Legea antifumat a fost contestată la Curtea Constitutionala. Cristiana Anghel a strâns semnăturile necesare
Postat la: 21.12.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

Un numar magic de 33 de senatori au sesizat Curtea Constituţională (CCR) cu privire la legea antifumat votată săptămâna trecută în Parlament. Semnatarii contestă definiţia spaţiului public închis şi nu ideea de a interzice fumatul.
„Nu am reuşit la Camera Deputaţilor, unde nu am reuşit să strângem cele 50 de semnături necesare. Am reuşit, în schimb, la Senat, unde, cu ajutorul dnei Cristiana Anghel şi dlui Alfred Mihai, am obţinut susţinerea a 34 de senatori, fiind necesare minim 25... Repet: nu contestăm interzicerea fumatului în spaţiile publice! Contestăm definiţia spaţiului public închis - practic orice incintă, inclusiv locuinţa - şi excepţiile, care sunt o bătaie de joc - anumite celule din puşcării şi spaţiile de fumat din aeroporturi. ..", a anunţat deputatul Daniel Fenechiu.
Contestatarii susţin că "Legea antifumat este profund discriminatorie şi că se interzice un drept elementar al omului, acela de liberă alegere". „Nu există o astfel de lege nicăieri în lumea asta. Peste tot sunt amenajate spaţii speciale pentru fumători. Mai mult, în unele state, angajatorii îi lasă pe subalterni să fumeze chiar la birou aşa cum fac nemţii. Patronii spun că cel puţin 2 ore pe zi se pierd cu plimbarea la fumat şi randamentul este foarte scăzut. Această lege este discriminatorie întrucât fumătorii nu mai au nici un drept. Este normal să aibă locuri speciale de fumat", consideră senatorul Alfred-Laurentiu-Antonio Mihai.
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, legea privind interzicerea fumatului în toate spaţiile închise. Contestarea legii la CCR amână intrarea ei în vigoare. Până când judecătorii CCR nu iau în discuţie sesizarea celor 33 de senatori, proiectul de lege nu va ajunge pe masa preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare, iar legea intră în vigoare de la 45 de zile de la promulgare. Dacă judecătorii CCR vor admite sesizarea celor 33 de senatori, Parlamentul este obligat să pună legea în acord cu decizia CCR.Admiterea contestaţiei celor 33 de parlamentari nu înseamnă automat că Parlamentul va reveni asupra deciziei de a interzice fumatul, ci doar va defini „spaţiile publice", aşa cum cer cei 33 de senatori în sesizarea lor.
După ce au votat bugetul pentru Ministerul Sănătăţii, parlamentarii din Comisia de Sănătate au discutat şi proiectul de lege privind interzicerea fumatului. „Preşedintele Comisiei, domnul Florin Buicu, a cerut să discutăm şi proiectul de lege care interzice fumatul. S-a supus la vot suplimentarea ordinii de zi, s-a votat şi aşa am ajuns să discutăm legea antifumat", a spus vicepreşedintele Comisiei de Sănătate, liberalul Horia Cristian. Apoi, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, să retragă amendamentul care prevedea „interzicerea afişării produselor de tutun în locurile obligatorii de trecere", acesta fiind motivul pentru care legea a fost retrimisă din plen în Comisia de Sănătate.
Potrivit unui comunicat de presă, Comisia de Sănătate din Camera Deputaţilor a reexaminat proiectul de lege după ce a primit un punct de vedere din partea Consiliului Concurenţei, înaintat după data întocmirii raportului de către Comisie. „Raportul cuprinde în amendamentele admise interzicerea completă a fumatului în toate spaţiile închise, în spaţiile închise de la locul de muncă, în locurile de joacă pentru copii, unităţi sanitare, precum şi cele de învăţământ, de stat şi private", notează sursa citată, potrivit căreia documentul va fi înaintate spre dezbatere plenului Camerei Deputaţilor pe 14 decembrie. Cel mai probabil, legea va fi programată pentru votul final în data de 21 decembrie.
„Va fi ultima săptămână de activitate parlamntară. Dacă nu votăm atunci, se va amâna până în luna februarie când se reia activitatea", a mai spus Horia Cristian, vicepreşedintele Comisiei. Cu toate că legea antifumat primise aviz favorabil de la comisia de sănătate şi trebuia votată în plenul Camerei Deputaţilor pe 25 noiembrie, aceasta a fost scoasă de pe ordinea de zi şi retrimisă către comisie. Dezbaterile au fost prelungite după ce Consiliul Concurenţei a trimis o scrisoare prin care a atras atenţia asupra unui amendament care interzice afişarea ţigărilor în locurile obligatorii de trecere. În România, 89 de oameni mor în fiecare zi din cauza fumatului, echivalentul a 4 oameni pe oră. Asta înseamnă că „la fiecare 15 minute, un român moare din cauza fumatului. 50% din fumătorii de acum vor muri de boli legate de fumat dacă nu renunţă", se arată în expunerea de motive a proiectului de lege. 17 dintre cele 28 de state ale Uniunii Europene interzic total fumatul în spaţiile publice închise, în mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Papa Leon spune că atacurile israeliene asupra Qatarului creează o situaţie „foarte gravă"
Papa Leon al XVI-lea, care de obicei se abtine sa vorbeasca spontan, si-a exprimat marti deosebit de puternic ingrijorar ...
-
Un expert dezvăluie adevărul de la Casa Albă: Eroarea istorică a lui Trump în confruntarea cu Putin
Au trecut 42 de zile de cand președintele Donald Trump a dat Rusiei un ultimatum de 10 pana la 12 zile pentru a accepta ...
-
Scade numărul românilor cu depozite bancare mai mari de 100.000 de euro. Care sunt posibilele expicații
Numarul romanilor cu depozite bancare mai mari de 100.000 de euro a scazut cu peste 4.100 fața de finalul lui 2024, ajun ...
-
Momente de panică în conferința de presă - Ministra suedeză a sănătății s-a prăbușit chiar în timp ce era prezentată
Elisabet Lann, noul ministru al sanatații din Suedia, a leșinat și s-a prabușit marți, in timp ce era prezentata la o co ...
-
România, a doua cea mai mare alocare din UE în programul SAFE - Împrumuturi pentru armament și industria de apărare
Uniunea Europeana a anunțat astazi distribuirea sumelor in cadrul noului program SAFE (Securing the EU Defence Industria ...
-
Fizicienii au reușit să „dea timpul înapoi" într-un experiment cuantic. Ce înseamnă pentru viitorul științei
Fizicienii din Viena au reușit ceea ce pana acum parea doar un scenariu de science-fiction. Au inversat timpul pentru o ...
-
Google trage un semnal de alarmă: internetul se prăbușește! Ce contribuie, zi de zi, la acest lucru
Google a ajuns sa confirme ceea ce mulți editori și specialiști observau deja: internetul deschis intra intr-un declin a ...
-
Donald Trump afirmă că violenţa domestică este o infracţiune „mai puţin gravă"
Donald Trump a fost acuzat luni ca minimalizeaza gravitatea violentei domestice, dupa ce a declarat intr-un discurs ca a ...
-
Un melc a terorizat locatarii unui bloc, la miezul nopții. Aceștia au chemat și poliția
Un bloc din Bavaria a fost trezit in toiul noptii de o sonerie care nu mai contenea, iar locatarii, convinsi ca sunt vic ...
-
Medicul care și-a otrăvit 30 de pacienți ca să arate că este „expert" în resuscitare. 12 oameni au murit
Un fost anestezist din Franța este judecat dupa ce și-a otravit intenționat 30 de pacienți ca sa-și arate abilitațile de ...
-
Scutirea plății CASS ar putea reveni pentru șase categorii socio-profesionale. Cum s-a răzgândit PSD după ce a susținut măsurile fiscale ale Guvernului Bolojan
Dupa ce a susținut pachetul doi de masuri fiscale al Guvernului Bolojan, PSD a depus in Parlament doua proiecte de lege ...
-
Spion străin capturat în România. A vândut secrete de stat serviciilor secrete din Belarus
Un barbat, in varsta de 47 de ani, cercetat pentru tradare prin transmitere de informații secrete de stat in forma conti ...
-
Limitele inteligenței artificiale: chipul unui acuzat de crimă, folosit ca model Shein
Chipul lui Luigi Mangione, barbat acuzat de uciderea CEO-ului UnitedHealthcare, a devenit in ultimele luni un fenomen vi ...
-
Un avion MiG-29 misterios a apărut pe cerul din Ucraina: Poartă însemnele Kievului, dar schema de camuflaj a unui fost aliat al Rusiei
Un avion de lupta MiG-29 azer, cu un singur loc, purtand insemnele Forțelor Aeriene Ucrainene, dar schema de camuflaj a ...
-
ADIO coif de la Coțofenești. Procurorii olandezi au renunțat la acuzațiile împotriva a trei suspecți în cazul furtului tezaurului DACIC
Procurorii olandezi au anunțat retragerea acuzațiilor impotriva a trei suspecți in cazul furtului coifului de aur de la ...
-
O ipoteză deloc de neglijat: Ce dezastre naturale ar putea avea loc dacă rotația Pământului s-ar accelera
Zilele par din ce in ce mai scurte - și nu este doar o impresie. Potrivit oamenilor de știința, in vara anului 2025, Pam ...
-
Molecule produse doar de organisme vii, pe o exoplanetă aflată la 124 de ani-lumină de Pământ. Am putea fi în fața celei mai importante descoperiri din istorie
Oamenii de știința au detectat pentru prima data pe exoplaneta K2-18b molecule care, pe Pamant, sunt produse doar de org ...
-
Locul sacru unde Moise ar fi primit Cele Zece Porunci, transformat într-un mega-resort de lux. Au fost mutate morminte pentru a face loc unui parc auto
Unul dintre cele mai sacre locuri din lume, Muntele Sinai, este transformat intr-un mega-resort de lux, in ciuda protest ...
-
Aurul digital ar putea zgudui în curând piaţa metalelor preţioase din Londra
Londra, cu o piata a aurului evaluata la 930 de miliarde de dolari, s-ar putea confrunta cu o schimbare "transformatoare ...
-
Viitorul lui Zelenski. Ce s-ar putea întâmpla cu președintele ucrainean după încheierea războiului
Viitorul lui Volodimir Zelenski reprezinta un subiect pentru dezbaterea publica, in contextul negocierilor de pace iniți ...
-
Sărbătoare mare la români. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mică, ziua care marchează hotarul dintre vară și toamnă
Creștinii sarbatoresc luni, 8 septembrie, Nașterea Maicii Domnului sau Sfanta Maria Mica, zi care marcheaza inceputul cu ...
-
Operațiune majoră de spionaj: Un mail suspect a încins relațiile dintre SUA și China
Autoritatile americane investigheaza un e-mail fals, pretins a fi trimis de un legislator republican, care continea malw ...
-
Elena Udrea, primul interviu după eliberare: "I-am spus lui Băsescu că tandemul Kovesi-Coldea conduce România"
Elena Udrea a acordat primul interviu dupa ieșirea din inchisoare, la Realitatea PLUS, unde a facut o serie de acuzații ...
-
Premieră la Vatican: Pelerinaj pentru catolicii din comunitatea LGBT+
Pentru prima data, un grup de peste 1.400 de catolici care fac parte din comunitatea LGBT+ și apropiații lor participa, ...
-
Mizele secrete ale inteligenței artificiale și culisele luptei pentru supremația în domeniul AI
Daca vrei sa afli care au fost primele erori ale lui ChatGPT, de ce a fost comparat cu un medicament scos pe piața pentr ...
-
Pelerinajul evreilor ultra-ortodocși în Ucraina în pericol după eșuarea negocierilor cu Republica Moldova. România ar putea deveni o rută de tranzit
Guvernul de la Ierusalim se afla intr-un impas in negocierile cu Moldova privind finanțarea și funcționarea unui termina ...
-
Eclipsă totală de Lună, duminică, pe cerul României: Observatorul Astronomic face anunțul momentului
Momente speciale pe cerul Romaniei. O eclipsa totala de luna va avea loc in aceasta seara. Observatorul Astronomic "Amir ...
-
Incredibil: Procurorii vor verifica medicii antivacciniști. „Este inacceptabil să promoveze în spațiul public informații care nu sunt verificate medical."
Ministrul Sanatații, Alexandru Rogobete, a declarat, duminica, 7 septembrie, ca va fi trimis catre Parchet raportul pe c ...
-
Românul care a șocat SUA. Fura într-un mod ingenios și avea zeci de mandate de arestare pe numele său. „Nu mai văzusem așa ceva până acum"
Un cetațean roman, cautat intr-un caz de furt ilegal de bani in nordul Texasului, a fost arestat recent in zona Houston. ...
-
Noul bilanț după valul de lovituri cu sute de drone rusești în Kiev. Guvernul a luat foc. Ar fi cel mai mare atac cu drone de până acum
O dimineața de groaza a cuprins capitala Ucrainei. Sediul Guvernului de la Kiev a fost lovit de armata rusa in cel mai c ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu