Rectificarea miniciunii
Postat la: 02.12.2019 |
S-au dat de gol. În numai câteva zile, au fost prinși cu minciuna. Nu putem uita. În 26 noiembrie, Klaus Iohannis a declarat: „Pentru pensii, în ultimele două luni ale anului nu au fost prevăzuți bani". Și, așa cum pe bun dreptate remarcă ziaristul Cristi Șelaru, banii erau. Pentru că plățile pensiilor pentru luna noiembrie, de exemplu, s-au făcut începând la de 1. Dar culmea este că și premierul Ludovic Orban, împreună cu ministrul Finanțelor, Florin Cîțu au făcut aceeași afirmație. Nu sunt bani de pensii. Și, după cum s-a dovedit, bani erau. Guvernarea a început printr-o miniciună ordinară. Cu puternic impact.
Pentru cei aproape cinci milioane de pensionari, anunțul repetat, făcut de la cel mai înalt nivel al statului, a reprezentat o teribilă traumă. În prag de Sărbători. Dar și în prag de iarnă. Niciodată o minciună atât de mare nu a avut picioare atât de scurte. Dar, între timp, Klaus Iohannis e cu sacii în căruță. A fost reales. Și la un scor umilitor pentru PSD.
Rectifcarea bugetară, ultima din acest an și prima făcută de Guvernul Orban, a fost o operațiune care a excelat prin discreție. Rectificarea s-a făcut în 28 noiembrie. Și, așa cum am mai explicat de mai multe ori, ca la orice rectificare făcută de oricare Guvern, s-au luat fonduri rămase necheltuite de unele ministere și s-au alocat acolo unde era nevoie de bani. În „România educată", proiect major al lui Klaus Iohannis, pe care s-a jurat să-l ducă la bun sfârșit în cel de-al doilea mandat, cu ocazia primei rectificări bugetare în care președintele a avut un cuvânt de spus, Educația a pierdut sume consistente de bani. Se va spune, poate pe bună dreptate, că Guvernul Dăncilă nu s-a priceput să consume acești bani și că de aceea mai multe sute de milioane și-au luat zborul. În schimb, serviciile secrete s-au priceput să consume în acest an de două ori electoral. Și, ca atare, cu ocazia rectificării de acum câteva zile, au primit sume suplimentare. Firește, Ludovic Orban s-a dovedit a fi cel mai generos cu Serviciul Român de Informații. În legătură cu care președintele Klaus Iohannis declarase anterior că e pe butuci. Și, în consecință, neapărat trebuie să primească un buget sporit.
Niciodată până acum o rectificare bugetară nu s-a făcut atât de discret. Cu atât de puțină transparență. Iar explicația nu poate fi alta decât dorința lui Klaus Iohannis, a premierului și a ministrului Finanțelor de a-și ascunde minciuna. Iar rectificarea, tocmai din acest motiv, este o rectificare a minciunii.
Sorin Rosca Stanescu
-
Apariția "societății minciunii"
Nu este surprinzator faptul ca multor oameni minciuna, despre ei, despre alții și despre evenimente, le pare ceva obișnu ...
-
"Marea împărțeală" a activelor valoroase ale României către entități străine
Ca sa pot explica in mod coerent, dar și concis, ce afirm in titlu, chiar daca vi se pare groaznic de spectaculos, o sa ...
-
E ceva misogin aici, care scapă analizei lucide
El Niño a devenit uriaș anul acesta. E și normal: a ajuns la venerabila varsta de peste 1000 de ani. Experții cli ...
-
ONU: Găoacea demonică din care a apărut Globalismul – ONE WORLD. ONE WAR – „Războiul este Pace”
La o luna și jumatate dupa semnarea Cartei ONU, ca un manifest pentru pacea lumii, SUA arunca doua bombe atomice in Japo ...
-
Spațiul dintre lucruri
E ciudat cum m-a „lovit", dupa atația ani, un cuvant japonez. În comunismul tinereții mele, prin cenaclurile ...
-
CIA și Pfizer știau că mint publicul în legătură cu necesitatea unui vaccin anti-Covid
Senatorul american Rand Paul a dat publicitații documente care sugereaza ca CIA și Pfizer știau ca mint publicul in lega ...
-
Uniunea Europeană a rămas un proiect atractiv doar pentru națiunile sărace
Referendumul din Islanda din 29 august, pe tema reluarii negocierilor de aderare la Uniunea Europeana a fost, de fapt, u ...
-
Europa se află de 1.500 de ani în faza germană a civilizației. Cât va mai dura, ce urmează
Am parcurs doua faze ale civilizației europene, celtica și romana, am intrat in faza germana. Faza celtica a inceput in ...
-
Îmi cer scuze Babei Cloanța pentru comparația cu musafira de azi a lui Nicușor Dan
Dupa ce, in tinerețe, și-a plimbat pasarica goala pe litoralul romanesc, alaturi de alte doua tinere redegiste, dupa cum ...
-
Acordul SUA-Venezuela de „5,4 trilioane de dolari": cea mai mare tranzacție petrolieră a tuturor timpurilor?
Weekendul acesta a aparut cu emfaza tipica postarilor pe Truth Social ale lui Donald Trump un breaking news: Statele Uni ...
-
Urmează Maidanul Românesc?
La noi urmeaza saptamana de-a dreptul dementa, intr-o atmosfera schizoida, generata de lupte pentru putere cum nu au fos ...
-
Subversiunea prin trecut
Se ia o personalitate autohtona, X, care a murit. Nu conteaza in ce domeniu a activat sau a excelat X. E de preferat ca ...
-
Adevărul despre ''cazul Pahonțu'' și fișa profesională a șefului SPP
Aseara am postat pe FB urmatoarele, mulți ați citit: ''De ce e atacat Pahonțu azi?! Nu-i greu de dedus. Protectorii lui ...
-
Iranul este pe cale să efectueze un test nuclear!
Într-o intorsatura uimitoare, amenințarile lui Donald Trump la adresa Iranului s-au intors complet impotriva sa. M ...
-
Misterioasa vizită de 8 ore a șefului CIA la Moscova
Pare a avea legatura cu razboiul din Iran. Distrugerea de catre iranieni a sistemului radar american AN/TPY-2 de la baza ...
-
Mărturisirea lui Dan Puric. “SETEA DE ADEVĂR”
Se spune și pe buna dreptate;” Celui qui s’excuse , s’accuse lui -meme !”.. In traducere cel car ...
-
Fertilitatea globala va cobori sub nivelul de inlocuire
Fertilitatea la nivel global este acum, probabil, sub rata de inlocuire a populatiilor pentru prima data in istorie. Ace ...
-
A fugit la Paris să scape de teroarea scoverzilor din copilărie
Dupa ce am parasit Maramureșul, recunosc ca am mancat mai multe croasante decat merdenele. Am stat la coada in Amzei de ...
-
Organizația Mondială a Sănătății de prăbușește
Tocmai ce s-au anunțat concedieri masive: 2400 de angajați, dintre care 900 de la sediul hiper-luxos din Geneva. & ...
-
VIRUSUL MANIPULĂRII
Cand asisti la tot acest spectacol dezolant nici nu poti intelege cat de mult este despre prostie si cat de mult despre ...
-
De ce AUR nu ripostează și s-a blocat în "capcana Voievod"?
Prezența AUR la guvernare este contestata din cercul arcului de guvernare, adica membrii fostelor guvernari Iohannis și ...
-
Cum sufocă tehnologic armata ucraineană mașina de război a Federației Ruse
Pe frontul de sud, de-a lungul Niprului, dronele de recunoaștere tactice și operaționale reprezinta sistemul nervos cent ...
-
Cum să-ți antrenezi AI-ul...
Dupa ce modelele au absorbit cantitati enorme din internetul public, datele enterprise private devin o resursa strategic ...
-
Colegii din SIE sunt siderați
Prin anii '70, un țaran din Biborțeni și-a vandut vaca și animalul s-a intors a doua zi inapoi la vechea casa. Sce ...
-
„SUNĂ CA O TEORIE A CONSPIRAȚIEI NEBUNEASCĂ”
La ce au folosit DE FAPT carantina, izolarea sociala, inchiderea școlilor sau purtarea maștii... Fondatorul și președint ...
-
Explozia de boli autoimune - efect al unei otrăviri lente?
Sunt peste 80 de boli autoimune cunoscute. Altadata erau rare ca o eclipsa, acum sunt epidemice: Hashimoto, lupus, Crohn ...
-
Regele Charles ar trebui să se țină bine de coroană: Mossadul I-a pus gând rău!
Netanyahu a numit Marea Britanie „Republica Islamica Britanica". Invital la o emisiune, premierul israelian a come ...
-
Articolul dispărut al Newsweek despre Călin Georgescu preluat integral de un gigant al netului
S-ar putea ca efortul publicației americane Newsweek de a șterge urmele de acum celebrului articol despre Calin Georgesc ...
-
Formula lui Dumnezeu
Fizica teoretica nu are fundamente pentru a-l putea pune in ecuație pe Dumnezeu. O viitoare „teorie a totului" ar ...
-
"Erji sau Beji, tot un drac"!
Bine v-am regasit. De fapt, nu v-am regasit bine, ci la fel de prost ca atunci cand v-am lasat, acum o luna, cand am int ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu