• Tweet

La maginea ţării, în Curtici, proprietarul unei case a primit o sentinţă definitivă să o demoleze, pentru că acea construcţie nu respectă prevederile Consiliului local din Curtici. Până aici, pare totul normal. Unde-i lege, nu-i tocmeală. Numai că, aşa cum veţi vedea în cotinuare, unde-i lege nu-i tocmeală, ci e bunul plac. Adică aplicarea legii după cum convine unuia sau altuia, de către judecători incompetenţi sau răuvoitori. Ori şi una, şi alta.

Vasile Lăcătuş, din Curtici, judeţul Arad a plecat la muncă în străinătate, împreună cu toată familia, ca să câştige un ban în plus. Mecanic auto, după ce a slugărit aproape 20 de ani pe la diferiţi patroni, a reuşit, adunând ban peste ban, să-şi facă în Franţa un atelier auto al lui, în care lucrează cu fii, dar şi cu o noră. O afacere de familie. Banii adunaţi i-a investit să ridice o casă. Acasă, la Curtici. Să rămână nepoţilor care, este convins, într-o zi se vor întoarce şi vor locui şi vor trăi în România. A investit totul în casă, pentru că: „La noi, domnule, aşa este obiceiul. Să băgăm banii în căşi" - ne spune Vasile Lăcătuş.

Hiba majoră pentru care construcţia trebuie demolată

Doar că imobilul pe care a început să îl construiască şi care încă nu este gata, e doar „la roşu", are o hibă majoră. Hibă pentru care trebuie demolat, pentru că aşa a decis, la ultima înfăţişare, Curtea de Apel din Timişoara, pentru că Vasile Lăcătuş s-a bătut în tribunale ani de zile pentru dreptul lui. Dar a pierdut.

Care este hiba majoră pentru care construcţia trebuie demolată? O hotărâre a Consiliului local din Curtici spune că de la zidul unei case şi până la gardul de la stradă, dacă proprietarul vrea să-şi facă o grădină în faţă, nu poate fi o distanţă mai mare de 4 metri. Vasile Lăcătuş, după ce a cumpărat un teren, un maidan aflat nu departe de sediul Primăriei din Curtici, plin de gunoaie şi cadavre de câini şi pisici, pe care l-a curăţat, a început să construiască. Mai întâi gardul, care este la linie cu celelalte garduri de pe stradă.

În vecini sunt şi case care au peretele la nivelul străzii, fără niciun fel de curte în faţă. Şi s-a apucat să construiască, având toate avizele necesare. Aici a intervenit fărădelegea. Zidul clădirii este la aproape cinci metri distanţă de gardul de la stradă, şi nu la patru, aşa cum zice HCL. În curtea lui. Nu deranjează pe nimeni. Vecinii nu au nicio problemă. Şi totuşi, imobilul trebuie demolat.

Sarabanda metrului de curte

Vasile Lăcătuş a încercat, înainte de a aunge la procese, să remedieze lucurile. De altfel, există o prevedere legală care spune că dacă în termen de un an de zile nu se demolează clădirea, primăria are obligaţia să facă în aşa fel încât lucrurile să intre în legalitate. Prima propunere a lui Vasile Lăcătuş de a intra în normalitate a fost să prelungească scările de la intrarea în casă cu încă un metru şi astfel să fie respectată HCL. Nu s-a putut. Pentru că se înclca o altă prevedere legală, şi anume că amprenta casei nu poate fi mai mare de 30 la sută din suprafaţa terenului. Atunci, deşi procesul pentru demolare începuse, a încercat să găsească o altă soluţie.

În spatele proprietăţii lui Vasile Lăcătuş se află o casă în paragină, nelocuită de mai bine de zece ani, care are şi curte destul de mare. Este chiar de vânzare, conform afişului pus pe ea. Numai că de atâta vreme, nimeni nu s-a înghesuit să o cumpere. Lăcătuş a vrut să cumpere el casa şi terenul. Astfel încât, dărâmând ruina de casă şi unind terenul lui cu cel din spate, cumpărat, să respecte şi prevederea cu cei 30 la sută. Nu s-a putut nici asta. Între timp, procesul se derulase şi, oricât ar mai vrea acum Vasile Lăcătuş să-şi lărgească terenul şi să intre în legalitate, nu mai poate. Pentru că există o sentinţă definitivă de demolare, care trebuie aplicată. Dura lex, sed lex! Sed lex, chiar dacă stabileşte o aberaţie.

„Şi casa mea de ce-o dărâmaţi"?

De ce spunem că această hotărâre judecătorească este cu totul aberantă. Din mai multe motive. Mai întâi, pentru că procesul nici măcar nu ar fi trebuit să aibă loc. Reclamaţia trebuia respinsă din start. Pentru că ea a fost făcută de către Primăria Curtici, care nu are caliate procesuală. Adică nu are îndrituirea legală să dea în judecată pentru astfel de cauze. Ci altcineva, un alt organism de stat. Este ca şi cum dumneavoastră v-aţi trezi cu o sentinţă definitivă, că trebuie să vă demolaţi casa, pentru că aţi fost dat în judecată de o mnaşină de tuns iarba. Asta este prima dintre aberaţii. Dar nici Tribunalul Arad, nici Curea de Apel Tmişoara nu au ţinut cont de ea. Şi au judecat reclamaţia maşinii de tuns iarba. Mai departe. A doua aberaţie majoră.

Casa nu este, conform legii, numai a lui Vasile Lăcătuş. Ea este construită, în timpul căsătoriei cu Rodica, soţia lui. Deci, este un bun dobândit în timpul căsătoriei, adică un bun deţinut în devălmăşie. Jumătate, jumătate. Nu s-a făcut niciodată niciun partaj, care să stabilescă fiecăruia, care jumătate îi aparţine. Cei doi soţi nici nu au de gând să facă aşa ceva, pentru că nu vor să divorţeze.

Ei bine, primăria, cea care nici măcar nu avea dreptul, l-a chemat în judecată numai pe Vasile Lăcătuş, nu şi pe soţia lui, Rodica, coproprietară a casei. Aşa că pe sentinţa de demolare, apare doar numele lui Vasile Lăcătuş. Nu şi al Rodicăi Lăcătuş, care acum, pe bună dreptate se întreabă: „De ce să-mi dărâmaţi mie casa, dacă eu nu apar pe niciun act de executare? Nu am foat niciodată la tribunal. Nu am nicio legătură cu acest proces". Da, dar din punctul de vedere al Justiţiei, chiar dacă nu are legătură cu procesul, trebuie să se supună sentinţei lui.

Executorul judecătoresc, singurul întreg la cap

Executorul judecătoresc Claudiu Morcan, desemnat să pună în practică sentinţa, a venit de la Arad cu hârtia semnată şi ştampilată în mână, a luat la cunoştinţă de starea de fapt, a ridicat din umeri şi a plecat înapoi. Nu are cum să pună în executare sentinţa. Ne-a declarat în exclusivitate: „Am încercat să pun în executare dar nu s-a concretizat de atâţia ani de zile. Nu se poate pune în executare hotărârea aşa cum este. Avem un impediment la executare deocamdată. Hotărârea este pe soţ, iar bunul este în comun, împreună cu soţia. De la bun început, trebuiau acţionaţi în judecată ambii proprietari, nu doar unul. Sentinţa este doar pe domnul Lăcătuş, iar pe actul de proprietar este şi soţia."

Aberaţia, însă, continuă. La rândul său, primarul din Curtici, Bogdan Dan, ne-a declarat: „Eu nu vreau să o demolez, că nu câştig nimic. Încă mai am şi bătaie de cap, pentru că demolarea nu se poate face oricum, aşa cum vedem în filme. Aduc o bilă, o leg de excavator şi încep să dărâm pereţii. Mai întâi trebuie o licitaţie pentru o firmă specializată în demolări. Apoi, trebuie evaluate bunurile care pot fi recuperate în urma demolării, etc. Pe de altă parte, există o hotărâre judecătorească definitvă şi executorie, a Curţii de Apel Timişoara, pe care dacă nu o pun în practică, sunt eu acuzat de abuz în serviciu." Cam asta poate produce o setinţă judecătorească dată aiurea. Haos şi aberaţii, în loc de ordine şi reglementări clare.

Sorin Ovidiu Bălan