartieru ...
-
SUA au recunoscut că au o armă spațială pe orbita Pământului. Un tratat internațional din 1967 interzice amplasarea pe orbită a armelor de distrugere în masă
SUA au confirmat pentru prima data public ca au desfașurat pe orbita Pamantului o arma spațiala, despre care oficialii a ...
-
O nouă profeție a Babei Vanga devine virală. Ce spune despre experimentul care va provoca schimbări stranii pentru un grup restrâns de persoane
O profeție atribuita Babei Vanga pentru anul 2027 a revenit in atenția publicului din mediul online și a starnit un val ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu