• Tweet

Acordurile privind pandemia vor conferi OMS puteri sporite, permițându-i să declare stări de urgență și să rechiziționeze resurse de la statele suverane. Acestea includ, de asemenea, clauze privind „dezinformarea" și „informarea eronată", care vor permite cenzurarea oricăror voci disidente, astfel încât publicul să nu aibă șansa de a afla că se minte în legătură cu acest subiect.

Acordul privind pandemia al Organizației Mondiale a Sănătății („OMS") a fost adoptat oficial la 20 mai 2025, în cadrul celei de-a 78-a Adunări Mondiale a Sănătății de la Geneva, cu 124 de state membre care au votat în favoarea acestuia și 11 care s-au abținut, printre care Polonia, Israel, Italia, Rusia, Slovacia și Iran. Statele Unite nu au participat la vot din cauza deciziei lor de a se retrage din OMS.

Acordul instituie un sistem de acces la agenții patogeni și de partajare a beneficiilor („PABS") pentru a asigura partajarea rapidă a datelor privind agenții patogeni, permițând dezvoltarea mai rapidă a vaccinurilor și tratamentelor. Acordul nu va intra în vigoare până când nu se va conveni asupra unei anexe privind acest partaj de informații patogene.

Cu toate acestea, acordul este în curs de negociere și pregătire pentru semnare și ratificare la cea de-a 79-a Adunare Mondială a Sănătății din mai 2026. După ratificarea de către statele membre, acesta va deveni obligatoriu din punct de vedere juridic. Pentru a intra în vigoare, sunt necesare doar 60 de ratificări.

Ce se întâmplă dacă o țară nu respectă acordul după intrarea sa în vigoare? Așa cum amenință OMS:

Statele membre ale OMS sunt responsabile de stabilirea mecanismelor de conformitate. Un principiu general al dreptului internațional este că, odată ce un instrument de drept internațional intră în vigoare, acesta este obligatoriu pentru părțile semnatare, iar acestea se angajează să îl pună în aplicare cu bună-credință.

Parte a cadrului mai larg de pregătire pentru pandemii sunt modificările aduse Regulamentului sanitar internațional („IHR"), pe care OMS a încercat în mod constant să le impună la nivel mondial. Statele membre au avut termen până în iulie 2025 să respingă în mod oficial aceste modificări.

Regulamentul sanitar internațional, vechi de zeci de ani, modificat anul trecut, a intrat în vigoare la 19 septembrie. Un nou acord privind pandemiile, adoptat în mai, va fi deschis pentru semnare după încheierea unui acord privind accesul la agenții patogeni și partajarea beneficiilor, care se preconizează că va fi încheiat anul viitor. Acordurile OMS privind pandemia, așa cum sunt cunoscute cele două documente, sunt un bun exemplu de inițiative de guvernanță globală asupra cărora există un consens în rândul elitelor tehnocratice, dar împotriva cărora se ridică o revoltă populistă. Alte două exemple menționate de președintele Donald Trump în discursul său din 23 septembrie la ONU sunt imigrația și schimbările climatice. Discursul a fost o apărare amplă a suveranității naționale împotriva globalismului.

Cu toate acestea, pandemiile sunt evenimente rare care, în comparație cu bolile infecțioase și cronice endemice, impun o povară redusă a bolilor. Raționamentul acordurilor se bazează pe înțelegerea eronată că riscul de pandemii crește rapid, în principal din cauza creșterii numărului de evenimente de răspândire zoonotică în care agenții patogeni se transmit de la animale la oameni. Suspiciunea bine întemeiată că covidul a apărut din cercetarea privind câștigul de funcție și dintr-o scurgere din laborator neagă a doua parte a acestei justificări.

Covid a reprezentat o lovitură de stat birocratică de succes, care a înlocuit guvernele alese cu experți și tehnocrați nealeși ca factori de decizie de facto. Acordurile privind pandemia conferă OMS autoritatea legală de a declara o situație de urgență reală sau anticipată și, ulterior, puterea de a rechiziționa resurse pentru sine de la state suverane și de a redirecționa resurse finanțate de contribuabilii unei țări către alte state, pe baza a ceea ce șeful OMS consideră pur și simplu un risc de potențial prejudiciu.

Într-o perioadă de neliniște publică crescândă cu privire la extinderea statului administrativ și exportul acestuia pe scena mondială, acordurile au introdus cerințe pentru a adăuga și mai multe elemente la structura guvernanței internaționale în domeniul sănătății. Acestea includ un comitet al statelor părți și un subcomitet tehnic, care se vor reuni bienal pentru a supraveghea punerea în aplicare; entități care să servească drept „autoritate" națională și „punct focal" pentru punerea în aplicare și coordonarea măsurilor de sănătate în cadrul țărilor; consultări cu populațiile indigene; și încă o conferință a părților („COP") care se va reuni la fiecare cinci ani pentru a revizui și consolida punerea în aplicare a tratatului.

Țările sunt, de asemenea, obligate să prezinte rapoarte periodice privind măsurile de punere în aplicare, să mențină sau să crească finanțarea pentru pandemie și să mobilizeze resurse suplimentare pentru țările în curs de dezvoltare. În acest scop, va fi instituit un mecanism financiar de coordonare. Tratatul impune, de asemenea, statelor să instituie o procedură accelerată de examinare și autorizare a produselor de sănătate legate de pandemie, în pofida controverselor legate de autorizarea de urgență a vaccinurilor cu ARNm împotriva COVID-19.

În plus, clauzele privind dezinformarea și informațiile eronate vor duce la cenzură, în ciuda moștenirii dăunătoare și durabile a acesteia în timpul pandemiei de COVID-19. Realitatea disidenței, a opiniilor diverse și a dezbaterilor științifice solide a fost ascunsă de oamenii care nu mai au încredere în guverne și experți, așa cum aveau în mare parte înainte de pandemie, pentru a fi sinceri cu ei.

Jay Bhattacharya, vorbind la Conferința Națională a Conservatorismului din Washington, DC, pe 3 septembrie, în calitate de director al Institutelor Naționale de Sănătate, a amintit că în 2020-2021, printre prietenii săi oameni de știință, existau

„existau multe opinii diverse. Dar problema era că dezbaterea științifică pe care meritai să o auzi în 2020 și 2021 ți-a fost refuzată, deoarece libertatea de exprimare garantată în mod normal de această țară a fost eliminată... Primul amendament a fost efectiv o literă moartă în timpul pandemiei".

OMS crede în „știința gestionării infodemiilor" (sublinierea mea). Rolul său de participant principal în complexul industrial mondial de cenzură, care cuprinde guverne, mediul academic, mass-media tradițională, rețelele sociale și platformele tehnologice, a impus OMS un cost ridicat în ceea ce privește erodarea încrederii publice. Problema principală este neîncrederea, nu dezinformarea. Gestionarea informațiilor nu este soluția. Dimpotrivă, va agrava patologia.

Este imposibil de știut cum va fi evaluată experiența covid de către istorici, în timp, pe baza criteriului consimțământului informat, un principiu fundamental al eticii medicale. Într-un sens foarte real, publicarea selectivă și manipulată a datelor a asigurat că consimțământul informat a fost corupt în conformitate dezinformată și falsă. Gradientul abrupt al profilului de risc de mortalitate al bolii era cunoscut, sau ar fi trebuit să fie cunoscut, de orice autoritate și expert diligent în domeniul sănătății publice. Ignorând în mod deliberat acest lucru și strategia aferentă a politicilor destinate grupurilor cu risc ridicat, frica universală a fost amplificată până la un nivel fără precedent pe scara Richter a panicii, cu conferințe de presă zilnice care tăiau respirația, despre cazuri noi, spitalizări, decese și măsuri de izolare.

Reducerea riscului absolut a fost confundată și redusă la reducerea riscului relativ, subliniind „eficacitatea de 95%" a vaccinurilor. Același lucru s-a întâmplat și în ceea ce privește marea variabilitate între continente. S-au făcut ipoteze eroice cu privire la beneficiile intervențiilor farmaceutice și non-farmaceutice, în comparație cu scenariile apocaliptice absolute, în care nu s-ar fi reacționat rapid, ferm și pe termen lung la amenințarea extrem de exagerată.

Cei responsabili pentru propagarea iresponsabilă a fricii nu au fost trași la răspundere. În schimb, directorii de sănătate responsabili de răspunsul la pandemie au fost venerați public, promovați în funcții de guvernatori și onorați cu distincții naționale înalte, în timp ce criticii lor, chiar și cei ale căror voci disidente au fost acum confirmate, au fost denigrați ca imorali și periculoși, concediați din serviciu și din spațiul public și rămân în mare parte marginalizați.

Acordurile pandemice ale OMS au fost negociate de oficiali și experți naționali și internaționali în domeniul sănătății publice, care au închis societățile și au impus obligativitatea purtării măștilor și a vaccinării. Anii pandemiei le-au oferit acestora o vizibilitate de mare amploare și puteri fără precedent de a domina politica publică și atenția mass-media și de a emite ordine care trebuie respectate de întreaga populație, inclusiv punerea tuturor în arest la domiciliu sub eufemismul „lockdown".

Ei au fost tratați cu mare respect de prim-miniștri și miniștri ai sănătății, curtați și sărbătoriți de mass-media și idolatrizați și venerați de public. Interesele personale și profesionale ale clerului sănătății publice au fost cel mai bine servite prin convingerea guvernelor și a oamenilor că frecvența și gravitatea riscurilor pandemice se accelerează și se intensifică. Consolidarea rezilienței sistemelor de sănătate împotriva șocurilor pandemice viitoare necesită mai multe resurse și puteri pentru birocrații, tehnocrații și experții din domeniul sănătății.