"Mâncătorul de femei" e bănuit de încă două crime! Sora celor trei surori dispărute din Rădăuţi face dezvaluiri teribile
Postat la: 09.12.2020 |
Anchetatorii care il cercetează pe Vasile Lavric consideră că, pe lângă cele patru femei apropiate acestuia, care au dispărut fără urmă, mai există alte două care au murit în condiții cel puțin suspecte. Mai exact primele două soții ale bărbatului, prima decedată într-un accident imediat după divorțul de acesta, iar a doua moartă la numai 21 de ani, în urma unui presupus atac de cord.
Vasile Lavric a fost arestat preventiv la sfârșitul săptămânii trecute pentru cel puțin patru crime în serie, prima fiind comisă în 1995. Oficial, acesta este suspectat că a omorât trei surori și pe ultima sa concubină, însă acum există suspiciuni că ar fi avut de fapt nu mai putin de șase victime. Din datele adunate pana acum de anchetatori, se pare ca Lavric ar fi executat în tinerețe o pedeapsă cu închisoarea pentru viol.
Eliberat din penitenciar și-a întemeiat o familie, din care a rezultat și primul său copil. Mariajul nu a durat mult, însă. Femeia a decis să îl părăsească pe Lavric, însă, la scurt timp după pronunțarea divorțului, a sfârșit în ceea ce a părut un accident rutier. Peste acest caz planează acum suspiciuni legate de condițiile în care s-a produs tragedia, mai ales că Vasile Lavric este mecanic auto.
După decesul primei soții, rădăuțeanul și-a refăcut repede viața alături de o fată tânără, de la țară. În 1993, ea a murit, subit, la vârsta de numai 21 de ani, după ce ar fi suferit un atac de cord. De atunci și până acum, alte patru femei apropiate bărbatului au dispărut fără urmă. Autoritățile îl suspectează pe bărbat de crimă în toate aceste cazuri dar până acum nu au existat niciodată suficiente dovezi pentru că acesta să fie trimis după gratii.
Alexandra Iordache, sora celor trei surori dispărute din Rădăuţi, presupuse victime ale "Mâncătorului de femei", Vasile Lavric, a povestit, într-o postare pe Facebook, calvarul prin care familia sa a trecut în ultimii 20 de ani, dar şi ameninţările pe care Lavric i le-a făcut pe când era doar o fetiţă. „In aprilie 2005 a disparut sora mea Nicoleta, sotia numitului Vasile Lavric, unicul suspect in cazul acesta, care a fost gasit vinovat pentru tentativa de omor asupra sotiei sale - in urma lovirii reptate cu ciocanul.
Fapt ce se intampla cu 5 ani inainte de disparitia ei si pentru care a primit 3 ani cu suspedare. Odata cu disparitia Nicoletei a inceput si calvarul fara margini si sfarsit. Zile si nopti de stat in fata politiei din Radauti fara rezultat, mama era ameninta mereu de seful politiei din Radauti de la aceea data "daca nu taci si mai ragi ca vaca aici te bag la beci".
Erau prieteni. Lavric detinea si detine in apropierea casei noastre parintesti un service auto. Iar pe alta parte, cand s-au tratat cazurile de disparitie serios in tara asta?! Ni se spunea lejer " se intorc ele sunt in Italia". Se intorc ele sunt in Italia", dar mama era amenintata cu cutitul de acest "distrugator de vieti" ca daca mai cauta fetele. "Se intorc ele sunt in Italia" , dar eu pana la 18 ani am fost amenintata de acest individ: "Cresti, faci 18 ani si te omor sau vand si pe tine".
Am mers la 16 ani cu inregistrarea in manuta la sectia de Politie din Radauti si un domn politist mi-a spus "sa vii cand iti pune mana-n gat". Da. L-am urat. Nu am sa-l uit niciodata. Cum nu am uitat pe niciunul. Pentru confortul lor personal au inchis ochii la toate nedreptatile pe care noi le traiam.Abia le induram de fapt.
Dragi domnilor politisti , sora mea Ramona a disparut la doua luni dupa Nicoleta, sora mea Ramona a scapat de la acest numit Lavric si a fugit la politie, dupa cum spunea agentul de politie care a vorbit cu ea" arsa cu tigarea pe tot corpul, vanata, plangea teribil si spunea ceva despre o crima " apoi a intrat Lavric si a luat-o de sub' ochii acestui domn... A fost si ultima data cand am mai auzit ceva despre Ramona. Au urmat, nopti , luni intregi si ani de plansete ale mamei, de disperare ...si de neputinta.
Eram ai nimanui. In mijlocul iadului. Si sufeream cumplit. Am inteles atunci ca daca nu mi port grija nu ma va apara nimeni. Nu am putut simti frica pentru acest om si poate de aceea nu i-am starnit interesul de a-si finaliza amenintarile. Era singurul gram de demnitate pe care nu putea sa mi-l ia nici el , nici politia , nici altcineva .
Zilele trecute a disparut si a patra femeie , concubina acestuia , o femeie care fiindu-i alaturi -incerca sa-l protejeze denigrandu-ne familia si apare in mai multe reportaje - spunand despre surorile mele pe care nici nu le cunostea "sunt plecate la prostitutie in Italia" O femeie care nu ne voia binele. Dar un om. A disparut. Din nou. Acelasi loc. Acelasi suspect. Domnilor politisti din tara asta mare ........va rog opriti numaratoarea", a scris Alexandra Iordache în postarea de pe Facebook.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Afacerea Wealth Bank în care ar fi implicat și Călin Georgescu apare în presa italiană din 2025 - Milioane de euro dispărute în conturi offshore
O rețea transnaționala de „banci pirat" condusa de afaceristul italian Massimiliano Arena a lasat in urma pagube d ...
-
Milionarii despre care nu vorbește nimeni dețin adevărata avere a Americii: Sunt un real fenomen și au împreună de 13 ori averea Forbes 400
Cei mai bogați americani nu conduc neaparat giganți tehnologici și nu apar pe copertele revistelor. Aproximativ trei mil ...
-
Cum „l-a vândut" JD Vance pe Donald Trump dușmanului său de moarte
JD Vance i-ar fi oferit in secret sfaturi lui Hillary Clinton in timpul campaniei prezidențiale din 2016, incercand sa c ...
-
Mihai Daraban care a plătit zborul privat la Mykonos: de la PDSR pe linia Năstase la PNL. Șef la Camera de Comerț a vrut un "registru paralel" al firmelor taxate obligatoriu
Mihai Daraban, șeful Camerei de Comerț și Industrie a Romaniei (CCIR) de 12 ani, implicat in scandalul zborurilor privat ...
-
Cum Palantir i-a transformat pe ucraineni în cobai și a contribuit la distrugerea Ucrainei
Firma de tehnologie militara AI Palantir s-a integrat profund in sistemele militare și societatea civila ucraineana, tra ...
-
Curtea de Conturi a descoperit erori uriașe la plata a milioane de pensii și bani dați unor persoane decedate: "Deficiențe cu influențe semnificative și generalizate"
Un raport al Curții de Conturi scoate la iveala probleme majore la Casa Naționala de Pensii Publice (CNPP): suspiciuni p ...
-
Comoara ascunsă a României! Ce se știe despre locul unde se află cele 103 tone de aur ale BNR în valoare de 12,8 miliarde de euro
Romania deține in prezent o rezerva de aur de 103,6 tone, evaluata recent la aproximativ 12,8 miliarde de euro in urma s ...
-
Cum era organizată Securitatea lui Ceaușescu: topul județelor cu cei mai mulți securiști în 1988
Cifrele publicate de CNSAS arata cat de extins era aparatul Securitații in ultimul an al regimului Ceaușescu. În s ...
-
Statul român a cheltuit aiurea peste 1,7 miliarde de lei: Stadioane construite pentru 7 echipe care nu joacă în Liga 1, nu au drept de promovare, licență UEFA sau au dat faliment
Opt stadioane recent construite sau aflate inca in construcție in Romania sunt destinate unor echipe care fie sunt desfi ...
-
Ce știa CIA înainte de 11 septembrie. Bin Laden plănuia atacuri în Marea Britanie. Un raport avertiza că un avion cu explozibil ar putea fi prăbușit peste un oraș din SUA
Liderul organizației Al-Qaeda, Osama bin Laden, planuia un atac terorist asupra Marii Britanii inainte de 11 septembrie. ...
-
Marele risc pentru România, dezvăluit de un general NATO: „Numai naivii își închipuie că Articolul 5 se activează la comandă"
O simulare strategica in SUA arata un scenariu terifiant: Rusia ataca Republica Moldova, o drona lovește un depozit din ...
-
Dezvăluire-bombă a lui Robert Turcescu - decizia trimiterii militarilor români la Comandamentul pentru sprijinirea Ucrainei e luată încă din martie!
Robert Turcescu scrie intr-o postare pe Facebook, ca decizia de a trimite militari romani la Comandamentul Coaliției pen ...
-
Rusia recrutează "spioni români de unică folosință". General: "Sunt oameni vulnerabili, mulți nici nu realizează ce fac"
Moscova intensifica razboiul hibrid in Romania. SRI a dejucat o operațiune de sabotaj, dar nu este unica. Generalul (r) ...
-
ZIUA ÎN CARE SE VA ÎNCHIDE PRĂVĂLIA - AȘA VA ARĂTA COLAPSUL
Citiți mai jos un articol șocant și brutal despre finalul spre care ne indreptam inexorabil, semnat de Milan Adams, pe c ...
-
Dosarul fostului șef Hidroelectrica judecat pentru mită și sejururi de lux în Creta: Ce cere CAB de la DNA. Silviu Răzvan Avram este fiul nașului de cununie al lui Sorin Grindeanu
Instanța Curții de Apel București a solicitat DNA sa precizeze daca "se are in vedere și acordul inculpatului de a parti ...
-
Cât sunt salariile la BNR: Guvernatorul Mugur Isărescu are 88.648 de lei net. Lista lungă de sporuri și beneficii care vin pe lângă venitul standard
Membrii Consiliului de administrație al Bancii Naționale a Romaniei beneficiaza de indemnizații lunare nete cuprinse int ...
-
Motivările CCR care aruncă în aer conducerile TVR și Radio România: Săftoiu și Schwartz își pierd funcțiile
Motivarile celor doua decizii prin care Curtea Constituționala a declarat neconstituționala desemnarea majoritații polit ...
-
Viața imită arta: simboluri cabalistice ale sacrificiului de sânge în asasinarea lui Charlie Kirk
Autor: Dr. Heather Lynn Ne apropiem de implinirea unui an de la asasinarea lui Charlie Kirk. Ceea ce s-a intamplat la Un ...
-
Judecătorul CCR Bogdan Licu a recunoscut că și el a fost la Trupele de Securitate la Revoluție, ca Pahonțu. Obiectivul păzit de el în decembrie 1989 a sfârșit în flăcări
Bogdan Licu, actual judecator al Curții Constituționale a Romaniei, a recunoscut public ca Revoluția din Decembrie 1989 ...
-
Rusia ajută în secret Iranul să dezvolte rachete de croazieră supersonice
Rusia a ajutat in secret Iranul sa dezvolte rachete de croaziera supersonice avansate, intr-unul dintre cele mai semnifi ...
-
Filmul complet: Cum ar ataca Putin Europa - pe ore și zile. Rusia ar deschide 3 fronturi cu NATO. România e pe hartă!
Experții dezvaluie faptul ca Putin ar putea ataca Europa și NATO, insa orice mișcare militara a Rusiei asupra unei țari ...
-
Vaccinarea anti COVID a fost nocivă pentru organismul uman: Cercetarea medicală care prezintă dovezi ale instabilității genomice postvaccinare
Un studiu publicat recent in revista medicala Medical Research Archives ridica semne serioase de intrebare asupra uneia ...
-
Contractele partidelor cu presa în 2026. AUR a devenit un jucător semnificativ. Trei firme încasează 80% din bani
Expert Forum a publicat luni raportul legat de cheltuielile partidelor cu propaganda politica, care arata ca in primele ...
-
Moscova a folosit avioane de evacuare guvernamentală de urgență. Televiziunea de stat rusă: "Trebuie folosite arme nucleare!"
In ultimele 36 de ore, conform FlightRadar avioane militare rusești au transportat oficiali guvernamentali din Moscova, ...
-
Dosarul se la Securitate al marelui Mirea Eliade: Legăturile cu legionarii, domiciliul forțat la Miercurea Ciuc și notele semnate de marele scriitor român
În arhiva Consiliului National de Studiere a Arhivelor Securitatii, pe numele lui Mircea Eliade, exista doua dosar ...
-
Dosarul lui Pahonțu a fost găsit: Adevărul pentru rolul șefului SPP în timpul Revoluției din 1989. De ce nu a ajuns la CNSAS
Dosarul lui Lucian Pahonțu, unde se afla adevarul despre rolul avut de șeful SPP in timpul Revoluției din decembrie 1989 ...
-
Biografia ascunsă a generalului Pahonțu: A participat la masacrul din 21 decembrie 1989 și la represiunea din Piața Universității
Șeful SPP, Lucian Pahonțu, a facut parte din forțele de represiune contra manifestanților democratici in doua momente cr ...
-
Cercetător CNSAS face publice documente despre cel care l-a racolat pe Marian Oprișan.
Cercetator de marca al CNSAS Cristina Dobre face publice documnte cutremuratoare din arhiva CNSAS, acum despre jud Vranc ...
-
Medicul-șef săltat de procurori a recunoscut: Dibuită că a luat mită de 24 de ori în șapte săptămâni, condamnată cu suspendare și interdicție de a mai lucra
Medicul-șef de secție de la Spitalul Municipal Moreni, arestat preventiv in luna iunie, a recunoscut ca a primit bani de ...
-
Mamele care își ucid copiii: adevărul îngrozitor - Sacrificiile de copii din antichitate și modul în care societățile au inventat explicații pentru mamele care omoară
Autor: Dr. Heather Lynn Cum poate o femeie sa-și omoare copiii? Este acesta inca un semn al degenerarii societații noast ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu