ZC
ZC

ZC

Ilie Carabulea și fiul său, arestati preventiv pentru 30 de zile

Postat la: 06.03.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

Tribunalul Sibiu a decis, sâmbătă seara, arestarea preventivă pentru 30 de zile a omului de afaceri Ilie Carabulea, a fiului său, Oprea Carabulea, şi a altor trei inculpaţi din dosarul Carpatica Asigurări. Din cei şapte inculpaţi în dosar, doi vor sta în arest la domiciliu timp de 30 de zile.

"Azi, 05.03.2016, în dosarul nr. 576/85/2016, Tribunalul Sibiu a admis propunerea formulată de către D.I.I.C.O.T- B.T. Sibiu cu privire la luarea măsurii arestării preventive şi a dispus faţă de cinci dintre inculpaţi (C.I., C.O-N, T.A., S.L.-A. şi N.G.) măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile. Faţă de inculpaţii C.M. şi C.G., instanţa a respins propunerea formulată de către D.I.I.C.O.T- B.T. Sibiu cu privirea la luarea măsurii arestării preventive şi a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile. Încheierea pronunţată de instanţă a fost dată cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare cu inculpaţii prezenţi şi de la comunicare cu celelalte părţi", se arată într-un comunicat.

Ilie Carabulea, fiul său Oprea şi alte cinci persoane - Angela Toncescu, Liviu Stoicescu, Maria Coşa, Georgeta Crideanu şi Gheorghe Nasarău sunt inculpaţi în dosarul Carpatica Asigurări, acuzaţiile fiind constituire de grup infracţional organizat, abuz în serviciu, evaziune fiscală şi spălare de bani. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 70.000.000 de lei.

Potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, la sfârşitul anului 2014 - începutul anului 2015, Oprea Carabulea (împuternicitul lui Ilie Carabulea), Daniel Micu, Georgeta Crideanu, Ana Popa şi Angela Toncescu au constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii unor infracţiuni prin care se urmăreau protejarea intereselor financiare ale Carpatica Asigurări şi evitarea suspendării autorizaţiei de funcţionare de pe piaţa asigurărilor din România.

Joi, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a preluat temporar conducerea Carpatica Asig, potrivit Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). În şedinţa de joi, Consiliul a hotărât să îi sancţioneze pe membrii Consiliului de Administraţie şi ai conducerii executive a societăţii Carpatica Asig SA cu retragerea aprobării, precum şi înlocuirea temporară a organului de conducere al asigurătorului cu Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în calitate de administrator temporar al societăţii, în sensul deţinerii competenţei de a reprezenta asiguratorul. Consiliul a hotărât demararea selecţiei celui de-al doilea administrator temporar, potrivit Legii 246/2015.

loading...
DIN ACEEASI CATEGORIE...
PUTETI CITI SI...

Ilie Carabulea și fiul său, arestati preventiv pentru 30 de zile

Postat la: 06.03.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

0

albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA

DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE