• Tweet

În cinstea hominizilor Turkana, Google a realizat un doodle special. Există dovezi ale hominizilor care au trăit aici cu 4,2 milioane de ani în urmă. Au existat descoperiri semnificative de fosile făcute la lacul Turkana, lucru care a impus termenul de Hominizi Turkana.

Hominizi Turkana se referă la fosilele umane vechi de milioane de ani descoperite în jurul Lacului Turkana din Kenya, Africa, considerat leagănul civilizației umane. În anul 1995, exploratoarea Meave Leakey și echipa sa au făcut o descoperire foarte importantă la Lacul Turkana din Kenya. Au găsit fosile din ceea ce s-a dovedit a fi un exemplar de Australopithecus anamensis. Descoperirea indică faptul că data apariției bipedismului trebuia mutată înapoi cu cel puțin jumătate de milion de ani, mai precis cu aproximativ 4,2 milioane de ani în urmă.

Aceasta nu a fost prima descoperire paleoantropologică majoră de la lacul Turkana. În 1972, Bernard Ngenyeo, coleg cu Richard și Meave Leakey, a descoperit fosila unui Homo habilis, care avea o vechime de aproximativ 1,9 milioane de ani. În 1984, echipa Leakey a găsit un schelet fosilizat aproape complet, datat cu aproximativ 1,5 milioane de ani în urmă. Acesta era un Homo erectus și este cunoscut sub numele de „băiatul Turkana" (Turkana Boy).

Vechiul lac Turkana este o zonă cunoscută sub numele de „leagănul vieții umane". Există dovezi ale hominizilor care au trăit aici cu 4,2 milioane de ani în urmă. Au existat descoperiri semnificative de fosile făcute la lacul Turkana, lucru care a impus termenul de Hominizi Turkana. Arheologii cred că au dovezile perfecte despre primul război atestat din istoria omului. În Kenya a fost descoperit locul unui măcel cumplit petrecut acum 10.000 de ani, rezultatul unui conflict teribil între triburile de culegători-vânători aparţinând speciei „homo sapiens".

Se spune că războiul face parte din natura umană şi că pornirile de a-şi anihila rivalii într-un mod violent este înscris în codul genetic al oamenilor. O serie de antropologi spun că homo sapiens, din cele mai vechi timpuri, au comportamentul specific al mamiferelor prădătoare care vânează în haită. Adică sunt teritoriali şi nu ezită să-i ucidă pe cei care le stau în cale atunci când este vorba de hrană şi teritoriu. Un grup de arheologi din mai multe ţări au găsit acum 9 ani, în Africa, dovezile primului război cunoscut în istoria omenirii. Un masacru teribil căruia i-au căzut victimă un trib de pescari şi vânători, pe malurile lacului Turkana, în Kenya, acum aproximativ 10.000 de ani. Femei gravidă executată, cranii şi oase zdrobite Cercetările au avut loc în anul 2012, la Nataruk, în Kenya. Este o zonă situată pe malurile lacului Turkana, un adevărat leagăn al omenirii şi un loc în care diferitele specii de hominizi au prosperat.

În urma săpăturilor arheologice au fost descoperite scheletele a 27 de indivizi, efectiv mutilaţi şi ucişi cu o brutalitate care şochează. Cei ucişi trăiau într-un sat pe malul lacului Turkana şi se ocupau, la fel ca ceilalţi membrii ai speciei homo-sapiens, de acum 10.000 de ani, cu vânătoarea, dar mai ales cu pescuitul. Cercetătorii spun că cei ucişi erau în mare parte pescari şi oameni paşnici. Au avut parte de un sfârşit cumplit. Un schelet avea craniul efectiv zdrobit, fiind lovit din ambele părţi cu obiecte dure, probabil "buzdugane" din lemn cu bucăţi de piatră înmănuşate, la capăt. Altul avea o bucată ascuţită de obsidian înfiptă în craniu. Toţi ceilalţi aveau leziuni extrem de grave, adică cranii crăpate, coaste rupte, braţe zdrobite. Toate indicau urmele unor agresiuni. Ceea ce a şocat a fost scheletul unei tinere gravide care a fost efectiv executată de atacatori. I-au legat mâinile şi picioarele apoi i-au zdrobit craniul. Atacatorii nu au cruţat pe nimeni, ucigând de-a valma, femei, bărbaţi şi copii, cu o ferocitate ieşită din comun. „Rănile suferite de oamenii de la Nataruk, bărbaţi şi femei, însărcinate sau nu, tineri sau bătrâni, şochează prin cruzimea atacului. Ceea ce vedem la Nataruk nu este diferit de bătăliile şi războiele care ne-au modelat istoria", a declarat Marta Mirazon de la Universitatea din Cambridge pentru smithsonianmag.com. Cercetările vor continua fiindcă specialişti cred că mai există numeroase alte schelete ale celor ucişi, prin împrejurimi. Probabil ale celor care au încercat să fugă ,dar au fost ajunşi şi doborâţi.

Nu se ştie şi cel mai probabil nu se va şti niciodată cu adevărat ceea ce s-a întîmplat la Nataruk. De ce satul de pescari a fost efectiv măcelărit şi cine au fost cei care i-au atacat? Sunt întrebări care probabil vor rămâne fără răspuns. Ceea ce pot spune specialiştii despre Nataruk este doar că au de-a face cu primul război cunoscut între homo sapiens. Că un alt trib a măcelărit pescarii de pe malurile lacului Turkana. Mai mult decât atât, a fost un război de exterminare, în care se urmărea lichidarea tuturor celor care trăiau în aceea aşezare, inclusiv a femeilor şi copiilor. Atacatorii nu doreau să ia prizonieri. Se presupune că satul de pescari a fost atacat de un grup de vânători aflaţi în căutare de hrană. Poate fi vorba de disperarea unui grup de vânători rămas fără hrană, fie despre un conflict mai vechi, tranşat probabil pe neaşteaptate la adăpostul nopţii.

Pescarii de pe malurile lacului Turkana au fost probabil victime sigure în faţa unor vânători încercaţi. Totodată ceea ce s-a întâmplat la Nataruk oferă indicii şi cu privire la uneltele transformate în arme de homo sapiens acum 10.000 de ani. Este vorba despre proiectile ascuţite lansate fie cu mâna, fie cu praştia. Foloseau săgeţi cu vârf de silex şi lănci cu vârf de silex sau obsidian. Interesant este „pumnalul" din obsidian rămas înfipt în craniul unei victime. Faptul că atacatorul a lăsat o armă de prestigiu care se prelucrează greu în craniul celui ucis, indică faptul că atacatorii au făcut lucrurile în grabă şi au plecat cât mai repede. Nu aveau timp de aşteptat. Poate cei atacaţi făceau parte dintr-o comunitate mai mare, spun alţi specilişti implicaţi în cercetări, iar atacul fulger a fost pentru pradă, jaf şi slăbirea inamicului prin uciderea cât mai multor membri ai tribului. Război şi supravieţuire în lumea preistorică Specialişti precum Clive Finlayson în lucrarea sa "Neanderthals and Modern Humans: An Ecological and Evolutionary Perspective" sugerează că homo sapiens poartă războaie crunte încă de acum 100.000 de ani în urmă. Era vorba despre un conflict dur între homo sapiens arhaic şi omul de neaderthal. Lupta era, evident, pentru resurse şi supravieţuire.

Omul de Neaderthal s-a desprins din trunchiul comun al evoluţiei hominizilor acum 600.000 de ani. A plecat către Europa şi stepele Asiei, unde a înflorit ca specie. S-a adaptat climei reci, având indivizi de statură joasă, dar foarte robuşti, capabil să conserve căldură. Erau vânători pricepuţi şi puternici capabili să doboare animale mari precum mamuţii, elanii şi în general prăzile de talie mare din stepele euro-asiatice. Erau şi suficient de inteligenţi, spun specialişti încât să dezvolte relaţii complexe, familiale, tribale. Descoperirile recente arată că erau capabili de creaţii artistice, având instrumente muzicale şi totodată acordau o atenţie deosebită morţilor, în ritualuri destul de complicate, inclusiv cu folosirea de simboluri mortuare.

Locuiau în peşteri, în clanuri de vânători şi erau foarte rezistenţi la frig, perfect adaptaţi anatomic. Homo sapiens, omul modern s-a născut cu aproximativ 300.000 de ani în urmă, adică mult mai târziu decât Omul de Neanderthal. A locuit o bună perioadă în Africa dar a plecat apoi către alte continente în căutare de pradă. Acum aproximativ 100.000 de ani în urmă homo sapiens a ajuns în Eurasia, teritoriul Omului de Neaderthal. Clive Finlayson dar şi alţi specialişti spun că aici ar fi început conflictul dintre neaderthalieni şi homo sapiens. Neanderthalienii erau teritoriali şi ultra-specializaţi pe un anumit tip de vânat, nu erau dispuşi să cedeze în faţa noilor veniţi.

Pe de altă parte, homo sapiens avea nevoie de cele mai bune teritorii de vânătoare pentru a supravieţui. Specialiştii spun că nu a fost vorba de un război aşa cum îl cunoaştem noi, ci mai degrabă de răfuieli rapide între grupuri de vânători, de atacuri surpriză şi luptă de gherilă. Era în orice caz un război de care pe care. Urmele acestor conflicte au fost evidenţiate în cadrul descoperirilor arheologice. Numeroase schelete prezintă urme de răni adânci, unele fatale şi nu produse cu ocazia vânătorii, ci în urma unor traume specifice loviturilor de măciucă, a vârfului de lance sau a celui de săgeată. Neanderthalienii erau mult mai puternici din punct de vedere fizic şi erau letali în lupta corp la corp. Totodată erau specializaţi în supravieţuirea în taiga.

De cealaltă parte, homo sapiens era mult mai adaptabil, era mult mai inovativ şi avea o rată mai mare de înmulţire. Era capabil să găsească mult mai repede hrană, preferând vânatul de talie mică, completat cu hrana vegetală. Totodată, spun specialiştii, ar fi dezvoltat armele de vânătoare şi atac de la depărtare. Au perfecţionat arcul, praştia, aruncătorul de suliţe. În plus schimbările climatice au venit în ajutorul lor. După 100.000 de ani, homo sapiens a ieşit învingător, reuşind să ucidă sau să asimileze atât cultural dar mai ales genetic pe ceea ce mai rămăsese din omul de neaderthal.

Top 10 specii de hominizi care au dispărut de-a lungul timpului:

Hominizii sunt grupul de specii care include oameni, cimpanzei, gorile și urangutani și o parte dintre strămoșii apropiați, cu care împărtășesc o serie de caracteristici. How Stuff Works a creat o listă cu zece astfel de specii cu care suntem înrudiți, dar care au dispărut de multă vreme.

10. Ardipithecus Ramidus

În 2009, arheologii l-au găsit pe „Ardi", un schelet surprinzător de intact al speciei Ardipithecus ramidus, una dintre cele mai vechi specii de hominide care a fost descoperită până acum. Ardi și familia ei au trăit acum aproximativ 4,5 milioane de ani în ceea ce este acum Etiopia.

Descoperirea unei porțiuni semnificative din scheletul lui Ardi și nu doar craniul și dinții, ca în cazul speciilor descoperite înainte, a fost un pas important pentru știință. Astfel, acest schelet a dezvăluit o mare parte din structura corpului lui Ardi.

Brațele și degetele lui Ardi erau lungi, cu palmele și încheieturile scurte, care probabil erau flexibile, bazinul era scurt și lat, iar picioarele puteau adaptate bipedalismul. Toate acestea sugerează că Ardi a urcat în copaci, probabil că ar putea merge pe două picioare și nu și-a folosit articulațiile pentru a merge prea mult.

9. Australopithecus Afarensis

Începând cu anii 1970, arheologii au descoperit multe exemplare ale speciei în Kenya, Tanzania și Etiopia. Cercetătorii au la dispoziție pentru analize o mare parte a unui schelet adult și un schelet aparținând unui copil, pe lângă fragmente de membre, mandibule și cranii.

Un exemplar, supranumit „Lucy", avea o înălțime de aproximativ un metru, iar un alt exemplar, numit „Kadanuumuu" avea o înălțime de 1,5 până la 1,7 metri. După cum putem vedea, această specie a avut dimorfism sexual semnificativ, ceea ce înseamnă că masculii și femelele speciei au dimensiuni diferite, spre deosebire de Ardipithecus ramidus, de exemplu.

8. Australopithecus Africanus

Specia Australopithecus africanus deține un loc special în istoria arheologiei și paleoantropologiei, deoarece descoperirea și identificarea sa ca hominid timpuriu în anii 1920 i-a ajutat pe oamenii de știință să identifice Africa drept casa strămoșilor umani.

Această specie a trăit între 3,3 și 2,1 milioane de ani în urmă în Africa de Sud și avea un creier mai mare și dinți mai mici decât speciile mai vechi cu care se înrudea. Chipul său este, de asemenea, mai scurt și seamănă mai mult cu un chip uman. Dovezile indică faptul că avea brațele lungi, umerii mobili și mâini mari, iar asta înseamnă faptul că specia putea urca în copaci, dar oasele piciorului, bazinului și picioarelor sugerează că această specie era și bipedă.

7. Paranthropus Boisei

Trăind între 2,3 milioane și 1,4 milioane de ani în urmă în Tanzania, Etiopia și Kenya, Paranthropus boisei a prosperat timp de aproximativ 1 milion de ani. Din păcate, încă nu am descoperit niciun exemplar pentru corp sau membre, dar avem câteva bucăți de craniu, maxilar și dinți care indică cât de fascinantă a fost această specie.

Boisei este poreclit și „spărgătorul de nuci" din cauza dinților mari și a fălcilor puternice. Cu toate acestea, uzura pe dinți sugerează că, deși ar putea mesteca alimente tari, de obicei nu au făcut-o. Craniul este scurt din față în spate, dar are pomeți largi și orificii largi pentru ochi. Faptul că fața lui Boisei nu s-a modificat la fel de mult ca în cazul speciilor de hominide anterioare sugerează o progresie către caracteristici mai asemănătoare omului.

6. Homo Habilis

Fosilele acestei specii indică faptul că avea brațe lungi și oase ale feței proeminente mai asemănătoare maimuțelor, dar specia avea și mai multe trăsături asemănătoare omului decât speciile mai vechi, inclusiv un creier mai mare și dinți mai mici. Poate că membrii acestei specii au evoluat cu dinți mai mici pe măsură ce au învățat să mănânce alimente mai eficiente din punct de vedere energetic, care au necesitat mai puțină mestecare

Paleoantropologii speculează că această specie ar putea fi asociată cu cele mai vechi dovezi cunoscute ale oaselor care au fost tăiate și ciocănite. Acest lucru ar însemna că au mâncat carne și măduvă osoasă, iar dovezile dentare nu contrazic această ipoteză.

5. Homo Georgicus

Arheologii au dezgropat mai multe cranii și maxilare pe lângă alte fragmente osoase care aparțin acestei specii. Aceste fosile datează de acum 1,8 milioane de ani și reprezintă cel mai vechi hominid cunoscut care a trăit în afara Africii. Deși proporțional georgicus era asemănător cu structura corporală a oamenilor moderni, această specie avea un creier relativ mic și avea o înălțime mai mică de doar 1,5 metri înălțime.

În mod uimitor, unul dintre cranii arată dovezi că individul a supraviețuit o vreme după ce și-a pierdut dinții. Într-o cultură mai primitivă, acest lucru ar fi fost imposibil, dar aceasta este o dovadă că a existat o structură socială de sprijin care a ajutat la îngrijirea acestui individ.

4. Homo Ergaster

În 1984, arheologii au descoperit un exemplar de Homo ergaster, acesta fiind scheletul cunoscut sub numele de „Băiatul din Turkana". Cercetătorii explică faptul că acesta este un schelet aproape complet, dezvăluind mult mai multe detalii despre specia sa. Avea un bazin îngust care indică faptul că se simțea foarte confortabil mergând vertical pe două picioare, iar brațele sale erau mai scurte și picioarele mai lungi decât cele ale predecesorilor săi.

Aspectul cel mai interesant, care a atras atenția oamenilor de știință a fost acela că deși probabil nu era complet dezvoltat, scheletul măsura 1,6 metri înălțime, ceea ce înseamnă că ergaster este prima specie din genul Homo despre care știm că a atins înălțimea oamenilor moderni

3. Homo Erectus

Primele dovezi ale existenței acestei specii au fost descoperite inițial în 1891 pe insula Java din Indonezia. Această specie a trăit de acum 1,8 milioane de ani până acum 30 000 de ani. Craniile fosilizate descoperite arată că această specie avea o boltă craniană lungă, adăpostind un creier relativ mare, pe lângă o față largă și sprâncene mari.

Paleoantropologii au reușit să concluzioneze că erectus era înalt și mergea în poziție verticală. Topoarele găsite în Africa sunt absente în special în cazul exemplarelor din Asia, însă sugerează că speciile au părăsit Africa înainte de invenția lor sau că au fabricat instrumente din alte materiale disponibile.

2. Homo Heidelbergensis

Această specie a trăit în Europa cu 600.000 până la 200.000 de ani în urmă, în epoca Pleistocenului Mijlociu, ceea ce înseamnă că a fost probabil prima specie de hominizi care a trăit într-un climat rece. Pentru a prospera într-un astfel de mediu a fost nevoie de câteva inovații importante. Aceasta a inclus construirea de adăposturi, urme ale acestora, care datează de acum 400.000 de ani fiind descoperite în Franța.

Unii cercetători speculează că probabil au stăpânit și focul și asta deoarece în Israel, dovezile despre lemnul ars și uneltele forjate în foc datează de acum 790.000 de ani. Dovezile diferitelor instrumente solide și a resturilor mari de animale măcelărite sugerează că heidelbergensis a fost, de asemenea, un vânător eficient.

1. Homo Neanderthalensis

Homo neanderthalensis este cea mai apropiată specie de oamenii moderni și, de-a lungul timpului, cercetătorii au descoperit câteva schelete complete ale speciei. Prin urmare, știm destul de multe despre ele, dar multe detalii rămân neclare, inclusiv modul în care se încadrează exact neanderthalienii în arborele nostru genealogic. Dovezile arată că oamenii moderni s-au încrucișat cu neanderthalieni, dar că nu am evoluat din ei.

Această specie a prosperat în Europa și chiar în Asia. Ei tindeau să fie mai scunzi decât oamenii moderni. Aveau umeri largi, brațe și picioare puternice și un piept mare. Paleoantropologii speculează că statura scurtă ar fi putut fi o adaptare pentru a face față vremii mai reci pentru a conserva căldura corpului. O altă posibilă explicație este că această construcție mai robustă și mai dură a fost o adaptare la un stil de viață brutal. Într-adevăr, rămășițele fosile prezintă multe răni. Au vânat animale și au mâncat multă carne, dar s-au bucurat și de fructe de mare și plante.