Bucuria neputinței!

Postat la: 10.08.2022 |

Bucuria neputinței!

Mă gândesc să scriu... dar nu stiu ce. Sau despre ce. Poate despre oameni și vremuri. Habar nu am. Despre vremuri și viață! Despre război și pace! Despre curaj și lașitate! Știu că au scris alții, mult mai bine ca mine.

Poate despre neputință! Despre a vrea să faci ceva și a nu putea. Să fii ceva și nu ai cum. Să poți și să nu ai cu ce sau cu cine. Despre neputința de a trăi sau de a te bucura. Bucuria, spun unii că e o stare de spirit. Spirit au toți cei ce se numesc oameni. Dar sunt?! Habar nu am. Probabil că da. Oameni mici cu spirite mari, oameni mari cu spirite mici. De ce? Cine ne dovedește de care parte sunt unii și ai cui sunt ceilalți?

Faptele! Cred că da. Prin fapte se despart apele vieții. Prin fapte construiești sau dărâmi, prin fapte te înalți sau cazi. Prin putință sau neputință. Ce te face să poți?! Că doar ești plămădit din același aluat ca toți ceilalți. Nu ai nimic în plus, nimic în minus. Ești la fel, unul și același. Te regăsești în toți și toate. Ce te face să nu poți? Până unde e putința și unde începe neputința?

Poate că întotdeauna omul trece prin neputință. Când vede că e limitat. Orice ar face ajunge în fața unui zid. Fără uși, fără ferestre, fără a putea trece de el. E prea gros, e prea înalt, e prea lung. Atunci rămâne el și zidul. Se oprește acolo și începe să-și plângă de milă. Stă! Și plânge. E singur. Nu vine nimeni să-l ajute. Se uită în dreapta, se uită-n stânga, se uită-n jos. Nimic și nimeni. Gol.

Cum să treacă el de zid? Neputința e plină de singurătate și lacrimi. E pierdut. Acolo se va opri, orice ar face. Oricum nu mai are nimic de pierdut. A pierdut tot. Și înțelege că nu se mai are decât pe el. Dintr-o dată începe să zâmbească! Se bucură. Pentru că vede un vultur! Poate a venit să-l ajute. Cine știe... poate neputința sa a luat sfârșit.

Privește spre vultur. Și vede că pe el se încolăcește un șarpe. Un târâtor gros și lung. Se gândește că vulturul e și el neputincios. Pentru că stă nemișcat și așteaptă să fie doborât. E clar! Nu mai e nici o cale de scăpare. Nici pentru el și nici pentru vultur. L-ar ajuta, dar nu știe cum și nu are cu ce. Doar stă și privește! Privește moartea în ochi!

Dar într-o fracțiune de secundă, vede cum aripile vulturului se deschid și el, vulturul cu șarpele încolăcit pe el se ridică spre cer cu o viteză amețitoare. E înmărmurit. De unde atâta putere?! De unde atât de multă dorință de zbor?! În vazduh e o luptă crâncenă! Între vultur și șarpe. Dintr-o dată lupta capătă conotații Biblice. E acolo de la începutul lumii, și el, omul neputincios nu a văzut-o niciodată! El a rămas cu zidul! Vulturul își duce lupta cu curaj, cu simplitate, cu înțelepciunea zborului și a aripilor întinse spre Cer. Puterea lui crește cu fiecare secundă cu care se înalță! Abia acum înțelege și omul!

Lupta dintre neputință și putință nu se dă pe pământ. Acela e tărâmul târătoarelor. Biruința se face în zbor, spre Cer, cu Cerul alături. Niciodată fără el. Abia acum a înțeles și omul nostru că biruința este bucuria neputinței! Ca să facă diferența trebuie doar să-și întindă aripile! Să găsească bucuria luptei pentru mântuire. Doar Înalțându-se!

Și atunci se bucură! Zidul deveni mic, îngust și subțire! Măinile deveniră aripi, un pic de sănge rămase pe zid. O jertă atât de mică pentru un zbor atât de înalt! Pe creasta zidului, omul își întinse brațele și îndrăzni să zboare, fix în clipa în care șarpele învins căzu pe pământ. Zdrobit! Lăsați să vă crească aripi! În neputință! Ele vă vor ajuta să zburați când bucuria neputinței se va transforma în biruință!

Zoe Dantes

loading...
PUTETI CITI SI...

Bucuria neputinței!

Postat la: 10.08.2022 |

0

Mă gândesc să scriu... dar nu stiu ce. Sau despre ce. Poate despre oameni și vremuri. Habar nu am. Despre vremuri și viață! Despre război și pace! Despre curaj și lașitate! Știu că au scris alții, mult mai bine ca mine.

Poate despre neputință! Despre a vrea să faci ceva și a nu putea. Să fii ceva și nu ai cum. Să poți și să nu ai cu ce sau cu cine. Despre neputința de a trăi sau de a te bucura. Bucuria, spun unii că e o stare de spirit. Spirit au toți cei ce se numesc oameni. Dar sunt?! Habar nu am. Probabil că da. Oameni mici cu spirite mari, oameni mari cu spirite mici. De ce? Cine ne dovedește de care parte sunt unii și ai cui sunt ceilalți?

Faptele! Cred că da. Prin fapte se despart apele vieții. Prin fapte construiești sau dărâmi, prin fapte te înalți sau cazi. Prin putință sau neputință. Ce te face să poți?! Că doar ești plămădit din același aluat ca toți ceilalți. Nu ai nimic în plus, nimic în minus. Ești la fel, unul și același. Te regăsești în toți și toate. Ce te face să nu poți? Până unde e putința și unde începe neputința?

Poate că întotdeauna omul trece prin neputință. Când vede că e limitat. Orice ar face ajunge în fața unui zid. Fără uși, fără ferestre, fără a putea trece de el. E prea gros, e prea înalt, e prea lung. Atunci rămâne el și zidul. Se oprește acolo și începe să-și plângă de milă. Stă! Și plânge. E singur. Nu vine nimeni să-l ajute. Se uită în dreapta, se uită-n stânga, se uită-n jos. Nimic și nimeni. Gol.

Cum să treacă el de zid? Neputința e plină de singurătate și lacrimi. E pierdut. Acolo se va opri, orice ar face. Oricum nu mai are nimic de pierdut. A pierdut tot. Și înțelege că nu se mai are decât pe el. Dintr-o dată începe să zâmbească! Se bucură. Pentru că vede un vultur! Poate a venit să-l ajute. Cine știe... poate neputința sa a luat sfârșit.

Privește spre vultur. Și vede că pe el se încolăcește un șarpe. Un târâtor gros și lung. Se gândește că vulturul e și el neputincios. Pentru că stă nemișcat și așteaptă să fie doborât. E clar! Nu mai e nici o cale de scăpare. Nici pentru el și nici pentru vultur. L-ar ajuta, dar nu știe cum și nu are cu ce. Doar stă și privește! Privește moartea în ochi!

Dar într-o fracțiune de secundă, vede cum aripile vulturului se deschid și el, vulturul cu șarpele încolăcit pe el se ridică spre cer cu o viteză amețitoare. E înmărmurit. De unde atâta putere?! De unde atât de multă dorință de zbor?! În vazduh e o luptă crâncenă! Între vultur și șarpe. Dintr-o dată lupta capătă conotații Biblice. E acolo de la începutul lumii, și el, omul neputincios nu a văzut-o niciodată! El a rămas cu zidul! Vulturul își duce lupta cu curaj, cu simplitate, cu înțelepciunea zborului și a aripilor întinse spre Cer. Puterea lui crește cu fiecare secundă cu care se înalță! Abia acum înțelege și omul!

Lupta dintre neputință și putință nu se dă pe pământ. Acela e tărâmul târătoarelor. Biruința se face în zbor, spre Cer, cu Cerul alături. Niciodată fără el. Abia acum a înțeles și omul nostru că biruința este bucuria neputinței! Ca să facă diferența trebuie doar să-și întindă aripile! Să găsească bucuria luptei pentru mântuire. Doar Înalțându-se!

Și atunci se bucură! Zidul deveni mic, îngust și subțire! Măinile deveniră aripi, un pic de sănge rămase pe zid. O jertă atât de mică pentru un zbor atât de înalt! Pe creasta zidului, omul își întinse brațele și îndrăzni să zboare, fix în clipa în care șarpele învins căzu pe pământ. Zdrobit! Lăsați să vă crească aripi! În neputință! Ele vă vor ajuta să zburați când bucuria neputinței se va transforma în biruință!

Zoe Dantes

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE