• Tweet

a) În Ucraina
Demantelarea Ucrainei în actuala formă, transformarea ei într-un stat marionetă, stat clientelar, stat asociat, nu contează vorbele, din perspectiva Rusiei în viitor Ucraina va trebui să aibă o structură și un profil asemănător cu Belarus.
Asta implică demilitarizarea Ucrainei și eventual integrarea/ subordonarea sistemului militar ucrainean în cel rusesc. Schimbarea clasei politice, a discursului public din Ucraina și implicit a actualului sistem constituțional/ legislativ. Scoaterea Ucrainei de pe orbita de apropiere/ integrare în NATO.
Ăsta e un proiect pe termen lung, minim o generație. Războiul actual este doar o primă fază. Ideal pentru Moscova ar fi ca după încheierea actualei „faze fierbinți" a războiului în Ucraina să se producă o serie de zguduiri politice/ sociale/ economice - cu cât mai violente, cu atât mai bine pentru planul rusesc. O societate ucraineană adusă în pragul disperării de un război prelungit în care se va propaga mitul „pumnalului înfipt în spate" în urma unei eventuale păci nedrepte va fi un teren fertil pentru tot soiul de narative ce vor putea provoca clivaje sociale majore, „belarusizarea" Ucrainei va apărea ca un fel de mântuire. În cazul unei păci nedrepte Ucraina va avea de ales între două drumuri: un regim autoritar/ dictatură capabil să controleze prin forță tulburările și provocările post-război; un sistem dominat de anarhie și disoluția autorității care poate merge până la război civil.
b) În relația cu UE
Aici avem două expresii concentrate ale diplomației moscovite: „noua arhitectură de securitate europeană" și „Europa de la Atlantic la Pacific". „Noua arhitectură de securitate europeană" (veche obsesie sovietică) în forma ei maximală înseamnă retragerea trupelor SUA din Europa și încheierea unor acorduri de securitate cu UE/ statele dominante din UE care în mod evident vor stabili o hegemonie militară rusească asupra UE în condițiile în care singurul arsenal nuclear din UE este cel francez care nu se compară nici pe departe cu cel rusesc. „Europa de la Atlantic la Pacific" reprezintă forma de colaborare ulterioară stabilirii hegemoniei militare ruse asupra UE, înglobarea Rusiei în sistemul economic al UE, de data asta în condițiile impuse de Moscova.
c) În relația cu SUA
Aici Rusia și-a cam atins obiectivul principal: prin invadarea Ucrainei a spulberat imaginea/ ideea lumii unipolare controlate de SUA și a anulat sistemul de drept internațional care a funcționat după prăbușirea Uniunii Sovietice. Trăim într-o lume „multipolară", vechea marotă a diplomației moscovite din anii 2000, nu mai există un control (aparent cel puțin) asupra exercitării violenței la scară globală (vedem ce s-a întâmplat în Azerbaidjan-Armenia sau Israel), războiul a redevenit un mijloc acceptat pentru rezolvarea diferendelor (dincolo de declarațiile că nu este așa, contrazise de realitate).
Tot ce poate opri Rusia din avansul către îndeplinirea acestor obiective este o înfrângere catastrofală pe frontul din Ucraina, ceva de natură să zguduie din temelii sistemul actual aflat la putere. Doar un eveniment de tipul revoluției din 1917 (provocat tot de înfrângeri militare!) sau de tipul disoluției URSS poate deturna pe termen scurt actuala Rusiei de la intențiile pe termen lung expuse mai sus. Cum în acest moment nu se întrevede la modul real un eveniment de acest tip (răscoala lui Prigojin părea să meargă în direcția asta, însă doar părea) singura variantă fezabilă (cu excepția unui război nuclear) este revenirea la o strategie pe termen lung de tipul îngrădirii Uniunii Sovietice din anii 50-60 la pachet cu o logică de tip Război Rece. Însă pentru asta este nevoie de unitatea lumii occidentale (SUA+UE), vedem mai jos ce și cum.
Ce se întâmplă pe frontul din Ucraina?
Ucraina nici nu pierde războiul, nici nu-l câștigă. De mai multă vreme avem de-a face cu un război de uzură, un război al resurselor militare de toate tipurile în care nu există „arme minune" și nici evoluții spectaculoase pe termen scurt. Pe de o parte Rusia a reușit să-și acordeze economia pentru susținerea acestui război astfel încât să nu piardă susținerea populației, pierderile de vieți omenești și material militar sunt suportabile, sancțiunile lumii occidentale nu au reușit să împiedice economia rusească să susțină acest război. Pe de cealaltă parte Ucraina reușește să reziste datorită sprijinului occidental care finanțează economia ucraineană pusă pe butuci în 3 ani de război și asigură necesarul de material militar în proporție covârșitoare (de la armament greu la muniții de toate tipurile) plus furnizarea de informații electronice necesare războiului actual.
Rusia pare să nu aibă ca obiectiv cucerirea de obiective militare în termen scurt, cât mai degrabă să păstreze inițiativa pe front, să provoace cât mai multe pierderi ucrainenilor și să își conserve cât mai mult forțele. Bineînțeles, sunt menținute sub presiune obiective militare, se caută victoria pe front, însă după eșecul blitz-krieg-ului din 2022 Rusia nu se mai grăbește foarte tare, a intrat în logica unui război de lungă durată. Concomitent, după eșecul contra-ofensivei de vară de acum doi ani, Ucraina a cedat cu totul inițiativa pe front și a adoptat o poziție defensivă în care la rândul ei încearcă să le provoace rușilor cât mai multe pierderi și să-și conserve resursele.
Mecanismul descris mai sus constituie o continuare a strategiei occidentale stabilită la începutul războiului „occidentalii îi înarmează pe ucraineni și ucrainenii îi înfrâng pe ruși" - strategie care până acum nu a dat rezultatele scontate. Întrebarea este cine și cât mai poate plăti pentru această susținere a Ucrainei?
Ce vrea UE?
Ar fi frumos să știe. Deocamdată UE zice că ar vrea „să fie cum a fost mai înainte", ceea ce este imposibil - pisica a ieșit din geantă, vorba americanului. În acest moment UE ar vrea să fie partener pe picior de egalitate cu SUA - altă chestie imposibilă. În același timp ar vrea ca americanii să nu plece și să-și mențină umbrela de securitate asupra Europei, atâta că nu le place direcția în care au luat-o relațiile SUA cu Rusia. Sunt niște încurcături la mijloc: garanții Ucrainei conform Memorandumului de la Budapesta din 1994 sunt SUA, Marea Britanie și Rusia (?!), Franța a semnat un document separat. UE uneori dă impresia că ar fi parte a Memorandumului de la Budapesta din 1994, ceea ce adaugă și mai multă confuzie.
Pe de altă parte UE a început să priceapă că expresiile Moscovei „noua arhitectură de securitate europeană" și „Europa de la Atlantic la Pacific" nu sunt chiar vorbe în vânt și că perspectiva ca ele să devină realitate este una din ce în ce mai amenințătoare.
Ce vor SUA?
SUA vor ce vrea președintele Trump și asta e ceva variabil și aleatoriu. SUA se confruntă cu o serie de probleme economice și de perspectivă strategică, apariția bruscă a „lumii multipolare" de factură moscovită a schimbat major datele din foarte multe ecuații, nu cred că putem avea o imagine clară și relativ completă a acestor modificări. Globalizarea nu se oprește, ea continuă cu o intensitate diferită - atâta că ritmul și direcția nu mai sunt stabilite exclusiv de lumea occidentală. Vrea Trump să restabilească o formă de control american asupra globalizării? Poate să facă asta?
Deocamdată singurii pe care americanii îi pot amenința la modul real și în fața cărora își pot impune voința sunt europenii (cu retragerea trupelor americane din Europa) și ucrainenii (cu sistarea ajutorului militar).
Una peste alta, în războiul din Ucraina oprirea inițiativei rusești pe front nu poate fi realizată decât printr-o intervenție militară occidentală, transfer de trupe occidentale pe teren în sprijinul armatei ucrainene. Dincolo de lovituri punctuale în spatele liniilor inamice ucrainenii nu par să mai aibă capacitatea de a organiza și desfășura singuri o contra-ofensivă care să aibă ca rezultat recuperarea de teritorii ocupate de ruși. Iar pe ruși nu îi poate face nimeni din vorbe să se retragă din teritoriile deja ocupate, nu cred că există în acest moment o argumentație susținută de o amenințare reală care să-i convingă pe ruși să se retragă.
Cam acestea sunt condițiile reale dinaintea întâlnirii anunțate a lui Trump cu Putin, întâlnire la care se prefigurează un aranjament în care Ucraina ar trebui să cedeze teritorii în schimbul încheierii unui armistițiu care să ducă la o eventuală pace.

George Damian