Criza economică pe înţelesul tuturor
Postat la: 13.07.2015 |
Un afacerist versat poposeşte într-un sat, unde nu mai fusese niciodată, oferind localinicilor 100 de euro pentru orice măgar de vânzare. Doar o parte dintre săteni şi-au vândut măgării cu 100 de euro.
A doua zi, afaceristul s-a întors în sat, oferindu-le localnicilor 150 de euro pentru vânzarea unui măgar. Versatul afacerist revine a treia zi în sat şi le oferă sătenilor câte 300 de euro pentru vânzarea unui măgar, fapt pentru care restul posesorilor de măgari îşi vând animalele cu această sumă. După o săptămână, văzând că nu mai sunt măgari de vânzare, afaceristul revine în sat şi îi anunţă pe localnici că, peste o săptămână, va veni să mai cumpere măgari, dar cu 500 de euro.
În ziua următoare, afaceristul îşi trimite ajutoarele în sat cu măgarii pe care îi cumpărase anterior pentru a-i vinde cu 400 de euro. Cu gândul la câştigul de săptămâna viitoare, toţi localnicii au cumpărat măgării cu 400 de euro. Însă, majoritatea localnicilor nu aveau cei 400 de euro, şi ca atare ei s-au impreumutat ca să cumpere măgarii cu 400 de euro. Aşa cum era de anticipat, versatul afacerist a dispărut împreună cu ajutoarele sale, şi niciodată nu au mai fost văzuţi în sat.
Rezultatul acestei afaceri: satul s-a umplut de măgari, iar localnicii au rămas înglodaţi în datorii. Ce s-a întâmplat după aceea? Cei care au luat împrumuturi, chiar dacă vindeau măgari, nu puteau plăti datoriile. Ca atare, cămătarii care i-au împrumutat pe localnici s-au plâns primarului spunându-i că dacă nu primesc ajutor vor fi ruinaţi, şi astfel nu vor mai putea continuă să-i împrumute pe săteni iar toată lumea va fi ruinată. Era de fapt o mare minciună a cămătarilor. În loc să dea localnicilor bani ca să-şi achite datoriile, primarul, folosind bugetul local strâns din taxele localnicilor, a dat banii cămătarilor, ca să nu fie ruinaţi.
Deşi primarul le acoperise o mare parte din banii pierduţi, cămătarii nu au şters datoriile sătenilor, iar aceştia au rămas în continuare înglodaţi în datorii. Astfel, primarul a irosit bugetul local şi primăria s-a înglodat în datorii. Primarul cere ajutor financiar altor primari, dar aceştia l-au refuzat pe motiv că, fiind ruinaţi, nu au cum să returneze banii împrumutaţi. Rezultatul acestei afaceri: marii specialişti, cămătarii, înşelaţi temnporar, iar poporul înşelat definitiv. Cu datoriile acoperite, cămătarii continuă să ceară sătenilor bani cu dobânzile aferente.
Datornicilor faliţi le-au fost luaţi măgării, lăsându-i pe localnici fără "mijloace de producţie". Astfel, majoritatea sătenilor au rămas ruinaţi şi fără măgari pe întreaga viaţă, iar primăria a rămas şi ea ruinată. Rezultatul acestei ruinări? Pentru a soluţiona situaţia, primarul a redus salariile angajaţilor din primărie. Imediat, întreprinzătorii privaţi, văzând că lumea munceşte şi pe mai puţini bani, au redus şi ei salariile angajaţilor. Deci, bogaţii se imbogăţeasc şi mai mult, iar săracii sărăcesc tot mai mult. Concluzia? Asta-i criza. O mare ţeapă!
Ion Teleanu
-
Tranzacționarea viitorului național: afacerea Rheimnetall și distrugerea PNL
Am aflat, cu prilejul reuniunii Curților Constituționale Francofone, ca democrația a devenit o chestiune mult mai compli ...
-
Veți întreba: ce are una cu alta?!...
Ce a spus despre copiii romani Sahra Wagenknecht, care și-a facut un partid de extrema stanga cu numele ei (!), și anume ...
-
Concluzia negocierilor de la Abu Dhabi: Rușii încep "instrucția de front" cu liderii europeni
Ieri dupa-amiaza, s-a incheiat și uvertura marii reprezentații geopolitice de la Shenzhen. Ma refer la intalnirea de dou ...
-
SUA-China-Rusia, la Abu Dhabi: o reuniune a neputinței, gonflată senzațional ca pe TikTok
Tot felul de titluri bombastice anunța discuțiile dintre cele trei puteri, derulate in inima Emiratelor. „O noua Y ...
-
DOUĂ MUȘTE LA COTROCENI
Unii exulta dupa clinciul de ieri, de la Cotroceni, dintre președintele bizar și jurnalistul sarmalist: „Oamenii s ...
-
Ursula și-a bătut joc din nou de fermierii români și toți est-europenii
Comisia Europeana a ajuns la un acord cu Consiliul și Parlamentul (asta ramane de vazut la vot) privind bugetul pe 2027. ...
-
Putin vrea reactivarea Consiliului NATO-Rusia. De ce Trump ar fi de acord, iar Xi nu s-ar opune!
Într-o biografie a lui Putin, scrisa acum vreo 10 ani, una critica, dar excelenta, semnata de Stephen Lee Myers, i ...
-
A fost Florian Lungu...
Abia acum imi dau seama, cand ma uit pe fereastra, spre inaltul cerului, si vad ca soarele a razbit pana in ochii nostri ...
-
Un gând după alegerile din America: A pierdut Trump sau a câștigat SISTEMUL?
Au trecut cateva zile de la alegerile americane. Concluzia aproape unanima este ca alegerile de la jumatatea mandatului ...
-
Oameni buni, ne-am pierdut cumva mintile?
Observ cu stupoare ca declaratiile lui Jared Kushner sunt tratate in Romania cel mult intr-un registru minor, o parantez ...
-
Trump a pierdut pentru că nu s-a oprit. Nu s-a oprit din a fi Trump
Dupa experiența Biden, America avea nevoie ca de aer de un președinte. De Președintele Trump. Nu de Trump afaceristul. N ...
-
Pentagonul își face un NATO în interiorul NATO. Iar noi aflăm din ziare...
Marți, la Cracovia, cu ușile inchise, s-au intalnit americanii cu polonezii, germanii, olandezii, norvegienii, suedezii ...
-
Cât ne costă statul care nu funcționează?
De mai bine de un an, romanilor li se cere sa stranga cureaua: TVA mai mare, impozite mai mari, prețuri care cresc mai r ...
-
Dar poate ne trezim!...
În timp ce reglementarile și sancțiunile aplicabile pentru amprenta de carbon a comercianților și a persoanelor fi ...
-
APOCALIPSA DUPĂ TRUMP: SISTEMUL CÂȘTIGĂ ÎNTOTDEAUNA
Fatalitatea – ca de-aia e fatalitate! – s-a produs. Trump pierde controlul ambelor camere ale Congresu ...
-
Polonia - bătălia la nivel european între neomarxism și suveranism
Polonia, care astazi se afla in interiorul unui eveniment halucinant pentru spațiul euroatlantic, a avut, de fapt (și a ...
-
Tsi mai fãtsã Nicu al Gheară
Nicu Gheara este un nume de bombardier asociat cu Ibiza și mezinul fraților-patați din Medgidia, el fiind așadar, Gheara ...
-
Faza 1 a Apocalipsei este aproape aici
Australia cere acum cetațenilor sa stocheze hrana și apa. Acesta este cel mai ciudat concurs de circumstanțe vazut de oa ...
-
Clujul „de 5 stele" în lunga călătorie de la șobolani și zgomot la bun simț instituțional
Clujul și-a numarat, din nou, milioanele. Aeroportul a anunțat cu mandrie ca, pentru al treilea an, a trecut pragul de t ...
-
PORTOCALIUL PARALIZAT!
Iranul pune condiții draconice Statelor Unite ale Israelului pentru incetarea conflictului. Iranul considera ca razboiul ...
-
"Sfat" pentru Putin: „Aici se află una dintre lecțiile creșterii și descreșterii imperiilor"
E nevoie de inițiative diplomatice capabile sa opreasca razboiul și sa permita construirea unei paci durabile. Escaladar ...
-
Si va fi razboi cum nu a mai fost pana acum!
Pentru cei care nu ințeleg sistemul politic israelian, voi explica lucrurile clar: Netanyahu a obținut ceea ce iși dorea ...
-
Retragerea NATO la frontierele din 1997 și propunerea lui Viktor Orban la șefia ONU!
Va amintiți ca, in anul 2022 și incepand din acel an, am dezbatut de mai multe ori cererile formulate, in mod formal sau ...
-
Cum a ajuns Universitatea din Iași plantația clanului Toader
Tudorel Toader zis Bubosul, a fost vreme de 12 ani decanul Facultații de Drept a Universitații Alexandru Ioan Cuza (UAIC ...
-
Civilizația care se clatină. Avertismentul pe care Europa n-a vrut să-l audă
Tot mai multe discursuri... Tot mai agramate și sarace, cultural. E semn clar ca in 50 de ani e posibil sa ajungem la i ...
-
Foarte departe de noi și de puterea noastră de decizie, începe negocierea secvențială privind Noua Ordine Internațională
Asta e, trebuie sa ne resemnam ca marile jocuri de putere au inceput sa fie negociate de mai mult timp intre super-puter ...
-
Asta așa, la spartul târgului...
A scris un consilier prezidențial o opinie in care a afirmat ca naziștii au fost socialiști. Babaiatuleeeeeee... s-a umf ...
-
STATUL GLOBAL UNIC: PACE PRIN „SĂNĂTATE”
Cine sunt dușmanii statului mondial unic este limpede și a fost de la inceput. În faimosul lui tom, „The Sec ...
-
Operațiunea psihologică numită Călin Georgescu e gândită la Ierusalim!
Acum ca avem dovada ca partidul lui George Simion e pilotat de consilierii lui Netanyahu, putem sa exprimam mai cu incre ...
-
Ce caută șefulul sistemului în ciberspațiu
Nu poți sa te lupți cu sistemul cand ești șeful sistemului, da? Nicușor Dan a recunoscut oficial ca este șeful sistemulu ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu